Firea, despre scandalul de la Primăria Capitalei: Se doreşte decapitarea viceprimarului Bădulescu; e o răzbunare politică
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat joi că edilul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a avut o altercaţie cu viceprimarul Aurelian Bădulescu, ea adăugând că se doreşte în mod ilegal şi în forţă ''decapitarea'' viceprimarului din ''răzbunare politică'', pentru că a susţinut-o în disputa cu Liviu Dragnea.
Firea a afirmat într-o intervenţie la România Tv că disputa a început după ce Gabriel Mutu a încercat să introducă ilegal pe ordinea de zi o hotărâre privind înlocuirea din funcţie a viceprimarului Bădulescu.
"În primul rând, nu există un astfel de proiect pe ordinea de zi. Eu am convocat potrivit legii această şedinţă de Consiliu General cu 81 de proiecte. Iar domnul Mutu, când şi-a dat seama că a greşit din punct de vedere juridic, a pus presiune pe consilierii generali să iasă urgent din sală ca să vadă care vor fi paşii următori, dorind neapărat să realizeze această răfuială politică şi să-l scoată din consiliu pe viceprimarul Aurelian Bădulescu. Mi-au transmis colegii de la Poliţia Locală şi colegii consilieri că domnul Mutu a ridicat foarte mult tonul, a ţipat, i-a ameninţat şi a aruncat cu o sticlă cu apă, nu cu un pahar cu apă, în domnul Bădulescu, l-a îmbrâncit, l-a şi împins. (...) Bineînţeles, s-a desprins din îmbrânceala domnului Mutu şi domnul Bădulescu a ripostat", a explicat Firea.
Ea a adăugat că primarul Gabriel Mutu trebuia să fie la o şedinţă a Consiliului local Sector 6.
"Eu cred că un primar trebuie să fie în primul rând printre cetăţeni. Domnul Mutu are, în acest moment, şedinţă de consiliu local la care absentează. În schimb, a venit cu şase gorile la Consiliul General, câţiva sunt în maşină, aşteaptă să intervină, alţii au intrat după dumnealui, a pus o presiune psihologică şi politică faţă de consilierii generali (...). Fac apel la domnul Dragnea să-l calmeze pe domnul Mutu", a spus Gabriela Firea.
Primarul Capitalei a mai susţinut că în momentul în care va exista un proiect de hotărâre regulamentar în privinţa lui Aurelian Bădulescu, acesta va fi dezbătut în Consiliul General, menţionând: "Politica şi administraţia nu se fac cu pumnul".
"Interesul este unul singur: faptul că domnul Bădulescu m-a apărat în disputa politică şi publică pe care am avut-o cu domnul Dragnea. Nu este altceva decât pur şi simplu o răzbunare politică. Se doreşte în forţă, ilegal decapitarea viceprimarului Bădulescu. Tot spectacolul îl oferim în detrimentul cetăţenilor. (...) Consilierii sunt ţinuţi captivi sub ameninţarea că îi va exclude din partid", a mai declarat Firea.
Preşedintele interimar al PSD Bucureşti, Gabriel Mutu, a anunţat miercuri că PSD Bucureşti a decis retragerea sprijinului politic lui Aurelian Bădulescu pentru funcţia de viceprimar al Capitalei.
Miercuri seară, Bădulescu s-a arătat nemulţumit, într-o intervenţie la un post de televiziune, de intenţia PSD Bucureşti de a-i retrage sprijinul politic şi a mărturisit că a minţit la Parchet în legătură cu mitingul din 10 august 2018.
''Am minţit la Parchet. Recunosc că am minţit la Parchet şi mă pun la dispoziţia organelor de anchetă. Am minţit în legătură cu mitingul din 10 august 2018", a afirmat Bădulescu, potrivit site-ului www.realitatea.net. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Strategie pentru dezvoltarea infrastructurii de biciclete din municipiu și zona metropolitană
Municipalitatea ieșeană regândește infrastructura pentru biciclete printr-un nou document strategic care va stabili direcțiile de dezvoltare a rețelei velo atât din Iași cât și din Zona Metropolitană. Potrivit reprezentanților Primăriei Iași, schimbările legislative recente privind circulația bicicletelor în mediul urban impun o serie d
Covasna: Primăria Sfântu Gheorghe va expune în spațiul public plăcuțele bilingve înlocuite prin decizie judecătorească
Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu denumirile străzilor din municipiu, în urma unei decizii definitive a instanței de judecată privind inscripționarea acestora, dar indicatoarele demontate nu vor fi aruncate, ci vor fi expuse în spațiul public, a declarat, marți, primarul Antal Arpad. Acesta a m
Cseke Attila: Creșele finanțate prin PNRR vor fi gata până la sfârșitul lunii august
Creșele finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vor fi gata până la sfârșitul lunii august, iar programul de construcție al acestora va continua și după această dată din fonduri guvernamentale, a declarat luni, la Petroșani, ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.
Boc: Municipiul Cluj-Napoca va avea un nou pod peste Someș, în valoare de șase milioane de euro
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat, luni, că în oraș va fi construit un nou pod peste râul Someș, în valoare de șase milioane de euro, cu finanțare din fonduri europene și de la bugetul local. 'Construim un nou pod peste Someș - Podul 'Fabricii de Zahăr'. Valoarea proiectului este de 6 milioane euro, cu fonduri
Primarul stațiunii Covasna: Toate proiectele finanțate prin PNRR au șanse reale de finalizare la termen
Administrația locală din stațiunea Covasna este în grafic cu implementarea celor nouă proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și are șanse reale să le finalizeze în termen, evitând astfel pierderea fondurilor europene atrase, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Gyero Jozsef. Proiectele vizează renovarea ene
Harghita: Consiliul Local Odorheiu Secuiesc a alocat fonduri pentru consolidarea clădirii Școlii 'Orbán Balázs'
Consiliul Local Odorheiu Secuiesc a alocat luni peste 650.000 de lei pentru consolidarea clădirii Școlii Gimnaziale 'Orbán Balázs', după ce două expertize tehnice au confirmat existența unor probleme structurale majore la imobil. Potrivit informațiilor postate pe site-ul primăriei, în ședința extraordinară a Consiliului Local Odorhe
Argeș: Concurs internațional de soluții pentru amenajarea zonei pietonale din centrul municipiului Pitești
Primăria Pitești, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, organizează un concurs internațional în vederea contractării celei mai bune soluții pentru amenajarea zonei pietonale din centrul municipiului. Conform unei informări transmise luni de administrația locală, sunt urmărite trei direcții principale: consolidarea identității lo
Containere pentru deșeuri textile, în 13 puncte din Sectorul 3
Primăria Sectorului 3 informează că deșeurile textile pot fi depuse în containerele speciale amplasate în 13 puncte din sector. În aceste containere pot fi lăsate: haine, încălțăminte, lenjerie de pat, prosoape, perdele, pături și alte materiale textile. ''Locuitorii Sectorului 3 pot depune hainel
Ciucu: 45 de persoane s-au înscris pentru CA al STB; numărul aproape s-a triplat în trei zile
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că 45 de persoane s-au înscris în procedura de selecție a Consiliului de Administrație al STB. El a atras atenția că, după ce a popularizat informația cu privire la concurs, numărul candidaților aproape s-a triplat, în decurs de trei zile. ''După anunțul meu
Clădirea PMB nu are autorizație ISU la incendiu; serviciile de expertiză, scoase la licitație
Clădirea Primăriei Capitalei, reabilitată în urmă cu aproximativ zece ani, are nevoie de o expertiză tehnică, urmată de demersuri pentru obținerea autorizației ISU la incendiu, informează administrația locală. Primăria Municipiului București (PMB) a lansat licitația pentru achiziția serviciilor de expertiză tehnică a lucrărilor efectuate
Vrancea: Primăria Focșani revine în sediul modernizat printr-un proiect PNRR de peste 27 de milioane de lei
Lucrările de renovare energetică și modernizare a sediului Primăriei Municipiului Focșani, realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), au fost finalizate, investiția ridicându-se la peste 27,4 milioane de lei, a anunțat, vineri, primarul Cristi Valentin Misăilă. Edilul a declarat că, odată cu încheierea lucrărilor, activitatea
ASPA: 66 de câini preluați de pe domeniul public doar în primele zile ale lunii iulie
București, 10 iul /Agerpres/ - Un număr de 66 de câini, dintre care 32 de pui, au fost preluați de pe domeniul public doar în primele zile ale lunii iulie, informează Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA). Cele mai multe intervenții au fost realizate în Sectorul 6, unde au fost capturați 20 de câini, urmat de S
PMB: Aproximativ 100 de arbori noi vor fi plantați pe bulevardul Națiunile Unite
Aproximativ 100 de arbori noi urmează să fie plantați de o parte și de a alta a bulevardului Națiunile Unite, informează Primăria Capitalei. Administrația locală vizează implementarea conceptului de 'oraș-parc' în zonă. În prezent, muncitorii și utilajele de la Administrația Străzilor repară trotuarele, pun pavaj, amenajează
CORECTURÃ Tulcea: Numărul comenzilor înregistrate de Vard Shipyards Romania rămâne constant, în ciuda complexității navelor
În știrea cu titlul ''Tulcea: Numărul comenzilor înregistrate de Vard Tulcea SA rămâne constant, în ciuda complexității navelor'', difuzată joi, la ora 19:37, pe fluxurile Muntenia și Sector Privat, în loc de Vard Tulcea se va citi corect Vard Shipyards Romania, iar în paragrafele 5 și 6, în loc de Laurențiu Rușinoiu
Tulcea: Activitățile agricole și transporturile de cereale din Deltă, verificate de o comisie interinstituțională
O comisie în care sunt reprezentate 14 instituții din județul Tulcea verifică, începând de joi, activitățile agricole și transporturile de cereale din Delta Dunării, în cadrul unei ample acțiuni care vizează respectarea legislației în domeniu de către firmele private și persoanele fizice autorizate.










