Hunedoara: Castelul Corvinilor, reabilitat în baza unui contract de 5 milioane de euro, fonduri europene
Castelul Corvinilor va intra într-un proces de reabilitare, graţie unui proiect cu finanţare nerambursabilă europeană în valoare de aproape 5 milioane de euro câştigat de Primăria Hunedoara, contractul pentru începerea lucrărilor fiind semnat marţi de primarul Dan Bobouţanu şi reprezentanţii firmei care se va ocupa de punerea în practică a acestuia.
"Acest proiect este cu adevărat cel mai important pentru comunitatea noastră, fiind vorba despre obiectivul turistic vizitat de peste 350.000 de turişti anual, cu o importanţă foarte mare la nivel naţional, dar şi în ceea ce priveşte comunităţile maghiară şi cea germană, care au o chemare către acest obiectiv turistic", a declarat primarul municipiului Hunedoara, cu ocazia semnării contractului.
Contractul se va derula pe o perioadă de 27 de luni, timp în care vor fi reabilitate mai multe părţi ale monumentului medieval. Castelul va avea parte de lucrări complexe de consolidare şi reabilitare a zonelor afectate, precum şi lucrări de restaurare a unor finisaje interioare şi exterioare.
"Sunt anumite zone, precum Turnul Neboisa ori Sala Cavalerilor, care prezintă fisuri şi va trebui intervenit pentru stabilizarea acestor deficienţe şi consolidarea respectivului tronson. Vor fi de asemenea o serie de intervenţii, din acelaşi capitol, şi asupra Sălii Dietei, după care vor fi o serie de lucrări de restaurare care vizează spaţiile interioare ale castelului - şi aici mă refer fie la construirea unor tavane şi podele dispărute de-a lungul timpului, fie la intervenţia pe pereţii camerelor deja existente, vizând înlăturarea mortarelor pe bază de ciment şi introducerea unor mortare care să fie cât mai apropiate de cele originale", a explicat directorul Muzeului Castelul Corvinilor, Sorin Tincu.
Prin reconstruirea acestor planşee sau podele vor fi reutilizate spaţii inaccesibile acum, cum sunt etajele Turnului Alb, care în prezent lipsesc, anexa sufrageriei Bethlen, care are planşeul prăbuşit, parterul Aripii Zolyomi, căruia într-un anumit segment îi lipsesc podeaua şi tavanul.
Între obiectivele propuse pentru punerea în valoare se numără Turnul pictat sau Turnul Buzdugan, bucătăria garnizoanei, turnul de tortură, turnul nou şi turnul vechi de poartă, Sala Cavalerilor şi Sala Dietei, Turnul Capistrano, Aripa Bethlen.
Valoarea contractului de reabilitare a Castelului Corvinilor se ridică la 21,88 de milioane de lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă reprezintă 98%, adică 21,44 de milioane de lei, Primăria Hunedoara contribuind cu o cotă de cofinanţare de 2%, adică 437.698 de lei. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ilfov: Campanie de sterilizări gratuite la pisici în localitățile Mogoșoaia, Jilava și Domnești
Direcția Protecția Animalelor CJ Ilfov, în colaborare cu Fundația Susy Utzinger din Elveția, organizează o campanie amplă de sterilizări gratuite pentru pisici, în localitățile Mogoșoaia, Jilava și Domnești. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, campania se va desfășura pe 21 - 22 septembrie la Mogoșoaia; 29 - 30
Covasna: Sfântu Gheorghe a atras 230 milioane lei din PNRR; primarul estimează că va fi în topul național
Sfântu Gheorghe a obținut peste 230 milioane de lei din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru realizarea a 26 de proiecte, iar primarul Antal Arpad estimează că municipiul se va situa pe unul dintre primele trei locuri între reședințele de județ din România în ceea ce privește fondurile atrase pe cap de locuito
Sector 1: Piață volantă, în weekend, în cartierul Aviației
O piață volantă s-a deschis în cartierul Aviației, pe strada Nicolae Caramfil, la intersecția cu strada Ștefan Burileanu, unde producătorii aduc, de vineri până duminică, fructe și legume de sezon, brânzeturi, produse apicole, pâine și produse de brutărie, dulcețuri, conserve și preparate tradiționale. Primăria Sectorului 1 a transmis,
Începe o nouă ediție a Comic Con la Arena Națională
O nouă ediție a Comic Con se desfășoară de vineri până duminică la Arena Națională din București, actori internaționali din producții celebre fiind prezenți la eveniment. Potrivit organizatorilor, timp de trei zile, Comic Con aduce la București actori internaționali din producții precum House of the Dragon, Bridgerton, Black Sails, The Originals, Legacie
PMB: Specialiștii au terminat evaluarea blocului din Rahova; raportul urmează să fie validat până pe 15 septembrie
Primăria Capitalei informează că echipele specializate au finalizat evaluarea blocului din cartierul Rahova, afectat anul trecut de explozie. 'Așa cum am promis, până pe 9 septembrie am intrat în toate cele 270 de apartamente din 5 scări vecine cu cea afectată de explozie. Echipe specializate au fotografiat eventuale fisuri și au făcut măsurăto
Sector 1: Activități sportive, în weekend, în zona Primăriei
Cetățenii pot participa gratuit, de vineri până duminică, la o serie de activități sportive și de divertisment organizate în zona Primăriei Sectorului 1. Evenimentul este organizat de Sport Arena Streetball, în colaborare cu Primăria Sectorului 1, și include peste zece zone dedicate sportului și relaxării, unde participanții pot practica basc
Prefectul Capitalei îl contrazice pe primarul Sectorului 2, care l-a acuzat că a blocat proiectul de la Pasajul Petricani
Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, respinge acuzațiile primarului Sectorului 2 conform cărora că ar fi blocat proiectul de la Pasajul Petricani și menționează că situația pasajului este menționată în hotărârea Consiliului General al Municipiului București (CGMB) 334/29 iulie, neatacată, valabilă și în prezent. 'Domnul primar de la S2 se
MDLPA: Creditele bugetare pentru Programul 'Anghel Saligny', epuizate până la rectificarea bugetară
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației informează beneficiarii Programului Național de Investiții 'Anghel Saligny' că fondurile bugetare alocate programului pentru anul în curs au fost epuizate, a anunțat joi instituția. În aceste condiții, depunerea solicitărilor de transfer prin platforma digitală
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe: Muzeul Comunismului va fi inaugurat în octombrie; e unic la nivel național
Muzeul Comunismului din Sfântu Gheorghe, realizat printr-un proiect cofinanțat prin PNRR, va fi inaugurat luna viitoare, iar, potrivit primarului Antal Arpad, acesta va fi 'unic la nivel național'. Edilul a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că lucrările au fost finalizate la termen și au fost angajate nouă persoane care vor
Brașov: Conducerea Aeroportului a semnat contractul de finanțare pentru primul proiect cu bani europeni - parcul fotovoltaic
Conducerea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav a semnat, recent, primul contract de finanțare pentru o investiție ce va fi realizată cu fonduri europene nerambursabile - parcul fotovoltaic propriu, destinat reducerii dependenței de energia achiziționată din rețea. Valoarea totală a proiectului este de 31.831.095,66 lei cu TVA, din care s
Sector 6: Primăria anunță lucrări pe străzile din zona Lacului Morii și intervenții asupra malului
Primăria Sectorului 6 a anunțat joi lucrările de infrastructură pe străzile din zona Lacului Morii, care nu afectează culoarul rezervat pentru Ciurel - A1, și că a început intervenția la malul lacului. 'Vom asfalta porțiunile aflate în domeniul public ale străzilor Mănăstirea Sihăstria, Mănăstirea Văratec și Govora. Intervenții
Gorj: Zonele de nord și sud ale Parcului Central de la Târgu Jiu ar putea fi deschise în mai 2027
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că estimează că, de Zilele Orașului de anul viitor, vor fi redeschise zonele de nord și sud din Parcul Central, care se află în plin proces de modernizare în cadrul unui proiect cu fonduri nerambursabile de peste 20 de milioane de euro. 'În Parcul Central
Sector 1: Peste 13.700 de arbuști și plante ornamentale vor fi plantați în zona Averescu
O amenajare peisagistică pe o suprafață de aproape 6.200 de metri pătrați va fi realizată în zona Averescu, unde vor fi plantați peste 13.700 de arbuști și plante ornamentale, 14.400 de plante pentru gardul viu, 58 de arbori foioși și 36 de copaci rășinoși, a anunțat, joi, primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță. 'Am învăța
Licitație pentru documentația necesară în vederea reconstrucției și lărgirii Podului Constanța
Primăria Capitalei lansează licitație pentru studii și documentații necesare în vederea reconstrucției Podului Constanța, modernizării intersecției Șoseaua Chitilei cu Bulevardul Bucureștii Noi, dar și a unui segment din Calea Griviței. Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că licitația vizează unul dintre cele mai ample proiecte de
Prima trecere de pietoni inteligentă din București, amenajată pe Șos. Chitilei
Prima trecere de pietoni inteligentă din București a fost amenajată pe Șos. Chitilei, la intersecția cu Str. Prahovei, informează Primăria Capitalei. Este vorba despre un proiect-pilot care folosește tehnologia pentru a proteja pietonii la traversare. 'Sistemul rezolvă o problemă mare, frecventă în orașe: șoferii se obișnuiesc cu lumin









