Iaşi: Municipalitatea oferă gratuit lopeţi pentru deszăpezire
Reprezentanţii municipalităţii ieşene au anunţat că pentru a veni în ajutorul locuitorilor, asociaţiilor de proprietari sau agenţilor economici şi altor instituţii publice pune la dispoziţia acestora, în mod gratuit, lopeţi cu care să deszăpezească trotuarele şi căile de acces.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi, Dan Postolea, a declarat că au fost achiziţionate 10.000 de lopeţi care vor fi împărţite cetăţenilor.
Potrivit sursei citate, achiziţia este făcută în două loturi, primele 7.000 de lopeţi fiind deja în depozitele SC Servicii Publice SA.
"Distribuirea acestora, inclusiv către asociaţiile de proprietari, a început astăzi la cele cinci centre de cartier ale Primăriei, unde au fost trimise, pentru început, câte 500 de lopeţi. Lopeţile sunt împărţite pe baza unui proces verbal de predare-primire prin care beneficiarii se obligă să le utilizeze doar pe raza municipiului Iaşi, iar după încheierea programului de deszăpezire să le returneze centrului de cartier. În cazul în care unealta va suferi, în urma folosirii, anumite deteriorări, aceasta va fi returnată în această stare. Reamintim că, în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local, proprietarii, administratorii şi chiriaşii imobilelor sunt obligaţi să întreţină curăţenia pe trotuarele şi spaţiile verzi aferente imobilelor şi locurile de parcare pe care le deţine sau le folosesc, să cureţe zăpada şi gheaţa, imediat după depunere sau până la ora 10.00 dimineaţa, de pe trotuarele şi rigolele din faţa imobilelor pe care le deţin sau administrează", a declarat Dan Postolea.
Potrivit acestuia, direcţiile şi societăţile comerciale ale municipalităţii sunt mobilizate cu toate utilajele şi echipele pentru a combate efectele negative ale ninsorii, însă implicarea civică este deosebit de importantă pentru ca oraşul să rămână funcţional. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PMB: Clădirea Teatrului Bulandra urmează să intre în consolidare, reabilitare și modernizare
Clădirea Teatrului Bulandra urmează să intre în consolidare, reabilitare și modernizare, licitația pentru proiectare și execuție a fost finalizată și a fost desemnat constructorul, iar finanțarea lucrării este asigurată, au transmis, marți, reprezentanții Primăriei Municipiului București (PMB). După realizarea proiectului tehnic și obțin
Vrancea: Măsuri speciale pentru reducerea consumului de energie adoptate de administrația municipiului Focșani
Administrația locală din municipiul Focșani a adoptat, marți, câteva măsuri pentru reducerea consumului de energie la nivelul orașului, una dintre acestea vizând diminuarea cu 50% a intensității iluminatului public pe 159 de străzi. ''Primarul Cristi Valentin Misăilă a convocat astăzi, 4 august 2026, Comitetul Local pentru
Timiș/ Fritz rămâne primar, cu diminuarea salariului cu 10% pe 6 luni, ca urmare a condamnării definitive a ÎCCJ
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, rămâne în funcție, dar cu salariul diminuat cu 10% pe o perioadă de șase luni, ca urmare a condamnării definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) în procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI), în care a fost declarat în conflict de interese, a declarat, mar
Primăria Arad a decis să reducă intensitatea iluminatului public și să-l suspende pe cel arhitectural
Primăria Arad a decis, marți, în urma unui apel al prefectului, să reducă la 50% intensitatea iluminatului public pe străzile unde tehnologia permite acest lucru, în timp ce iluminatul arhitectural va fi suspendat. ''Începând de astăzi, Primăria municipiului Arad dispune două prime măsuri de economisire a energi
Giurgiu: Luminile din birouri au fost stinse și aerul condiționat doar cu program, la Primăria municipiului
Viceprimarul municipiului Giurgiu, Ionel Muscalu, a anunțat că, în contextul crizei energetice din România, luminile în birourile din cadrul Primăriei Giurgiu au fost stinse și pe timpul zilei, aerul condiționat pornește doar câteva ore, iar programul fântânilor publice din municipiul Giurgiu a fost redus de la funcționarea pe tot
Harghita: Numeroase spații educaționale și medicale înfrumusețate prin programul ''Zâmbet de copil'', al Consiliului Județean (GALERIE FOTO)
Numeroase spații educaționale și medicale din tot județul au fost înfrumusețate în ultimii ani prin programul ''Zâmbet de copil'', derulat de Consiliul Județean Harghita. Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție, ''Zâmbet de copil'' este una dintre inițiativele cu cea
Bistrița-Năsăud: Lucrările de reabilitare a centrului istoric al municipiului reședință încep în octombrie; zona pietonală, extinsă
Lucrările de reabilitare a centrului istoric al municipiului Bistrița, finanțate inclusiv cu fonduri europene, vor începe în luna octombrie și se vor întinde pe durata a doi ani, a anunțat marți, într-o conferință de presă, primarul Gabriel Lazany. Proiectul 'Coridor verde de mobilitate urbană în centrul istor
Bistrița-Năsăud: Ședință extraordinară a CJSU, pe fondul codului portocaliu de caniculă
Prefectul de Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a convocat, marți, o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), pentru a discuta măsurile luate de autorități pentru identificarea și sprijinirea persoanelor fără adăpost, dar și a altor categorii vulnerabile, în această perioadă cu temperaturi extreme. Pot
Primarul Bistriței: Nu fac rabat la siguranța cetățeanului pentru că a dat premierul comunicat; iluminatul public nu va fi închis
Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a declarat marți, într-o conferință de presă, că nu intenționează să oprească sau să reducă intensitatea iluminatului public pe perioada stării de alertă la nivel național, generată de criza energetică. Edilul a adăugat că, în privința aerului condiționat din clădirea Primăriei Bistrița, acesta nu fun
Tulcea: Sistemele de iluminat public moderne permit economii de aproximativ 50%
Primăria Tulcea a investit peste un milion de euro în ultimii patru ani în sistemul de iluminat public, astfel încât, începând din noaptea de marți spre miercuri, va face o economie de circa 53%, datorită tehnologiilor led și de telegestiune implementate până în prezent, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Ștefan Ilie.
Timiș: CJ a semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional Oncologic Timișoara
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a anunțat, marți, că a fost semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara (IROT), ceea ce îi permite antreprenorului care a câștigat licitația să înceapă construcția celui mai mare spital oncologic din vestul României. 'Timișoara devine
USR București propune o inițiativă menită să accelereze dezvoltarea infrastructurii pentru biciclete
USR București propune proiectul 'InfraVelo București', o inițiativă menită să accelereze dezvoltarea infrastructurii pentru biciclete, să crească siguranța rutieră și să transforme datele colectate din teren în politici publice eficiente pentru Capitală. Potrivit unui comunicat al formațiunii politice transmis marți, proiectul, inițiat de Bogdan
VIDEO Compania Municipală Eco Igienizare aplică, în noaptea de luni spre marți, tratamente împotriva țânțarilor
Compania Municipală Eco Igienizare aplică, în noaptea de luni spre marți, tratamente împotriva țânțarilor pe terenurile instituțiilor publice din subordinea Municipalității, în parcuri, pe spații verzi, în cimitire, piețe, târguri, pe spații deschise ale persoanelor fizice și juridice, în cazul tratamentelor de dezinsecție ca
Ciprian Ciucu susține că Bucureștiul are nevoie de încă cinci-șase ani de investiții în infrastructură
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, afirmă că Bucureștiul are nevoie de încă cinci-șase ani de investiții în infrastructură pentru a ajunge la nivelul marilor orașe europene și le cere bucureștenilor răbdare pe durata șantierelor aflate în desfășurare. Potrivit reprezentanților Primăriei Capitalei, în acest an
Timiș/Dominic Fritz, de Ziua Timișoarei: Marile lucruri nu s-au făcut prin ură, ci prin încredere
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, le-a transmis concitadinilor, luni, în cadrul ceremoniilor dedicate Zilei Timișoarei, un mesaj de solidaritate civică, în diversitatea multietnică locală, privind spre viitorul european. 'Astăzi sărbătorim o comunitate, nu doar un oraș și cred că este cel mai frumos lucru. Sărbătorim oamenii care










