Bihor: Podul Centenarului din Oradea a fost deschis pietonilor, de luni şi traficului rutier
Podul Centenarului din Oradea, peste Crişul repede, în apropierea Primăriei Oradea, este deschis joi traficului pietonal, după ce miercuri seară primarul Ilie Bolojan a verificat stadiul lucrărilor la faţa locului.
Cu toate că lucrările au început în ianuarie 2018 şi aveau ca durată de realizare 14 luni, constructorii, o asociere de firme, s-au ţinut de cuvânt, reuşind să termine în procent de 99% lucrările la acest pod, dedicat Centenarului Marii Uniri. Se mai lucrează la borduri, se verifică iluminatul arhitectural, se fixează ultimele cabluri.
Podul a fost deschis, pur şi simplu, fără nicio festivitate sau tăiere de panglică.
Iluminat tricolor în culorile roşu, galben şi albastru, podul sub formă de arc de cerc are un aspect elegant şi modern, înlocuind vechea pasarelă pietonală, construită aici în anii 1950 şi care avea deficienţe grave ale suprastructurii.
FOTO: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES
Acest nou pod nou va crea un culoar de circulaţie care va atrage traficul de pe podurile învecinate, Sf. Ladislau şi Decebal, având şi rolul de a descongestiona traficul pe străzile adiacente şi în zona centrală, fiind în concordanţă cu intenţia Primăriei de a reduce treptat traficul auto din Piaţa Unirii, în mare parte amenajat ca spaţiu pietonal. .
Potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, de la începutul săptămânii viitoare se va deschide şi circulaţia rutieră. Comisia de circulaţie din cadrul Primăriei Oradea a aprobat modificările de circulaţie pe arterele adiacente noului pod, acestea urmând să intre în vigoare de săptămâna viitoare.
Podul Centenarului, fiind un pod finanţat din bani europeni, arată şi cel de al treilea moment important din istoria României.
"Unirea Principatelor a fost primul moment important pentru formarea statului român; al doilea moment pe care noi îl sărbătorim este întregirea României, Centenarul, iar al treilea moment important este intrarea României în Uniunea Europeană. Este un pod realizat în semn de respect pentru Centenar, dar este, în acelaşi timp, un pod al viitorului. Un proiect care leagă maluri, leagă comunităţi, care generează dezvoltare în anii următori în Oradea", declara recent, într-o conferinţă de presă, primarul Ilie Bolojan.
Lucrările la Podul Centenarului au costat 11,34 milioane de lei fără TVA, fiind realizat din fonduri europene. Lungimea totală a podului este de 79,61 metri, iar lăţimea de 18 metri. AGERPRES/(A-autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Timiș: Primăria și CJ reduc consumul energetic; Catedrala, Opera și alte clădiri rămân fără iluminat arhitectural
Administrația locală și județeană iau măsuri de reducere a consumului de energie electrică în contextul crizei actuale din acest domeniu, astfel că Primăria Timișoara va opri temporar iluminatul arhitectural, iar Consiliul Județean (CJ) Timiș va folosi mai mult lumina naturală, în instituțiile subordonate. În Timișoara, iluminatul electric es
Averse torențiale și vijelii în peste trei sferturi din țară, joi; informare de caniculă și vreme instabilă, până duminică
Peste trei sferturi din țară se va afla, joi, sub o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii și averse torențiale însemnate cantitativ, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, în data de 6 august, în intervalul orar 12:00 - 21:00, în nordul ș
Sector 1: Consiliul Local discută proiecte de afterschool, dezvoltare a piețelor agroalimentare și de reabilitare termică
Proiecte pentru dezvoltarea piețelor agroalimentare din Sectorul 1 și tarifele aplicabile acestora, programul de afterschool 'Educație pentru viață', reabilitarea termică și modernizarea lifturilor pentru încă 40 de asociații de proprietari și mai puțină birocrație în cazul succesiunilor - toate aceste inițiative se regăsesc pe ordinea de zi a șed
PMB: Clădirea Teatrului Bulandra urmează să intre în consolidare, reabilitare și modernizare
Clădirea Teatrului Bulandra urmează să intre în consolidare, reabilitare și modernizare, licitația pentru proiectare și execuție a fost finalizată și a fost desemnat constructorul, iar finanțarea lucrării este asigurată, au transmis, marți, reprezentanții Primăriei Municipiului București (PMB). După realizarea proiectului tehnic și obțin
Vrancea: Măsuri speciale pentru reducerea consumului de energie adoptate de administrația municipiului Focșani
Administrația locală din municipiul Focșani a adoptat, marți, câteva măsuri pentru reducerea consumului de energie la nivelul orașului, una dintre acestea vizând diminuarea cu 50% a intensității iluminatului public pe 159 de străzi. ''Primarul Cristi Valentin Misăilă a convocat astăzi, 4 august 2026, Comitetul Local pentru
Timiș/ Fritz rămâne primar, cu diminuarea salariului cu 10% pe 6 luni, ca urmare a condamnării definitive a ÎCCJ
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, rămâne în funcție, dar cu salariul diminuat cu 10% pe o perioadă de șase luni, ca urmare a condamnării definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) în procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI), în care a fost declarat în conflict de interese, a declarat, mar
Primăria Arad a decis să reducă intensitatea iluminatului public și să-l suspende pe cel arhitectural
Primăria Arad a decis, marți, în urma unui apel al prefectului, să reducă la 50% intensitatea iluminatului public pe străzile unde tehnologia permite acest lucru, în timp ce iluminatul arhitectural va fi suspendat. ''Începând de astăzi, Primăria municipiului Arad dispune două prime măsuri de economisire a energi
Giurgiu: Luminile din birouri au fost stinse și aerul condiționat doar cu program, la Primăria municipiului
Viceprimarul municipiului Giurgiu, Ionel Muscalu, a anunțat că, în contextul crizei energetice din România, luminile în birourile din cadrul Primăriei Giurgiu au fost stinse și pe timpul zilei, aerul condiționat pornește doar câteva ore, iar programul fântânilor publice din municipiul Giurgiu a fost redus de la funcționarea pe tot
Harghita: Numeroase spații educaționale și medicale înfrumusețate prin programul ''Zâmbet de copil'', al Consiliului Județean (GALERIE FOTO)
Numeroase spații educaționale și medicale din tot județul au fost înfrumusețate în ultimii ani prin programul ''Zâmbet de copil'', derulat de Consiliul Județean Harghita. Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție, ''Zâmbet de copil'' este una dintre inițiativele cu cea
Bistrița-Năsăud: Lucrările de reabilitare a centrului istoric al municipiului reședință încep în octombrie; zona pietonală, extinsă
Lucrările de reabilitare a centrului istoric al municipiului Bistrița, finanțate inclusiv cu fonduri europene, vor începe în luna octombrie și se vor întinde pe durata a doi ani, a anunțat marți, într-o conferință de presă, primarul Gabriel Lazany. Proiectul 'Coridor verde de mobilitate urbană în centrul istor
Bistrița-Năsăud: Ședință extraordinară a CJSU, pe fondul codului portocaliu de caniculă
Prefectul de Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a convocat, marți, o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), pentru a discuta măsurile luate de autorități pentru identificarea și sprijinirea persoanelor fără adăpost, dar și a altor categorii vulnerabile, în această perioadă cu temperaturi extreme. Pot
Primarul Bistriței: Nu fac rabat la siguranța cetățeanului pentru că a dat premierul comunicat; iluminatul public nu va fi închis
Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a declarat marți, într-o conferință de presă, că nu intenționează să oprească sau să reducă intensitatea iluminatului public pe perioada stării de alertă la nivel național, generată de criza energetică. Edilul a adăugat că, în privința aerului condiționat din clădirea Primăriei Bistrița, acesta nu fun
Tulcea: Sistemele de iluminat public moderne permit economii de aproximativ 50%
Primăria Tulcea a investit peste un milion de euro în ultimii patru ani în sistemul de iluminat public, astfel încât, începând din noaptea de marți spre miercuri, va face o economie de circa 53%, datorită tehnologiilor led și de telegestiune implementate până în prezent, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Ștefan Ilie.
Timiș: CJ a semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional Oncologic Timișoara
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a anunțat, marți, că a fost semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara (IROT), ceea ce îi permite antreprenorului care a câștigat licitația să înceapă construcția celui mai mare spital oncologic din vestul României. 'Timișoara devine
USR București propune o inițiativă menită să accelereze dezvoltarea infrastructurii pentru biciclete
USR București propune proiectul 'InfraVelo București', o inițiativă menită să accelereze dezvoltarea infrastructurii pentru biciclete, să crească siguranța rutieră și să transforme datele colectate din teren în politici publice eficiente pentru Capitală. Potrivit unui comunicat al formațiunii politice transmis marți, proiectul, inițiat de Bogdan










