logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Iaşi: Centenarul Unirii cu Basarabia, sărbătorit înainte de Ziua Naţională, printr-o serie de evenimente organizate de municipalitate

Imagine din galeria Agerpres

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a anunţat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că începând cu 28 noiembrie, când va fi marcat Centenarul Unirii cu Bucovina, şi până pe 1 decembrie, de Ziua Naţională, vor avea loc o serie de evenimente festive - lansări de cărţi, o expoziţie de fotografie, concerte, un ceremonial militar şi religios şi o defilare, toate finalizându-se cu tradiţionala masă populară, cu fasole şi cârnaţi şi vin fiert.

Evenimentele vor debuta în dimineaţa zilei de 28 noiembrie, la Palatul Roznovanu, unde va avea loc o şedinţă solemnă a Consiliului Local al Municipiului Iaşi.

"Pe lângă Executivul municipalităţii ieşene, vor mai participa invitaţi din Cernăuţi, rectorii universităţilor, academicieni, reprezentanţi ai unor instituţii de cultură. În cadrul şedinţei solemne voi da citire Moţiunii de Unire a Bucovinei cu Regatul României, elaborată la 15 noiembrie 1918 şi adoptată prin vot, la Cernăuţi, pe 28 noiembrie 1918. Ulterior, se vor lansa două volume editate de Academia Română în cadrul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iaşi. Volumele din seriile "Basarabica" şi "Civilizaţie Românească" vor fi prezentate de vicepreşedintele Academiei Române, Victor Spinei", a declarat primarul Mihai Chirica.

Conform edilului ieşean, tot la sediul Primăriei va avea loc lansarea Mapei Filatelice dedicată Centenarului Unirii Bucovinei cu România. Evenimentul va fi urmat de vernisarea expoziţiei de fotografie dedicată Centenarului Unirii Bucovinei cu România. Ulterior, în Aula Bibliotecii Central Universitare Mihai Eminescu se va desfăşura Gala premiilor Costache Negruzzi.

"Manifestări vor avea loc şi în piaţeta Palatului Culturii, programul debutând cu un concert de muzică populară "Noi suntem români". Vor cânta elevi din Iaşi, dar şi artişti cunoscuţi precum Daniela Condurache, Olimpia Iacob Nistor, Ştefan Pintilii, Cristinel Iordăchioaia sau Nadia Duluman. Din program fac parte şi dansatori ai Ansamblului Mugurelul din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi", a precizat primarul Chirica.

Potrivit acestuia, un ceremonial militar şi religios va fi organizat pentru a sărbători Ziua Naţională a României, la eveniment fiind invitat şi prof. univ. dr. Mihai Crucianu, care a împlinit în acest an 100 de ani. După discursurile oficialităţilor locale va urma depunerea de coroane la statuia domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt şi defilarea forţelor armate. Manifestările vor fi urmate de obişnuita masă tradiţională, cu fasole cu cârnaţi şi vin fiert sau ceai.

Conform primarului, seria evenimentelor prilejuite de 1 Decembrie va continua la Primăria Municipiului Iaşi, unde va avea loc lansarea mapei filatelice dedicată Centenarului Marii Uniri.

Tot în aceeaşi zi va fi aprins şi iluminatul de sărbători, moment care va fi precedat de un eveniment artistic de Crăciun.

De la ora 17,15 va avea loc retragerea cu torţe a militarilor pe traseul Muzeul Unirii - Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt - Palatul Culturii, urmând ca la ora 17,30 să fie intonat imnul naţional al României în faţa Palatului Culturii. În aceeaşi seară va fi deschis şi Orăşelul Copiilor, care va avea tema Centenar.

Ziua va fi încheiată la Palatul Roznovanu, unde, de la ora 18,00, primarul Mihai Chirica va oferi un dineu cu ocazia Zilei Naţionale a României. În cadrul evenimentului vor fi lansate trei volume, intitulate "Iaşi, Oameni ai Cetăţii". AGERPRES/(A- autor: Daniela Malache, editor: Diana Dumitru; editor online: Magdalena Tănăsescu)

Afisari: 41

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 12-09-2026 12:45

Ilfov: Campanie de sterilizări gratuite la pisici în localitățile Mogoșoaia, Jilava și Domnești

Direcția Protecția Animalelor CJ Ilfov, în colaborare cu Fundația Susy Utzinger din Elveția, organizează o campanie amplă de sterilizări gratuite pentru pisici, în localitățile Mogoșoaia, Jilava și Domnești. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, campania se va desfășura pe 21 - 22 septembrie la Mogoșoaia; 29 - 30

Administratie 11-09-2026 16:51

Covasna: Sfântu Gheorghe a atras 230 milioane lei din PNRR; primarul estimează că va fi în topul național

Sfântu Gheorghe a obținut peste 230 milioane de lei din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru realizarea a 26 de proiecte, iar primarul Antal Arpad estimează că municipiul se va situa pe unul dintre primele trei locuri între reședințele de județ din România în ceea ce privește fondurile atrase pe cap de locuito

Administratie 11-09-2026 15:51

Sector 1: Piață volantă, în weekend, în cartierul Aviației

O piață volantă s-a deschis în cartierul Aviației, pe strada Nicolae Caramfil, la intersecția cu strada Ștefan Burileanu, unde producătorii aduc, de vineri până duminică, fructe și legume de sezon, brânzeturi, produse apicole, pâine și produse de brutărie, dulcețuri, conserve și preparate tradiționale. Primăria Sectorului 1 a transmis,

Administratie 11-09-2026 15:41

Începe o nouă ediție a Comic Con la Arena Națională

O nouă ediție a Comic Con se desfășoară de vineri până duminică la Arena Națională din București, actori internaționali din producții celebre fiind prezenți la eveniment. Potrivit organizatorilor, timp de trei zile, Comic Con aduce la București actori internaționali din producții precum House of the Dragon, Bridgerton, Black Sails, The Originals, Legacie

Administratie 11-09-2026 14:35

PMB: Specialiștii au terminat evaluarea blocului din Rahova; raportul urmează să fie validat până pe 15 septembrie

Primăria Capitalei informează că echipele specializate au finalizat evaluarea blocului din cartierul Rahova, afectat anul trecut de explozie. 'Așa cum am promis, până pe 9 septembrie am intrat în toate cele 270 de apartamente din 5 scări vecine cu cea afectată de explozie. Echipe specializate au fotografiat eventuale fisuri și au făcut măsurăto

Administratie 11-09-2026 14:11

Sector 1: Activități sportive, în weekend, în zona Primăriei

Cetățenii pot participa gratuit, de vineri până duminică, la o serie de activități sportive și de divertisment organizate în zona Primăriei Sectorului 1. Evenimentul este organizat de Sport Arena Streetball, în colaborare cu Primăria Sectorului 1, și include peste zece zone dedicate sportului și relaxării, unde participanții pot practica basc

Administratie 10-09-2026 17:24

Prefectul Capitalei îl contrazice pe primarul Sectorului 2, care l-a acuzat că a blocat proiectul de la Pasajul Petricani

Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, respinge acuzațiile primarului Sectorului 2 conform cărora că ar fi blocat proiectul de la Pasajul Petricani și menționează că situația pasajului este menționată în hotărârea Consiliului General al Municipiului București (CGMB) 334/29 iulie, neatacată, valabilă și în prezent. 'Domnul primar de la S2 se

Administratie 10-09-2026 17:14

MDLPA: Creditele bugetare pentru Programul 'Anghel Saligny', epuizate până la rectificarea bugetară

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației informează beneficiarii Programului Național de Investiții 'Anghel Saligny' că fondurile bugetare alocate programului pentru anul în curs au fost epuizate, a anunțat joi instituția. În aceste condiții, depunerea solicitărilor de transfer prin platforma digitală

Administratie 10-09-2026 16:45

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe: Muzeul Comunismului va fi inaugurat în octombrie; e unic la nivel național

Muzeul Comunismului din Sfântu Gheorghe, realizat printr-un proiect cofinanțat prin PNRR, va fi inaugurat luna viitoare, iar, potrivit primarului Antal Arpad, acesta va fi 'unic la nivel național'. Edilul a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că lucrările au fost finalizate la termen și au fost angajate nouă persoane care vor

Administratie 10-09-2026 12:14

Brașov: Conducerea Aeroportului a semnat contractul de finanțare pentru primul proiect cu bani europeni - parcul fotovoltaic

Conducerea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav a semnat, recent, primul contract de finanțare pentru o investiție ce va fi realizată cu fonduri europene nerambursabile - parcul fotovoltaic propriu, destinat reducerii dependenței de energia achiziționată din rețea. Valoarea totală a proiectului este de 31.831.095,66 lei cu TVA, din care s

Administratie 10-09-2026 12:09

Sector 6: Primăria anunță lucrări pe străzile din zona Lacului Morii și intervenții asupra malului

Primăria Sectorului 6 a anunțat joi lucrările de infrastructură pe străzile din zona Lacului Morii, care nu afectează culoarul rezervat pentru Ciurel - A1, și că a început intervenția la malul lacului. 'Vom asfalta porțiunile aflate în domeniul public ale străzilor Mănăstirea Sihăstria, Mănăstirea Văratec și Govora. Intervenții

Administratie 10-09-2026 11:30

Gorj: Zonele de nord și sud ale Parcului Central de la Târgu Jiu ar putea fi deschise în mai 2027

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că estimează că, de Zilele Orașului de anul viitor, vor fi redeschise zonele de nord și sud din Parcul Central, care se află în plin proces de modernizare în cadrul unui proiect cu fonduri nerambursabile de peste 20 de milioane de euro. 'În Parcul Central

Administratie 10-09-2026 11:20

Sector 1: Peste 13.700 de arbuști și plante ornamentale vor fi plantați în zona Averescu

O amenajare peisagistică pe o suprafață de aproape 6.200 de metri pătrați va fi realizată în zona Averescu, unde vor fi plantați peste 13.700 de arbuști și plante ornamentale, 14.400 de plante pentru gardul viu, 58 de arbori foioși și 36 de copaci rășinoși, a anunțat, joi, primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță. 'Am învăța

Administratie 10-09-2026 11:00

Licitație pentru documentația necesară în vederea reconstrucției și lărgirii Podului Constanța

Primăria Capitalei lansează licitație pentru studii și documentații necesare în vederea reconstrucției Podului Constanța, modernizării intersecției Șoseaua Chitilei cu Bulevardul Bucureștii Noi, dar și a unui segment din Calea Griviței. Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că licitația vizează unul dintre cele mai ample proiecte de

Administratie 09-09-2026 19:04

Prima trecere de pietoni inteligentă din București, amenajată pe Șos. Chitilei

Prima trecere de pietoni inteligentă din București a fost amenajată pe Șos. Chitilei, la intersecția cu Str. Prahovei, informează Primăria Capitalei. Este vorba despre un proiect-pilot care folosește tehnologia pentru a proteja pietonii la traversare. 'Sistemul rezolvă o problemă mare, frecventă în orașe: șoferii se obișnuiesc cu lumin