Cluj: Proiectul pentru prima stradă ''smart'' din România, aprobat de Consiliul Local
Proiectul pentru modernizarea unei străzi care va deveni prima arteră ''smart'' din România a fost aprobat, luni, de Consiliul Local Cluj-Napoca, proiectul vizând instalarea unor stâlpi de iluminat cu wifi şi camere video, dar şi bănci care permit încărcarea prin USB a telefoanelor mobile.
Potrivit proiectului, finanţarea este realizată din fonduri europene şi se ridică la 1,3 milioane de euro.
"S-au aprobat documentaţia şi indicatorii tehnici pentru modernizarea străzii Molnar Piuariu, în vederea atragerii de fonduri europene nerambursabile. Este o premieră naţională, va fi prima stradă 'smart' din România, o stradă inteligentă, cu toate facilităţile şi dotările tehnologice aferente unei astfel de artere. De asemenea, va avea mult spaţiu pietonal, un model de stradă inteligentă şi de realizare a unor structuri urbane din România, pe care îl vom replica şi în alte părţi ale oraşului", a spus primarul Emil Boc în cadrul şedinţei Consiliului Local.
La rândul său, directorul Direcţiei Evenimente Publice şi Informare Cetăţeni din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, Ovidiu Cîmpean, a precizat că, din momentul în care este depusă documentaţia, care se va realiza până la sfârşitul acestui an, lucrările vor dura aproximativ 9 luni.
Astfel, pe strada aleasă, vor fi amplasate bănci cu încărcătoare USB şi vor fi instalaţi stâlpi de iluminat cu wifi integrat, camere video, dar şi un sistem automat de irigare cu senzori de umiditate pentru arbori.
"Vor fi construite staţii de încărcare pentru biciclete şi trotinete electrice, dar şi două staţii de încărcare pentru autoturisme electrice. Vor fi plantaţi copaci şi vor fi construite cişmele cu apă şi piste de biciclete. Valoarea proiectului se ridică la 1,3 milioane de euro, 98% din sumă provenind din fonduri europene. Zona care va fi reamenajată va avea o suprafaţă de circa 4500 mp", a mai spus Ovidiu Cîmpean.
Proiectul va fi finanţat prin Programul Operaţional Regional. AGERPRES/(A, AS - autor: Elena Stanciu, editor: Nona Jalbă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Buzău: Iluminat public întrerupt într-o comună cu frecvente prezențe ale urșilor, pe fondul dificultăților financiare
Primăria comunei Vintilă Vodă a anunțat întreruperea iluminatului public pe termen nelimitat, până la rezolvarea problemelor financiare cu care se confruntă administrația locală, localitatea aflându-se într-o zonă submontană a Carpaților de Curbură în care s-au semnalat de-a lungul timpului dese prezențe ale urșilor.
Timiș: Primăria și CJ reduc consumul energetic; Catedrala, Opera și alte clădiri rămân fără iluminat arhitectural
Administrația locală și județeană iau măsuri de reducere a consumului de energie electrică în contextul crizei actuale din acest domeniu, astfel că Primăria Timișoara va opri temporar iluminatul arhitectural, iar Consiliul Județean (CJ) Timiș va folosi mai mult lumina naturală, în instituțiile subordonate. În Timișoara, iluminatul electric es
Averse torențiale și vijelii în peste trei sferturi din țară, joi; informare de caniculă și vreme instabilă, până duminică
Peste trei sferturi din țară se va afla, joi, sub o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii și averse torențiale însemnate cantitativ, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, în data de 6 august, în intervalul orar 12:00 - 21:00, în nordul ș
Sector 1: Consiliul Local discută proiecte de afterschool, dezvoltare a piețelor agroalimentare și de reabilitare termică
Proiecte pentru dezvoltarea piețelor agroalimentare din Sectorul 1 și tarifele aplicabile acestora, programul de afterschool 'Educație pentru viață', reabilitarea termică și modernizarea lifturilor pentru încă 40 de asociații de proprietari și mai puțină birocrație în cazul succesiunilor - toate aceste inițiative se regăsesc pe ordinea de zi a șed
PMB: Clădirea Teatrului Bulandra urmează să intre în consolidare, reabilitare și modernizare
Clădirea Teatrului Bulandra urmează să intre în consolidare, reabilitare și modernizare, licitația pentru proiectare și execuție a fost finalizată și a fost desemnat constructorul, iar finanțarea lucrării este asigurată, au transmis, marți, reprezentanții Primăriei Municipiului București (PMB). După realizarea proiectului tehnic și obțin
Vrancea: Măsuri speciale pentru reducerea consumului de energie adoptate de administrația municipiului Focșani
Administrația locală din municipiul Focșani a adoptat, marți, câteva măsuri pentru reducerea consumului de energie la nivelul orașului, una dintre acestea vizând diminuarea cu 50% a intensității iluminatului public pe 159 de străzi. ''Primarul Cristi Valentin Misăilă a convocat astăzi, 4 august 2026, Comitetul Local pentru
Timiș/ Fritz rămâne primar, cu diminuarea salariului cu 10% pe 6 luni, ca urmare a condamnării definitive a ÎCCJ
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, rămâne în funcție, dar cu salariul diminuat cu 10% pe o perioadă de șase luni, ca urmare a condamnării definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) în procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI), în care a fost declarat în conflict de interese, a declarat, mar
Primăria Arad a decis să reducă intensitatea iluminatului public și să-l suspende pe cel arhitectural
Primăria Arad a decis, marți, în urma unui apel al prefectului, să reducă la 50% intensitatea iluminatului public pe străzile unde tehnologia permite acest lucru, în timp ce iluminatul arhitectural va fi suspendat. ''Începând de astăzi, Primăria municipiului Arad dispune două prime măsuri de economisire a energi
Giurgiu: Luminile din birouri au fost stinse și aerul condiționat doar cu program, la Primăria municipiului
Viceprimarul municipiului Giurgiu, Ionel Muscalu, a anunțat că, în contextul crizei energetice din România, luminile în birourile din cadrul Primăriei Giurgiu au fost stinse și pe timpul zilei, aerul condiționat pornește doar câteva ore, iar programul fântânilor publice din municipiul Giurgiu a fost redus de la funcționarea pe tot
Harghita: Numeroase spații educaționale și medicale înfrumusețate prin programul ''Zâmbet de copil'', al Consiliului Județean (GALERIE FOTO)
Numeroase spații educaționale și medicale din tot județul au fost înfrumusețate în ultimii ani prin programul ''Zâmbet de copil'', derulat de Consiliul Județean Harghita. Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție, ''Zâmbet de copil'' este una dintre inițiativele cu cea
Bistrița-Năsăud: Lucrările de reabilitare a centrului istoric al municipiului reședință încep în octombrie; zona pietonală, extinsă
Lucrările de reabilitare a centrului istoric al municipiului Bistrița, finanțate inclusiv cu fonduri europene, vor începe în luna octombrie și se vor întinde pe durata a doi ani, a anunțat marți, într-o conferință de presă, primarul Gabriel Lazany. Proiectul 'Coridor verde de mobilitate urbană în centrul istor
Bistrița-Năsăud: Ședință extraordinară a CJSU, pe fondul codului portocaliu de caniculă
Prefectul de Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a convocat, marți, o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), pentru a discuta măsurile luate de autorități pentru identificarea și sprijinirea persoanelor fără adăpost, dar și a altor categorii vulnerabile, în această perioadă cu temperaturi extreme. Pot
Primarul Bistriței: Nu fac rabat la siguranța cetățeanului pentru că a dat premierul comunicat; iluminatul public nu va fi închis
Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a declarat marți, într-o conferință de presă, că nu intenționează să oprească sau să reducă intensitatea iluminatului public pe perioada stării de alertă la nivel național, generată de criza energetică. Edilul a adăugat că, în privința aerului condiționat din clădirea Primăriei Bistrița, acesta nu fun
Tulcea: Sistemele de iluminat public moderne permit economii de aproximativ 50%
Primăria Tulcea a investit peste un milion de euro în ultimii patru ani în sistemul de iluminat public, astfel încât, începând din noaptea de marți spre miercuri, va face o economie de circa 53%, datorită tehnologiilor led și de telegestiune implementate până în prezent, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Ștefan Ilie.
Timiș: CJ a semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional Oncologic Timișoara
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a anunțat, marți, că a fost semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara (IROT), ceea ce îi permite antreprenorului care a câștigat licitația să înceapă construcția celui mai mare spital oncologic din vestul României. 'Timișoara devine










