logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Firea respinge varianta unor plăţi compensatorii pentru angajaţii administraţiilor care ar urma să fie desfiinţate

Imagine din galeria Agerpres

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat joi, în debutul şedinţei Consiliului General al Capitalei, că respinge varianta acordării unor plăţi compensatorii pentru angajaţii celor patru administraţii care ar urma să fie desfiinţate, adăugând că persoanele care îşi pierd locul de muncă se pot angaja la companiile municipale.

Precizările au fost făcute în contextul în care pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei a fost introdus un proiect de hotărâre care vizează desfiinţarea Administraţiei Străzilor, a Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement, a Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane şi a Administraţiei Fondului Imobiliar.

"Au fost oameni care au înţeles că nu avem motive legale pentru a acorda fiecărui angajat 20.000 de euro plăţi compensatorii, pentru că noi nu facem disponibilizări colective. Noi angajăm în aceeaşi clipă pe contracte cu perioada nelimitată şi în condiţii financiare mai bune. De ce să plătim salarii compensatorii şi pe urmă, a doua zi, să se angajeze la companie? Nu este normal să masacrăm bugetul Capitalei plătind la 2.000-3.000 de angajaţi, nemeritat, salarii compensatorii. Pentru că asta este miza", a spus ea.

Primarul general a reaminitit că de la preluarea mandatului său a anunţat că îşi doreşte schimbarea modelului administrativ, prin transformarea regiilor şi administraţiilor în companii municipale.

"Cei mai mulţi angajaţi ai regiilor şi administraţiilor au înţeles că e vorba de un proiect important, benefic pentru bucureşteni, deoarece companiile sunt verificate - şi daţi-mi voie să fac o paranteză - chiar şi de două ori pe săptămână în acest moment. Oare de ce, mă întreb şi eu retoric? De Ministerul de Finanţe, de Curtea de Conturi, de ANAF. Rapoartele sunt votate în faţa Consiliului General. Consiliul General are membri în AGA. Să nu îşi facă nimeni grijă că se întâmplă ceva necurat - cum, din păcate, s-a întâmplat de multe ori, fără ca cineva să plătească - în cazul regiilor şi al administraţiilor. Am dat exemple nenumărate şi am comunicat şi public cum la Administraţia Străzilor o celebră companie, în contract cu Administraţia Străzilor, cumpăra componente pentru semafoare cu preţ de 1.000 de ori mai mare. La parcări, programul era ţinut intenţionat între orele 8,00 - 16,00, chipurile să se încaseze ceva şi pentru municipiu, iar după ora 16,00 se încasa în buzunar privat", a declarat Firea.

Primarul general a mai precizat că în cazul diverselor abateri comise de către aceste administraţii, singura ei opţiune era să trimită Corpul de Control pentru a constata ilegalităţile.

"Pe mine nu o să mă vedeţi că umblu cu denunţuri pe la instituţii, eu sunt primar general, nu sunt plângăcios şi denunţător de serviciu. Instituţiile să îşi facă datoria faţă de toată lumea. Majoritatea angajaţilor au înţeles şi s-au transferat deja pe companii, ca şi activitate, şi beneficiază de condiţii bune, favorabile de muncă şi de tot respectul. Toate activităţile şi toate proiectele sunt la preţul corect, şi nu umflat de firmele căpuşă abonate la banul public ani de zile, fără contracte licitate, ci pe baza unui contract de zece ani în spate, făceau un act adiţional în fiecare an. De obicei, firmele căpuşă îşi trimiteau rudele directori sau directori adjuncţi sau alte funcţii importante în ALPAB, în Administraţia Străzilor, pe la AFI, după care vin ei şi ne dau acum lecţii de moralitate. Nu mai au cum să ne dea lecţii de moralitate, după peste 20 de ani de sistem care s-a dovedit a fi păgubos", a mai spus ea.

Firea a dat de înţeles că ar exista consilieri generali care îşi condiţionează votul pentru anumite proiecte de hotărâre şi a subliniat că "nu mai" cedează în astfel de cazuri.

"Nu se face dreptate cu şantaj şi nu se face administraţie cu presiuni. (...) Mize mici politice, meschine şi jocuri de culise financiare şi şantaj: 'daţi-mi aia sau dacă nu, eu nu mai votez'. Eu nu mai cedez din ziua de azi. Azi se va face lumină: cine votează pentru bucureşteni sau pentru că aşa consideră politic sau cine - ştiu deja - că a practicat la adresa mea un şantaj politic sau financiar, şi eu nu cedez. Ei se ştiu care", a mai declarat ea. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin; editor online: Magdalena Tănăsescu)

Afisari: 40

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 30-10-2026 17:45

Bihor/Bilanțul mandatului lui Marcel Dragoș la conducerea Prefecturii: proiecte PNRR, infrastructură și digitalizare

Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, și-a prezentat vineri bilanțul activității desfășurate în perioada august 2024 - octombrie 2026, printre principalele direcții de acțiune fiind monitorizarea a peste 450 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), finalizarea reabilitării Barajului Leșu, modernizarea serviciilor

Administratie 30-10-2026 16:12

Galați: Prefectul a cerut intervenția Guvernului pentru a preveni întreruperea alimentării cu energie electrică a combinatului Liberty

Prefectul județului Galați, George Toderașc, a solicitat vineri Guvernului României identificarea unor soluții urgente pentru prevenirea întreruperii alimentării cu energie electrică a combinatului siderurgic Liberty Galați, avertizând că o asemenea măsură ar putea duce la oprirea totală a activității și ar avea consecințe economice și sociale major

Administratie 30-10-2026 15:11

Teleorman: Opt proiecte finanțate din fonduri europene, pregătite pentru implementare în județ

Noi contracte de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de aproximativ 100 de milioane de lei, au fost semnate pentru dezvoltarea localităților din Teleorman, a anunțat președintele Consiliului Județean, Adrian Ionuț Gâdea. 'Aceste proiecte reprezintă o continuare a procesului de dezvoltare a întregului județ,

Administratie 29-10-2026 16:40

Numărul sălilor de jocuri de noroc din municipiul Giurgiu aproape s-a înjumătățit

Consilierii locali din Giurgiu au aprobat joi, în cadrul unei ședințe ordinare, mai multe proiecte de hotărâre pentru acordarea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în municipiu, constatând cu această ocazie că numărul acestora aproape s-a înjumătățit. ''Avem pe ordinea de zi

Administratie 29-10-2026 15:32

VIDEO Băluță: Sectorul 4 a atras peste 455 de milioane de euro prin PNRR

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat joi că administrația locală a atras peste 455 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și peste cinci miliarde de euro din fonduri europene. ''Prin PNRR, Sectorul 4 adus în România în economia națională peste 455 de milioane de euro. As

Administratie 29-10-2026 15:20

Bihor: Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh de energie în 2025, în ciuda secetei

La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.

Administratie 29-10-2026 15:02

Ciprian Ciucu și ambasadorul Thailandei au discutat despre potențiale programe educaționale în comun

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, și ambasadorul Thailandei în România, Phuchphop Mongkolnavin, au discutat, joi, despre posibilitatea dezvoltării unor programe educaționale comune, inclusiv schimburi de studenți și de bune practici între București și Bangkok. Potrivit Primăriei Municipiului București (PMB), care

Administratie 29-10-2026 14:19

Bihor: ABA Crișuri investește peste 650 de milioane de lei în lucrări hidrotehnice și combaterea secetei

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri derulează o serie de proiecte de investiții și dezvoltare, de peste 650 de milioane de lei, cu diverse finanțări europene, pentru managementul durabil al resurselor de apă, protecția mediului, reducerea riscurilor generate de fenomenele hidrologice și conservarea biodiversității, activitate pentru care prefectul județului,

Administratie 29-10-2026 14:09

Iași: Președintele CJ acuză Ministerul Sănătății că blochează proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că mutarea proiectului Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMC) din Miroslava în zona Moara de Vânt ar întârzia proiectul cu cel puțin trei ani. Președintele CJ Iași consideră că ministru

Administratie 29-10-2026 13:54

Timiș: DRDP Timișoara are pregătite stocurile de material antiderapant și utilajele pentru iarna 2026-2027

Șefa Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, Nicoleta Pordea, a declarat, joi, că în depozite există deja stocul necesar de sare și clorură de calciu pentru înlăturarea poleiului și a zăpezii de pe drumurile naționale și tronsoanele de autostrăzi din județele aflate în jurisdicție, Arad, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin, în sezonul

Administratie 29-10-2026 13:01

Timiș/Administrator Colterm: Prețul mare la gaz, nejustificat; RomGaz și TransGaz sunt și servicii sociale pentru spitale și școli

Administratorul special al companiei de termoficare publică a municipiului Timișoara Colterm, Cristian Amza, a declarat, joi, că în depozit există cantități suficiente de cărbune pentru a asigura încălzirea în actualul sezon rece, dar probleme sunt la aprovizionarea cu gaz. El a cerut intervenția Guvernului și a punctat că cr

Administratie 29-10-2026 12:40

Bihor: Soluții pentru combaterea secetei în județ - stocarea apei în canale, bazine agricole și rezervoare flexibile

Bihorul trebuie să treacă de la evacuarea excesului de apă la stocarea resurselor pentru irigații, în condițiile în care precipitațiile au scăzut dramatic în ultimii ani, a declarat joi, în ședința Colegiului prefectural, directorul Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare Bihor, Claudiu Gligor. Reutilizarea canalelor de dese

Administratie 28-10-2026 22:43

Primăria Municipiului București: Șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei

Un număr de șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei, compania municipală Iluminat Public București a început, de luni seara, să monteze instalațiile pe care le deține deja în depozite, a anunțat Municipalitatea. Primăria Municipiului București (PMB) a transmis, mier

Administratie 28-10-2026 12:21

Constanța: Municipiu reședință cu copaci căzuți, străzi inundate, surpări de carosabil, electricitate întreruptă, în urma ploilor

Primăria Constanța continuă, miercuri, intervențiile pentru înlăturarea efectelor ploilor abundente de marți seară, când a fost emisă o avertizare cod roșu de vreme severă, în urma cărora au căzut copaci, au fost inundate străzi, carosabilul s-a surpat în unele zone, iar alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în altele.

Administratie 27-10-2026 20:14

CGMB: Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani

Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepția minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care au permis de conducere pentru categoriile AM, A1 și B1, după ce Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat în ședința de marți un proiect de hotărâre în acest sens. Poliția Loca