Gabriela Firea: 41 de clădiri din centrul Bucureştiului sunt în proces de reabilitare şi consolidare
Primarul General Gabriela Firea a verificat stadiul lucrărilor de consolidare şi reabilitare la mai multe imobile din centrul Bucureştiului, informează un comunicat al PMB.
Potrivit comunicatului, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Compania Municipală Consolidări, continuă programul de punere în siguranţă, consolidare şi reabilitare a clădirilor cu risc seismic, demarat în luna noiembrie 2017.
Astfel, sunt şantiere deschise la 41 de clădiri din centrul Bucureştiului. La 8 dintre acestea sunt finalizate lucrările de punere în siguranţă, în acest moment se lucrează la consolidarea propriu-zisă, iar la alte 33 de imobile Compania Municipală Consolidări execută lucrări de punere în siguranţă, lucrări premergătoare celor de consolidare. Totodată, în paralel, se lucrează şi la consolidarea şi restaurarea Palatului Voievodal "Curtea Veche", care vizează protejarea, restaurarea şi consolidarea ansamblului, precum şi funcţionalizarea şi punerea în valoare a vestigiilor.
"Aşa cum am promis, am accelerat programul de consolidări derulat de Primăria Capitalei, în prezent 41 de clădiri fiind în proces de reabilitare. Reamintesc faptul că în ultimii 27 de ani, autorităţile locale au reabilitat doar 20 de clădiri, iar acum, alocarea bugetară de la începutul anului îşi arată efectele: dacă în perioada 2011-2016, Primăria Capitalei, prin Consiliul General de la acel moment, a alocat în jur de 1 milion de euro pe an pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic, în anul 2018, pentru acest domeniu, am alocat nu mai puţin de 10 milioane de euro, ceea ce ne-a permis să intervenim în peste 40 de clădiri. Doresc să mulţumesc bucureştenilor care au înţeles importanţa acestui demers şi şi-au dat acordul că locuinţele lor să fie incluse în programul de consolidare al Primăriei Capitalei", a declarat primarul Gabriela Firea.
La patru imobile se lucrează în acest moment la revizuirea proiectelor tehnice - str. Batiştei nr. 5, str. Carol nr. 63, str. Pache Protopopescu nr. 11, str. Schitu Măgureanu nr. 3 - astfel încât acestea să corespundă noilor normative tehnice în ceea ce priveşte proiectarea şi execuţia clădirilor încadrate în categoria risc seismic 1.
De asemenea, până sfârşitul anului, Primăria Capitalei, prin Compania Consolidări, va continua lucrările de consolidare la alte trei imobile (str. Câmpineanu nr. 9, str. Schitu Măgureanu nr. 19, str. Ştefan Luchian nr. 12C) lucrări care au fost blocate ani la rând de revendicările financiare şi de amânările nejustificate ale companiilor care câştigaseră contractele de lucrări.
Proprietarii altor 28 de imobile au semnat convenţia prin care îşi dau acordul că locuinţele lor să fie incluse în programul de consolidare al PMB.
Majoritatea clădirilor aflate în consolidare sunt construite în perioada anilor 1900, se află în centrul Bucureştiului, o parte dintre ele fiind monumente istorice. Acestea erau foarte degradate şi prezentau un pericol public atât pentru cetăţenii care locuiau în ele, cât şi pentru cei care tranzitau zona.
Aproape toate familiile care locuiau în clădirile la care au început lucrările de punere în siguranţă şi consolidare au fost mutate în locuinţele de necesitate deţinute de Primăria Capitalei, în Piaţa Naţiunile Unite, (locuinţe modernizate recent), iar câteva dintre acestea sunt în curs de relocare, se arată în comunicat.
De asemenea, Primăria Municipiului Bucureşti prin Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic şi Compania Municipală Publicitate şi Afişaj derulează în prezent campania de informare şi conştientizare a cetăţenilor care locuiesc în imobile cu risc seismic cu privire la obligaţiile ce le revin, conform legii, dar şi cu privire la facilităţile oferite de Municipalitate, iniţiate de Primarul General şi aprobate de CGMB: costul relocării proprietarilor este suportat în integralitate de PMB, persoanele fizice proprietari ai locuinţelor multietajate încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic, la care venitul lunar pe familie este sub trei salarii minime brute pe economie vor putea să nu mai ramburseze 50% din valoarea investită pentru execuţia lucrărilor de intervenţie, cu anumite condiţii. AGERPRES/(autor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Amenajările pentru Târgul de Crăciun încep luni; PMB: Va costa cu 5.000.000 de lei mai puțin
Amenajările pentru Târgul de Crăciun București, care se va întinde pe o suprafață de 20.000 metri pătrați, vor începe luni, în Piața Constituției, urmând să fie impuse și restricții de circulație în zonă. 'De luni seara, începem amenajările: montăm 133 de căsuțe, bradul înalt de 30 de metri, confecționat din
Neamț: Nu cer încredere necondiționată, ci șansa de a o câștiga prin ce voi face, susține prefectul Vlad Grigorean
Noul prefect al județului Neamț, social-democratul Vlad Grigorean, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că nu cere încredere necondiționată, ci șansa de a o câștiga prin ceea ce va face. 'Este un moment important pentru mine, dar nu uit nici măcar un moment că, înainte de toate, este cel mai mare angajament profesi
Bihor/Bilanțul mandatului lui Marcel Dragoș la conducerea Prefecturii: proiecte PNRR, infrastructură și digitalizare
Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, și-a prezentat vineri bilanțul activității desfășurate în perioada august 2024 - octombrie 2026, printre principalele direcții de acțiune fiind monitorizarea a peste 450 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), finalizarea reabilitării Barajului Leșu, modernizarea serviciilor
Galați: Prefectul a cerut intervenția Guvernului pentru a preveni întreruperea alimentării cu energie electrică a combinatului Liberty
Prefectul județului Galați, George Toderașc, a solicitat vineri Guvernului României identificarea unor soluții urgente pentru prevenirea întreruperii alimentării cu energie electrică a combinatului siderurgic Liberty Galați, avertizând că o asemenea măsură ar putea duce la oprirea totală a activității și ar avea consecințe economice și sociale major
Teleorman: Opt proiecte finanțate din fonduri europene, pregătite pentru implementare în județ
Noi contracte de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de aproximativ 100 de milioane de lei, au fost semnate pentru dezvoltarea localităților din Teleorman, a anunțat președintele Consiliului Județean, Adrian Ionuț Gâdea. 'Aceste proiecte reprezintă o continuare a procesului de dezvoltare a întregului județ,
Numărul sălilor de jocuri de noroc din municipiul Giurgiu aproape s-a înjumătățit
Consilierii locali din Giurgiu au aprobat joi, în cadrul unei ședințe ordinare, mai multe proiecte de hotărâre pentru acordarea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în municipiu, constatând cu această ocazie că numărul acestora aproape s-a înjumătățit. ''Avem pe ordinea de zi
VIDEO Băluță: Sectorul 4 a atras peste 455 de milioane de euro prin PNRR
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat joi că administrația locală a atras peste 455 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și peste cinci miliarde de euro din fonduri europene. ''Prin PNRR, Sectorul 4 adus în România în economia națională peste 455 de milioane de euro. As
Bihor: Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh de energie în 2025, în ciuda secetei
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
Ciprian Ciucu și ambasadorul Thailandei au discutat despre potențiale programe educaționale în comun
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, și ambasadorul Thailandei în România, Phuchphop Mongkolnavin, au discutat, joi, despre posibilitatea dezvoltării unor programe educaționale comune, inclusiv schimburi de studenți și de bune practici între București și Bangkok. Potrivit Primăriei Municipiului București (PMB), care
Bihor: ABA Crișuri investește peste 650 de milioane de lei în lucrări hidrotehnice și combaterea secetei
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri derulează o serie de proiecte de investiții și dezvoltare, de peste 650 de milioane de lei, cu diverse finanțări europene, pentru managementul durabil al resurselor de apă, protecția mediului, reducerea riscurilor generate de fenomenele hidrologice și conservarea biodiversității, activitate pentru care prefectul județului,
Iași: Președintele CJ acuză Ministerul Sănătății că blochează proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că mutarea proiectului Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMC) din Miroslava în zona Moara de Vânt ar întârzia proiectul cu cel puțin trei ani. Președintele CJ Iași consideră că ministru
Timiș: DRDP Timișoara are pregătite stocurile de material antiderapant și utilajele pentru iarna 2026-2027
Șefa Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, Nicoleta Pordea, a declarat, joi, că în depozite există deja stocul necesar de sare și clorură de calciu pentru înlăturarea poleiului și a zăpezii de pe drumurile naționale și tronsoanele de autostrăzi din județele aflate în jurisdicție, Arad, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin, în sezonul
Timiș/Administrator Colterm: Prețul mare la gaz, nejustificat; RomGaz și TransGaz sunt și servicii sociale pentru spitale și școli
Administratorul special al companiei de termoficare publică a municipiului Timișoara Colterm, Cristian Amza, a declarat, joi, că în depozit există cantități suficiente de cărbune pentru a asigura încălzirea în actualul sezon rece, dar probleme sunt la aprovizionarea cu gaz. El a cerut intervenția Guvernului și a punctat că cr
Bihor: Soluții pentru combaterea secetei în județ - stocarea apei în canale, bazine agricole și rezervoare flexibile
Bihorul trebuie să treacă de la evacuarea excesului de apă la stocarea resurselor pentru irigații, în condițiile în care precipitațiile au scăzut dramatic în ultimii ani, a declarat joi, în ședința Colegiului prefectural, directorul Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare Bihor, Claudiu Gligor. Reutilizarea canalelor de dese
Primăria Municipiului București: Șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei
Un număr de șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei, compania municipală Iluminat Public București a început, de luni seara, să monteze instalațiile pe care le deține deja în depozite, a anunțat Municipalitatea. Primăria Municipiului București (PMB) a transmis, mier










