Bistriţa-Năsăud: Golirea lacului de acumulare de la Colibiţa va începe, cel mai probabil, în toamna anului viitor
Golirea controlată a lacului de acumulare Colibiţa, situat la poalele Munţilor Călimani, va începe cel mai probabil în toamna anului viitor şi va dura aproximativ şapte luni, această operaţiune fiind necesară pentru efectuarea lucrărilor de consolidare a barajului, potrivit datelor comunicate vineri, într-o conferinţă de presă la Instituţia Prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud.
Proiectul, "Mărirea gradului de siguranţă a barajului de la Colibiţa şi regularizarea râului Bistriţa Ardeleană până la confluenţa cu râul Şieu", estimat la o valoare de aproximativ 27 milioane de euro, va fi depus de Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa (ABAST) pe Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi se află, în prezent, la stadiul de elaborare a studiului de fezabilitate, necesar în vederea obţinerii finanţării.
Potrivit subprefectului de Bistriţa-Năsăud, Ciprian Ceclan-Oprea, lucrările sunt estimate să dureze 30 de luni, perioadă care include şi regularizarea în aval a râului Bistriţa Ardeleană, pe o lungime de aproximativ 50 kilometri.
"Principalele obiective sau lucrări propuse prin acest proiect sunt: în primul rând, punerea în siguranţă a construcţiilor, echipamentelor şi instalaţiilor aferente Acumulării Colibiţa şi a lucrărilor de apărare existente, precum şi lucrări noi de amenajarea a râului Bistriţa şi a afluenţilor săi, aval de Acumularea Colibiţa, până la confluenţa cu râul Şieu. Vreau să menţionez faptul că aceste lucrări sunt necesare deoarece au o durată de viaţă care a trecut de 30 de ani şi multe dintre echipamente sunt uzate şi tehnic, şi moral", a explicat subprefectul.
La rândul său, directorul ABAST, Cristian Ciulbea, a precizat că barajul va fi dotat cu sisteme de monitorizare şi alarmare performante, iar lucrările vor fi garantate să reziste 100 de ani.
"După aceste lucrări, barajul va avea o perioadă de garanţie de 100 de ani, iar echipamentele hidromecanice - 50 de ani", a spus Ciulbea.
Directorul ABAST a dat asigurări că în prezent nu există niciun pericol iminent la baraj şi că riveranii nu vor fi afectaţi mai mult de un sezon.
Pentru ca impactul asupra mediului să fie cât mai scăzut, specialiştii au ajuns la concluzia că perioada optimă de golire a lacului de acumulare Colibiţa este luna septembrie - luna martie a anului următor, potrivit directorului Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, Sever Roman.
"Specialiştii care au făcut evaluarea impactului de mediu şi evaluarea adecvată, cu menţinerea biodiversităţii, recomandă această perioadă de golire a lacului, pentru a se asigura conservarea biodiversităţii speciilor de peşti pentru care a fost declarat sit Natura 2000 Cuşma şi situl de la Şieu-Budac. Sunt avize ale agenţiilor naţionale pentru arii naturale protejate, ale Agenţiei Naţionale de Piscicultură şi Acvacultură, ale custodelui sitului Cuşma. (...) Se ţine cont inclusiv de perioada de reproducere a peştilor şi de toate cele necesare ca să se asigure conservarea speciilor protejate şi neprotejate", a explicat Roman.
Proiectantul Cătălin Popescu, prezent la conferinţa de presă, a adăugat că este nevoie de şase luni pentru golirea lacului, în vederea efectuării lucrărilor necesare la baraj, timp în care nivelul apei va scădea cu aproximativ 70 de metri, de la cei peste 90 de metri din prezent.
Barajul de la Colibiţa, care a început să funcţioneze în anul 1982, şi lacul de acumulare au atras de-a lungul timpului iubitorii de natură, datorită peisajului şi aerului ozonat, astfel că sute de persoane şi-au construit case de vacanţă, pensiuni sau hoteluri în această zonă. De altfel, Colibiţa a fost declarată, la începutul acestui an, staţiune turistică de interes local. AGERPRES/(A - autor: Tina Dumitrescu, editor: Nona Jalbă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ilfov: Campanie de sterilizări gratuite la pisici în localitățile Mogoșoaia, Jilava și Domnești
Direcția Protecția Animalelor CJ Ilfov, în colaborare cu Fundația Susy Utzinger din Elveția, organizează o campanie amplă de sterilizări gratuite pentru pisici, în localitățile Mogoșoaia, Jilava și Domnești. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, campania se va desfășura pe 21 - 22 septembrie la Mogoșoaia; 29 - 30
Covasna: Sfântu Gheorghe a atras 230 milioane lei din PNRR; primarul estimează că va fi în topul național
Sfântu Gheorghe a obținut peste 230 milioane de lei din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru realizarea a 26 de proiecte, iar primarul Antal Arpad estimează că municipiul se va situa pe unul dintre primele trei locuri între reședințele de județ din România în ceea ce privește fondurile atrase pe cap de locuito
Sector 1: Piață volantă, în weekend, în cartierul Aviației
O piață volantă s-a deschis în cartierul Aviației, pe strada Nicolae Caramfil, la intersecția cu strada Ștefan Burileanu, unde producătorii aduc, de vineri până duminică, fructe și legume de sezon, brânzeturi, produse apicole, pâine și produse de brutărie, dulcețuri, conserve și preparate tradiționale. Primăria Sectorului 1 a transmis,
Începe o nouă ediție a Comic Con la Arena Națională
O nouă ediție a Comic Con se desfășoară de vineri până duminică la Arena Națională din București, actori internaționali din producții celebre fiind prezenți la eveniment. Potrivit organizatorilor, timp de trei zile, Comic Con aduce la București actori internaționali din producții precum House of the Dragon, Bridgerton, Black Sails, The Originals, Legacie
PMB: Specialiștii au terminat evaluarea blocului din Rahova; raportul urmează să fie validat până pe 15 septembrie
Primăria Capitalei informează că echipele specializate au finalizat evaluarea blocului din cartierul Rahova, afectat anul trecut de explozie. 'Așa cum am promis, până pe 9 septembrie am intrat în toate cele 270 de apartamente din 5 scări vecine cu cea afectată de explozie. Echipe specializate au fotografiat eventuale fisuri și au făcut măsurăto
Sector 1: Activități sportive, în weekend, în zona Primăriei
Cetățenii pot participa gratuit, de vineri până duminică, la o serie de activități sportive și de divertisment organizate în zona Primăriei Sectorului 1. Evenimentul este organizat de Sport Arena Streetball, în colaborare cu Primăria Sectorului 1, și include peste zece zone dedicate sportului și relaxării, unde participanții pot practica basc
Prefectul Capitalei îl contrazice pe primarul Sectorului 2, care l-a acuzat că a blocat proiectul de la Pasajul Petricani
Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, respinge acuzațiile primarului Sectorului 2 conform cărora că ar fi blocat proiectul de la Pasajul Petricani și menționează că situația pasajului este menționată în hotărârea Consiliului General al Municipiului București (CGMB) 334/29 iulie, neatacată, valabilă și în prezent. 'Domnul primar de la S2 se
MDLPA: Creditele bugetare pentru Programul 'Anghel Saligny', epuizate până la rectificarea bugetară
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației informează beneficiarii Programului Național de Investiții 'Anghel Saligny' că fondurile bugetare alocate programului pentru anul în curs au fost epuizate, a anunțat joi instituția. În aceste condiții, depunerea solicitărilor de transfer prin platforma digitală
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe: Muzeul Comunismului va fi inaugurat în octombrie; e unic la nivel național
Muzeul Comunismului din Sfântu Gheorghe, realizat printr-un proiect cofinanțat prin PNRR, va fi inaugurat luna viitoare, iar, potrivit primarului Antal Arpad, acesta va fi 'unic la nivel național'. Edilul a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că lucrările au fost finalizate la termen și au fost angajate nouă persoane care vor
Brașov: Conducerea Aeroportului a semnat contractul de finanțare pentru primul proiect cu bani europeni - parcul fotovoltaic
Conducerea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav a semnat, recent, primul contract de finanțare pentru o investiție ce va fi realizată cu fonduri europene nerambursabile - parcul fotovoltaic propriu, destinat reducerii dependenței de energia achiziționată din rețea. Valoarea totală a proiectului este de 31.831.095,66 lei cu TVA, din care s
Sector 6: Primăria anunță lucrări pe străzile din zona Lacului Morii și intervenții asupra malului
Primăria Sectorului 6 a anunțat joi lucrările de infrastructură pe străzile din zona Lacului Morii, care nu afectează culoarul rezervat pentru Ciurel - A1, și că a început intervenția la malul lacului. 'Vom asfalta porțiunile aflate în domeniul public ale străzilor Mănăstirea Sihăstria, Mănăstirea Văratec și Govora. Intervenții
Gorj: Zonele de nord și sud ale Parcului Central de la Târgu Jiu ar putea fi deschise în mai 2027
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că estimează că, de Zilele Orașului de anul viitor, vor fi redeschise zonele de nord și sud din Parcul Central, care se află în plin proces de modernizare în cadrul unui proiect cu fonduri nerambursabile de peste 20 de milioane de euro. 'În Parcul Central
Sector 1: Peste 13.700 de arbuști și plante ornamentale vor fi plantați în zona Averescu
O amenajare peisagistică pe o suprafață de aproape 6.200 de metri pătrați va fi realizată în zona Averescu, unde vor fi plantați peste 13.700 de arbuști și plante ornamentale, 14.400 de plante pentru gardul viu, 58 de arbori foioși și 36 de copaci rășinoși, a anunțat, joi, primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță. 'Am învăța
Licitație pentru documentația necesară în vederea reconstrucției și lărgirii Podului Constanța
Primăria Capitalei lansează licitație pentru studii și documentații necesare în vederea reconstrucției Podului Constanța, modernizării intersecției Șoseaua Chitilei cu Bulevardul Bucureștii Noi, dar și a unui segment din Calea Griviței. Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că licitația vizează unul dintre cele mai ample proiecte de
Prima trecere de pietoni inteligentă din București, amenajată pe Șos. Chitilei
Prima trecere de pietoni inteligentă din București a fost amenajată pe Șos. Chitilei, la intersecția cu Str. Prahovei, informează Primăria Capitalei. Este vorba despre un proiect-pilot care folosește tehnologia pentru a proteja pietonii la traversare. 'Sistemul rezolvă o problemă mare, frecventă în orașe: șoferii se obișnuiesc cu lumin









