logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Sectoarele Capitalei, obligate să asigure peste 235.000 de tone de deşeuri pentru instalaţia termică de valorificare (proiect)

Imagine din galeria Agerpres

Cele şase sectoare ale Capitalei vor avea obligaţia de a asigura o cantitate minimă totală de 235.130 tone de deşeuri reziduale pentru instalaţia de tratare termică şi valorificare energetică a deşeurilor municipale, conform unui proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Municipiului Bucureşti.

Mai exact, sectoarele vor trebui să furnizeze următoarele cantităţi: Sectorul 1 - 28.130 tone, Sectorul 2 - 43.100 tone, Sectorul 3 - 48.100 tone, Sectorul 4 - 36.000 tone, Sectorul 5 - 33.900 tone, Sectorul 6 - 45.900 tone.

Cantităţile minime vor putea fi revizuite în baza unor noi evaluări şi justificări, prevede proiectul.

Totodată, sectoarele vor trebui să prevadă în contractele cu operatorii de salubrizare obligaţia acestora de a respecta un flux care să asigure ajungerea deşeurilor reziduale la instalaţia de tratare termică. De asemenea, vor avea obligaţia de a asigura sortarea deşeurilor reciclabile colectate separat începând cu anul 2018.

Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi cuprinse între 3.000 şi 5.000 de lei. De asemenea, pentru fiecare tonă de deşeuri neasigurată, fiecare sector va plăti către PMB contravaloarea aferentă tarifului de tratare termică/tonă.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se va face de către Direcţia Generală de Poliţie Locală a Municipiului Bucureşti.

De asemenea, proiectul de hotărâre menţionat prevede şi aprobarea Master Planului pentru sistemul de management integrat al deşeurilor la nivelul municipiului Bucureşti.

Conform acestuia, în instalaţia de incinerare vor fi tratate numai deşeurile reziduale rămase după colectarea separată a deşeurilor reciclabile şi a biodeşeurilor. Pentru proiect se va solicita finanţare prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

Costurile anuale de operare şi întreţinere, din care au fost scăzute veniturile din valorificarea energetică, au o valoare maximă de circa 84 de milioane de euro. Potrivit documentului, instalaţia va avea o capacitate de 155.000 - 235.000 de tone/an, va produce energie termică de 260 GWh/an, dar şi energie electrică (80 GWh/an).

Master Planul mai propune retehnologizarea şi extinderea staţiei de compostare ALPAB astfel încât să asigure o capacitate de compostare a deşeurilor verzi din parcurile şi grădinile publice de 20.000 de tone/an (termen de realizare 2020) şi pregătirea proiectelor pentru finanţarea de către Administraţia Fondului pentru Mediu a achiziţiei de echipamente pentru colectarea separată a biodeşeurilor din deşeuri menajere şi similare (termen de realizare 2019).

Conform unor tabele comparative, costurile de operare şi întreţinere pentru activitatea de gestionare a deşeurilor în anul 2018 sunt de 7,2 milioane euro, în timp ce veniturile sunt estimate la 59,2 milioane lei. Pentru anul 2023, în condiţiile introducerii instalaţiei de incinerare cu valorificare energetică, a unor staţii de sortare pentru deşeuri reciclabile colectate separat şi a unor instalaţii de digestie anaerobă, costurile de operare şi întreţinere sunt estimate să crească la 114,9 milioane euro, în timp ce veniturile (din deşeuri reciclabile sortate, compost, energie şi agent termic) sunt estimate la 94,7 milioane euro. Pentru anul 2030 sunt prevăzute costuri de operare de 109,6 milioane de euro şi venituri de 102,8 milioane euro, iar pentru 2046 - costuri de 115,4 milioane euro şi venituri de 121,8 milioane euro.

În document se arată că populaţia municipiului Bucureşti reprezintă circa 9% din populaţia ţării, dar cantitatea de deşeuri generată în Capitală reprezintă circa 20% din cantitatea totală generată la nivel naţional.

Conform estimărilor, în anul 2016, în Bucureşti au fost generate circa un milion de tone deşeuri municipale, dintre care circa 606.000 tone deşeuri menajere şi circa 259.000 tone deşeuri similare celor menajere. În acelaşi an au fost colectate separat de către operatorii de salubrizare care au contract cu primăriile de sector doar 27.000 tone deşeuri reciclabile.

Din cantitatea totală de 1.033.874 tone estimată a fi fost generată în anul 2016, circa 15% a fost reciclată, circa 10% a fost valorificată energetic (co-incinerată în fabrici de ciment), iar cantitatea depozitată a fost de circa 756.400 tone. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Afisari: 41

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 30-10-2026 17:45

Bihor/Bilanțul mandatului lui Marcel Dragoș la conducerea Prefecturii: proiecte PNRR, infrastructură și digitalizare

Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, și-a prezentat vineri bilanțul activității desfășurate în perioada august 2024 - octombrie 2026, printre principalele direcții de acțiune fiind monitorizarea a peste 450 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), finalizarea reabilitării Barajului Leșu, modernizarea serviciilor

Administratie 30-10-2026 16:12

Galați: Prefectul a cerut intervenția Guvernului pentru a preveni întreruperea alimentării cu energie electrică a combinatului Liberty

Prefectul județului Galați, George Toderașc, a solicitat vineri Guvernului României identificarea unor soluții urgente pentru prevenirea întreruperii alimentării cu energie electrică a combinatului siderurgic Liberty Galați, avertizând că o asemenea măsură ar putea duce la oprirea totală a activității și ar avea consecințe economice și sociale major

Administratie 30-10-2026 15:11

Teleorman: Opt proiecte finanțate din fonduri europene, pregătite pentru implementare în județ

Noi contracte de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de aproximativ 100 de milioane de lei, au fost semnate pentru dezvoltarea localităților din Teleorman, a anunțat președintele Consiliului Județean, Adrian Ionuț Gâdea. 'Aceste proiecte reprezintă o continuare a procesului de dezvoltare a întregului județ,

Administratie 29-10-2026 16:40

Numărul sălilor de jocuri de noroc din municipiul Giurgiu aproape s-a înjumătățit

Consilierii locali din Giurgiu au aprobat joi, în cadrul unei ședințe ordinare, mai multe proiecte de hotărâre pentru acordarea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în municipiu, constatând cu această ocazie că numărul acestora aproape s-a înjumătățit. ''Avem pe ordinea de zi

Administratie 29-10-2026 15:32

VIDEO Băluță: Sectorul 4 a atras peste 455 de milioane de euro prin PNRR

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat joi că administrația locală a atras peste 455 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și peste cinci miliarde de euro din fonduri europene. ''Prin PNRR, Sectorul 4 adus în România în economia națională peste 455 de milioane de euro. As

Administratie 29-10-2026 15:20

Bihor: Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh de energie în 2025, în ciuda secetei

La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.

Administratie 29-10-2026 15:02

Ciprian Ciucu și ambasadorul Thailandei au discutat despre potențiale programe educaționale în comun

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, și ambasadorul Thailandei în România, Phuchphop Mongkolnavin, au discutat, joi, despre posibilitatea dezvoltării unor programe educaționale comune, inclusiv schimburi de studenți și de bune practici între București și Bangkok. Potrivit Primăriei Municipiului București (PMB), care

Administratie 29-10-2026 14:19

Bihor: ABA Crișuri investește peste 650 de milioane de lei în lucrări hidrotehnice și combaterea secetei

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri derulează o serie de proiecte de investiții și dezvoltare, de peste 650 de milioane de lei, cu diverse finanțări europene, pentru managementul durabil al resurselor de apă, protecția mediului, reducerea riscurilor generate de fenomenele hidrologice și conservarea biodiversității, activitate pentru care prefectul județului,

Administratie 29-10-2026 14:09

Iași: Președintele CJ acuză Ministerul Sănătății că blochează proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că mutarea proiectului Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMC) din Miroslava în zona Moara de Vânt ar întârzia proiectul cu cel puțin trei ani. Președintele CJ Iași consideră că ministru

Administratie 29-10-2026 13:54

Timiș: DRDP Timișoara are pregătite stocurile de material antiderapant și utilajele pentru iarna 2026-2027

Șefa Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, Nicoleta Pordea, a declarat, joi, că în depozite există deja stocul necesar de sare și clorură de calciu pentru înlăturarea poleiului și a zăpezii de pe drumurile naționale și tronsoanele de autostrăzi din județele aflate în jurisdicție, Arad, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin, în sezonul

Administratie 29-10-2026 13:01

Timiș/Administrator Colterm: Prețul mare la gaz, nejustificat; RomGaz și TransGaz sunt și servicii sociale pentru spitale și școli

Administratorul special al companiei de termoficare publică a municipiului Timișoara Colterm, Cristian Amza, a declarat, joi, că în depozit există cantități suficiente de cărbune pentru a asigura încălzirea în actualul sezon rece, dar probleme sunt la aprovizionarea cu gaz. El a cerut intervenția Guvernului și a punctat că cr

Administratie 29-10-2026 12:40

Bihor: Soluții pentru combaterea secetei în județ - stocarea apei în canale, bazine agricole și rezervoare flexibile

Bihorul trebuie să treacă de la evacuarea excesului de apă la stocarea resurselor pentru irigații, în condițiile în care precipitațiile au scăzut dramatic în ultimii ani, a declarat joi, în ședința Colegiului prefectural, directorul Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare Bihor, Claudiu Gligor. Reutilizarea canalelor de dese

Administratie 28-10-2026 22:43

Primăria Municipiului București: Șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei

Un număr de șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei, compania municipală Iluminat Public București a început, de luni seara, să monteze instalațiile pe care le deține deja în depozite, a anunțat Municipalitatea. Primăria Municipiului București (PMB) a transmis, mier

Administratie 28-10-2026 12:21

Constanța: Municipiu reședință cu copaci căzuți, străzi inundate, surpări de carosabil, electricitate întreruptă, în urma ploilor

Primăria Constanța continuă, miercuri, intervențiile pentru înlăturarea efectelor ploilor abundente de marți seară, când a fost emisă o avertizare cod roșu de vreme severă, în urma cărora au căzut copaci, au fost inundate străzi, carosabilul s-a surpat în unele zone, iar alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în altele.

Administratie 27-10-2026 20:14

CGMB: Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani

Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepția minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care au permis de conducere pentru categoriile AM, A1 și B1, după ce Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat în ședința de marți un proiect de hotărâre în acest sens. Poliția Loca