Majorări de capital de 348 de milioane de lei pentru companiile municipale de publicitate, parking şi cea imobiliară
Majorări de capital social în valoare totală de 348 de milioane de lei în favoarea a trei companii municipale au fost adoptate, miercuri, în şedinţa Consiliului General al Capitalei, proiectele de hotărâre aferente fiind adoptate cu 28 de voturi "pentru", două abţineri şi 16 împotrivă.
Astfel, capitalul social al Companiei Municipale Imobiliare Bucureşti SA va fi majorat cu 190 de milioane de lei, ajungând la 247,1 milioane lei. 99,99995% din acţiuni vor fi deţinute de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, iar restul de Societatea Service Ciclop SA.
Potrivit notei de fundamentare, Compania Municipală Imobiliară îşi propune să investească în achiziţionarea şi amenajarea a cinci clădiri pentru clinici (21,6 milioane lei fără TVA), şase clădiri pentru cămine seniori (78,2 milioane lei fără TVA), o sută de apartamente (32,9 milioane lei fără TVA). Cheltuielile cu amenajarea ar urma să reprezinte 26,8 milioane lei fără TVA.
Aceste imobile, după achiziţie, se vor închiria Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor medicale din Bucureşti pentru înfiinţarea de clinici medicale (Reţeaua Metropolitană de centre pentru sănătatea femeii "Sf. Agatha"), respectiv Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti pentru înfiinţare de cămine pentru persoane vârstnice (Reţeaua Metropolitană Asistenţă pentru Seniori).
Capitalul social al Companiei Municipale Parking Bucureşti SA va fi majorat cu 150 de milioane de lei, ajungând la 174 milioane lei. 99,9999% din acţiuni vor fi deţinute de CGMB, iar restul de Societatea Service Ciclop SA.
Potrivit notei de fundamentare, suma este necesară pentru achiziţionarea terenurilor şi realizarea construcţiilor necesare unui număr de patru parcări de tip park and ride în zone de acces în Bucureşti. Costurile estimative pentru achiziţia a patru terenuri, fiecare având o suprafaţă de 10.000 mp, sunt de 37,2 milioane lei. Construcţia şi dotarea parcărilor (cu aproximativ 500 de locuri de parcare fiecare) ar putea necesita 112,8 milioane lei, indică acelaşi document.
Capitalul social al Companiei Municipale Publicitate şi Afişaj urmează să fie majorat cu 8 milioane de lei, ajungând la 18,2 milioane lei. În acest caz, 99,9993% din acţiuni vor fi deţinute de CGMB, iar restul de Societatea Service Ciclop SA.
Potrivit notei de fundamentare, scopul majorării capitalului social al companiei este de a susţine activitatea societăţii în vederea îndeplinirii obiectului de activitate prin achiziţionarea următoarelor mijloace publicitare şi a serviciilor aferente:100 de panouri back lit; 20 de coloane publicitare; 100 de panouri de afişaj pentru promovarea evenimentelor; 20 de suporţi publicitari pentru proiecte speciale. De asemenea, urmează să fie achiziţionate şase servicii de proiectare, avizare, autorizare suporturi publicitare.
Roxana Wring (USR) a precizat în cadrul dezbaterilor că Bucureştiul este "împânzit deja de mijloace publicitare ilegale" şi a pus sub semnul întrebării utilitatea noilor achiziţii.
Marius Manolache, directorul Direcţiei Guvernanţă Corporativă, a precizat că avizele pentru desfăşurarea acestei activităţi vor fi acordate de Compania Municipală Publicitate şi Afişaj, în baza regulamentului în domeniu. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 1: Piețe agroalimentare mai moderne și mai multe piețe volante în Sectorul 1
Piețele agroalimentare din Sectorul 1 vor avea o direcție clară de dezvoltare în următorii ani, printr-o strategie care urmărește modernizarea spațiilor și extinderea piețelor volante, după ce Consiliul Local a adoptat în ședința de miercuri un proiect de hotărâre în acest sens. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sect
Sector 1: Program de afterschool care include masă zilnică și activități educaționale, aprobat de Consiliul Local
Elevii din școlile de stat din Sectorul 1 vor putea beneficia, începând cu anul școlar 2026-2027, de programul multianual de afterschool 'Educație pentru viață', care include masă zilnică, sprijin pentru teme și activități educaționale, după ce Consiliul Local a adoptat în ședința de miercuri un proiect de hotărâre în acest sens.
Prahova: Măsuri pentru reducerea consumului de energie în imobilele deținute de Consiliul Județean
Consiliului Județean (CJ) Prahova ia măsuri pentru a reduce consumul de energie electrică în imobilele pe care le are în proprietate, între care oprirea iluminatului arhitectural, a anunțat, miercuri, instituția. Potrivit unui comunicat de presă, președintele CJ Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a dispus 'măsuri pentru reduc
Primarul Brașovului: Luăm toate măsurile la îndemână să facem economie de energie; suntem chiar în avans
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a anunțat, miercuri, că se va face economie la energie atât la iluminatul public, cât și la consumul mijloacelor de transport în comun electrice, subliniind că, în instituția pe care o conduce, deja a fost oprit aerul condiționat. Edilul a subliniat că municipiul Brașov face, pract
Buzău: Iluminat public întrerupt într-o comună cu frecvente prezențe ale urșilor, pe fondul dificultăților financiare
Primăria comunei Vintilă Vodă a anunțat întreruperea iluminatului public pe termen nelimitat, până la rezolvarea problemelor financiare cu care se confruntă administrația locală, localitatea aflându-se într-o zonă submontană a Carpaților de Curbură în care s-au semnalat de-a lungul timpului dese prezențe ale urșilor.
Timiș: Primăria și CJ reduc consumul energetic; Catedrala, Opera și alte clădiri rămân fără iluminat arhitectural
Administrația locală și județeană iau măsuri de reducere a consumului de energie electrică în contextul crizei actuale din acest domeniu, astfel că Primăria Timișoara va opri temporar iluminatul arhitectural, iar Consiliul Județean (CJ) Timiș va folosi mai mult lumina naturală, în instituțiile subordonate. În Timișoara, iluminatul electric es
Averse torențiale și vijelii în peste trei sferturi din țară, joi; informare de caniculă și vreme instabilă, până duminică
Peste trei sferturi din țară se va afla, joi, sub o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii și averse torențiale însemnate cantitativ, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, în data de 6 august, în intervalul orar 12:00 - 21:00, în nordul ș
Sector 1: Consiliul Local discută proiecte de afterschool, dezvoltare a piețelor agroalimentare și de reabilitare termică
Proiecte pentru dezvoltarea piețelor agroalimentare din Sectorul 1 și tarifele aplicabile acestora, programul de afterschool 'Educație pentru viață', reabilitarea termică și modernizarea lifturilor pentru încă 40 de asociații de proprietari și mai puțină birocrație în cazul succesiunilor - toate aceste inițiative se regăsesc pe ordinea de zi a șed
PMB: Clădirea Teatrului Bulandra urmează să intre în consolidare, reabilitare și modernizare
Clădirea Teatrului Bulandra urmează să intre în consolidare, reabilitare și modernizare, licitația pentru proiectare și execuție a fost finalizată și a fost desemnat constructorul, iar finanțarea lucrării este asigurată, au transmis, marți, reprezentanții Primăriei Municipiului București (PMB). După realizarea proiectului tehnic și obțin
Vrancea: Măsuri speciale pentru reducerea consumului de energie adoptate de administrația municipiului Focșani
Administrația locală din municipiul Focșani a adoptat, marți, câteva măsuri pentru reducerea consumului de energie la nivelul orașului, una dintre acestea vizând diminuarea cu 50% a intensității iluminatului public pe 159 de străzi. ''Primarul Cristi Valentin Misăilă a convocat astăzi, 4 august 2026, Comitetul Local pentru
Timiș/ Fritz rămâne primar, cu diminuarea salariului cu 10% pe 6 luni, ca urmare a condamnării definitive a ÎCCJ
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, rămâne în funcție, dar cu salariul diminuat cu 10% pe o perioadă de șase luni, ca urmare a condamnării definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) în procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI), în care a fost declarat în conflict de interese, a declarat, mar
Primăria Arad a decis să reducă intensitatea iluminatului public și să-l suspende pe cel arhitectural
Primăria Arad a decis, marți, în urma unui apel al prefectului, să reducă la 50% intensitatea iluminatului public pe străzile unde tehnologia permite acest lucru, în timp ce iluminatul arhitectural va fi suspendat. ''Începând de astăzi, Primăria municipiului Arad dispune două prime măsuri de economisire a energi
Giurgiu: Luminile din birouri au fost stinse și aerul condiționat doar cu program, la Primăria municipiului
Viceprimarul municipiului Giurgiu, Ionel Muscalu, a anunțat că, în contextul crizei energetice din România, luminile în birourile din cadrul Primăriei Giurgiu au fost stinse și pe timpul zilei, aerul condiționat pornește doar câteva ore, iar programul fântânilor publice din municipiul Giurgiu a fost redus de la funcționarea pe tot
Harghita: Numeroase spații educaționale și medicale înfrumusețate prin programul ''Zâmbet de copil'', al Consiliului Județean (GALERIE FOTO)
Numeroase spații educaționale și medicale din tot județul au fost înfrumusețate în ultimii ani prin programul ''Zâmbet de copil'', derulat de Consiliul Județean Harghita. Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție, ''Zâmbet de copil'' este una dintre inițiativele cu cea
Bistrița-Năsăud: Lucrările de reabilitare a centrului istoric al municipiului reședință încep în octombrie; zona pietonală, extinsă
Lucrările de reabilitare a centrului istoric al municipiului Bistrița, finanțate inclusiv cu fonduri europene, vor începe în luna octombrie și se vor întinde pe durata a doi ani, a anunțat marți, într-o conferință de presă, primarul Gabriel Lazany. Proiectul 'Coridor verde de mobilitate urbană în centrul istor












