Suceava: Alte 53 de milioane de lei solicitate Guvernului pentru înlăturarea efectelor produse de inundaţii în judeţ
Prefectura Suceava a solicitat Guvernului alte aproximativ 53 de milioane de lei pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor produse în judeţ în perioada 16 iulie-7 august, a anunţat, marţi, prefectul Mirela Adomnicăi.
Prefectura a înaintat Guvernului, marţi, un proiect de hotărâre prin care solicită Guvernului alte 52,936 milioane lei pentru judeţul Suceava, din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2018.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a aprobat în ultima şedinţă extraordinară de luni cel de-al şaptelea raport de sinteză privind "apărarea împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcţii hidrotehnice şi poluărilor accidentale din judeţul Suceava", în perioada 31 iulie -7 august.
Potrivit raportului prezentat de directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA), Daniel Drăgoi, precipitaţiile torenţiale în averse, căzute în perioada menţionată, au produs pagube în 40 de localităţi din 21 de UAT-uri din judeţ.
Au fost avariate parţial patru case şi afectaţi 0,796 km de drum judeţean, 36,87 km de drum comunal, 6,125 km de străzi, 1,62 km protecţie de mal, dar şi 12 poduri, 44 podeţe, o punte, valoarea totală a acestora fiind de 4,942 milioane de lei.
Suma a fost aprobată în şedinţa CJSU de luni, diferenţa până la 52,936 milioane lei reprezentând valoarea estimativă a pagubelor suferite în infrastructura din 117 localităţi, în urma precipitaţiilor abundente din perioada 16-31 iulie, pagube centralizate în al şaselea raport de sinteză aprobat în şedinţa CJSU din 2 august 2018.
Valoarea pagubelor produse de inundaţii în judeţ, în perioada din 16 iulie-07 august 2018, cu tot cu cele raportate de instituţii, respectiv SGA, CFR, SDN, ajunge la aproximativ 103 milioane de lei.
Sumele pentru instituţii vor fi solicitate, de către acestea, tot printr-un proiect de hotărâre de guvern, prin ministerele de resort.
În prezent, valoarea totală a pagubelor înregistrate în judeţ, începând cu inundaţiile din 28 iunie 2018, este estimată la aproximativ 149 milioane de lei.
Evaluarea pagubelor provocate ploile torenţiale din ultima perioadă continuă la nivelul judeţului, noi rapoarte operative fiind transmise de primării şi centralizate la nivelul Prefecturii. AGERPRES/(AS-autor: Silvia Marcu, editor: Karina Olteanu, editor online : Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciucu: Niciun oraş nu se poate repara şi pune la punct fără şantiere
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că șantierele, deși pot genera disconfort în trafic, sunt necesare pentru modernizarea infrastructurii. Potrivit acestuia, constructorii lucrează cu numărul programat de muncitori, iar acest lucru a fost constatat în urma monitorizărilor. 'Mi se reproșează că se lucrează prea mult &ici
Agenția Națională de Cadastru - ținta unui atac informatic; datele sunt în siguranță și se lucrează la remedierea situației
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a anunțat miercuri că a fost ținta unui atac cibernetic, care a generat cea mai amplă întrerupere tehnică din istoria instituției. ANCPI precizează într-un comunicat de presă transmis AGERPRES că datele administrate prin sistemele informatice gestionate sunt în s
Olguța Vasilescu: Includerea Craiovei în topul destinațiilor 'magice' din Europa confirmă succesul investițiilor în cultură
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, afirmă că includerea orașului în clasamentul prezentat de publicația americană Forbes al celor mai 'magice' 17 destinații din Europa reprezintă o confirmare a strategiei administrației locale de a investi în cultură și evenimente cu impact turistic. 'Este o mare bucur
Constanța: Monitorizare cu peste 900 de camere de supraveghere în municipiul reședință, prin proiectul Safe City
Peste 900 de camere de supraveghere sunt instalate în municipiul Constanța prin proiectul Safe City, derulat de administrația locală pentru siguranța cetățenilor, supravegherea făcându-se în timp real în dispeceratul de monitorizare al Poliției Locale, instituție al cărei nou sediu a fost miercuri inaugurat oficial. Pot
Iași: Strategie pentru dezvoltarea infrastructurii de biciclete din municipiu și zona metropolitană
Municipalitatea ieșeană regândește infrastructura pentru biciclete printr-un nou document strategic care va stabili direcțiile de dezvoltare a rețelei velo atât din Iași cât și din Zona Metropolitană. Potrivit reprezentanților Primăriei Iași, schimbările legislative recente privind circulația bicicletelor în mediul urban impun o serie d
Covasna: Primăria Sfântu Gheorghe va expune în spațiul public plăcuțele bilingve înlocuite prin decizie judecătorească
Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu denumirile străzilor din municipiu, în urma unei decizii definitive a instanței de judecată privind inscripționarea acestora, dar indicatoarele demontate nu vor fi aruncate, ci vor fi expuse în spațiul public, a declarat, marți, primarul Antal Arpad. Acesta a m
Cseke Attila: Creșele finanțate prin PNRR vor fi gata până la sfârșitul lunii august
Creșele finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vor fi gata până la sfârșitul lunii august, iar programul de construcție al acestora va continua și după această dată din fonduri guvernamentale, a declarat luni, la Petroșani, ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.
Boc: Municipiul Cluj-Napoca va avea un nou pod peste Someș, în valoare de șase milioane de euro
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat, luni, că în oraș va fi construit un nou pod peste râul Someș, în valoare de șase milioane de euro, cu finanțare din fonduri europene și de la bugetul local. 'Construim un nou pod peste Someș - Podul 'Fabricii de Zahăr'. Valoarea proiectului este de 6 milioane euro, cu fonduri
Primarul stațiunii Covasna: Toate proiectele finanțate prin PNRR au șanse reale de finalizare la termen
Administrația locală din stațiunea Covasna este în grafic cu implementarea celor nouă proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și are șanse reale să le finalizeze în termen, evitând astfel pierderea fondurilor europene atrase, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Gyero Jozsef. Proiectele vizează renovarea ene
Harghita: Consiliul Local Odorheiu Secuiesc a alocat fonduri pentru consolidarea clădirii Școlii 'Orbán Balázs'
Consiliul Local Odorheiu Secuiesc a alocat luni peste 650.000 de lei pentru consolidarea clădirii Școlii Gimnaziale 'Orbán Balázs', după ce două expertize tehnice au confirmat existența unor probleme structurale majore la imobil. Potrivit informațiilor postate pe site-ul primăriei, în ședința extraordinară a Consiliului Local Odorhe
Argeș: Concurs internațional de soluții pentru amenajarea zonei pietonale din centrul municipiului Pitești
Primăria Pitești, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, organizează un concurs internațional în vederea contractării celei mai bune soluții pentru amenajarea zonei pietonale din centrul municipiului. Conform unei informări transmise luni de administrația locală, sunt urmărite trei direcții principale: consolidarea identității lo
Containere pentru deșeuri textile, în 13 puncte din Sectorul 3
Primăria Sectorului 3 informează că deșeurile textile pot fi depuse în containerele speciale amplasate în 13 puncte din sector. În aceste containere pot fi lăsate: haine, încălțăminte, lenjerie de pat, prosoape, perdele, pături și alte materiale textile. ''Locuitorii Sectorului 3 pot depune hainel
Ciucu: 45 de persoane s-au înscris pentru CA al STB; numărul aproape s-a triplat în trei zile
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că 45 de persoane s-au înscris în procedura de selecție a Consiliului de Administrație al STB. El a atras atenția că, după ce a popularizat informația cu privire la concurs, numărul candidaților aproape s-a triplat, în decurs de trei zile. ''După anunțul meu
Clădirea PMB nu are autorizație ISU la incendiu; serviciile de expertiză, scoase la licitație
Clădirea Primăriei Capitalei, reabilitată în urmă cu aproximativ zece ani, are nevoie de o expertiză tehnică, urmată de demersuri pentru obținerea autorizației ISU la incendiu, informează administrația locală. Primăria Municipiului București (PMB) a lansat licitația pentru achiziția serviciilor de expertiză tehnică a lucrărilor efectuate
Vrancea: Primăria Focșani revine în sediul modernizat printr-un proiect PNRR de peste 27 de milioane de lei
Lucrările de renovare energetică și modernizare a sediului Primăriei Municipiului Focșani, realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), au fost finalizate, investiția ridicându-se la peste 27,4 milioane de lei, a anunțat, vineri, primarul Cristi Valentin Misăilă. Edilul a declarat că, odată cu încheierea lucrărilor, activitatea









