Hunedoara: Două drumuri judeţene distruse de ploaia torenţială; un tronson blocat complet cu aluviuni şi trunchiuri de copaci
Două drumuri judeţene au suferit pagube importante din cauza viiturilor puternice înregistrare în urma unei ploi torenţiale care a căzut luni după-amiază în vestul judeţului Hunedoara, apele aducând la vale zeci de trunchiuri de copaci şi metri cubi de aluviuni care au blocat circulaţia şi au distrus asfaltul, conform evaluărilor efectuate marţi, în teren, de echipe ale Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara.
Cea mai gravă situaţie este pe un tronson al drumul judeţean DJ 706B, între satele Luncşoara şi Dumeşti, pe raza comunei Luncoiu de Jos, acesta fiind complet blocat de aluviuni şi de zecile de trunchiuri de copaci aduşi de ape de pe versanţi.
"Torenţii au distrus corpul drumului pe o distanţă de circa 300 de metri, iar pe mai multe porţiuni covorul asfaltic a fost deteriorat serios. Se circulă pe rută ocolitoare, pe drumul vicinal de la Visca la Luncşoara", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al CJ Hunedoara, Melania Iscru.
Pe acelaşi drum judeţean, s-au constatat distrugeri ale asfaltului şi ale acostamentului, fiind necesare consolidări ale malurilor şi zidurilor de sprijin. Deoarece cursul pârâului din vecinătate a fost deviat, acesta curge în prezent pe drum.
Firma care asigură reparaţiile la drumurile judeţene în zona Brad a început intervenţiile de urgenţă pentru curăţarea drumului şi redarea lui circulaţiei rutiere.
Un alt drum afectat de viituri este cel dintre localităţile Boşorod, Luncani şi Alun, în zona Munţilor Orăştiei. Drumul pietruit a fost rupt în trei locuri şi spălat de ape.
"Porţiuni întregi sunt acoperite de aluviuni şi rădăcini aduse din amonte. De asemenea, malurile au fost rupte în mai multe locuri, inclusiv în zona zidurilor de sprijin", a precizat reprezentanta CJ Hunedoara.
Primăria comunei Boşorod a lucrat deja la degajarea părţii carosabile de rădăcini şi bolovani, urmând ca firma care asigură intervenţiile şi reparaţiile să deplaseze, la rândul ei, utilaje în zonă pentru refacerea părţii carosabile.
Partea de vest a judeţului Hunedoara s-a aflat luni sub cod portocaliu de precipitaţii, cantităţile de apă căzute ajungând la 40 de litri pe metrul pătrat. AGERPRES/(AS- autor: Sorin Blada, editor: Diana Dumitru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Șefa de promoție de la Liceul Tehnologic 'Nicolae Iorga', angajată temporar consilier al primarului orașului Negrești
O elevă care a absolvit Liceul Tehnologic 'Nicolae Iorga' Negrești ca șefă de promoție, cu media 10 în toți cei patru ani de studiu, a fost angajată temporar pe postul de consilier personal al primarului orașului Negrești. Edilul Petru Cristinel Rusu a precizat că a semnat decizia de numire a Arianei Postoi în funcția de consilier personal,
Covasna: Majoritatea proiectelor PNRR din Sfântu Gheorghe - finalizate în termen, afirmă primarul Antal Arpad
Majoritatea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în municipiul Sfântu Gheorghe vor fi finalizate în termen, investițiile din educație, mobilitate și eficiență energetică aflându-se într-un stadiu avansat de implementare, afirmă primarul Antal Arpad. Potrivit acestuia, municipiul Sfântu
Bihor: Se modernizează drumul din stațiunea Stâna de Vale, până la Izvorul Minunilor
Consiliul Județean (CJ) Bihor a anunțat, miercuri, demararea lucrărilor de modernizare a sectorului de drum județean DJ 764A care traversează stațiunea Stâna de Vale, pe un tronson în lungime de 1.268 de metri, de la intrarea în stațiune și până la Izvorul Minunilor. Potrivit unui comunicat de presă, Consiliul Județean
Ciucu: Niciun oraş nu se poate repara şi pune la punct fără şantiere
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că șantierele, deși pot genera disconfort în trafic, sunt necesare pentru modernizarea infrastructurii. Potrivit acestuia, constructorii lucrează cu numărul programat de muncitori, iar acest lucru a fost constatat în urma monitorizărilor. 'Mi se reproșează că se lucrează prea mult &ici
Hunedoara: Transportul public din Deva va folosi doar autobuze electrice
Transportul public local din municipiul Deva va deveni unul complet ecologic, care va folosi doar autobuze electrice, în urma finalizării unui nou proiect cu finanțare europeană care prevede achiziția a zece asemenea vehicule și montarea unor noi stații de încărcare. Primarul municipiului Deva, Lucian Rus, a declarat, miercuri, cu prilejul prezentă
Agenția Națională de Cadastru - ținta unui atac informatic; datele sunt în siguranță și se lucrează la remedierea situației
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a anunțat miercuri că a fost ținta unui atac cibernetic, care a generat cea mai amplă întrerupere tehnică din istoria instituției. ANCPI precizează într-un comunicat de presă transmis AGERPRES că datele administrate prin sistemele informatice gestionate sunt în s
Olguța Vasilescu: Includerea Craiovei în topul destinațiilor 'magice' din Europa confirmă succesul investițiilor în cultură
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, afirmă că includerea orașului în clasamentul prezentat de publicația americană Forbes al celor mai 'magice' 17 destinații din Europa reprezintă o confirmare a strategiei administrației locale de a investi în cultură și evenimente cu impact turistic. 'Este o mare bucur
Constanța: Monitorizare cu peste 900 de camere de supraveghere în municipiul reședință, prin proiectul Safe City
Peste 900 de camere de supraveghere sunt instalate în municipiul Constanța prin proiectul Safe City, derulat de administrația locală pentru siguranța cetățenilor, supravegherea făcându-se în timp real în dispeceratul de monitorizare al Poliției Locale, instituție al cărei nou sediu a fost miercuri inaugurat oficial. Pot
Iași: Strategie pentru dezvoltarea infrastructurii de biciclete din municipiu și zona metropolitană
Municipalitatea ieșeană regândește infrastructura pentru biciclete printr-un nou document strategic care va stabili direcțiile de dezvoltare a rețelei velo atât din Iași cât și din Zona Metropolitană. Potrivit reprezentanților Primăriei Iași, schimbările legislative recente privind circulația bicicletelor în mediul urban impun o serie d
Covasna: Primăria Sfântu Gheorghe va expune în spațiul public plăcuțele bilingve înlocuite prin decizie judecătorească
Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu denumirile străzilor din municipiu, în urma unei decizii definitive a instanței de judecată privind inscripționarea acestora, dar indicatoarele demontate nu vor fi aruncate, ci vor fi expuse în spațiul public, a declarat, marți, primarul Antal Arpad. Acesta a m
Cseke Attila: Creșele finanțate prin PNRR vor fi gata până la sfârșitul lunii august
Creșele finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vor fi gata până la sfârșitul lunii august, iar programul de construcție al acestora va continua și după această dată din fonduri guvernamentale, a declarat luni, la Petroșani, ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.
Boc: Municipiul Cluj-Napoca va avea un nou pod peste Someș, în valoare de șase milioane de euro
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat, luni, că în oraș va fi construit un nou pod peste râul Someș, în valoare de șase milioane de euro, cu finanțare din fonduri europene și de la bugetul local. 'Construim un nou pod peste Someș - Podul 'Fabricii de Zahăr'. Valoarea proiectului este de 6 milioane euro, cu fonduri
Primarul stațiunii Covasna: Toate proiectele finanțate prin PNRR au șanse reale de finalizare la termen
Administrația locală din stațiunea Covasna este în grafic cu implementarea celor nouă proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și are șanse reale să le finalizeze în termen, evitând astfel pierderea fondurilor europene atrase, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Gyero Jozsef. Proiectele vizează renovarea ene
Harghita: Consiliul Local Odorheiu Secuiesc a alocat fonduri pentru consolidarea clădirii Școlii 'Orbán Balázs'
Consiliul Local Odorheiu Secuiesc a alocat luni peste 650.000 de lei pentru consolidarea clădirii Școlii Gimnaziale 'Orbán Balázs', după ce două expertize tehnice au confirmat existența unor probleme structurale majore la imobil. Potrivit informațiilor postate pe site-ul primăriei, în ședința extraordinară a Consiliului Local Odorhe
Argeș: Concurs internațional de soluții pentru amenajarea zonei pietonale din centrul municipiului Pitești
Primăria Pitești, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, organizează un concurs internațional în vederea contractării celei mai bune soluții pentru amenajarea zonei pietonale din centrul municipiului. Conform unei informări transmise luni de administrația locală, sunt urmărite trei direcții principale: consolidarea identității lo










