logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Gabriela Firea: Bucureştiul arată ca un oraş european, dar arhaic

Imagine din galeria Agerpres

Primarul general Gabriela Firea a declarat miercuri, în cadrul Comandamentului de primăvară, că Bucureştiul este un oraş în plină mişcare, în care se investeşte în toate domeniile, dar care are probleme din punct de vedere al aspectului faţadelor sau al mizeriei de pe străzi.

"Am accelerat foarte multe lucrări. Am finalizat Pasajul Sudului, Arcul de Triumf. De asemenea, sunt foarte multe obiective finalizate sau în curs de finalizare. S-a lucrat. Bineînţeles, nu am cum să fiu mulţumită sută la sută, pentru că, din principiu, sunt exigentă şi cu propria mea persoană, şi cu activitatea mea, şi cu a colegilor, chiar dacă uneori îi mai supăr, pentru că poate le cer prea mult faţă de cum au fost ei obişnuiţi. (Bucureştiul - n.r.) arată ca un oraş european, dar arhaic. Din nefericire, nu arată aşa cum ne-am dori. (...) Am ridicat problema faţadelor, pentru că nu este normal - avem clădiri foarte frumoase, în special în centrul Capitalei, clădiri istorice, care nu sunt îngrijite, pur şi simplu sunt lăsate în paragină. Nu este curăţenia pe care mi-o doresc. Sunt femeie, sunt un om căruia îi place să se îmbrace curat şi să aibă casa curată. Sunt nemulţumită, deşi ştiu că se fac eforturi", a precizat edilul general, răspunzând unei întrebări din partea presei legată de modul în care se prezintă Bucureştiul din punct de vedere al curăţeniei, comparativ cu momentul în care a preluat administraţia acestui oraş.

Potrivit acesteia, Primăria Capitalei verifică stadiul curăţeniei în centrul oraşului, restul zonelor revenind primăriilor de sector.

"Ceva ne lipseşte. Plec şi eu spre casă şi văd mizerie pe stradă: saci de gunoi atârnaţi pe lângă stâlpi de iluminat, pe lângă tot felul de tarabe de flori. Nu este ceea ce ne dorim. Nu este, din păcate. Ne-am dus cu o delegaţie externă la Universitate. Ziua în amiaza mare... mizerie, mizerie. Dau telefoane. Ce să vezi? Păi la Universitate sunt trei sectoare: Sectorul 1, 2 şi 3. 'Unde e, doamna, mizerie? Pe străduţa de la Sectorul 1, de la Sectorul 2 sau 3?' Înnebuneşti şi ca primar, nu numai ca cetăţean. Dar poate cu aceste întâlniri, pe care ni le dorim cât mai dese, cât mai consistente, cu aceste reguli, regulamente, poate chiar şi cu aceste amenzi... Eu înţeleg că se fac eforturi şi văd că se fac eforturi, dar nu suntem mulţumiţi", a declarat ea.

Primarul general a mai spus că, din cauza unor cetăţeni care aruncă gunoaie pe jos, suferă toţi ceilalţi. În contextul în care la începutul mandatului său a fost adoptată o hotărâre privind majorarea amenzilor pentru cei care fac mizerie, Gabriela Firea a menţionat că, în ciuda aplicării a mii de sancţiuni pentru persoane fizice şi juridice, fenomenul nu a putut fi combătut.

Pe de altă parte, ea a făcut referire şi la investiţiile din diferite domenii.

"În primul rând, Bucureştiul în acest moment - la aproape doi ani de la preluarea mandatului - este un oraş în plină mişcare, în plin dinamism, se lucrează în absolut toate domeniile, se investeşte în toate domeniile. Am o foarte mare preocupare pentru domeniul sănătăţii şi anul acesta am alocat un buget record de 111 milioane euro", a susţinut Firea.

În acest sens, ea a menţionat că în foarte scurt timp va fi inaugurat Spitalul pentru copii ''Victor Gomoiu''. Gabriela Firea a reamintit că a fost adoptat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă şi a reiterat apelul către Guvern să transfere Primăriei Bucureşti atât Centura ocolitoare a Capitalei, cât şi metroul.

"Noi suntem primii interesaţi să investim şi în cazul Centurii - să o finalizăm, iar în cazul metroului - să arate cu totul altfel decât se întâmplă acum, pentru că, întotdeauna, metroul fiind transport public local pentru Capitală nu va fi o prioritate a Ministerului Transporturilor, care are atâtea alte priorităţi în întreaga ţară. Pentru noi chiar ar fi un obiectiv prioritar", a precizat edilul general. AGERPRES/ (A - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)

Afisari: 76

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 31-10-2026 14:34

Alexandru Stoica: Românilor nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise

Românii nu vor plăti taxe înzecite și nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise, a anunțat, sâmbătă, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, care a subliniat că scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-și pună actele în ordine, nu de 'a-i vâna' cu amenzi. 'Nimeni nu va fi h

Administratie 31-10-2026 12:57

Sector 2: Investiții de 5,2 milioane de euro pentru un centru medico-social, servicii pentru tinerii cu adicții și o bancă de alimente

Înființarea unui centru medico-social, dezvoltarea unor servicii pentru minorii și tinerii cu adicții și realizarea unei bănci de alimente și a unei cantine sociale se numără printre investițiile prevăzute în programul de finanțare derulat de Primăria Sectorului 2 împreună cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Potrivit unui comunicat

Administratie 31-10-2026 12:01

Amenajările pentru Târgul de Crăciun încep luni; PMB: Va costa cu 5.000.000 de lei mai puțin

Amenajările pentru Târgul de Crăciun București, care se va întinde pe o suprafață de 20.000 metri pătrați, vor începe luni, în Piața Constituției, urmând să fie impuse și restricții de circulație în zonă. 'De luni seara, începem amenajările: montăm 133 de căsuțe, bradul înalt de 30 de metri, confecționat din

Administratie 31-10-2026 09:54

Neamț: Nu cer încredere necondiționată, ci șansa de a o câștiga prin ce voi face, susține prefectul Vlad Grigorean

Noul prefect al județului Neamț, social-democratul Vlad Grigorean, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că nu cere încredere necondiționată, ci șansa de a o câștiga prin ceea ce va face. 'Este un moment important pentru mine, dar nu uit nici măcar un moment că, înainte de toate, este cel mai mare angajament profesi

Administratie 30-10-2026 17:45

Bihor/Bilanțul mandatului lui Marcel Dragoș la conducerea Prefecturii: proiecte PNRR, infrastructură și digitalizare

Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, și-a prezentat vineri bilanțul activității desfășurate în perioada august 2024 - octombrie 2026, printre principalele direcții de acțiune fiind monitorizarea a peste 450 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), finalizarea reabilitării Barajului Leșu, modernizarea serviciilor

Administratie 30-10-2026 16:12

Galați: Prefectul a cerut intervenția Guvernului pentru a preveni întreruperea alimentării cu energie electrică a combinatului Liberty

Prefectul județului Galați, George Toderașc, a solicitat vineri Guvernului României identificarea unor soluții urgente pentru prevenirea întreruperii alimentării cu energie electrică a combinatului siderurgic Liberty Galați, avertizând că o asemenea măsură ar putea duce la oprirea totală a activității și ar avea consecințe economice și sociale major

Administratie 30-10-2026 15:11

Teleorman: Opt proiecte finanțate din fonduri europene, pregătite pentru implementare în județ

Noi contracte de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de aproximativ 100 de milioane de lei, au fost semnate pentru dezvoltarea localităților din Teleorman, a anunțat președintele Consiliului Județean, Adrian Ionuț Gâdea. 'Aceste proiecte reprezintă o continuare a procesului de dezvoltare a întregului județ,

Administratie 29-10-2026 16:40

Numărul sălilor de jocuri de noroc din municipiul Giurgiu aproape s-a înjumătățit

Consilierii locali din Giurgiu au aprobat joi, în cadrul unei ședințe ordinare, mai multe proiecte de hotărâre pentru acordarea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în municipiu, constatând cu această ocazie că numărul acestora aproape s-a înjumătățit. ''Avem pe ordinea de zi

Administratie 29-10-2026 15:32

VIDEO Băluță: Sectorul 4 a atras peste 455 de milioane de euro prin PNRR

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat joi că administrația locală a atras peste 455 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și peste cinci miliarde de euro din fonduri europene. ''Prin PNRR, Sectorul 4 adus în România în economia națională peste 455 de milioane de euro. As

Administratie 29-10-2026 15:20

Bihor: Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh de energie în 2025, în ciuda secetei

La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.

Administratie 29-10-2026 15:02

Ciprian Ciucu și ambasadorul Thailandei au discutat despre potențiale programe educaționale în comun

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, și ambasadorul Thailandei în România, Phuchphop Mongkolnavin, au discutat, joi, despre posibilitatea dezvoltării unor programe educaționale comune, inclusiv schimburi de studenți și de bune practici între București și Bangkok. Potrivit Primăriei Municipiului București (PMB), care

Administratie 29-10-2026 14:19

Bihor: ABA Crișuri investește peste 650 de milioane de lei în lucrări hidrotehnice și combaterea secetei

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri derulează o serie de proiecte de investiții și dezvoltare, de peste 650 de milioane de lei, cu diverse finanțări europene, pentru managementul durabil al resurselor de apă, protecția mediului, reducerea riscurilor generate de fenomenele hidrologice și conservarea biodiversității, activitate pentru care prefectul județului,

Administratie 29-10-2026 14:09

Iași: Președintele CJ acuză Ministerul Sănătății că blochează proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că mutarea proiectului Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMC) din Miroslava în zona Moara de Vânt ar întârzia proiectul cu cel puțin trei ani. Președintele CJ Iași consideră că ministru

Administratie 29-10-2026 13:54

Timiș: DRDP Timișoara are pregătite stocurile de material antiderapant și utilajele pentru iarna 2026-2027

Șefa Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, Nicoleta Pordea, a declarat, joi, că în depozite există deja stocul necesar de sare și clorură de calciu pentru înlăturarea poleiului și a zăpezii de pe drumurile naționale și tronsoanele de autostrăzi din județele aflate în jurisdicție, Arad, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin, în sezonul

Administratie 29-10-2026 13:01

Timiș/Administrator Colterm: Prețul mare la gaz, nejustificat; RomGaz și TransGaz sunt și servicii sociale pentru spitale și școli

Administratorul special al companiei de termoficare publică a municipiului Timișoara Colterm, Cristian Amza, a declarat, joi, că în depozit există cantități suficiente de cărbune pentru a asigura încălzirea în actualul sezon rece, dar probleme sunt la aprovizionarea cu gaz. El a cerut intervenția Guvernului și a punctat că cr