Bucureşti: Creşteri de impozite şi taxe locale începând de anul viitor, prevăzute într-un proiect de hotărâre
Mai multe taxe şi impozite locale în municipiul Bucureşti ar urma să crească începând cu anul 2019, conform unui proiect supus dezbaterii publice pe site-ul Primăriei Generale a Capitalei.
În expunerea de motive sunt invocate prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, conform cărora, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, sumele se indexează anual, până la data de 30 aprilie, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Conform datelor INS, rata anuală a inflaţiei (în decembrie 2017) a fost de 3,3%.
De asemenea, în expunerea de motive este menţionat art. 489 din Legea nr. 227/2015, potrivit căruia autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale, la propunerea autorităţii executive, poate stabili cote adiţionale la impozitele şi taxele locale prevăzute în Titlul IX, în funcţie de următoarele criterii: economice, sociale, geografice, precum şi în funcţie de necesităţile bugetare locale.
Proiectul prevede şi pentru 2019 o bonificaţie de 10% pentru plata cu anticipaţie, până la data de 31 martie, a impozitului pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport datorate de către contribuabilii persoane fizice pentru întregul an.
Astfel, pentru terenurile amplasate în intravilan, înregistrate în Registrul agricol la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, impozitele ar urma să crească în felul următor: zona A - de la 10.353 lei/ha în prezent la 10.695 lei/ha, conform proiectului, pentru zona B - de la 8.597 lei/ha la 8.881 lei/ha, pentru zona C - de la 6.499 lei/ha la 6.713 lei/ha, pentru zona D - de la 4.447 lei/ha la 4.594 lei/ha.
În ce priveşte terenurile amplasate în extravilan, taxele vor creşte după cum urmează: pentru terenurile cu construcţii - de la 27 lei/ha la 28 lei/ha, pentru teren arabil - de la 46 lei/ha la 48 lei/ha, pentru păşune - de la 24 lei/ha la 25 lei/ha.
Pentru vehiculele fără capacitate cilindrică evidenţiată, impozitul va creşte de la 100 lei/an la 103 lei/an.
Taxa pentru eliberarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare ar urma să fie majorată de la 17 la 18 lei, iar cea pentru eliberarea atestatului de producător, respectiv pentru eliberarea carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol de la 69 de lei la 71 de lei.
De asemenea, ar urma să fie majorată taxa pentru eliberarea/ vizarea anuală a autorizaţiei privind desfăşurarea activităţii înregistrate în grupele CAEN 561 - Restaurante (de la 3.000 la 3.099 lei pentru suprafeţe de până la 500 mp şi de la 4.000 lei la 4.132 lei pentru suprafeţe mai mari de 500 mp).
Sunt prevăzute creşteri şi în ce priveşte taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice pentru filmare - de la 2.205 lei/zi/locaţie la 2.278 lei pentru film scurt sau lungmetraj şi de la 2.730 lei/zi/filmare la 2.820 pentru videoclipuri cu caracter publicitar.
Ar urma să fie majorate şi taxa privind accesul şi circulaţia în zona A sau B a autovehiculelor destinate transportului de mărfuri şi a utilajelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de cinci tone (de exemplu, în zona A, pentru maşini între 5 - 7,5 tone, taxa creşte de la 231 lei/zi la 239 lei/zi, iar pentru maşini între 7,5 - 12,5 tone creşte de la 452 lei/zi la 467 lei/zi).
Taxa pentru înregistrarea vehiculelor care nu necesită obligativitatea înmatriculării ar urma să fie de 310 lei, faţă de 300 de lei în prezent.
Taxa pentru organizarea şi desfăşurarea jocurilor de artificii este prevăzută la 325 lei/minut, faţă de 315 lei/minut în prezent. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ilfov: Campanie de sterilizări gratuite la pisici în localitățile Mogoșoaia, Jilava și Domnești
Direcția Protecția Animalelor CJ Ilfov, în colaborare cu Fundația Susy Utzinger din Elveția, organizează o campanie amplă de sterilizări gratuite pentru pisici, în localitățile Mogoșoaia, Jilava și Domnești. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, campania se va desfășura pe 21 - 22 septembrie la Mogoșoaia; 29 - 30
Covasna: Sfântu Gheorghe a atras 230 milioane lei din PNRR; primarul estimează că va fi în topul național
Sfântu Gheorghe a obținut peste 230 milioane de lei din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru realizarea a 26 de proiecte, iar primarul Antal Arpad estimează că municipiul se va situa pe unul dintre primele trei locuri între reședințele de județ din România în ceea ce privește fondurile atrase pe cap de locuito
Sector 1: Piață volantă, în weekend, în cartierul Aviației
O piață volantă s-a deschis în cartierul Aviației, pe strada Nicolae Caramfil, la intersecția cu strada Ștefan Burileanu, unde producătorii aduc, de vineri până duminică, fructe și legume de sezon, brânzeturi, produse apicole, pâine și produse de brutărie, dulcețuri, conserve și preparate tradiționale. Primăria Sectorului 1 a transmis,
Începe o nouă ediție a Comic Con la Arena Națională
O nouă ediție a Comic Con se desfășoară de vineri până duminică la Arena Națională din București, actori internaționali din producții celebre fiind prezenți la eveniment. Potrivit organizatorilor, timp de trei zile, Comic Con aduce la București actori internaționali din producții precum House of the Dragon, Bridgerton, Black Sails, The Originals, Legacie
PMB: Specialiștii au terminat evaluarea blocului din Rahova; raportul urmează să fie validat până pe 15 septembrie
Primăria Capitalei informează că echipele specializate au finalizat evaluarea blocului din cartierul Rahova, afectat anul trecut de explozie. 'Așa cum am promis, până pe 9 septembrie am intrat în toate cele 270 de apartamente din 5 scări vecine cu cea afectată de explozie. Echipe specializate au fotografiat eventuale fisuri și au făcut măsurăto
Sector 1: Activități sportive, în weekend, în zona Primăriei
Cetățenii pot participa gratuit, de vineri până duminică, la o serie de activități sportive și de divertisment organizate în zona Primăriei Sectorului 1. Evenimentul este organizat de Sport Arena Streetball, în colaborare cu Primăria Sectorului 1, și include peste zece zone dedicate sportului și relaxării, unde participanții pot practica basc
Prefectul Capitalei îl contrazice pe primarul Sectorului 2, care l-a acuzat că a blocat proiectul de la Pasajul Petricani
Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, respinge acuzațiile primarului Sectorului 2 conform cărora că ar fi blocat proiectul de la Pasajul Petricani și menționează că situația pasajului este menționată în hotărârea Consiliului General al Municipiului București (CGMB) 334/29 iulie, neatacată, valabilă și în prezent. 'Domnul primar de la S2 se
MDLPA: Creditele bugetare pentru Programul 'Anghel Saligny', epuizate până la rectificarea bugetară
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației informează beneficiarii Programului Național de Investiții 'Anghel Saligny' că fondurile bugetare alocate programului pentru anul în curs au fost epuizate, a anunțat joi instituția. În aceste condiții, depunerea solicitărilor de transfer prin platforma digitală
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe: Muzeul Comunismului va fi inaugurat în octombrie; e unic la nivel național
Muzeul Comunismului din Sfântu Gheorghe, realizat printr-un proiect cofinanțat prin PNRR, va fi inaugurat luna viitoare, iar, potrivit primarului Antal Arpad, acesta va fi 'unic la nivel național'. Edilul a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că lucrările au fost finalizate la termen și au fost angajate nouă persoane care vor
Brașov: Conducerea Aeroportului a semnat contractul de finanțare pentru primul proiect cu bani europeni - parcul fotovoltaic
Conducerea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav a semnat, recent, primul contract de finanțare pentru o investiție ce va fi realizată cu fonduri europene nerambursabile - parcul fotovoltaic propriu, destinat reducerii dependenței de energia achiziționată din rețea. Valoarea totală a proiectului este de 31.831.095,66 lei cu TVA, din care s
Sector 6: Primăria anunță lucrări pe străzile din zona Lacului Morii și intervenții asupra malului
Primăria Sectorului 6 a anunțat joi lucrările de infrastructură pe străzile din zona Lacului Morii, care nu afectează culoarul rezervat pentru Ciurel - A1, și că a început intervenția la malul lacului. 'Vom asfalta porțiunile aflate în domeniul public ale străzilor Mănăstirea Sihăstria, Mănăstirea Văratec și Govora. Intervenții
Gorj: Zonele de nord și sud ale Parcului Central de la Târgu Jiu ar putea fi deschise în mai 2027
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că estimează că, de Zilele Orașului de anul viitor, vor fi redeschise zonele de nord și sud din Parcul Central, care se află în plin proces de modernizare în cadrul unui proiect cu fonduri nerambursabile de peste 20 de milioane de euro. 'În Parcul Central
Sector 1: Peste 13.700 de arbuști și plante ornamentale vor fi plantați în zona Averescu
O amenajare peisagistică pe o suprafață de aproape 6.200 de metri pătrați va fi realizată în zona Averescu, unde vor fi plantați peste 13.700 de arbuști și plante ornamentale, 14.400 de plante pentru gardul viu, 58 de arbori foioși și 36 de copaci rășinoși, a anunțat, joi, primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță. 'Am învăța
Licitație pentru documentația necesară în vederea reconstrucției și lărgirii Podului Constanța
Primăria Capitalei lansează licitație pentru studii și documentații necesare în vederea reconstrucției Podului Constanța, modernizării intersecției Șoseaua Chitilei cu Bulevardul Bucureștii Noi, dar și a unui segment din Calea Griviței. Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că licitația vizează unul dintre cele mai ample proiecte de
Prima trecere de pietoni inteligentă din București, amenajată pe Șos. Chitilei
Prima trecere de pietoni inteligentă din București a fost amenajată pe Șos. Chitilei, la intersecția cu Str. Prahovei, informează Primăria Capitalei. Este vorba despre un proiect-pilot care folosește tehnologia pentru a proteja pietonii la traversare. 'Sistemul rezolvă o problemă mare, frecventă în orașe: șoferii se obișnuiesc cu lumin









