Timiş: Robu va sesiza CE dacă guvernul nu face, până la 1 martie, modificările legislative necesare pentru circulaţia vaporaşelor
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat, marţi, că va sesiza Comisia Europeană (CE) dacă Guvernul nu va emite, până la 1 martie, o hotărâre pentru a crea Administrarea Căii Navigabile Canalul Bega, pentru a se putea circula cu vaporaşele pe Bega.
"Am înţeles că s-a schimbat guvernul şi are nevoie de timp până se instalează, că principala problemă a ţării nu sunt vaporaşele, dar am retransmis solicitarea la guvern pentru amendarea legii. Nu trebuie decât să fie adăugate cinci cuvinte la articolul 4 din Legea de înfiinţare, organizare şi funcţionare a Ministerului Apelor şi Pădurilor. (...). Dacă până la 1 martie nu se face niciun progres, mă adresez Comisiei Europene", a afirmat marţi, într-o conferinţă de presă, Nicolae Robu.
Edilul s-a declarat nemulţumit şi de parlamentarii de Timiş, pentru că nu au făcut niciun demers în acest sens, cu toate că i-a rugat să insiste pentru a grăbi adoptarea modificărilor legislative.
Achiziţionarea celor şapte vaporete de către municipalitate este parte componentă a unui proiect european în valoare de 6 milioane de euro - ''Amenajarea malurilor Canalului Bega pe tronsonul timişorean'', în cadrul căruia municipalitatea s-a angajat să cumpere cele şapte vaporaşe din bugetul local, lucru îndeplinit în urmă cu doi ani an.
''Nu sunt şantajist, ci un om responsabil şi spun ceea ce va urma. Mă voi vedea nevoit să mă adresez CE pentru a face această informare. Noi ne-am făcut datoria, ne-am achitat de toate obligaţiile, am primit 6 milioane de euro nerambursabili şi nu este admisibil să riscăm să ni se ceară returnarea banilor pentru că, nu ştiu din ce motive, Guvernul României, ca instituţie, nu face un act birocratic, nu înfiinţează această structură'', afirma Nicolae Robu în toamna trecută.
De aproape doi ani, au fost cumpărate vaporaşele, în scop de agrement, dar şi ca alternativă nepoluantă la transportul în comun, însă stau ancorate în dana Portului Timişoara.
Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, îşi luase angajamentul în toamnă că crearea acestei structuri este în atenţia ministerului pentru găsirea unei soluţii până la finele anului 2017.
Şefului Căpităniei Portului Timişoara, dr. Alexandru Bărboi, declara pentru AGERPRES că, din punctul său de vedere vaporetele au voie să fie scoase pe Bega, pentru că ''toate au toate actele la zi, documentaţia tehnică, toate avizele, avizul pentru operator de transport pasageri, cum are RATT (regia de transport în comun)''.
''Nu le lipseşte absolut nimic, există dreptul de canal navigabil dat prin hotărâre de guvern. Ce se întâmplă mai departe este şi pentru mine o mare nebuloasă. Acele vapoare sunt autorizate, sunt construite cu proiect autorizat de Autoritatea Navală Română (ANR). Sunt înmatriculate de ANR, au echipajul brevetat de către ANR şi operatorul de transport RATT are aviz pentru transport pasageri pe Canalul Bega. Primăria este proprietară, cu carte funciară atât pe canal, cât şi pe luciul de apă'', spunea Alexandru Bărboi. AGERPRES/(A, AS - autor: Otilia Halunga, editor: Diana Dumitru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alexandru Stoica: Românilor nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise
Românii nu vor plăti taxe înzecite și nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise, a anunțat, sâmbătă, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, care a subliniat că scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-și pună actele în ordine, nu de 'a-i vâna' cu amenzi. 'Nimeni nu va fi h
Sector 2: Investiții de 5,2 milioane de euro pentru un centru medico-social, servicii pentru tinerii cu adicții și o bancă de alimente
Înființarea unui centru medico-social, dezvoltarea unor servicii pentru minorii și tinerii cu adicții și realizarea unei bănci de alimente și a unei cantine sociale se numără printre investițiile prevăzute în programul de finanțare derulat de Primăria Sectorului 2 împreună cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Potrivit unui comunicat
Amenajările pentru Târgul de Crăciun încep luni; PMB: Va costa cu 5.000.000 de lei mai puțin
Amenajările pentru Târgul de Crăciun București, care se va întinde pe o suprafață de 20.000 metri pătrați, vor începe luni, în Piața Constituției, urmând să fie impuse și restricții de circulație în zonă. 'De luni seara, începem amenajările: montăm 133 de căsuțe, bradul înalt de 30 de metri, confecționat din
Neamț: Nu cer încredere necondiționată, ci șansa de a o câștiga prin ce voi face, susține prefectul Vlad Grigorean
Noul prefect al județului Neamț, social-democratul Vlad Grigorean, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că nu cere încredere necondiționată, ci șansa de a o câștiga prin ceea ce va face. 'Este un moment important pentru mine, dar nu uit nici măcar un moment că, înainte de toate, este cel mai mare angajament profesi
Bihor/Bilanțul mandatului lui Marcel Dragoș la conducerea Prefecturii: proiecte PNRR, infrastructură și digitalizare
Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, și-a prezentat vineri bilanțul activității desfășurate în perioada august 2024 - octombrie 2026, printre principalele direcții de acțiune fiind monitorizarea a peste 450 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), finalizarea reabilitării Barajului Leșu, modernizarea serviciilor
Galați: Prefectul a cerut intervenția Guvernului pentru a preveni întreruperea alimentării cu energie electrică a combinatului Liberty
Prefectul județului Galați, George Toderașc, a solicitat vineri Guvernului României identificarea unor soluții urgente pentru prevenirea întreruperii alimentării cu energie electrică a combinatului siderurgic Liberty Galați, avertizând că o asemenea măsură ar putea duce la oprirea totală a activității și ar avea consecințe economice și sociale major
Teleorman: Opt proiecte finanțate din fonduri europene, pregătite pentru implementare în județ
Noi contracte de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de aproximativ 100 de milioane de lei, au fost semnate pentru dezvoltarea localităților din Teleorman, a anunțat președintele Consiliului Județean, Adrian Ionuț Gâdea. 'Aceste proiecte reprezintă o continuare a procesului de dezvoltare a întregului județ,
Numărul sălilor de jocuri de noroc din municipiul Giurgiu aproape s-a înjumătățit
Consilierii locali din Giurgiu au aprobat joi, în cadrul unei ședințe ordinare, mai multe proiecte de hotărâre pentru acordarea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în municipiu, constatând cu această ocazie că numărul acestora aproape s-a înjumătățit. ''Avem pe ordinea de zi
VIDEO Băluță: Sectorul 4 a atras peste 455 de milioane de euro prin PNRR
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat joi că administrația locală a atras peste 455 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și peste cinci miliarde de euro din fonduri europene. ''Prin PNRR, Sectorul 4 adus în România în economia națională peste 455 de milioane de euro. As
Bihor: Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh de energie în 2025, în ciuda secetei
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
Ciprian Ciucu și ambasadorul Thailandei au discutat despre potențiale programe educaționale în comun
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, și ambasadorul Thailandei în România, Phuchphop Mongkolnavin, au discutat, joi, despre posibilitatea dezvoltării unor programe educaționale comune, inclusiv schimburi de studenți și de bune practici între București și Bangkok. Potrivit Primăriei Municipiului București (PMB), care
Bihor: ABA Crișuri investește peste 650 de milioane de lei în lucrări hidrotehnice și combaterea secetei
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri derulează o serie de proiecte de investiții și dezvoltare, de peste 650 de milioane de lei, cu diverse finanțări europene, pentru managementul durabil al resurselor de apă, protecția mediului, reducerea riscurilor generate de fenomenele hidrologice și conservarea biodiversității, activitate pentru care prefectul județului,
Iași: Președintele CJ acuză Ministerul Sănătății că blochează proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că mutarea proiectului Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMC) din Miroslava în zona Moara de Vânt ar întârzia proiectul cu cel puțin trei ani. Președintele CJ Iași consideră că ministru
Timiș: DRDP Timișoara are pregătite stocurile de material antiderapant și utilajele pentru iarna 2026-2027
Șefa Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, Nicoleta Pordea, a declarat, joi, că în depozite există deja stocul necesar de sare și clorură de calciu pentru înlăturarea poleiului și a zăpezii de pe drumurile naționale și tronsoanele de autostrăzi din județele aflate în jurisdicție, Arad, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin, în sezonul
Timiș/Administrator Colterm: Prețul mare la gaz, nejustificat; RomGaz și TransGaz sunt și servicii sociale pentru spitale și școli
Administratorul special al companiei de termoficare publică a municipiului Timișoara Colterm, Cristian Amza, a declarat, joi, că în depozit există cantități suficiente de cărbune pentru a asigura încălzirea în actualul sezon rece, dar probleme sunt la aprovizionarea cu gaz. El a cerut intervenția Guvernului și a punctat că cr









