Tulcea: Ziua Dobrogei, marcată prin evenimente culturale
Instituțiile muzeale și unele instituții de învățământ din municipiul Tulcea vor găzdui în perioada următoare mai multe evenimente prilejuite de Ziua Dobrogei, marcată în fiecare an pe data de 14 Noiembrie, sărbătoare națională care amintește momentul alipirii Dobrogei la România, după războiul de independență din perioada 1877-1878.
În preambulul sărbătorii, Casa Avramide a găzduit vernisajul expoziției de pictură semnată de artistul bulgar Valentin Shaltev, cele 18 lucrări de pe simeze fiind inspirate din spațiul în care autorul lucrează - Balcic.
'Lucrările reprezintă Balcicul și marea. Toate sunt filosofie, iar pe mine mă interesează filosofia oamenilor', a declarat, pentru AGERPRES, artistul Valentin Shaltev.
La rândul său, șefa secției a Complexului muzeal de patrimoniu cultural nord-dobrogean din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale 'Gavrilă Simion', Gabriela Radu, a apreciat lucrările care prezintă orașul Balcic din Bulgaria drept 'o întoarcere la inocență'.
'Este o întrepătrundere a acestor zone care au stat sub aceeași dominație. Toate lucrările sunt peisaje, iar artistul păstrează și figurativul și cu toate acestea toate par calculate matematic', a menționat Gabriela Radu.
Ea a amintit că de Ziua Dobrogei, Casa Avramide va găzdui, la ora 16:00, vernisajul expoziției de fotografie 'Spiritul Aurorei', un eveniment colectiv care prezintă Aurora Boreală surprinsă de artiști tulceni în Norvegia.
Joi, elevii Liceului de artă 'George Georgescu' și Inspectoratul Școlar Județean organizează, la ora 17:00, la Casa Avramide, un moment muzical și o expoziție de pictură 'Dobrogea - Pământ de poveste și confluențe cultural istorice'.
Vineri, la ora 12:00, Muzeul de Istorie și de Arheologie va găzdui vernisajul expoziției 'Lumini și umbre - Ferdinand și Maria', eveniment realizat în parteneriat cu Muzeul Național Cotroceni.
'Expoziția propune o perspectivă mai puțin cunoscută asupra Regelui Ferdinand și Reginei Maria, explorând relația dintre cei doi, pasiunile comune și contrastele dintre personalitățile lor. Fotografii, documente de arhivă, corespondență și obiecte de patrimoniu reconstituie povestea cuplului regal, dincolo de imaginea oficială. Un loc aparte în această poveste îl ocupă pasiunea comună pentru flori, care devine firul conducător al expoziției. Organizată în preajma Zilei Dobrogei, expoziția marchează și împlinirea a 148 de ani de la revenirea Dobrogei la România', se specifică într-un anunț al Muzeului de Istorie și Arheologie.
După ceremonialul militar și religios organizat la Monumentul Independenței, sâmbătă, de Ziua Dobrogei, Muzeul de Etnografie și Artă Populară va găzdui, începând cu ora 11:00, atât lansarea oficială a brandului 'Visit Tulcea' al Organizației de management al destinației turistice Eco-Delta, cât și ateliere de împletit coronițe din materiale naturale și reciclabile, respectiv de cusut tradițional.
Sâmbătă, de la ora 13:00, la Teatrul 'Jean Bart' va avea loc un spectacol susținut de Ansamblul Artistic Profesionist 'Baladele Deltei', precum și de artiștii Mariana Ionescu Căpitănescu și Marian Cozma.
Potrivit Consiliului Județean, evenimentele se vor încheia la ora 15:00, cu un tur ghidat al orașului Tulcea.
De altfel, tot de Ziua Dobrogei, la un punct de gastronomie locală din satul Somova, Viorel Ilișoi va lansa volumul 'Povestiri din copilărie'.
Legea privind instituirea Zilei Dobrogei a fost adoptată pe 19 noiembrie 2013 de Senat, la 9 septembrie 2015 a fost votată de plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, iar în 6 octombrie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Expoziția 'Design in Wartime', vernisată la Universitatea de Arhitectură și Urbanism 'Ion Mincu'
Expoziția 'Design in Wartime' (Design in timp de război), un proiect care aduce laolaltă viziunile creative ale studenților și profesorilor de la Universitatea Națională Politehnică din Lviv (Ucraina) și Universitatea Tehnică din Viena (Austria), a fost vernisată joi seară în holul principal al Universității de Arhitectură și Urbanism 'Ion Mincu' din Bu
Documentarul 'Atât de familiar', regizat de cineasta britanico-română Rachel Tâpârjan - premieră oficială la București
Documentarul 'Atât de familiar', regizat de cineasta britanico-română Rachel Tâpârjan, va avea premiera oficială la București, cu proiecții la Cinema Elvire Popesco, de la ora 18:30, și Cinema Apollo111, de la ora 20:00. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, proiecția de la Cinema Apollo111 va fi
Spectacolul-lectură 'Scoateți o foaie de hârtie!' în regia Adinei Lazăr - premieră la Teatrul Dramaturgilor Români
Spectacolul-lectură 'Scoateți o foaie de hârtie!' în regia Adinei Lazăr, text scris în cadrul rezidenței de dramaturgie cu tema 'Analfabetismul funcțional în România', desfășurat în perioada iunie - septembrie, va fi prezentat în premieră la Teatrul Dramaturgilor Români, vineri, de la ora 19:00. P
Spectacolul de balet 'Giselle', concept și regie Răzvan Ioan Dincă, are premiera la Opera Națională București
Spectacolul de balet 'Giselle', de Adolphe Charles Adam, cu o nouă montare în conceptul și regia lui Răzvan Ioan Dincă, sub conducerea muzicală a dirijorului Daniel Jinga, va avea premiera la Opera Națională București vineri. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, 'Giselle', una dintre cele mai cuno
Cristian Mungiu conduce delegația României la American Film Market 2026
Regizorul Cristian Mungiu conduce delegația României la American Film Market 2026, unde țara noastră a fost desemnată, pentru prima dată în istoria evenimentului, ''Country of Focus'', a informat, joi, Ministerul Culturii. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Cristian Mungiu participă la eveniment cu cel mai r
Iași: Tot patrimoniul cultural clasat aparținând Muzeului Național ''George Enescu'' se află la Iași
Managerul interimar al Complexului Muzeal Național ''Moldova'' Iași, Alexandru Chituță, a declarat, pentru AGERPRES, că tot patrimoniul cultural clasat aparținând Muzeului Național ''George Enescu'' din București a ajuns la Iași, aici urmând să fie restaurat, conservat și pregătit pentru a fi expus publicului.
Managerul Complexului Muzeal Național ''Moldova'': Iașiul ar putea să devină centru regional al restaurării patrimoniului cultural
Managerul interimar al Complexului Muzeal Național ''Moldova'' Iași, Alexandru Chituță, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că Iașiul ar putea să devină un centru regional al restaurării patrimoniului cultural, prin dezvoltarea laboratorului de specialitate din cadrul instituției de cultură. Potrivit acestuia, Complexul Muzeal Na
VIDEO Ioana Ciocan: Ministerul Culturii nu poate să facă reduceri de cheltuieli, având bugetul cel mai mic
Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a declarat joi că instituția pe care o conduce nu poate să facă reduceri de cheltuieli, având în vedere că are bugetul cel mai mic. ''Am făcut o notă către domnul prim-ministru și domnul ministru Nazare, care a plecat ieri din Ministerul Culturii, în care anunțam foarte ferm și foarte
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Ioana Ciocan: Teatrul Evreiesc de Stat va fi instituție de spectacole de importanță națională
Teatrul Evreiesc de Stat devine instituție de spectacole de importanță națională, în baza unei hotărâri aprobate, joi, de Guvern, anunță ministrul Culturii, Ioana Ciocan. ''Astăzi simt că s-a făcut dreptate, pentru că, prin hotărârea de guvern, Teatrul Evreiesc de Stat va fi instituție de spectacole de importanță nați
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Festivalul Multiart pentru Deținuți 'Dana Cenușă - Descătușare prin cultură', pe 17 și 18 noiembrie, la Teatrul Nottara
Cea de-a XV-a ediție a Festivalului Multiart pentru Deținuți 'Dana Cenușă - Descătușare prin cultură', eveniment organizat de Administrația Națională a Penitenciarelor și Teatrul Nottara, va avea loc pe 17 și 18 noiembrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, evenimentul reunește spectacole de teatru care 'pun î
Hunedoara: Muzeul Civilizației Dacice și Romane câștigă disputa în privința mărcii 'Nopcsa', de la castelul cu același nume
Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva a câștigat disputa privind marca 'Nopcsa', obținută în luna aprilie de o persoană fizică, astfel că acest nume, cu semnificație deosebită pentru promovarea castelului din satul Săcel, ce a aparținut baronului Francz Nopcsa, va putea fi utilizat, în continuare, fără restricții comerciale.
VIDEO Timiș/'Castelul Mocioni de Foen': Volum-document al unei comunități asupra căreia familia filantropilor și-a așezat blazonul
Istoria comunei Foeni din pusta Banatului se confundă cu cea a familiei marilor filantropi Mocioni, care au ridicat aici un castel, devenit blazonul locului și despre care preotul satului, Nicolae Strizu, a scris volumul 'Castelul Mocioni de Foen', lansat miercuri seara la Bastionul Terezia din Timișoara.











