Intotero: Am constatat spaimă în rândul angajaților; sunt un om al dialogului și nu voi fi persoana care să urle
Oamenii din Ministerul Mediului muncesc peste program, iar în urma dialogului cu aceștia am constatat că există o stare de spaimă, a declarat marți ministrul de resort, Natalia Intotero, într-o conferință de presă.
'De îndată ce am preluat mandatul ca ministru al Mediului Apelor și Pădurilor, prioritatea mea a fost aceea de a întâlni colegii din Centrală și din instituțiile din subordine. Până acum am avut posibilitatea să întâlnesc foarte mulți din colegi și vreau să vă spun că sunt oameni extraordinari. Oameni care muncesc, muncesc și peste program pentru salariul pe care ei îl primesc și desigur că acesta în urma legii salarizării ne dorim să fie unul pe măsură. Ce am constatat? Am constatat spaimă în rândul angajaților și eu îi asigur încă o dată, așa cum i-am asigurat atunci când m-am întâlnit cu dânșii, că sunt un om al dialogului. Dovadă că, astăzi, alături de mine, sunt colegii din Centrală, colegii care coordonează activitatea Direcțiilor de specialitate, dar și colegele și colegii care au funcții de responsabilitate în cadrul instituțiilor din subordine sau în cadrul instituțiilor din coordonarea Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor', a spus Intotero.
Potrivit șefei de la Mediu, fosta conducere a ministerului de resort a realizat transferuri sau detașări a peste 60 de persoane, 'în special de la primăriile din sectorul 1 și din sectorul 2'.
'Închei cu lecții primite de la fosta conducere despre morală și despre neamuri. USR spune: 'Noi am scos neamurile din instituții, ei își aduc înapoi cumetriile'. Faptele: în mandatul anterior, peste 60 de oameni au fost aduși în minister prin transfer sau prin detașare, în special de la primăriile din sectorul 1 și din sectorul 2, din totalul de 564 de posturi. Nu am de gând să fiu un om răzbunător. Voi face echipă cu toate colegele și cu toți colegii care își doresc să muncească. Încă din prima zi am avut acest dialog și le mulțumesc tuturor pentru profesionalism, pentru seriozitate.
Așa cum am menționat la începutul acestei conferințe de presă, să știți că toți colegii, mare parte, rămân peste program. Au fost zile în care programul aici în Centrală pentru mine a însemnat undeva ora 21:00 - 21:30 și am văzut mulți colegi care la acea oră își pregăteau bagajele pentru a pleca spre casă, ceea ce demonstrează că există oameni dedicați și îi asigur de tot respectul meu. Nu voi fi persoana care să urle. Deciziile trebuie luate prin dialog, prin transparență și e foarte important ca un ministru să știe să se folosească de experiența acestor colegi minunați', a menționat Natalia Intotero. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
INTERVIU/ Chisăliță: Propunerea mea va fi de a continua o schemă de sprijin pentru consumatorii casnici, pe partea de gaze naturale, și după 1 aprilie
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, intenționează să propună continuarea unei scheme de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze naturale și după data de 1 aprilie, astfel încât să nu se poată discuta despre creșteri mari de prețuri, iar trecerea către o nouă etapă să se facă mai ușor. El a explicat, într-un interviu acordat AGE
Ministrul Finanțelor: Strategia Dunării devine cu atât mai importantă în contextul geopolitic actual
Strategia Dunării și statutul fluviului drept 'coloană vertebrală a economiei europene' sunt tot mai importante în contextul geopolitic actual, iar România are nevoie de aliați pentru a sublinia rolul Dunării, a declarat marți, la Tulcea, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care le-a recomandat întreprinzătorilor să anticipeze nevoile zonei.
Căprariu: IMM România propune un program de sprijin pentru firme, cu finanțări de până la 500.000 de euro
IMM România propune înființarea unui program național multianual, denumit 'IMM Energie Rezilientă', prin care întreprinderile mici și mijlocii să beneficieze de finanțări de până la 500.000 de euro pentru investiții în eficiență energetică și reducerea costurilor cu energia, a declarat marți președintele IMM București-Ilfov, Feli
IMM România: Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării legislației europene existente, fără noi reglementări
Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării și consolidării legislației existente, fără introducerea unor reglementări suplimentare pentru mediul de afaceri, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă, prezentând solicitările organizației europene SMEunited. 'SMEu
Studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa-Râmnicu Vâlcea-Tigveni, avizat în Consiliul Tehnico-Economic al MTI
Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat, marți, studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni, a anunțat ministrul de resort, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Încă un pas important pentru drumul de mare viteză Găneasa
DNSC: Vulnerabilități ale unor instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial, raportate și în România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
Badea: Platforma pentru recrutarea muncitorilor străini ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie
Platforma Work in Romania, utilizată în procedurile de recrutare a muncitorilor străini, ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie, în urma identificării unei soluții tehnice, a anunțat marți președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, Romulus Badea, în cadrul unei conferințe de presă organizate de IMM România.
Jianu: Economia nu mai poate aștepta; Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare
Economia românească nu mai poate aștepta, motiv pentru care Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare economică și de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. 'Economia nu mai poate aștepta. Economia est
Ministrul Muncii: Responsabilitatea centralizării finale cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară
Responsabilitatea centralizării finale și a verificării informațiilor din județe cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), pentru că termenul pentru centralizarea județeană s-a împlinit la două zile după ce aceasta a fo
Pîslaru: Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită și semnată de Alexandra Zară, susținută de PSD
Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită la 30 iunie și semnată de Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), numită și susținută de PSD, a afirmat fostul ministru interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Reacția acest
Jianu: Vom solicita ferm Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru 2027
IMM România va solicita Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru anul 2027, în condițiile în care o nouă majorare ar putea accentua dificultățile economice și ar pune presiune suplimentară asupra companiilor, a declarat marți președintele organizației, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. &
Ștefureac (INSCOP Research): România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii
România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii, în condițiile în care numai 16,6% dintre antreprenori consideră că țara se îndreaptă într-o direcție bună, iar 75,4% sunt pesimiști în această privință, a declarat marți directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. 'Româ
Majorarea salariului minim cu 300 de lei ar aduce angajaților 100 de lei net în plus la salariu (analiză)
O majorare cu 300 de lei a salariului minim brut, de la 4.325 de lei la 4.625 de lei, ar aduce angajaților doar 100 de lei net în plus la salariu, în timp ce costul total pentru angajatori ar crește cu 311 lei lunar, potrivit unei analize de impact realizate de IMM România și prezentate marți, în cadrul unei conferințe organizate de confederaț
SLPR: Poșta Română are nevoie de investiții și de un management capabil să transforme resursele existente în rezultate
Raportul Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) pentru anul 2025 conturează o imagine care ridică serioase semne de întrebare privind direcția în care se îndreaptă Poșta Română, susțin reprezentanții Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), într-un comunicat de presă transmis, ma
Ministerul Finanțelor a început colectarea datelor de la ordonatorii de credite pentru raportul solicitat de PSD
Ministerul Finanțelor a început colectarea datelor de la ordonatorii de credite pentru elaborarea raportului solicitat de Partidul Social Democrat (PSD) privind situația financiară a țării, documentul urmând să includă și clarificări referitoare la sumele vehiculate în spațiul public pentru facturile neplătite, a declarat marți ministrul Finanțelor,



