logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Niculescu: Finanțarea oferită de programul SAFE - o mare oportunitate de a ne proteja teritoriul și de a ne proteja cetățenii

Imagine din galeria Agerpres

Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat luni că finanțarea prin programul european SAFE reprezintă o oportunitate importantă pentru consolidarea capacităților de apărare și protejarea teritoriului și a cetățenilor, subliniind totodată necesitatea aprofundării cooperării militare dintre România și Republica Moldova.
 

Declarația a fost făcută la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a documentelor prin care Ministerul Apărării din Republica Moldova devine partener al României în proiectul SAFE 'Platforme de transport auto multifuncționale, pe roți'. La eveniment au participat miniștrii Apărării din cele două țări, Radu Oprea și Anatolie Nosatîi.

'Prin acordul de astăzi ministerele apărării din România și din Republica Moldova vor deveni, în premieră, parteneri în cadrul unei achiziții în comun derulată prin programul SAFE. Proiectul 'Platforme de transport auto multifuncționale, pe roți' este inclus în planul de investiții al României pentru industria de apărare finanțat prin alocarea destinată României din instrumentul 'Acțiunea pentru securitatea Europei', binecunoscutul SAFE. Avem obiectivul comun de a consolida, de a adapta capabilitățile noastre de apărare la cerințele și la provocările actuale, de a investi în industria de apărare și astfel să susținem consolidarea bazei industriale și tehnologice europene prin proiecte și prin achiziții comune, iar finanțarea oferită de programul SAFE reprezintă pentru noi o mare oportunitate de a ne proteja teritoriul și de a ne proteja cetățenii. Trebuie să lucrăm mult și mai mult pentru aprofundarea cooperării bilaterale în acest domeniu, pentru colaborarea, pentru coordonarea noastră. Și mă bucur că am putut să punem la punct acest proiect care confirmă relațiile strategice, istorice, de bună și caldă prietenie dintre România și Republica Moldova', a declarat Luca Niculescu.

Luca Niculescu a menționat, de asemenea, și perspectiva cooperării în domeniul programelor antidronă.

'Securitatea cetățenilor noștri, protecția teritoriului împotriva atacurilor rusești s-au regăsit pe agenda discuțiilor pe care le-am avut cu prim-ministrul Vasile Tofan, mai ales în contextul în care vedem că astfel de incursiuni ale dronelor care încalcă spațiul aerian se întâmplă tot mai des. Discuțiile foarte aplicate întăresc colaborarea noastră în domeniul apărării, iată dovadă acordul pe care-l semnați astăzi, dar și modul în care avansează discuțiile noastre pentru a lucra în comun și la programe antidronă. Sunt programe tot mai necesare așa cum ne-au dovedit și zilele trecute când sistemele de supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naționale din România au detectat drone care au pătruns neautorizat în spațiul aerian național, în zona de nord-est a țării. Le mulțumesc militarilor noștri și tuturor celor care veghează zi și noapte pentru ca românii să fie apărați, pentru ca teritoriul țării noastre să fie în securitate', a declarat Niculescu.

Șeful Executivului a evidențiat și importanța dimensiunii economice a contractelor încheiate cu partea moldoveană.

'Acest proiect prevede realizarea producției, integrării, testării finale a platformelor IVECO în România, ceea ce pe scurt înseamnă investiții, înseamnă locuri de muncă în țara noastră, ceea este, după cum știți, o prioritate a guvernului pe care-l conduc. Felicitări tuturor celor care au făcut acest proiect posibil, autorităților locale, centrale, aceasta este direcția pe care trebuie să o urmăm', a declarat Niculescu. AGERPRES/ (A - redactor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

Citeşte şi:

* Radu Oprea: Securitatea Republicii Moldova înseamnă și securitatea României

* Anatolie Nosatîi: Solidaritatea și prietenia dintre state se demonstrează prin fapte și prin disponibilitatea de a se sprijini reciproc

Afisari: 550

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 02-11-2026 21:16

Premierul Niculescu - întâlnire cu liderii confederațiilor sindicale; le-a confirmat acestora un prim set de măsuri

Prim-ministrul Luca Niculescu a transmis luni, în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria cu liderii confederațiilor sindicale, sprijinul pentru un prim set de măsuri concrete care să răspundă nevoilor societății: indexarea pensiilor, debirocratizare și includerea sindicatelor în procesul de consultare pentru elaborarea poziției naționale faț

Viata Parlamentara 02-11-2026 19:10

Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.

Viata Parlamentara 02-11-2026 18:53

Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România

"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și

Viata Parlamentara 02-11-2026 18:51

Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu

Politic 02-11-2026 18:37

MAE/Atenționare de călătorie: Belgia - Proteste la Bruxelles

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Belgiei că marți sunt anunțate ample mișcări de protest care ar putea afecta traficul în Bruxelles, în special în cartierul european și în zona Gare du Nord. Cetățenii români pot solici

Viata Parlamentara 02-11-2026 18:35

Senat: Minorilor sub 15 ani să le fie interzis accesul la rețelele sociale online (proiect adoptat tacit)

Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege care prevede interzicerea accesului minorilor cu vârsta sub 15 ani la rețelele sociale furnizate de platforme online. Termenul de dezbatere și vot a fost depășit, astfel că propunerea legislativă se consideră adoptată tacit. Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaților fiind decizională.

Viata Parlamentara 02-11-2026 17:42

Cameră/ Diana Stoica (USR): Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen

Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen, a anunțat liderul deputaților USR, Diana Stoica. 'Astăzi, o victorie importantă pe parcursul Comisiei de anchetă parlamentară 'Mykonos-Nordis', pe care am propus-o împreună cu colegii de la PNL. 71 de deputați USR și PNL au cerut,

Viata Parlamentara 02-11-2026 16:49

Senat/ Cinci senatori aleși pe listele POT și S.O.S. România s-au afliat grupului PSD

Cinci senatori aleși în Parlament pe listele POT și S.O.S România și-au anunțat, luni, în plenul Senatului, afilierea la grupul Partidului Social Democrat. Astfel, Ionel Carp și Cristian Bem, aleși pe listele S.O.S. România, precum și Valentina Aldea, Liviu Sorin Robe și Robert Daniel Ghiță, aleși pe listele POT, au anunțat că se vor al

Viata Parlamentara 02-11-2026 16:00

Ramona Bruynseels: AUR vrea un calendar public al consolidării apărării

Deputatul Ramona Bruynseels a anunțat, luni, că AUR solicită președintelui României, Guvernului, MApN, MAI, SRI și MAE un calendar public al consolidării apărării. Referindu-se la 'sabotajul' de la Carfil din 14 septembrie, ea a precizat că AUR 'condamnă ferm Federația Rusă pentru acest act și pentru orice acțiune care poate să însemne

Viata Parlamentara 02-11-2026 15:53

Camera Deputaților/ Solicitarea AUR și SOS de înființare a unei comisii de anchetă privind migrația - pe ordinea de zi a plenului

Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis luni introducerea pe ordinea de zi a plenului solicitarea Grupurilor parlamentare AUR și S.O.S. România pentru înființarea unei comisii de anchetă referitoare la impactul migrației asupra ordinii publice și securității naționale, respectarea legislației privind regimul străinilor și combaterea migrației ilegale.

Viata Parlamentara 02-11-2026 15:44

Camera Deputaților/ Solicitarea de constituire a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis', înscrisă pe ordinea de zi a plenului

Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis, luni, înscrierea pe ordinea de zi a plenului a solicitării din partea Grupurilor parlamentare ale USR și PNL privind constituirea unei Comisii parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis', pentru verificarea zborurilor private către Mykonos și Nisa efectuate de demnitari și oameni de afaceri. 'Av&a

Viata Parlamentara 02-11-2026 15:06

Abrudean, despre moțiunea AUR: PNL nu va face lucruri de dragul de a bifa o acțiune de Opoziție fără rezultat

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, referitor depunerea unei moțiuni simple la adresa ministrului Finanțelor de către AUR, că nu vede ce ar putea să clarifice în plus Ministerul Finanțelor și a menționat că PNL

Politic 02-11-2026 14:55

AUR anunță o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a anunțat, luni, că va depune o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, pentru ca acesta să dea explicații despre 'adevăratul' deficit bugetar. 'Văzând că domnul prim-ministru a invocat o întâlnire cu sindicatele azi pentru a evita să vină în Camera Dep

Viata Parlamentara 02-11-2026 14:51

Camera Deputaților/Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora prim-ministrului' din cauza agendei

Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, o scrisoare din partea Departamentului pentru relația cu Parlamentul, prin care informează conducerea Camerei că premierul Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora premierului' din cauza agendei sale de lucru. 'Referitor la adresa dumneavoastră, prin care ne informați cu privire la invitați

Viata Parlamentara 02-11-2026 14:33

Abrudean: Un nou Congres este poate chiar benefic pentru a lămuri apele în PNL

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că organizarea unui nou Congres al PNL poate fi benefică pentru a lămuri definitiv apele în Partidul Național Liberal, menționând că este foarte bine că există contestatari în interiorul partidului, iar ei să se manifeste în forurile interne. 'Au avut (contestatarii din PNL -