logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Alegeri în Serbia: Victorie istorică a mișcării studențești în fața lui Vucic

Imagine din galeria Agerpres

Mișcarea studențească a intrat în istorie duminică în Serbia, triumfând la urne împotriva liderului naționalist Aleksander Vucic, după doi ani de proteste împotriva corupției, relatează AFP.

O figură dominantă în politica națională timp de 14 ani, Vucic și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare anticipate în favoarea listei studenților, compusă din reprezentanți ai societății civile, un anunț care a declanșat o explozie de bucurie în toată țara.

'Este clar că am pierdut aceste alegeri', le-a spus el susținătorilor săi la sediul partidului său din capitala Belgrad. Potrivit lui Vucic, lista studenților va avea între 135 și 140 de locuri în legislativ, iar partidul său, aproximativ 105. 'Nimeni altcineva nu a intrat în parlament', a precizat el.

După ce a menținut legături strânse cu Rusia pe tot parcursul președinției sale, el a dat vina pentru rezultat pe influențele străine.

'Vreau ca oamenii să știe că aceasta a fost validarea unei revoluții desfășurate cu sprijinul direct al mai multor țări europene și al statului subteran american, același care este și împotriva președintelui Trump', a declarat el.

Prezentat de studenți drept un 'referendum anti-Vucic', acest vot a fost primul de după 2012 care le-a oferit celor 6,4 milioane de alegători posibilitatea unei schimbări la putere.

Cu două ore înainte de închiderea secțiilor de votare, prezența la vot se apropia de 65%, cea mai mare din ultimii peste 30 de ani.

Ultima mobilizare puternică a alegătorilor, în jur de 70%, datează de la înlăturarea fostului lider Slobodan Miloșevici în 2000 și rămâne un reper în istoria politică a Serbiei.

'Serbia a câștigat, așa cum am promis', a declarat Ilija Srdanovic, reprezentantul listei studenților, în fața activiștilor care fluturau baloane colorate. 'Nu vom mai avea niciodată un tiran în această țară', a adăugat el.

'Simt că în sfârșit trăiesc într-o țară liberă', s-a bucurat Suzana Mila Martic, o studentă intervievată de AFP, cu lacrimi în ochi, în timp ce o mulțime de oameni inunda străzile din centrul capitalei.

Această victorie spectaculoasă este punctul culminant a aproape doi ani de proteste declanșate de prăbușirea, în 2024, a unui plafon la gara Novi Sad, al doilea oraș ca mărime din această țară balcanică.

Șaisprezece persoane au murit, iar studenții consideră că accidentul a fost o consecință a corupției endemice.

În punctul culminant al mobilizării, sute de mii de oameni au manifestat în capitală.

Treptat, cererile lor s-au transformat în apeluri la alegeri anticipate.

La începutul lunii septembrie, Vucic, vicepremier din 2012, apoi prim-ministru în 2014 și președinte în 2017, a convocat în sfârșit alegeri, demisionând din al doilea mandat de șef al statului pentru a conduce campania partidului său.

'În această seară, vom sărbători așa cum știm să facem în Serbia', a declarat Radomir Saicic, unul dintre reprezentanții studenților. 'Vom cânta, vom dansa, ne vom îmbrățișa, vor fi lacrimi!', a spus el.

'Mâine începe munca, muncă serioasă, responsabilă și asiduă pentru a construi o Serbie în care legea se aplică în mod egal tuturor', a adăugat el.

Grupuri de tineri îmbrăcați în negru au părăsit centrul orașului Belgrad sub huiduielile alegătorilor opoziției.

O jurnalistă a AFP i-a văzut pe activiști începând un dans popular, în timp ce Mirjana Nikolic, candidată pe lista studențească și rector al Universității de Arte Dramatice, a dorit să aducă un omagiu 'tuturor acestor tineri, fără de care nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil'.

Constituită ca o forță politică disparată, mișcarea studențească a prezentat o listă unică, fără o figură de frunte, cu o selecție de candidați din societatea civilă, al căror singur scop comun era înfrângerea Partidului Progresist Sârb (SNS) al lui Aleksandar Vucic.

În străinătate, prima reacție a venit din Ungaria vecină, unde conservatorul pro-european Peter Magyar, care îl învinsese în primăvară pe Viktor Orban, aliatul lui Vucic, a salutat victoria pe rețelele de socializare.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că UE este pregătită 'să sprijine reformele în materie de stat de drept, lupta împotriva corupției și instituții democratice puternice și să colaboreze pentru a promova viitorul Serbiei în cadrul Uniunii Europene'.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Anda Badea)

Afisari: 1728

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 26-10-2026 14:14

Pentru Iran nu contează cine câștigă alegerile în Israel, afirmă Teheranul

Iranul a estimat luni că, indiferent cine va câștiga alegerile legislative care au loc marți în Israel, rezultatul pentru Republica Islamică va fi același, întrucât vede în acest scrutin 'o competiție între diferite bande pentru a comite și mai multe rele', pe fondul amenințărilor cu reluarea atacurilor aeriene asupra Iranu

Politic Ex 26-10-2026 13:52

Cisiordania: Peste 3.100 de palestinieni strămutați în urma operațiunii militare israeliene la Hebron

Peste 3.100 de persoane, printre care aproape 500 de familii, au fost strămutate din Hebron de când armata israeliană a lansat o operațiune vineri în urma unui atac mortal în Cisiordania ocupată, a anunțat luni municipalitatea orașului, potrivit AFP. În total, '3.189 de persoane au fost strămutate ca urmare a operațiunii militare &i

Politic Ex 26-10-2026 13:52

China denunță 'demonizarea' centrelor sale culturale de către Washington

China a acuzat luni Statele Unite de 'denigrare' și 'demonizare' a Institutelor Confucius, după ce Washingtonul a etichetat indirect aceste centre culturale finanțate de Beijing drept 'amenințări la adresa securității naționale', relatează AFP. Institutele Confucius sunt prezente în multe țări, adesea situate în cadrul unive

Politic Ex 26-10-2026 13:39

Zelenski anunță o reuniune cu SUA, NATO și UE asupra garanțiilor de securitate pentru #Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că reprezentanți ai Ucrainei, Statelor Unite, Uniunii Europene și NATO se vor întâlni săptămâna aceasta la Bruxelles pentru a discuta despre garanțiile de securitate pe care le-ar putea primi țara sa în perioada postbelică, în cazul unui acord de pace cu Rusia, relatează luni agenția EFE.

Politic Ex 26-10-2026 12:55

Suedia: Lidera Partidului de Centru restituie mandatul de a forma un guvern

Lidera Partidului de Centru din Suedia, Elisabeth Thand Ringqvist, a anunțat luni că a eșuat în tentativa de a forma un guvern cu partide de stânga și de dreapta, un eșec care lasă această țară nordică fără un nou guvern după alegerile de la 13 septembrie, transmit AFP și Reuters. 'Concluzia mea generală este că există în prezent o majori

Politic Ex 26-10-2026 12:51

Kremlinul spune că războiul din #Ucraina nu va încetini, dar se declară deschis unor armistiții umanitare

Kremlinul a subliniat luni că negocierile trilaterale programate pentru noiembrie între Moscova, Kiev și Washington nu înseamnă că părțile beligerante își vor încetini operațiunile militare, dar a precizat că este deschis la alte armistiții umanitare după cel planificat în orașul Oleșki, relatează AFP. 'Decizia de a relua nego

Politic Ex 26-10-2026 12:42

UPDATE/Rusia afirmă că dorește continuarea dezvoltării relațiilor cu Serbia, în pofida înfrângerii electorale a aliatului său Vuci

Rusia a declarat luni că dorește să continue dezvoltarea relațiilor cu Serbia, în pofida înfrângerii suferite de partidul aliatului său Aleksandar Vucic în alegerile legislative, câștigate de Mișcarea

Politic Ex 26-10-2026 12:22

Marea Britane nu va alătura inițiativei canadiene a Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență

Marea Britanie nu va participa la Banca pentru Apărare, Securitate și Reziliență (DSRB), inițiativă condusă de Canada, un refuz ce constituie un pas înapoi pentru eforturile de creare a primei bănci mondiale dedicate sectorului de apărare, transmite luni Reuters, citând o sursă apropiată dosarului. Cele două țări au declarat duminică, în schi

Politic Ex 26-10-2026 12:00

Gaza: Trei morți, între care o fetiță, într-un atac israelian

Trei persoane, între care o fetiță, au fost ucise luni într-un atac aerian israelian asupra unei tabere de persoane strămutate în sudul Fâșiei Gaza, devastată de războiul dintre Israel și Hamas, potrivit mai multor surse palestiniene locale, relatează AFP. Contactată de AFP, armata israeliană a declarat că verifică informațiile.

Politic Ex 26-10-2026 11:50

Rusia afirmă că a dejucat un atac cu drone din interior în care #Ucraina viza apărarea antiaeriană a Moscovei

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a dejucat un atac ucrainean cu drone care urma să fie efectuat din interiorul Rusiei asupra unei componente esențiale a sistemului de apărare antiaeriană a Moscovei și asupra unei infrastructuri electrice, două persoane fiind arestate în urma dejucării acestui atac, a anunțat luni serviciul rus, potrivit Reuters.

Politic Ex 26-10-2026 11:27

Marea Britanie: Burnham exclude revenirea țării în UE în actuala legislatură și promite un acord mai bun cu Bruxellesul

Prim-ministrul britanic Andy Burnham a exclus luni perspectiva ca țara sa să revină în Uniunea Europeană în actuala legislatură, transmit PA Media/dpa, potrivit dpa. Burnham a spus că 'nu o va lua înaintea opiniei publice', dar că ar vrea să vadă Regatul Unit revenind în blocul comunitar în timpul vieții sale, și că va dep

Politic Ex 26-10-2026 11:25

Ministrul israelian al apărării neagă orice tensiuni între guvern și armată în legătură cu Iranul

Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a negat luni orice tensiuni între guvernul condus de Benjamin Netanyahu și armată cu privire la Iran, în urma unor relatări din presă potrivit cărora armata se teme de o instrumentalizare a războiului înainte de alegerile legislative de marți, relatează AFP. Postul de televiziune israelian Canal 1

Politic Ex 26-10-2026 11:13

Modelul Claude, asistentul AI al Anthropic, a accesat autonom date despre alegătorii din statul american Georgia

Modelul Claude al Anthropic a ocolit din proprie inițiativă accesul plătit la un site al statului american Georgia pentru a citi date despre alegătorii locali, a anunțat compania de inteligență artificială, conform AFP. Această informație, raportată duminică de Axios citând un purtător de cuvânt al Anthropic, riscă să întărească temerile că A

Politic Ex 26-10-2026 10:59

Forțele americane din Orient, pregătite să atace Iranul dacă Trump dă ordinul

Forțele americane staționate în Orientul Mijlociu sunt pregătite pentru noi operațiuni militare, inclusiv de mare anvergură, împotriva Iranului 'în termen de 96 de ore de la primirea' unui ordin din partea președintelui Donald Trump, relatează postul CNN, citat luni de agenția EFE. Potrivit unor oficiali americani care au cerut anonim

Politic Ex 26-10-2026 10:34

Algeria a aprobat trimiterea de trupe în nordul Nigerului, în prima desfășurare în afara țării după 1973

Parlamentul algerian a aprobat duminică o rezoluție care autorizează trimiterea de trupe în Niger, ce ar fi prima desfășurare de trupe algeriene în afara țării după sprijinul trimis Egiptului în războiul din 1973, transmite Reuters. Deputații au aprobat în unanimitate desfășurarea de trupe ale armatei naționale în nordul Nigerului