logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Camera Deputaților a aprobat Programul pentru investiții și locuri de muncă la nivel național

Imagine din galeria Agerpres

Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege privind programul pentru investiții și locuri de muncă la nivel național care instituie un sistem de facilități fiscale și o prioritizare a fondurilor publice, în sensul alocării unor fonduri pentru modernizarea infrastructurilor.

S-au înregistrat 192 de voturi 'pentru', 23 'împotrivă' și 37 de abțineri. Un deputat nu a votat.

Proiectul de lege vizează susținerea investițiilor productive și a ocupării forței de muncă în județele Hunedoara, Gorj, Dolj, Galați, Prahova și Mureș. Inițiativa vizează crearea unui program țintit pentru operatorii economici care au sediul social, punct de lucru și desfășoară activitate economică efectivă în cele șase județe, pentru atragerea și accelerarea investițiilor, creșterea productivității și crearea de locuri de muncă stabile.

Potrivit raportului comisiilor de specialitate, impactul bugetar este nesemnificativ, fiind vorba în fapt de o stimulare a noilor investiții, cu impact pozitiv asupra veniturilor bugetare viitoare, precum și o redistribuire a fondurilor publice între județe. Prin această inițiativă nu se solicită subvenții, ci o politică fiscală diferențiată. Inițiativa legislativă privind programul pentru investiții și locuri de muncă reprezintă un instrument care poate opri transformarea unei întregi populații în asistați sociali, se arată în raport.

'Se aprobă Programul pentru investiții și locuri de muncă la nivel național. (...) Programul este destinat societăților care realizează investiții noi sau care investesc în modernizarea ori în extinderea capacităților existente din agricultură și industria prelucrătoare, precum și pentru finanțarea investițiilor unităților administrativ teritoriale', prevede un amendament.

Potrivit altui amendament, susținerea financiară a investițiilor și cererii de locuri de muncă prin program se realizează atât printr-un pachet de facilități fiscale acordate societăților, cât și prin alocări bugetare suplimentare pentru modernizarea infrastructurilor școlare, de sănătate, precum și a infrastructurii rutiere locale și a rețelelor de apă și canalizare. Programul este gestionat și derulat de Ministerul Finanțelor, care are obligația informării anuale a Parlamentului cu privire la efectele programului asupra dezvoltării economico-sociale la nivel național.

Obiectivele principale sunt următoarele: accelerarea dezvoltării economico-sociale prin valorificarea resurselor materiale și umane locale; reducerea semnificativă a decalajelor; crearea de locuri de muncă, mai bine plătite, care să reducă exodul extern al tinerilor; îmbunătățirea competitivității societăților care își desfășoară activitatea la nivel național, cu impact asupra creșterii producției și îmbunătățirii ocupării; creșterea competențelor prin formare profesională adecvată domeniului de activitate; atragerea de noi investiții de tip greenfield; reducerea ratei șomajului și a subocupării din agricultură prin crearea de oportunități de ocupare în activități neagricole.

Durata de implementare a programului este de cinci ani de la data intrării în vigoare legii, cu posibilitatea de prelungire, dacă obiectivele de convergență și coeziune economico-socială fac necesară o continuare a programului.

Prin derogare de la prevederile articolului 22 alin (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, profitul reinvestit în orice activ corporal prevăzut în Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, puse în funcțiune de agenții economici, societățile care își desfășoară activitatea în județe sau la nivel național în scopul modernizării capacităților de producție sau în investiții noi, este scutit de impozit, stipulează un amendament.

Scutirea de impozit prevăzută se aplică pentru o perioadă de maximum cinci ani, cu condiția ca utilizarea activelor corporale ce fac obiectul scutirii să rămână localizată la nivel național până la expirarea duratei normale de amortizare.

Modalitatea de aplicare, respectarea destinației și localizarea activelor corporale se detaliază și este prevăzută în normele metodologice de aplicare a legii, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Condițiile de eligibilitate sunt: existența a cel puțin nouă salariați cu normă întreagă la data depunerii cererii; angajarea a minimum nouă persoane în maximum șase luni de la acordarea facilităților; beneficiarul nu se află în insolvență, concordat sau faliment și nu înregistrează obligații fiscale restante; beneficiarul nu a închis o activitate identică în alt județ în ultimele 12 luni pentru a o reloca în cadrul programului; beneficiarul menține numărul mediu de salariați și activitatea la locația eligibilă cel puțin 18 luni după încetarea facilităților; beneficiarul include plan de formare profesională adecvată domeniului, cu ocupațiile vizate, durata, standardele de certificare și calendarul; beneficiarul reinvestește local cel puțin 15% din profitul net aferent activității eligibile, în primii trei ani după finalizarea facilităților, în active fixe, digitalizare sau formare profesională.

Beneficiarul comunică Agenției județene de ocupare a forței de muncă, respectiv Agenției municipale de ocupare a forței de muncă București, toate locurile de muncă vacante și le publică în platforma Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă. AJOFM transmite lista candidaților pentru posturile vacante în maximum 10 zile lucrătoare de la data solicitării beneficiarului, prevede un alt amendament.

Proiectul de lege privind Programul pentru investiții și locuri de muncă în județele Hunedoara, Gorj, Dolj, Galați, Prahova și Mureș și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost aprobat de Senat, Camera Deputaților fiind for legislativ decizional. AGERPRES/(AS - redactor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 996

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 06-11-2026 23:39

Ministrul Apărării a discutat cu Roxana Mînzatu despre operaționalizarea Hub-ului de Securitate Maritimă la Marea Neagră

Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, s-a întâlnit vineri cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, discuțiile vizând consolidarea capacității europene de apărare și rolul pe care România trebuie să îl aibă în definirea și dezvoltarea proiectelor europene de securitate, cu accent pe regiune

Politic 06-11-2026 23:24

Planul de acțiune al Inițiativei Central-Europene pentru 2027 - 2030, adoptat la reuniunea ministerială de la București

Reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Inițiativei Central-Europene a avut loc vineri, la Palatul Victoria, ocazie cu care au fost adoptate Declarația comună de la București și Planul de acțiune al ICE pentru 2027 - 2030. Evenimentul a încheiat Președinția în exercițiu a României, informează MAE pe pa

Politic 06-11-2026 19:23

Adrian Dan - numit consilier de stat la Cancelaria Prim-ministrului

Adrian Dan a fost numit vineri în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. ''La data de 9 noiembrie, domnul Adrian Dan se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', se arată în decizia semnată de premierul Luca Niculescu și publicată în Monito

Politic 06-11-2026 19:07

Timiş: Lidera opoziţiei din Belarus - premiată la Timişoara; apel pentru sprijinirea Ucrainei

Lidera opoziţiei democratice din Belarus, Sviatlana Tsikhanouskaya, a primit, vineri, Premiul "Timişoara pentru Valori Europene", în cadrul celei de-a treia ediţii a forumului omonim, pentru curajul de a rezista paşnic unui regim represiv şi pentru apărarea libertăţii şi demnităţii umane. În discursul susţinut la ceremonia de premiere, Sviatla

Politic 06-11-2026 17:35

USR amintește că a inițiat în urmă cu trei ani un proiect care sancționează trimiterea abuzivă a pacienților în privat

USR îi amintește ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, că a inițiat încă din 2023 un proiect de lege care sancționează trimiterea abuzivă a pacienților în privat, dar acesta nu a fost susținut de PSD. 'Lăsați circul, domnule Rogobete, și mai bine sunați-vă colegii de partid! Alexandru Rogobete s-a trezit brusc indignat pe internet. A

Politic 06-11-2026 16:42

VIDEO Nicușor Dan: Pericolul pentru democrație este că vocea legitimă a cetățeanului riscă să nu se mai audă

Pericolul pentru democrație este ca vocea legitimă a cetățeanului să nu se mai audă, să fie acoperită de sute, mii sau zeci de mii de conturi false plătite sau de un algoritm sau altul, a afirmat, vineri, președintele Nicușor Dan, la reuniunea de lucru cu tema ''Societatea informațională și democrația constituțională'', organizată în cadrul programului

Politic 06-11-2026 16:11

AEP: Acuzația că reforma legislației electorale ar servi interesele unui partid e nefondată și reprezintă o încercare de politizare

Autoritatea Electorală Permanentă a transmis vineri că reforma legislației electorale nu servește intereselor unui partid, ci funcționarea 'corectă' a democrației. Potrivit AEP, inițiativele sale vizează construirea unui sistem electoral 'coerent', 'predictibil' și 'rezilient', care să răspundă provocărilor actuale, dar și viito

Politic 06-11-2026 16:10

VIDEO Niculescu: Societatea informațională și democrația constituțională - o temă care reprezintă una dintre provocările lumii contemporane

Premierul Luca Niculescu a declarat vineri că abordarea unei dezbateri la nivel de jurisdicții constituționale cu tema 'Societatea informațională și democrația constituțională' reprezintă un demers foarte valoros deoarece pune accent pe implicațiile valorilor fundamentale ale unei societăți, de care depinde și viața de zi cu zi a cetățenilor.

Politic 06-11-2026 15:41

Premierul - întrevedere cu vicepreședintele executiv al CE, Roxana Mînzatu; prioritățile în educație și politicile sociale, pe agendă

Prim-ministrul Luca Niculescu a avut vineri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, în cadrul căreia au fost abordate prioritățile Guvernului în domeniile educației, tineretului, dezvoltării competențelor, ocup

Politic 06-11-2026 15:19

Naumescu: Nicușor Dan se întâlnește luni cu președinta CE; securitatea europeană și extinderea UE - printre subiectele de pe agendă

Apărarea și securitatea europeană, în particular securitatea în zona Mării Negre, competitivitatea europeană, cu componenta energetică actuală, extinderea UE, în mod special susținerea României pentru Republica Moldova, și negocierea noului cadru financiar multianual al UE se numără printre temele care vor fi discutate de președintele Nicușor Dan la &

Politic 06-11-2026 14:39

PNL: PSD și ministrul Mihai Ghigiu să retragă declarațiile privind renegocierea contractelor semnate din SAFE

Partidul Național Liberal avertizează PSD și pe ministrul Mihai Ghigiu să retragă acuzațiile 'false' privind Programul SAFE și declarațiile referitoare la renegocierea contractelor deja semnate, inclusiv cu riscul plății unor penalități, menționând că România nu trebuie să compromită investiții strategice, să suporte penalități sau să își piardă cre

Politic 06-11-2026 14:19

Guvernul recomandă creditorilor aprobarea planului de restructurare a Combinatului Siderurgic Galați

Premierul Luca Niculescu a convocat, vineri, la Palatul Victoria, Comitetul Interministerial pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA, în vederea identificării soluțiilor pentru salvarea locurilor de muncă și menținerea capacităților de producție. Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cad

Politic 06-11-2026 14:17

PSD: Plăți restante de 1,4 miliarde lei, achitate de Ministerul Dezvoltării pentru firmele românești

Peste 1,4 miliarde de lei au fost plătiți de Ministerul Dezvoltării către beneficiarii proiectelor și firmele românești care au executat lucrări pentru comunitățile locale, investiții finanțate prin PNRR și Programul Național de Investiții 'Anghel Saligny'. ''De la preluarea mandatului de ministru al Dezvoltării, Alexandru Stoica a accele

Politic 06-11-2026 11:33

MAE: Reprezentantul permanent al României la ONU - desemnat consilier al președintelui Adunării Generale privind reforma organizației

Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE). În această calitate, ambasadorul Cornel Feruță va facilita interacțiunea președintelui celei

Politic 06-11-2026 11:32

PNL nu susține modificarea legii partidelor politice în forma prezentată de AEP

Partidul Național Liberal a anunțat, vineri, că nu susține modificarea legii partidelor politice în forma prezentată de Autoritatea Permanentă Electorală. 'PNL consideră că legea partidelor politice, ca și orice altă lege cu componentă electorală, trebuie modificată prin inițiativă parlamentară, într-o comisie specială în