Bihor: Serviciul SMURD din județ aniversează 33 de ani de la înființare, cu aproape 175.000 de intervenții efectuate (GALERIE FOTO)
Serviciul SMURD Bihor, a doua unitate de acest tip înființată în România, marchează, pe 12 octombrie, chiar de Ziua orașului Oradea, 33 de ani de activitate în sprijinul comunității, perioadă în care echipajele sale au desfășurat aproape 175.000 de misiuni, a declarat vineri, într-o conferință de presă, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor, generalul de brigadă Sorin Caba.

Foto: ISU Bihor
Potrivit acestuia, în cei 33 de ani, echipajele SMURD Bihor au efectuat 174.661 de misiuni pentru a acorda ajutor medical de urgență și a salva zeci de mii de vieți.

Foto: ISU Bihor
În perioada 1 ianuarie - 1 octombrie 2026, acestea au desfășurat 8.340 de misiuni, în medie 30 pe zi. Dintre acestea, 7.274 au vizat acordarea asistenței medicale de urgență, iar 924 au fost intervenții la accidente rutiere, dintre care 37 au necesitat și participarea echipajelor de descarcerare.

Foto: ISU Bihor
''Se împlinesc 33 de ani de intervenție în sprijinul comunității. Este un lucru foarte important, iar contribuția colegilor mei este semnificativă, atât prin intervențiile pe care le desfășoară, cât și prin activitățile de pregătire a personalului și de instruire a populației'', a declarat generalul de brigadă Sorin Caba.
De la primul echipaj, operaționalizat în 1993 cu o ambulanță primită prin donație, SMURD Bihor a evoluat într-un serviciu complex, capabil să răspundă unei game largi de situații de urgență.

Foto: ISU Bihor
În prezent, SMURD Bihor dispune de 11 echipaje de intervenție, inclusiv unul de terapie intensivă mobilă, zece de prim ajutor calificat și un echipaj pentru cele două motociclete SMURD, precum și de 12 echipaje de descarcerare. Serviciul are în dotare peste 30 de ambulanțe și autospeciale, inclusiv o unitate mobilă ATI cu 12 paturi, ambulanță de neonatologie, autospeciale pentru transport personal și victime multiple, autospecială pentru transportul pacienților critici înalt contagioși și echipamente pentru intervenții medicale complexe.
Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO
În paralel cu misiunile operative, pompierii bihoreni desfășoară activități de educație preventivă și pregătire a populației. În acest an, au organizat peste 370 de activități în școli și grădinițe, la care au participat mai mult de 4.700 de elevi și 500 de adulți. Totodată, au fost derulate 20 de activități dedicate persoanelor cu dizabilități și peste 1.200 de exerciții de evacuare, dintre care 165 în unități de învățământ. În cadrul a peste 78 de puncte de informare preventivă au fost distribuite aproximativ 5.000 de materiale informative.

Foto: ISU Bihor
În domeniul pregătirii activează, din anul 2008, și Centrul de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență din cadrul ISU Bihor. Specialiștii acestuia organizează anual cursuri de formare și perfecționare în acordarea primului ajutor și operațiuni de salvare. În primele nouă luni ale acestui an, centrul a instruit 197 de persoane din 14 județe, dintre care cadre ISU și elevi ai Școlii de Subofițeri de Pompieri Boldești, care au dobândit competența de paramedici, precum și 40 de polițiști bihoreni. Totodată, peste 700 de persoane au participat la sesiuni de pregătire în acordarea primului ajutor de bază, organizate în instituții din județ.
Cu prilejul Zilei SMURD Bihor, luni, 12 octombrie, pompierii militari vor organiza ateliere de pregătire în 12 unități de învățământ din județ. Elevii, cadrele didactice și personalul auxiliar vor învăța tehnici de bază pentru acordarea primului ajutor.
De asemenea, de Ziua orașului Oradea, în cadrul festivalului FestiFall, desfășurat în perioada 9-11 octombrie, ISU Bihor organizează în Piața Unirii, sâmbătă și duminică, ''Tabăra siguranței'', cu activități interactive pentru copii și adulți, cu demonstrații despre acordarea primului ajutor și comportamentul adecvat în situații de urgență.
SMURD Bihor a fost înființat la 12 octombrie 1993, odată cu operaționalizarea primului echipaj de terapie intensivă mobilă în cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea. Bihorul a devenit astfel al doilea județ din România, după Mureș, în care a fost organizat un asemenea serviciu, oferind pacienților posibilitatea de a beneficia de asistență medicală complexă înainte de a ajunge la spital.
''Prin profesionalism, pregătire continuă și dăruire, personalul SMURD Bihor își îndeplinește, zi de zi, misiunea de a proteja și salva vieți, contribuind la creșterea gradului de siguranță al comunității bihorene și nu numai'', a conchis generalul de brigadă Sorin Caba. AGERPRES / (A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Acordul dintre România și Republica Moldova privind controlul coordonat al PTF Albița-Leușeni, prelungit cu șase luni
Acordul dintre România și Republica Moldova privind controlul coordonat în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-Leușeni, pe sensul de intrare în România, va fi prelungit cu șase luni. În baza unui memorandum aprobat în ședința de vineri a Guvernului, prelungirea se va aplica pentru perioada 15 octombrie 2026 - 15 aprilie 2
Tulcea: Acțiune de prevenire a evenimentelor rutiere în care sunt implicate vehicule electrice, organizată la Sarichioi (GALERIE FOTO)
Peste 100 de persoane au participat, vineri, în satul Sarichioi, județul Tulcea, la un eveniment organizat de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), în colaborare cu o firmă distribuitoare de vehicule electrice, pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicate aceste mijloace de deplasare. Reprezentanta IPJ Tu
REPORTAJ Mureș: Sovata, sold-out la cazări pentru Festivalul Dovleacului, 2.000 de bostani cumpărați pentru școli (GALERIE FOTO)
Ediția a XI-a a Festivalului Dovleacului de la Sovata a debutat vineri cu o paradă la care au participat husari și elevii urbei, în ritmuri de fanfară, evenimentul din extrasezon fiind estimat să atragă zeci de mii de turiști și să transforme stațiunea mureșeană într-un adevărat pol al distracției și tradiției de toamnă.
Oameni politici, diplomați și elevi - la ceremonia de comemorare a victimelor Holocaustului din România (GALERIE FOTO)
Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România ''Elie Wiesel'' a organizat vineri, la Memorialul Victimelor Holocaustului din București, ceremonia anuală de comemorare. Cu acest prilej,
Galați: Firmele care modernizează Faleza Dunării, amendate cu 100.000 de lei de Garda de Mediu
Garda de Mediu Galați a amendat cu 100.000 de lei firmele care execută lucrările de modernizare a Falezei Dunării, în urma unui control în care au fost constatate nereguli privind organizarea șantierului, depozitarea materialelor și respectarea condițiilor prevăzute în acordul de mediu, informează, vineri, instituția. Control
Bihor: Intervenții ale pompierilor la 760 de incendii de vegetație în acest an, cu 36% mai multe față de 2025
Pompierii bihoreni au intervenit în acest an la 767 de incendii de vegetație uscată până la 8 octombrie, cu peste 36% mai multe decât în aceeași perioadă a anului precedent, cele mai multe fiind provocate de neglijența umană, autorii fiind însă dificil de identificat, iar amenzile, aproape inutile, a declarat vineri, în conferință
Primăria Brașov promite avanpremieră la Târgul de Crăciun; căsuțele - deschise cu trei zile înainte de 30 noiembrie
Tradiționalul Târg de Crăciun din Piața Sfatului se va deschide oficial, ca și anul trecut, pe 30 noiembrie, odată cu aprinderea iluminatului festiv, însă, anul acesta, Primăria Brașov promite o ''avanpremieră'', căsuțele urmând fie deschise încă din 27 noiembrie. ''În Piața Sfatului o să a
Continuă operațiunile de stingere a incendiului din Parcul Național Domogled - Valea Cernei
Aproximativ 160 de pompieri, salvamontiști, piloți, jandarmi, silvicultori și reprezentanți ai altor structuri implicate în gestionarea situațiilor de urgență au intervenit joi pentru localizarea și lichidarea focarelor active de incendiu care au cuprins vegetația uscată și fondul forestier din Parcul Național Domogled - Valea Cernei.
Gorj: Grupul 5 de la Termocentrala Turceni, oprit luni din cauza unei avarii, a fost pus în funcțiune
Grupul 5 de la Termocentrala Turceni din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), oprit luni din cauza unei avarii, a fost pus în paralel în Sistemul Energetic Național (SEN) vineri la prânz, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanții companiei. Este singurul grup care mai funcționează la Termocentrala Turceni, iar avari
Arad: Mai multe locuri de muncă oferite la bursa pentru absolvenți decât persoane interesate (GALERIE FOTO)
Doar 260 de persoane s-au interesat de cele 320 de oferte de la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți organizată în Arad, mai puține chiar și față de ediția din toamna anului trecut, dar cu toate acestea puțini vizitatori și-au găsit ceva potrivit și au fost selectați pentru interviurile de angajare. Bursa a fost organizată de Agenț
Campioni mondiali ai designului floral, la București, la Artestry World Of Flowers Festival
Campioni mondiali și europeni ai designului floral, artiști și nume de referință din industria florilor se întâlnesc la București, în perioada 12-13 octombrie, la cea de-a IV-a ediție a Artestry World of Flowers - Festivalul Internațional de Artă Florală. Evenimentul, organizat de Facultatea de Horticultură din cadrul Univers
Buzău: Puține locuri de muncă pentru absolvenții de studii superioare; adaptabili pentru a se susține financiar (GALERIE FOTO)
Doar 9 locuri de muncă pentru persoanele cu studii superioare au fost disponibile la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți organizată de AJOFM Buzău, majoritatea în domenii tehnice, context în care o parte dintre tineri nu și-au găsit un job pe măsura studiilor, dar au fost deschiși spre a încerca în alte domenii, pentru a se susține fina
Acțiune de igienizare pe Valea Saulei, organizată de Asociația Parcul Natural București și Primăria Sectorului 2
Asociația Parcul Natural București, alături de Primăria Sectorului 2, desfășoară sâmbătă o acțiune de igienizare pe Valea Saulei, zonă umedă de 5,2 ha aflată în nord-estul Capitalei. Din program nu vor lipsi un picnic în natură sau discuții despre istoria, ecologia și perspectivele de viitor ale Văii Saulei, informează Asocia
Bistrița-Năsăud: Zimbru găsit decapitat în comuna Ilva Mare; ''este o barbarie'', spune prefectul Stelian Dolha
Un zimbru care își făcuse apariția, de câteva săptămâni, în câteva localități de pe Valea Ilvelor din județul Bistrița-Năsăud a fost găsit mort, decapitat, pe raza comunei Ilva Mare. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, în cauză a fost deschis un dosar penal.












