#Ucraina: Doi morți la Kiev într-un atac rusesc cu rachete
Două persoane și-au pierdut viața într-un atac cu rachete miercuri dimineața la Kiev, pe măsură ce Moscova își intensifică atacurile asupra capitalei ucrainene, transmite AFP.
Într-o declarație marți seara, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat asupra riscului unor 'atacuri masive' rusești asupra capitalei, vizată aproape zilnic.
Un jurnalist AFP a auzit explozii pe tot parcursul nopții în Kiev, unde armata ucraineană a lansat o alertă de rachete balistice.
Două persoane au fost ucise în districtul Darnițki din sud-estul capitalei, potrivit unui prim bilanț al autorităților militare.
'Întregul Kiev trăiește în frică', mărturisește Irina Ribalcenko, o angajată de bancă de 41 de ani, refugiată în metrou în timpul alarmei. 'Am luat lucrurile și am venit aici' a adăugat ea, după ce a auzit avertizarea președintelui Zelenski.
'Am fost deja foarte speriați în timpul unor bombardamente, copiii erau absolut terifiați, așa că acum, la fiecare bombardament puternic, mergem în metrou', povestește Daria Medvedeva, o economistă în vârstă de 36 de ani.
Autoritățile ucrainene acuză Rusia că încearcă să distrugă sistematic infrastructura țării din cauza incapacității sale de a avansa pe front la aproape cinci ani de la declanșarea războiului.
Atacurile rusești au afectat recent două din principalele poduri ale capitalei, iar marți operatorul local DTEK a impus restricții de electricitate după atacuri asupra instalațiilor energetice, pe măsură ce se apropie iarna.
Săptămâna trecută, primarul Kievului, Vitali Kliciko, a afirmat că Kievul se află 'într-o situație dramatică' din cauza loviturilor rusești neîntrerupte, acuzând Moscova că vrea să distrugă orașul.
Alertarea constantă afectează, de asemenea, activitatea economică, oamenii fiind îndemnați să părăsească frecvent locurile de muncă pentru a se adăposti.
Orașul Zaporojie din centrul Ucrainei a fost, de asemenea, vizat de atacuri în noaptea de marți spre miercuri, o 'infrastructură de transport' fiind atacată, potrivit șefului administrației militare locale, Mihailo Semikin, care nu a oferit mai multe detalii.
Potrivit unor mărturii neconfirmate deocamdată de autorități, a fost afectat marele pod suspendat peste Nipru, inaugurat cu câteva săptămâni înainte de începerea ofensivei ruse în februarie 2022.
Marți, un pod din Zaporojie fusese deja vizat de atacuri ale Rusiei, conform lui Semikin. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Statele Unite ar putea ataca Iranul în acest weekend, afirmă un diplomat american
Statele Unite ar putea ataca Iranul chiar în acest weekend, a declarat vineri emisarul american Tom Barrack, după amenințările tot mai dese ale Washingtonului și Israelului din ultimele zile, relatează AFP. 'Ar putea avea loc un atac în acest weekend? Absolut', a spus Tom Barrack, ambasador al SUA la Ankara și emisar specia
VIDEO SUA: Foști oficiali FBI, acuzați că au mințit în Congres cu privire la anchetele care îl vizau pe Hunter Biden
Departamentul de Justiție american a pus sub acuzare doi foști oficiali de rang înalt din cadrul FBI pentru că au mințit în Congresul SUA cu privire la informațiile pe care le dețineau despre anchetele care îl vizau pe Hunter Biden, fiul fostului președinte Joe Biden, potrivit unor documente judiciare făcute publice vineri, relatează Reuters.
Comemorarea Revoluției ungare din 1956/Peter Magyar afirmă că Ungaria dorește să fie un aliat de încredere în UE
Premierul ungar Peter Magyar a declarat vineri că țara sa depune eforturi să fie un aliat de încredere în Uniunea Europeană, în încercarea de a recâștiga încrederea partenerilor săi europeni după cei cei 16 ani la putere ai lui Viktor Orban, relatează AFP. Discursul său, rostit în ziua în care Ungaria marchează 7
Turcia avertizează că un nou atac asupra Iranului ar extinde și mai mult conflictul în regiune
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a avertizat vineri în legătură cu un nou atac asupra Iranului, afirmând că un astfel de demers ar agrava tensiunile și ar extinde și mai mult conflictul în regiune, adăugând că diplomația și dialogul reprezintă singura cale de a pune capăt războiului, relatează Reuters. Fidan s-a
#Ucraina: Rusia anunță că va respecta încetarea focului la Oleșki începând de marți, ora 01.00 GMT
Șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valerii Gherasimov, a anunțat că trupele sale vor respecta o încetare a focului la Oleșki începând de marți, 27 octombrie, pentru a permite desfășurarea operațiunilor umanitare în această localitate din sudul Ucrainei aflată sub controlul forțelor ruse, transmite AFP. &Ici
UE: Kallas, la sediul CPI pentru a-și exprima 'sprijinul ferm' după sancțiunile impuse de SUA
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a mers vineri sediul Curții Penale Internaționale (CPI) din Olanda pentru a-și exprima 'sprijinul ferm' față de instituție, aflată sub sancțiuni impuse de Statele Unite, relatează AFP. 'La Haga, m-am întâlnit cu președinta CPI, Tomoko Akane, pentru a-i transmite sprijinul ferm al UE faț
Canada 'depune eforturi intense' pentru a încheia un acord cu SUA, susține Trump
Canada 'depune eforturi intense' pentru a încheia un acord cu SUA, a declarat vineri președintele american Donald Trump, relatează Reuters. 'Canada depune eforturi intense pentru a încheia un acord și - îmi pare rău s-o spun - noi deținem toate cărțile', le-a declarat Trump reporterilor la Casa Albă.
Un grup de eurodeputați cere măsuri împotriva rețelelor sociale, în contextul violențelor din Franța, Italia și Belgia
Aproximativ treizeci de eurodeputați au cerut vineri UE să ia măsuri pentru a stabili responsabilitatea platformelor de socializare în violențele care au afectat Franța, Italia și Belgia în ultimele zile și să permită blocarea acestora 'în ultimă instanță', dacă se dovedește necesar, informează AFP. La inițiativa euro
Trump cântărește între încetarea rapidă a războiului din Iran sau a-l lăsa să se stingă treptat
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că Statele Unite ar putea pune capăt rapid războiului cu Iranul, dar că Washingtonul cântărește dacă ar trebui să obțină o încetare imediată a conflictului sau să-l lase să se stingă treptat, relatează Reuters. 'Am putea să-i punem capăt foarte repede', a afirmat Trump.
Kievul afirmă că Rusia își intensifică atacurile asupra infrastructurii digitale a Ucrainei
Rusia atacă infrastructura digitală a Ucrainei cu aceeași intensitate cu care lovește rețeaua energetică aflată deja sub o presiune uriașă, a declarat vineri premierul ucrainean Serhii Korețki, cerând agențiilor guvernamentale să formeze rapid echipe de securitate cibernetică, relatează Reuters. Korețki a afirmat într-un comunicat
Trump afirmă că va rezolva orice problemă de acces la Starlink în #Ucraina
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri că, dacă există în continuare o problemă legată de accesul la sistemele de comunicații Starlink în Ucraina, se va ocupa de rezolvarea acesteia, relatează Reuters și AFP. Trump le-a spus reporterilor, la Casa Albă, că nu a discutat cu directorul general al SpaceX, Elon Musk, despre a
Melania Trump a mediat o încetare a focului între Rusia și Ucraina la Oleșki de pe 29 octombrie, anunță Casa Albă
Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a obținut o încetare a focului între Rusia și Ucraina în orașul Oleșkî - controlat de Rusia - care va intra în vigoare pe 29 octombrie, a anunțat vineri Casa Albă, potrivit Reuters. Locuitorii acestui oraș din regiunea Herson, sudul Ucrainei, ocupat de forțele ruse din
Premierul Andy Burnham îi îndeamnă pe britanici să se pregătească pentru situații de urgență
Britanicii trebuie să se pregătească pentru situații de urgență, a îndemnat vineri premierul Andy Burnham, care a prezidat o reuniune dedicată eficientizării luptei împotriva incendiilor forestiere, relatează AFP. Guvernul Regatului Unit a lansat o campanie națională numită 'Fii gata', prin care le cere oamenilor să se echi
Summitul UE-Balcanii de Vest va avea loc pe 25 noiembrie la Bruxelles
Liderii Uniunii Europene (UE) și ai statelor din Balcanii de Vest se vor reuni pe 25 noiembrie la Bruxelles, în cadrul unui summit care va evidenția importanța strategică a relațiilor dintre UE și regiune, a anunțat vineri Consiliul European într-un comunicat, relatează Hina. UE va fi reprezentată la summit de președintele Consiliului Europ
Netanyahu anunță o operațiune de amploare în Cisiordania ocupată după un atac la Hebron
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat vineri că armata israeliană va lansa o operațiune de mare anvergură, care va include evacuări de locuitori palestinieni, ca răspuns la atacul împotriva unor israelieni la Hebron, în sudul Cisiordaniei ocupate, transmite AFP. În cartierul de unde provin cei doi atacatori -











