Tenis: 'Voi reveni cu siguranță la Beijing, nu știu însă în ce calitate', spune Djokovic
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic a confirmat marți, după ce a câștigat al șaptelea său titlu la China Open, că va reveni la Beijing, deși nu știe încă 'în ce calitate' sau dacă va mai concura în cadrul turneului, scrie EFE.
'Cu siguranță mă voi întoarce la Beijing. În ce calitate și cum, nu știu încă', a declarat el în cadrul conferinței de presă de după victoria din finală împotriva australianului Alex de Minaur, care s-a retras din cauza unei accidentări la scorul de 7-6 (3), 0-1.
Întrebat dacă se va întoarce ca jucător sau dacă preferă să-și păstreze palmaresul intact, campionul cu șapte titluri a recunoscut statutul său de neînvins la Beijing. 'Mi-aș dori ca această serie de invincibilitate să continue și anul viitor', a spus el.
Djokovic a câștigat toate cele 34 de meciuri disputate la Beijing; săptămâna aceasta, el a depășit recordul de 31 de victorii consecutive la debutul unui turneu, stabilit de Rafael Nadal la Roland Garros - anterior, cea mai bună serie de început a unui jucător la un turneu în Era Open.
Sârbul a ridicat din nou trofeul, la unsprezece ani de la ultima sa participare - după o finală care a durat o oră și 14 minute, disputată pe suprafața dură a terenului Diamond Court - și și-a inclus în palmaresul de trofee pentru anul 2026 cel de-al 102-lea titlu din carieră.
Victoria a venit după luni de probleme fizice și de sănătate și, așa cum a explicat el, 'în cel mai bun moment posibil', oferindu-i un plus de încredere și demonstrând că poate juca în continuare la cel mai înalt nivel.
'Nu știu dacă voi mai juca în turneu. Mi-aș dori însă asta', a menționat el cu privire la ediția următoare. 'Mă ghidez mai mult după cum mă simt, cât de bine joc sau cât de repede mă pot recupera', a adăugat el.
De asemenea, a explicat cum își menține capacitatea de a rămâne ferm în momentele decisive. 'Tenacitatea nu este ceva cu care te naști', a afirmat el. 'Trebuie să o construiești, să o dezvolți - iar aceasta se dezvoltă în acele săptămâni sau zile în care nu te privește nimeni', a completat el. 'Acea dedicare, a continuat el, nu vizează doar antrenamentele, ci și stilul de viață, reflectând totodată un simț al responsabilității față de fanii care călătoresc pentru a te vedea concurând'.
Djokovic a evocat o idee împărtășită de regretatul jucător din NBA Kobe Bryant cu privire la fanii care ar putea avea o singură ocazie de a-și vedea idolul evoluând, corelând acest gând cu propriile sale eforturi pe teren.
'Nu joci doar pentru tine. Joci pentru oameni. Joci pentru sport', a conchis el.
Sârbul Novak Djokovic (numărul 11 mondial) a câștigat marți, la Beijing, la vârsta de 39 de ani, cel de-al 102-lea titlu din carieră, după ce adversarul său din final turneului de tenis ATP 500 de la Beijing, australianul Alex de Minaur (9 ATP), a abandonat la începutul setului secund.
Djokovic, favorit nr. 6, câștigase primul set cu 7-6 (7/3), iar De Minaur conducea cu 1-0 în cel de-al doilea, când australianul a declarat forfait, după o oră și 14 minute de joc.
Campionul cu 24 de titluri de Mare Șlem nu mai câștigase niciun trofeu de la turneul ATP 250 de la Atena din noiembrie 2025. Prin cucerirea celui de-al șaptelea titlu la Beijing din tot atâtea participări, el s-a apropiat la un singur titlu de recordul de 103 trofee al elvețianului Roger Federer și la șapte distanță de cele 109 trofee câștigate de americanul Jimmy Connors. Djokovic, fost lider mondial, a revenit în circuit în capitala Chinei la o lună după eliminarea din primul tur la US Open. El a mai câștigat la Beijing în 2009, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015.
Ultimul succes de anvergură a lui Nole data de la sfârșitul lunii ianuarie, de la Australian Open, unde l-a eliminat pe liderul mondial Jannik Sinner în semifinale, înainte de a pierde în fața lui Carlos Alcaraz în finală.
Finala de la Beijing a fost cea de-a cincea confruntare dintre Djokovic și De Minaur, sârbul conducând acum cu 4-1.
Așa cum se știe, Novak Djokovic a acces în finala de anul acesta de la Beijing profitând, luni, de descalificarea adversarului său din semifinale, rusul Daniil Medvedev (5 ATP). După ce Djokovic câștigase primul set cu 7-5 și conducea în setul al doilea cu 5-3, jucătorul rus, la scorul de 15-15, într-un moment de nervozitate, a lovit o minge în direcția spectatorilor aflați în spatele său, după ce aceasta ricoșase din panourile publicitare situate pe linia de fund a terenului. Câteva momente mai târziu, arbitrul de scaun a anunțat descalificarea rusului pentru lovirea unui spectator, asigurând astfel locul lui Djokovic în prima sa finală din acest an de la Australian Open AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguț, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Handbal masculin: HC Buzău, învinsă în Spania, în EHF European League
ACS HC Buzău 2012 a fost învinsă în deplasare de echipa spaniolă Fraikin BM. Granollers, cu 37-31 (20-11), marți seara, în Grupa E a competiției de handbal masculin EHF European League. Vicecampioana României a menținut echilibrul doar în primele cinci minute, după care gazdele s-au desprins, deși în inferio
VIDEO Baschet masculin: CS Dinamo București, debut cu stângul în FIBA Europe Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de formația spaniolă FIATC Girona cu scorul de 87-75 (23-19, 24-25, 18-19, 22-12), marți seara, în Pavello Fontajau din Girona, în meciul său de debut în Grupa B a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Trecută printr-un tur preliminar, Dinamo s-a înclinat în ulti
Fotbal: România, surclasată de Spania cu 7-1, în preliminariile Campionatului European U21
Selecționata de tineret a României a fost umilită de echipa similară a Spaniei, cu scorul de 7-1 (4-1), marți seara, pe Estadi Municipal de Can Misses din Ibiza, în ultimul său meci din Grupa A a Campionatului European de fotbal Under-21 din 2027. Tricolorii au jucat bine o jumătate de oră și au condus prin golul lui Rareș Burnete
Fotbal: 'Mulțumesc, Argentina!', a scris Messi, pe rețelele de socializare, înaintea ultimului meci în tricoul naționalei
Căpitanul naționalei de fotbal a Argentinei, Lionel Messi, a transmis marți un mesaj de mulțumire țării sale, înainte de a disputa ultimul său meci în tricoul reprezentativei Albiceleste împotriva naționalei statului Benin, o zi istorică ce marchează sfârșitul unei cariere de peste două decenii la echipa națională, scrie EFE. 'Mulțu
Fotbal: Infantino, vizat într-un alt caz, privind eligibilitatea portarului naționalei RD Congo
Președintele FIFA, Gianni Infantino, se confruntă cu o nouă situație care-l pune într-o lumină nefavorabilă, legată de o chestiune disciplinară privind Cupa Mondială 2026, de data aceasta referitoare la portarul echipei Republicii Democrate Congo, scrie DPA. Publicațiile The New York Times și Le Monde au relatat că avocații forului mondial de conducere a
Fotbal: Fostul internațional german Matthias Ginter și-a prelungit contractul cu Freiburg
Fostul internațional german Matthias Ginter și-a prelungit, pentru o perioadă nedezvăluită, contractul cu Freiburg, clubul de fotbal la care și-a început cariera, a anunțat marți gruparea din Bundesliga, scrie DPA. Ginter, în vârstă de 32 de ani, s-a alăturat academiei celor de la Freiburg la nivelul sub 13 ani și a debutat în Bundeslig
Tenis: Naomi Osaka, eliminată în optimi la Beijing (WTA)
Japoneza Naomi Osaka, fost lider mondial al tenisului feminin, a fost eliminată marți în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Beijing, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, în trei seturi, 5-7, 6-1, 6-7 (7/9), de jucătoarea cehă Karolina Muchova (8 WTA). Muchova, cap de serie nr. 7, s-a impus după o partidă de aproape trei ore
Jocurile Olimpice 2036: Șapte țări și-au depus dosarele de candidatură
Șapte țări, printre care se numără India, Germania și Qatar, concurează pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2036, a anunțat marți Comitetul Internațional Olimpic (CIO), relatează Reuters. Ungaria, Turcia, Africa de Sud și Coreea de Sud completează lista statelor interesate, care se află în discuții preliminare cu CIO, iar lista scurtă a can
Tenis: Novak Djokovic a cucerit trofeul la Beijing (ATP), al 102-lea titlu din cariera sa
Sârbul Novak Djokovic (numărul 11 mondial) a câștigat marți, la Beijing, la vârsta de 39 de ani, cel de-al 102-lea titlu din carieră, după ce adversarul său din final turneului de tenis ATP 500 de la Beijing, australianul Alex de Minaur (9 ATP), a abandonat la începutul setului secund. Djokovic, favorit nr. 6, câștigase primul set
Fotbal: Manchester City ar trebui să primească o pedeapsă pe trei până la cinci ani, consideră Jamie Carragher
Clubul englez de fotbal Manchester City ar trebui să primească o pedeapsă de mai mulți ani pentru încălcările financiare pe care directorii clubului le-au comis, consideră fostul fundaș al Jamie Carragher, transmite DPA. O comisie independentă a descoperit că formația Manchester City este vinovată de încălcarea regulilor Premier League în cad
Tenis: Carlos Alcaraz și-a apărat cu succes titlul la Tokyo (ATP)
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, nr. 3 mondial, a câștigat pentru al doilea an consecutiv turneul ATP 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 2.342.275 de dolari, după ce l-a învins, marți, în finală, pe cehul Jiri Lehecka (19 ATP) cu 7-6 (7/4), 6-4, scrie EFE. Meciul, care a durat o oră și 36 de minute, i-a revenit în cele din urm
Fotbal feminin: Victorie clară pentru România, în preliminariile Campionatului European U19
Selecționata României a învins formația Kazahstanului cu scorul de 6-1 (2-0), marți, pe Centenary Stadium din Ta' Qali (Malta), în Grupa B6 a primei faze a preliminariilor Campionatului European de fotbal feminin Under-19 din 2027. Tricolorele s-au impus prin golurile marcate de Corina Colibaba (3, 63), Maria Olah (14), Aida Bucșă (57), V
Atletism: World Athletics a anunțat lista nominalizaților pentru sportivul anului 2026
Federația Internațională de Atletism (World Athletics) a anunțat marți lista cu nominalizații pentru premiul de cel mai bun atlet al anului 2026, care cuprinde 10 sportivi și 10 sportive, scrie EFE. În baza noului sistem de vot simplificat (care a eliminat împărțirea separată pe categorii de probe precum pistă, teren sau șosea), un juriu alcătuit d
Tenis: Italianul Jannik Sinner a anunțat că a pus capăt sezonului 2026
Jucătorul de tenis Jannik Sinner, liderul ATP, nu va reveni pe teren până în 2027, din cauza unor probleme la genunchiul drept, a anunțat italianul marți pe rețelele de socializare, conform EFE. ''Medicii și cu mine am decis că trebuie să urmez un tratament pentru genunchi, ceea ce înseamnă că sezonul 2026 s-a î










