Nicușor Dan - discuție la telefon cu Antonio Costa: Sprijinim activ aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la UE
Președintele Nicușor Dan a discutat, marți, la telefon cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, despre teme importante aflate pe agenda reuniunii Consiliului din 15 - 16 octombrie.
''Agenda Consiliului este foarte încărcată pentru că avem multe dosare importante de discutat, de la creșterea competitivității economice și prețurile la energie, la viitorul buget al Uniunii'', a scris șeful statului pe Facebook.
Potrivit acestuia, România își dorește un buget ambițios, chiar dacă va fi nevoie de resurse suplimentare la nivel de Uniune care să sprijine axa de competitivitate și apărare.
''În același timp, politicile de coeziune rămân prioritare pentru noi'', a adăugat el.
Nicușor Dan a menționat că a discutat cu Antonio Costa și despre extinderea Uniunii Europene.
''Sprijinim activ aderarea Republicii Moldova și Ucrainei. Moldovenii merită, alături de ucraineni, să fie parte a Uniunii și asta ar îmbunătăți semnificativ securitatea României, a regiunii și a Mării Negre'', a subliniat președintele.
Un alt subiect abordat a vizat multiplele provocări de securitate de la războiul nejustificat al Federației Ruse în Ucraina la tensiunile din Golf, a mai anunțat el.
''Am încredere că alături de ceilalți șefi de stat vom reuși să progresăm pe toate aceste teme importante'', a fost mesajul lui Nicușor Dan. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele Nicușor Dan - la reuniunea informală a Consiliului European
Președintele Nicușor Dan va participa vineri la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE. Întâlnirea marchează prima discuție la nivel de lideri dedicată exclusiv inteligenței artificiale (AI), a informat Administrația Prezidenț
Prim-ministrul Luca Niculescu - vineri, la Palatul Elisabeta
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, îl primește vineri, la Palatul Elisabeta, pe premierul Luca Niculescu. Potrivit Casei Regale, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu îl vor întâmpina pe prim-ministrul Niculescu în grădina Palatului Elisabeta, iar apoi îl vor invita la dejun. Du
VIDEO Nicușor Dan: În momentul acesta Rusia nu dorește în mod real o discuție despre încetarea focului
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că în momentul acesta Rusia nu dorește în mod real o discuție despre încetarea focului sau despre pace. Într-o conferință de presă susținută după ce a participat la cea de a noua reuniune a Comunității Politice Europe
VIDEO Nicușor Dan: Câte tâmpenii la rând poate să spună un lider politic ca să nu-l mai luăm în seamă?
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că nu a intervenit pentru oprirea protestului din acest weekend al AUR, iar referitor la liderul acestei formațiuni, George Simion, a spus că, la un moment dat, lumea pur și simplu 'n-ar trebui să mai ia în seamă ce spune cineva care s-a dovedit că d
VIDEO Nicușor Dan: Marea Neagră a fost pomenită de mai multe ori ca risc de securitate pentru Europa
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că la reuniunea Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda, Marea Neagră a fost pomenită de mai multe ori ca risc de securitate pentru Europa. 'A fost o reuniune a Consiliului politic european. Ce este această instituție? O
VIDEO Nicușor Dan: Accesul la informație poate să fie îngrădit printr-un surplus de informație generată artificial
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că o afirmație pe care a făcut-o nu a fost bine înțeleasă, iar ce a vrut să spună este că însuși accesul la informație poate să fie îngrădit printr-un surplus de informație generată artificial. 'Ultima chestiune este le
VIDEO UPDATE Nicușor Dan: Eu nu sunt un gunoi și în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu cineva care nu îl respectă, subliniind că nu acceptă nici ca angajații statului român să fie tratați în mod jignitor de către cetățeni. Șeful statului a f
VIDEO Nicușor Dan, despre decesul lui Marius Harosa: Este o mare pierdere
Președintele Nicușor Dan și-a exprimat regretul, joi seara, pentru moartea lui Marius Harosa, pe care l-a numit 'liderul juridic' al mișcării civice Roșia Montană. 'Am semnat decretul de decorare post-mortem a lui Marius Harosa, Ordinul 'Steaua României' în grad de Cavaler. În opinia mea, mișcarea civică R
Guvern: Simona Junescu, numită consul general la Lyon
Guvernul a aprobat, joi, numirea Simonei Junescu în calitate de consul general, șef al Consulatului General al României la Lyon, Republica Franceză. Decizia a fost luată ca urmare a vacantării postului prin rechemarea lui Oleg Ungureanu, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Biroul de presă al Guvernului.
AEP: Partidele politice - subvenții de peste 17,7 milioane de lei în luna noiembrie
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat joi că a virat, în luna noiembrie, subvenții de la bugetul de stat în valoare totală de 17.702.785 de lei către opt formațiuni politice. Potrivit unui comunicat al AEP, cea mai mare sumă a revenit Partidului Social Democrat (PSD), care a încasat 5.873.636 de lei. Urmează Alian
Nicușor Dan - întâlnire bilaterală cu Friedrich Merz la Dublin
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a avut, joi, o întâlnire bilaterală cu cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, în cadrul celei de a noua reuniuni a Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda, la Dublin. Întrevederea dintre Nicușor Dan și Friedrich M
VIDEO Cărbunaru: Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget, prelungit până luni
Termenul limită până la care ordonatorii de credite trebuie să transmită Ministerului Finanțelor, prin aplicația E-Buget, datele privind estimările de venituri și cheltuieli pentru construcția bugetului de stat pe anul 2027 a fost prelungit până luni, a anunțat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. El a fos
VIDEO Nicușor Dan: Dialogul cu susținătorii AUR este necesar; etapa protestului trebuie depășită
Președintele Nicușor Dan consideră că dialogul cu susținătorii AUR este necesar și subliniază că această formațiune trebuie să depășească însă etapa protestului și să prezinte soluții concrete pentru problemele societății. ''Înțeleg nemulțumirea românilor față de modul în care funcționează statul. Am cunoscut-o
Neamț: Comasarea cu Bacăul, o soluție care nu poate fi acceptată fără o analiză serioasă, susține președintele CJ
O posibilă comasare a județelor Neamț și Bacău trebuie făcută după o analiză serioasă și o consultare a comunităților, a declarat, joi, președintele Consiliului Județean și al filialei PSD Neamț, Daniel-Vasilică Harpa. Reacția acestuia vine ca urmare a apariției unui draft de lucru privind reforma administrativ-teritorială, potrivit căruia cel
VIDEO Cărbunaru: Calendarul necesar operaționalizării portofelului european pentru identitate digitală, prezentat în Guvern
Executivul a luat act, în ședința de joi, de o notă de informare privind calendarul de implementare a aplicației RO Wallet - portofelul european pentru identitate digitală -, programată să fie lansată oficial pe 14 ianuarie 2027, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. ''Nota de informare prezentată ast














