Vâlcea: Incendiul de pădure din Olănești s-a extins; suprafața afectată a ajuns la 34 de hectare
Incendiul de pădure izbucnit în urmă cu cinci zile la Băile Olănești, la aproximativ 3-4 kilometri de mers de Mănăstirea Iezer, s-a extins, suprafața afectată ajungând la 34 de hectare, au informat, marți, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea.
Potrivit sursei citate, intervenția pompierilor pentru localizare și stingere este îngreunată de terenul accidentat, de vânt și de suprafața mare pe care se manifestă.
În zona incendiată intervin marți, pentru a cincea zi consecutiv, 57 de pompieri de la ISU Vâlcea, cu șapte autospeciale de stingere și o dronă, ei fiind sprijiniți de angajați de la Ocolul Silvic Râmnicu Vâlcea.
'Resursele acționează pentru limitarea propagării incendiului și stingerea focarelor active, într-o zonă în care condițiile de teren fac intervenția deosebit de dificilă', au precizat reprezentanții ISU Vâlcea.
Pompierii au stabilit că, pe timpul nopții, incendiul s-a extins pe încă trei hectare, suprafața afectată ajungând la 34 hectare.
Arderea a fost favorizată de vegetația uscată, în contextul unei secete prelungite și a lipsei precipitațiilor, focarele menținându-se la nivelul litierei și al materialului lemnos.
Reprezentanții ISU Vâlcea au mai informat că în zonă acționează și Grupa Operativă din cadrul ISU Vâlcea, care analizează, monitorizează și coordonează activitatea din teren, iar operațiunile de stingere sunt conduse de prim-adjunctul inspectorului-șef, Marius Zoican.
Intervenția pompierilor pentru stingerea incendiului de fond forestier de la Băile Olănești va fi sprijinită cu un elicopter după ce se va reuși localizarea din Caraș-Severin, din Parcul Național Domogled - Valea Cernei, unde suprafața arsă e de aproximativ 400 de hectare.
ISU Vâlcea a anunțat că nu sunt victime, construcții sau gospodării afectate de incendiul de fond forestier, iar pe durata intervenției este prioritară siguranța echipelor din teren, 'acțiunile fiind adaptate permanent în funcție de condițiile meteorologice, configurația terenului și evoluția focarelor'.
Totodată, reprezentanții ISU dau asigurări că forțele participante vor rămâne mobilizate până când se va localiza complet incendiul și vor fi lichidate toate focarele.
Zeci de pompieri au acționat zilnic, începând de pe 25 septembrie, pentru stingerea incendiului, iar sâmbătă s-a acționat și cu un elicopter Black Hawk.
'Sâmbătă, 26 septembrie, 26 de pompieri militari cu 3 autospeciale și o dronă (UAS) au acționat pentru limitarea extinderii flăcărilor, duminică, 27 septembrie, 62 de pompieri militari cu 7 autospeciale și o dronă (UAS), iar luni, 28 septembrie, 33 de pompieri militari s-au deplasat către zona unde se manifesta incendiul. Alături de pompieri au participat la operațiunile de stingere forțe din cadrul SVSU Băile Olănești, Ocolului Silvic Râmnicu Vâlcea, Salvamont și Obștii Moșnenilor Cheia', a adăugat sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Cristina Matei, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pandele: Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor
Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, susține că localitatea pe care o administrează se poate transforma în municipiu 'pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor' și a menționat că a citit 'cu uimire și mâhnire' comunicatul Administrației Prezidențiale privind sesizarea Curții Constituționale. 'Loca
Bihor: Primăria Oradea și operatorul de salubritate, cu 34 de utilaje și 600 de tone de sare, pregătiți pentru iarnă
Primăria Oradea și operatorul de salubritate RER Vest au pregătit 34 de utilaje, stocuri de materiale antiderapante de peste 600 de tone și un nou plan de intervenție pentru sezonul rece 2026-2027. Strategia introduce o nouă categorie de urgență pentru poduri și intersecții. Măsurile de deszăpezire au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de
Ziua Armatei Române, marcată duminică prin ceremonii militare și religioase
Ceremonii militare și religioase vor fi organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din țară, în bazele în care sunt dislocați militarii români și în teatrele de operații, precum și în statele în care România are acreditați atașați ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are reprezent
VIDEO Incident pe mare/Cei nouă marinari recuperați din apă după scufundarea navei, aduși în Portul Constanța
Cei nouă marinari recuperați din apă după scufundarea navei 'Khoryv' au fost aduși în Portul Constanța cu o navă de salvare și sunt preluați de echipajele de pe ambulanțe SMURD și de polițiști
Sector 1: Piață volantă, în weekend, pe Calea Floreasca
O piață volantă va fi organizată, de vineri până duminică, pe Calea Floreasca, în fața Parcului Automatica, de unde cei interesați pot achiziționa produse de sezon direct de la producători. Primăria Sectorului 1 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că pot fi cumpărate fructe și legume proaspete, brânzeturi proaspete și maturate,
CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține
Bihor/Oenologul Dorin Popa: Ziua Mondială a Șampaniei celebrează un simbol al sărbătorii și eleganței, o expresie a bucuriei de a trăi
Șampania nu este doar o băutură asociată sărbătorilor și momentelor speciale, ci un reper al eleganței, al culturii vinului și al rafinamentului gastronomic, a declarat vineri, pentru AGERPRES, cu prilejul Zilei Mondiale a Șampaniei, degustătorul expert de vinuri Dorin Popa, președintele Asociației pentru Cultura și Civilizația Vinului 'Millesime'.
Primarul George Scripcaru propune crearea la Brașov a unui centru național pentru sportul paralimpic
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a lansat, vineri, propunerea creării unui centru național care să devină un reper pentru sportul paralimpic. Anunțul a fost făcut în deschiderea lucrărilor 'Parasport Forum - De la primul pas la performanță', un eveniment organizat de Comitetul Național Paralimpic (CNP), dedicat dezvoltării sportului paralim
Curățenia în parcările Municipalității, asigurată de operatorii de salubrizare de la sectoare
Curățenia parcărilor aflate în concesiunea Companiei Parking va fi asigurată de operatorii de salubritate care au contracte cu primăriile de sector. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de marți a Consiliului General al Capitalei. Compania Parking urmează să salubrizeze și să deszăpezeas
REPORTAJ/Covasna: 'Libertatea, un lux capitalist' - incursiune în noul Muzeu al Comunismului din Sfântu Gheorghe
Octombrie așterne frunze arămii pe străzile din Sfântu Gheorghe. Orașul își vede liniștit de viață: cafenele, mașini, rețele de socializare, vitrine pline, reclame la spa, bănci și vacanțe în străinătate. Lucruri normale, nu-i așa? Dar, dacă tocmai ai ieșit din Muzeul Comunismului, deschis recent la Sfântu Gheorghe, parcă simți altfel aerul
Incident pe mare/ Nava lovită de dronă s-a răsturnat, există risc de scufundare
Structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) participă, vineri, la operațiunea de căutare și salvare a persoanelor dispărute de la bordul unei nave comerciale, sub pavilionul Insulelor Comore, aflată în afara apelor teritoriale în Marea Neagră, care a fost lovită de o dronă.
Ministrul Apărării, despre situația de la Constanța: Garda de Coastă face intervenția, suntem în comunicare tot timpul
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan-Radu Oprea, a declarat vineri că se află în contact permanent cu Garda de Coastă, care participă la operațiunea de căutare și salvare a echipajului unei nave aflată în dificultate la 13 mile marine travers de Constanța, în afara apelor teritoriale ale României. Potrivit autorităților
Sibiu/Rectorul Academiei Forțelor Terestre: O greșeală de comandant poate naște un nou cimitir al eroilor
Rectorul-comandant al Academiei Forțelor Terestre 'Nicolae Bălcescu' din Sibiu, colonelul Dumitru Todosiuc, le-a transmis studenților, vineri, cu prilejul ceremoniei de depunere a jurământului militar, că fiecare oră de pregătire contează, întrucât deciziile pe care le vor lua ca ofițeri vor influența viețile militarilor pe care îi vor
Neamț: Ambasadorul Indiei în România, dialog cu autoritățile locale pentru dezvoltarea relațiilor economice
Ambasadorul Indiei în România, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, a purtat o serie de discuții cu autoritățile locale din județul Neamț, în cadrul unei vizite oficiale privind consolidarea dialogului instituțional și identificarea oportunităților de cooperare economica între cele două țări. Prefectul din Neamț, Maria Apostol a
Ștefan Florescu a demisionat din funcția de consilier general
Ștefan Florescu (PMP) a demisionat din funcția de consilier general al Capitalei, iar CGMB urmează să ia act de încetarea mandatului. Pe ordinea de zi a ședinței de marți a CGMB figurează proiectul în baza căruia postul de consilier urmează să fie declarat vacant, după demisia lui Ștefan Viorel Florescu, pe data de 12 octombrie.










