Președintele Emiratelor Arabe Unite s-a întâlnit cu Netanyahu duminică
Președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohamed bin Zayed Al-Nahyan, l-a primit duminică pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au confirmat luni cele două țări, notează AFP.
Această deplasare, care fusese anunțată duminică de media israeliene, a avut loc după apariția la începutul lunii septembrie a unor informații de presă care relatau despre un avertisment cu privire la o posibilă operațiune a Hamas, pe care Emiratele Arabe Unite (EAU) l-ar fi transmis premierului Netanyahu cu puțin timp înainte de atacurile din 7 octombrie 2023, și pe care acesta din urmă nu l-ar fi împărtășit cu serviciile sale de securitate.
Benjamin Netanyahu a negat existența unui astfel de avertisment. Emiratele declaraseră, la rândul lor, că 'nu comentează informații de presă sau speculații privind conversațiile dintre lideri'.
Potrivit presei israeliene, Benjamin Netanyahu s-a deplasat în Emirate pentru a-i cere lui Mohammed bin Zayed să nege că l-ar fi avertizat în 2023.
EAU, care au confirmat această vizită luni seară, au declarat că 'cele două părți au discutat despre relațiile bilaterale dintre Emiratele Arabe Unite și Israel, precum și despre modalitățile de consolidare și dezvoltare a acestora'', conform agenției oficiale de presă WAM.
La rândul său, biroul premierului israelian a dat asigurări că 'vizita s-a concentrat pe întărirea relațiilor dintre cele două țări și pe provocările regionale'.
Mai devreme luni, înainte de confirmarea oficială a deplasării lui Benjamin Netanyahu, serviciul israelian de securitate internă a depus o plângere împotriva unui post de televiziune care a relatat despre această vizită neanunțată.
'În această seară, Shin Bet a depus o plângere la șeful cenzurii militare, cerând urmărirea penală a Canalului 12 pentru o încălcare gravă a cenzurii', a indicat un comunicat difuzat de serviciile prim-ministrului.
Anunțarea acestei vizite 'a pus în pericol viețile prim-ministrului, ale soției sale și ale membrilor delegației, inclusiv ale șefului Mossad', serviciul israelian de informații externe, a subliniat biroul lui Benjamin Netanyahu în comunicatul său.
Acesta a precizat că anunțul vizitei a fost făcut în timp ce avionul prim-ministrului se afla încă în afara spațiului aerian israelian.
Mossadul a condamnat, de asemenea, difuzarea acestei informații.
Emiratele Arabe Unite sunt unul dintre principalii aliați ai Statelor Unite în regiune și una dintre puținele țări arabe care mențin relații oficiale cu Israelul, după ce au semnat Acordurile Avraam în timpul primului mandat al președintelui american Donald Trump, în 2020. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: Anadolu Agency/facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONU: Niciun candidat nu întrunește până acum consensul pentru a-i succeda în funcție secretarului general Guterres
Marile puteri nu au reușit vineri să se pună de acord asupra unui candidat care să-i urmeze lui Antonio Guterres în fruntea ONU, deschizând calea către noi posibile candidaturi, relatează AFP. Patru femei și trei bărbați au încercat să-i urmeze în funcție portughezului în vârstă de 77 de ani, care își va î
Scutirea Rusiei de sancțiuni de către Donald Trump este un moment 'istoric' (consilier al lui Putin)
Scutirea Rusiei de către Donald Trump de sancțiuni majore împotriva sa decise de Congresul american reprezintă un moment 'istoric', și-a exprimat sâmbătă satisfacția principalul negociator economic al lu
Trump susține că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Președintele americana Donald Trump le-a spus vineri susținătorilor săi despre o presupusă tentativă a sa de a redenumi un ocean cu numele său și despre un refuz al Google de a accepta ideea, relatează dpa. În cadrul unui miting de campanie din statul Georgia, Trump a afirmat că le-a sugerat reprezentanților gigantului internetului ca ori Oceanul Atlanti
SUA: Donald Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancțiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat de Casa Albă vineri seară, într-un moment în care Ucraina se teme că este abandonată de aliatul său american, relatează AFP. 'Acord o scutire de la aplicarea sancțiunilor, restricțiilor și taxelor vamale prevăzute &icir
Un înalt responsabil american confirmă eliberarea din funcție a purtătoarei de cuvânt a președintelui Trump, Katie Zacharia
Secretarul de presă al Casei Albe, Katie Zacharia, a fost 'eliberată din funcție', a spus vineri un oficial al Casei Albe, după ce președintele Trump a declarat că i-a spus acesteia să își reconsidere menținerea sa în acest post după un început mai mult decât dificil, marcat de întrebări despre parcursul său profesional și apariț
Liderii UE cer Comisiei Europene o propunere suplimentară pentru a finanța Ucraina în 2027
Șefii de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii Europene au cerut vineri Comisiei Europene (CE) să facă o propunere pentru a satisface nevoile suplimentare de finanțare ale Ucrainei pentru 2027, pe care președintele Volodimir Zelenski le-a estimat la 70 de miliarde de euro, relatează EFE. 'Cerem Comisiei să prezinte propunerea pe
Trump spune că noua sa purtătoare de cuvânt ar trebui să își 'reconsidere' viitorul în această funcție
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua sa purtătoare de cuvânt, Katie Zacharia, ar trebui să 'reconsidere' menținerea sa în acest post după un început mai mult decât dificil, marcat de întrebări despre parcursul său profesional și apariții foarte ezitante în public, transmite AFP.
O nouă dronă, intrată ilegal, a explodat în R. Moldova: MAE de la Chișinău cere Rusiei să respecte normele dreptului internațional
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău condamnă ferm încălcarea repetată a spațiului aerian al Republicii Moldova, după ce o nouă dronă s-a prăbușit și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni,
Rusia creează o ''zonă de securitate'' nenegociabilă în Ucraina, de-a lungul frontierei, declară Putin
Rusia stabilește o ''zonă de securitate'' în interiorul Ucrainei, de-a lungul frontierei sale, care nu va fi negociabilă în nicio discuție viitoare cu Kievul, a declarat președintele rus Vladimir Putin vineri, informează Reuters. Putin, purtând uniformă militară și vorbind în timpul unei vizite la un pos
Război în #Ucraina: Papa i-a cerut lui Putin o încetare a focului la Oleșki
Papa Leon al XIV-lea i-a cerut vineri președintelui rus Vladimir Putin, cu ocazia unei convorbiri telefonice, o încetare a focului la Oleșki, un oraș ucrainean din sud, prins ca într-o menghină între cele două armate beligerante pe malurile Niprului, a transmis Vaticanul vineri, potrivit AFP. ''În cadrul convorb
Mandat internațional de arestare pe numele unui jurnalist turc inculpat în Azerbaidjan pentru apeluri la o lovitură de stat
Parchetul general din Azerbaidjan a anunțat vineri că a emis un mandat internațional de arestare pe numele jurnalistului turc Celal Ciftci de la cotidianul Sanliurfa Olay, sub acuzația că a făcut apel la răsturnarea puterii de la Baku, transmite AFP. Procurorii azeri au cerut totodată sprijinul colegilor lor turci. Ciftci a cerut ''pre
Arabia Saudită anunță interceptarea unor rachete și drone deasupra Riadului și altor regiuni
Coaliția condusă de Arabia Saudită a anunțat vineri că a interceptat rachete și drone deasupra Riadului și altor regiuni ale țării, vizate de la începutul lunii octombrie de atacuri aproape cotidiene ale rebelilor houthi din Yemen, transmite AFP. ''Am interceptat și am distrus trei drone în sudul țării și la Riad, precum și
Rusia pune la îndoială dezmințirea NATO privind planurile de blocare a enclavei Kaliningrad
Rusia a pus sub semnul întrebării vineri declarațiile unor reprezentanți ai NATO care dezmint că Alianța plănuiește să blocheze enclava rusă Kaliningrad, situată între Lituania și Polonia, informează EFE. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, această dezmințire este ''dificil de
Dronele rusești ucid trei persoane în #Ucraina și lasă peste un milion de oameni fără curent electric
Dronele rusești au ucis cel puțin trei persoane în Ucraina vineri dimineață, au lovit două centre comerciale și au întrerupt temporar alimentarea cu energie electrică pentru peste 1 milion de persoane la nivel național după atacuri asupra rețelei energetice, au declarat oficiali ucraineni, citați de Reuters. O femeie de 71 de
Zelenski a zâmbit doar, întrebat dacă ar putea servi drept țap ispășitor pentru Trump
Întrebat vineri dacă nu cumva a devenit țap ispășitor pentru omologul său american Donald Trump cu câteva săptămâni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului în SUA, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ales să zâmbească, într-o conferință de presă la Bruxelles, unde a fost prezent la summitul liderilor celor 27












