REPORTAJ/Vaslui: Tradiții și meșteșuguri vechi, 'predate' copiilor în cadrul evenimentului 'Hai la șezătoare'
Copii și adolescenți din Negrești au participat, sâmbătă, la o șezătoare intergenerațională organizată de Asociația de Dezvoltare Comunitară Vaslui, proiect susținut de Consiliul Județean Vaslui prin programul județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit.
Proiectul își propune să readucă în atenția comunității tradiția șezătorii ca spațiu de întâlnire, învățare și transmitere a meșteșugurilor și obiceiurilor locale între generații.
Cu gândul la momentele speciale din copilărie, când alături de gospodine din familiile lor participau la astfel de întâlniri pline de farmec, inițiatoarele proiectului, Daniela Vasilescu și Mihaela Hrușcă, au considerat că pot pune umărul la reînvierea unor meșteșuguri mai puțin știute în ziua azi de copii și le pot insufla acestora pasiunea pentru arta tradițională.

'Șezătoarea este mai mult decât un atelier. Este un spațiu în care mâinile lucrează, poveștile se spun, iar tradițiile merg mai departe. Personal nu am mai participat la un astfel de eveniment de când eram mică. Este o șezătoare intergenerațională la care din comunitatea negreșteană au participat copii, adulți, seniori. Copiii au învățat să facă lucruri minunate, iar pentru noi, adulții, a fost prilej să ne aducem aminte de ceea ce făceau bunicii sau părinții noștri. Acest eveniment nu ar fi fost posibil dacă nu am fi avut sprijinul Consiliului Județean Vaslui, care finanțează, în cadrul programului destinat ONG-urilor pentru anul 2026, Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Vaslui. Acest proiect se numește chiar 'Hai la șezătoare' și suntem încântați să fim parte din el', a spus managerul proiectului, Daniela Vasilescu.

Alături de mame, bunici, mătuși sau cadre didactice, pentru care lucrul manual nu mai are taine, cei mici s-au adunat la Casa de Cultură din Negrești și au învățat de la acestea să brodeze, să croșeteze, să împletească, să țeasă, să lucreze în noduri, să realizeze păpuși din cârpe ori să învârtă fuiorul, pentru ca din mâinile lor să iasă produse autentice.
'Pentru mine această șezătoare este de fapt nu doar o întâlnire, ci un prilej de a fi laolaltă generații diferite, atât vârstnici, cât și adulți, tineri și copii din comunitate. Consider că fiecare are de spus câte ceva. Vârstnicii au experiențele și poveștile lor. Adulții fac legătura dintre trecut și prezent și copiii vin cu o curiozitate debordantă și cu o energie, de asemenea. Șezătoarea a cuprins mai multe ateliere de tors caierul de lână, împletit, croșetat, confecționare de păpuși, țesut pe gherghef', a precizat directoarea Casei de Cultură Negrești, Cristina Cercel.

Adriana Sardariu și Andreea Zaharia, cadre didactice la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Negrești, au venit împreună cu Maricica Stratan, profesoară pensionară, să le arate copiilor cum să mânuiască acul, croșeta și andrelele. Își amintesc toate cât de frumoase și utile erau orele de lucru manual, iar profesoarele aflate în activitate povestesc cum încearcă și acum să suplinească prin diverse activități acele cursuri, mai ales că lucrează cu copii cu cerințe speciale.

'Încercăm să-i învățăm pe copii lucruri de care au nevoie pentru viitor, să-și coasă un nasture sau tivul la o haină, să calce. Sunt lucruri care îi vor ajuta pentru autonomia personală, pentru independența lor pe viitor. Sunt foarte curioși când venim cu idei noi. Sunt lucruri pe care de multe ori nu le văd acasă, pentru că nici părinții nu mai au timp pentru activități de acest gen și ni le cer ei, fiindcă văd tot felul de activități. Țin minte că am adus la un moment dat lemne în care am bătut cuie pentru string art, iar ei chiar voiau să învețe singuri să bată cuie. Nu i-am lăsat, să nu fie incidente, dar ei erau foarte interesați. Facem împreună felicitări, tablouri, am cusut pe carton, am croșetat. Activitățile de croșetat, împletit și cusut din cadrul terapiei ocupaționale îi sprijină pe copiii cu cerințe educaționale speciale să-și formeze deprinderi practice și să-și dezvolte motricitatea fină, răbdarea și autonomia. Reușita unei lucrări le întărește încrederea în propriile capacități, iar activitatea în sine are un efect liniștitor', a declarat, pentru AGERPRES, Andreea Zaharia.
Adriana Sardariu a venit la șezătoare însoțită de fiica sa, Roberta, elevă în clasa a VII-a. Curioasă și dornică să învețe, Roberta spune că astfel de activități sunt foarte necesare, mai ales că fiecare generație are particularitățile ei, iar copiii de vârsta sa sunt mai preocupați de tehnologie decât de îndeletniciri absolut obișnuite pentru copiii de odinioară.

'Când am auzit de această șezătoare, mi-am dorit foarte mult să particip. Îmi place să învăț lucruri despre care până acum am auzit din poveștile mamei și cred că unele dintre activitățile descoperite astăzi îmi vor fi de folos pe viitor', mărturisește Roberta.
Tot în familie a participat la șezătoarea din Negrești și Adriana Romanescu. A venit împreună cu Ana, nepoțica sa în vârstă de doar cinci ani, căreia i-a pus în mânuțe andrelele, învățând-o cum să pornească primul rând de ochiuri, bază pentru cea dintâi împletitură a micuței.

Printre cei prezenți la șezătoare s-a numărat și Mateo, un băiat de 11 ani, venit împreună cu bunica, care a declarat mândru că vrea să învețe să coasă și să împletească. A fost repede luat de lângă bunică și 'împrumutat' de doamna Maria Ivanciu, care s-a grăbit să-l învețe pe băiat cum să-și confecționeze singur un botoșel din lână. Femeia capătă o strălucire aparte când vorbește despre lucrurile făcute de mâinile iscusite ale mamelor și bunicilor, obiecte simple, trainice, făcute din fibre naturale, care au împodobit atâtea case și au înveșmântat prunci și oameni mari.

'Mateo m-a ajutat să depăn, așa cum și eu o ajutam pe bunica în copilărie. Pe mânuțe ne puneau să depănăm ața și acum îl învăț pe Mateo să facă la fel și apoi să încerce să-și facă un botoșel și sunt sigură că o să-i placă. Pentru noi a fost altfel, învățam și la școală, învățam și acasă cum să ne facem anumite lucruri. Pe atunci nu era atâta plastic, erau materiale naturale. Lâna este lână, în casă dacă ai covor din lână absoarbe umezela, praful. Eu am lucrat 15 ani la covoare pe care le înnodam manual', povestește femeia.
De departe, 'recordul' de participare a fost bătut de familia Rodicăi Teslaru, care la cei 82 de ani ai săi nu se dă dusă de la războiul de țesut și are pentru toți cei interesați un cuvânt de învățătură într-ale meșteșugurilor. Din mâinile sale au ieșit zeci și zeci de mici comori. A venit la șezătoare cu două fiice ale sale, Violeta și Magda, și cu cinci nepoți. Meziunul familiei, Nectarie, un băiețel vesel de doar un an și jumătate, a fost vedeta șezătorii - a dansat pe ritmuri de muzică populară și nu a părut nicio clipă plictisit, dând în cel mai firesc mod semnalul că tradițiile au șanse mici să piară.


Peste două săptămâni, la Muzeul sătesc din Sauca, sub coordonarea Rodicăi Bulboacă, meșter popular din zonă, va avea loc o nouă șezătoare la care sunt așteptați copii și adolescenți dornici să învețe diverse meșteșuguri și să participe la prepararea unor bucate tradiționale.
Obiectele lucrate în cadrul celor două șezători urmează să fie prezentate într-o expoziție, astfel încât frumusețea tradițiilor să fie adusă mai aproape de public, iar oamenii să înțeleagă importanța păstrării acestora. AGERPRES/(A, AS - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Anamaria Constantin, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Incendiu la o navă în apropiere de Sulina; Miruță: Se vor face verificări dacă a fost lovită de o dronă
Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a intervenit, miercuri seara, pentru a ajuta o navă sub pavilion Insulele Comore, aflată în apropiere de Sulina, care a raportat un incendiu la bord. Potrivit liderului Sindicatului Liber a Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, nava a fost ținta unor atacuri în rada Sulina.
MApN: Două ţinte aeriene au intrat în spaţiul aerian naţional; au fost ridicate de la sol F-18 spaniole
Un grup de ţinte aeriene au fost detectate de supravegherea radar a Ministerului Apărării Naţionale (MApN), miercuri seara, în largul Mării Negre, iar două dintre acestea au pătruns în spaţiul aerian naţional, fiind ridicate de la sol, de la Baza Aeriană 57 "Mihail Kogălniceanu" două aeronave F-18 spaniole, aflate în serviciul de Poliţie A
MApN: Dronă detectată la 30 km est de Insula Șerpilor; două aeronave F-16 au fost trimise să monitorizeze situația
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, miercuri după-amiază, o țintă aeriană la aproximativ 30 km est de Insula Șerpilor, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române decolând de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, Cent
Mureș: Un autocar cu 18 persoane la bord și un camion s-au ciocnit pe DN 13, în localitatea Mihai Viteazu
Un accident rutier în care au fost implicate un autocar și un camion s-a produs miercuri seară pe drumul național DN 13, pe raza localității Mihai Viteazu din județul Mureș, la fața locului fiind mobilizate de urgență numeroase echipaje de salvatori, a informat Inspectoratul județean pentru Situații de Urgență (ISU). Potrivit sursei cita
Olt: Municipiul Caracal, unde sunt dislocați 200 de militari portughezi, se va înfrăți cu orașul Viseu (Portugalia)
Municipiul Caracal, unde sunt dislocați 200 de militari portughezi din Forța Multinațională NATO, a început demersurile pentru înfrățirea cu orașul Viseu din Portugalia, discuții directe despre viitoarea colaborare având loc în această săptămână între conducerile celor două administrații locale, în timpul vizitei primarului d
Primăria Capitalei anunță selecții pentru posturile de membru în CA la cinci companii municipale
Primăria Capitalei anunță selecții pentru ocuparea posturilor de membru în consiliul de administrație la nivelul a cinci companii municipale. Anunțurile au fost publicate pe site-ul PMB: https://pmb.ro/interes-public/arhive/get-publi
Tulcea: O nouă alertă de posibilă incursiune de drone primită de populația din nordul județului
Populația din nordul județului Tulcea a primit, miercuri după-amiază, un nou mesaj RO-ALERT de posibilă incursiune de drone pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, fiind al treilea în circa 12 ore. În alerta extremă transmisă în jurul orei 17:39, autoritățile îndeamnă populația să-și păstreze calmul și
Harghita: Amenzi de peste 450.000 de lei aplicate de ITM în septembrie
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Harghita a aplicat amenzi în valoare totală de 462.000 de lei, în urma celor 123 de controale efectuate în luna septembrie, șapte persoane fiind depistate muncind fără forme legale, potrivit unui comunicat transmis de instituție. Conform sursei citate, în domeniul relațiilor de mu
Bihor: Peste 1.500 de vizitatori, cu români reîntorși acasă, la Târgul dedicat energiilor regenerabile organizat de AJOFM (GALERIE FOTO)
Peste 1.500 de vizitatori, din care mai mult de 70 de români reîntorși acasă, au trecut pragul Târgului locurilor de muncă dedicat energiilor verzi, organizat, miercuri, de AJOFM Bihor la Oradea Arena.
Hunedoara: Toate contractele pentru extinderea rețelelor de apă sunt active; lucrările realizate depășesc 51%
Toate contractele cuprinse în proiectul de extindere a rețelelor de apă în județul Hunedoara sunt active, pentru ultimul dintre acestea, care vizează zona Brad și nordul județului, fiind emis ordinul de începere a lucrărilor, a anunțat miercuri directorul companiei Apa Prod SA Deva, operatorul regional de servicii în domeniu.
MAE/ Atenționare de călătorie: Bulgaria - restricții de circulație pe Podul Prieteniei între 19 și 29 octombrie
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească între România și Bulgaria asupra faptului că în perioada 19 - 29 octombrie, de luni până joi, circulația pe un tronson de 320 de metri al Podului Prieteniei de la Ruse se va desfășura bidirecțional pe o singură bandă, pen
Timiș/Viceprimarul cu atribuții de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău: Nu văd de ce aș fi chemat la DNA, dar ne putem aștepta la orice
Viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Timișoara, Ruben Lațcău, a declarat, miercuri, că suma integrală de 67,8 milioane de lei, primiți de la Guvern pentru cumpărarea gazului necesar sistemului de încălzire al abonaților Colterm, în iarna 2021-2022 au ajuns la compania locală de termoficare, aflată în subordinea Municipalității.
Zece orașe - înscrise pentru a deveni Capitala Tineretului din România în 2028
Zece orașe s-au înscris pentru a deveni Capitala Tineretului din România în 2028, aceasta fiind cea mai numeroasă participare din istoria de un deceniu a programului. Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, Bistrița, Brașov, București - Sectorul 1, Deva, Mediaș, Râmnicu Sărat, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, S
Camera Deputaților/Fotbaliștii de la Steaua 1986 câștigători ai Cupei Campionilor Europeni beneficiază de indemnizație de merit
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care președinții unor comisii parlamentare sunt incluși în componența Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit și se introduc ca beneficiari ai acesteia fotbaliștii de la Steaua București câștigători ai Cupei Campionilor Europeni în 1986.
Iași: Peste 28.000 de credincioși, la slujba religioasă oficiată de hramul Sfintei Parascheva
Peste 28.000 de credincioși au luat parte la slujba liturgică oficiată, joi, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, de mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Teofan, alături de 28 ierarhi din țară și străinătate. La slujba liturgică a participat ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei căruia i s-a alăturat un sobor de ierarhi di











