Trei răniți în urma unei explozii care a distrus o clădire din inima turistică a Atenei
O explozie a provocat vineri prăbușirea unei clădiri rezidențiale în centrul turistic aglomerat al Atenei, rănind trei persoane și avariind alte clădiri, magazine și mașini dintr-un cartier istoric al capitalei elene, transmite Reuters.
Nu este deocamdată clar ce a cauzat explozia din clădirea cu două etaje din Plaka, în apropierea unora dintre cele mai populare obiective turistice ale Atenei, inclusiv Acropolele și Templul lui Zeus, proiectând pietre și cioburi de sticlă până la trei străzi distanță.
Purtătoarea de cuvânt a poliției, Constantina Dimoglidou, a declarat pentru postul public de televiziune ERT că pompierii nu au încheiat încă inspecția la fața locului.
Echipajele de pompieri și ambulanțele s-au grăbit la fața locului, în timp ce fumul se ridica deasupra monumentelor antice. Clădirea în care a avut loc explozia a fost redusă la o ruină de metal contorsionat, balcoane sparte și dale de beton suspendate.
'A fost ca și cum întreaga clădire, întregul bloc ar fi explodat. Atât de puternică a fost', a spus un rezident local, Andreas Martzaklis.
Autoritățile au declarat că un trecător a fost rănit. Două femei care fuseseră blocate într-o clădire alăturată au fost salvate și sunt tratate la spital.
Zona găzduiește numeroase hoteluri și apartamente de închiriat pentru turiști, iar mulțimi de vizitatori se plimbă pe străzile sale înguste, mărginite de cafenele și magazine de suveniruri.
O sursă din poliție a declarat că cel puțin cinci persoane locuiau în clădire, o parte din aceasta fiind închiriată turiștilor. Nu este deocamdată clar dacă se afla cineva în interorul clădirii în momentul exploziei.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci candidați s-au înscris în cursa pentru funcția de director general al OMS
Cinci candidați s-au înscris în cursa pentru funcția de director general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), potrivit informațiilor publicate pe site-ul acestei agenții, după ce termenul limită de depunere a candidaturilor a expirat în noaptea de joi spre vineri, informează Reuters. Spaniola Maria Neira s-a alăturat c
Amenințare de 'inundații catastrofale' în Hawaii odată cu apropierea unui nou uragan
Statul american Hawaii este vizat de amenințarea unor inundații catastrofale odată cu apropierea unui nou uragan, Nolo, care ar urma să aducă precipitații importante în partea estică a arhipelagului până în ziua de sâmbătă, potrivit serviciilor meteorologice din Statele Unite, informează AFP. Nolo, care a evoluat joi de la stadiul de fu
Papa Leon a avertizat din Franța că tehnologia AI creează 'un paradis al mașinilor'
Papa Leon al XIV-lea a lansat un apel la reconsiderarea dezvoltării inteligenței artificiale (AI), deschizându-și vineri vizita apostolică din Franța cu un puternic avertisment că AI-ul poate crea un viitor în care întregul Pământ devine 'un paradis al mașinilor', transmite Reuters. Primul papă american, care a
Grecia: Toate persoanele, salvate de pe feribotul auto care a luat foc în apropierea insulei Mykonos
Autoritățile elene au evacuat în siguranță toate cele 29 de persoane aflate la bordul feribotului auto cuprins vineri de flăcări în apropierea insulei grecești Mykonos, a anunțat Garda de Coastă elenă, relatează Reuters. Cel puțin cinci nave ale Gărzii de Coastă și două șalupe rapide ale pompierilor au participat la operațiunea de salvare a celor 2
Papa a declarat că jurnaliștii sunt bineveniți să scrie despre el, în contextul interdicției CNN la Casa Albă
Întrebat despre decizia președintelui american Donald Trump de a interzice accesul la Casa Albă al reporterilor CNN și ai altor câteva instituții media, Papa Leon al XIV-lea și-a reafirmat vineri sprijinul pentru libertatea presei, susținând că toți jurnaliștii sunt bineveniți să scrie despre el, transmite Reuters din avionul papal în care suv
Papa Leon al XIV-lea a aterizat în Franța
Papa Leon al XIV-lea a sosit vineri în Franța pentru o vizită istorică, prima sa vizită în Hexagon de la alegerea sa în 2025, a transmis un jurnalist AFP de la bordul avionului papal. Avionul papal a aterizat cu puțin timp înainte de ora 10:00 pe aeroportul Orly, lângă Paris, unde suveranul pontif urma să fie &ici
Provincia Kivu de Nord din RD Congo a devenit noul focar de Ebola
Toate cele 29 de paturi ale centrului de tratament Ebola Kitatumba din provincia Kivu de Nord a Republica Democrată Congo au fost ocupate, într-o regiune unde numărul cazurilor în creștere a copleșit unitățile sanitare, chiar dacă virusul mortal pierde teren în alte părți, transmite vineri Reuters care prezintă un amplu reportaj cu privire la situaț
Amenințarea AI și abuzurile clerului pe agenda călătoriei apostolice a papei Leon al XIV-lea în Franța
Papa Leon al XIV-lea pleacă vineri într-o vizită de trei zile în Franța, unde speră să repare din imaginea Bisericii Catolice puternic afectată după scandalurile de abuzuri și de unde va reînnoi apelurile pentru reguli globale privind dezvoltarea inteligenței artificiale (AI), prezentând în același timp o viziune pentru viitorul Europei,
Germania: Poliția din Berlin lansează un proiect de supraveghere cu inteligența artificială
Poliția din Berlin a lansat joi un controversat proiect de supraveghere bazat pe inteligența artificială în zonele cu rată ridicată a criminalității din capitala Germaniei, în ciuda unei opoziții semnificative, în special din cercurile politice, relatează AFP. Nu este vorba de recunoaștere facială, ci mai degrabă o 'AI spațială' care
Justiția croată aprobă extrădarea în Germania a unui ucrainean suspectat de implicare în sabotajul asupra Nord Stream
Un tribunal din Croația a aprobat joi extrădarea către Germania a cetățeanului ucrainean Volodimir Juravlov, arestat în august pe coasta croată a Adriaticii în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile germane pentru presupusa implicare în sabotajul din anul 2022 asupra gazoductului Nord Stream în Marea Baltică, relatează agențiile Re
Papa Leon al XIV-lea avertizează că pericolul unei Apocalipse AI este major
Vaticanul a avertizat cu privire la riscul unei Apocalipse declanșate de inteligența artificială (AI) cu ani înainte ca marile firme tehnologice americane să tragă un semnal de alarmă la Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite de miercuri - o îngrijorare pe care Leon al XIV-lea o plasează în centrul papalității sale, transmite joi Reuters.
Noua Zeelandă: O persoană din Coreea de Nord reușește să lucreze în IT sub o identitate falsă
O persoană nord-coreeană a lucrat de la distanță sub o identitate falsă în domeniul IT pentru o companie din Noua Zeelandă, iar apoi a amenințat că va divulga informații sensibile în momentul în care a fost demascată, a dezvăluit joi agenția de securitate cibernetică din Wellington, transmite AFP. Coreea de Nord face obiectul
Germania: Zboruri suspendate pe aeroportul din Berlin din cauza unei drone
Operațiunile de zbor de pe aeroportul din Berlin au fost complet suspendate timp de 45 de minute miercuri seară, în urma observării unei drone, au declarat pentru dpa purtătoarele de cuvânt ale aeroportului și poliției federale. Între timp, restricțiile au fost ridicate. O dronă a fost observată în jurul
Poliția italiană a descoperit trei milioane de euro ascunși în casa unui baron al drogurilor din Napoli
Poliția italiană a descoperit peste trei milioane de euro ascunși în pereții casei unui baron al drogurilor din Napoli, în urma unei informații primite, a declarat miercuri un important oficial din cadrul biroului procurorului antimafia, relatează AFP. Confiscarea a avut loc în cadrul unei anchete lansate în 2023, care a dus luni la are












