Justiția croată aprobă extrădarea în Germania a unui ucrainean suspectat de implicare în sabotajul asupra Nord Stream
Un tribunal din Croația a aprobat joi extrădarea către Germania a cetățeanului ucrainean Volodimir Juravlov, arestat în august pe coasta croată a Adriaticii în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile germane pentru presupusa implicare în sabotajul din anul 2022 asupra gazoductului Nord Stream în Marea Baltică, relatează agențiile Reuters și EFE.
Avocatul suspectului are acum la dispoziție trei zile pentru a face recurs.
Volodimir Juravlov, un scafandru profesionist, a fost arestat pe 18 august în Croația, unde se afla sub o identitate falsă pretinzând că este un membru al echipei de filmare care filma o peliculă chiar despre sabotajul pentru care el este acuzat de justiția germană.
Denumit 'Insula Șerpilor' (Snake Island), filmul era turnat într-o zonă de pe coasta croată a Adriaticii unde putea fi reconstituită zona Mării Baltice care a fost ținta sabotajului asupra conductelor prin care Rusia furniza gaze naturale Europei.
Volodimir Juravlov fusese deja arestat în Polonia în septembrie 2025, tot în baza unui mandat de arestare emis de Germania, dar un judecător polonez a respins extrădarea lui către această țară și a dispus eliberarea sa.
Un prim suspect ucrainean, arestat în Italia și între timp extrădat către Germania, va fi judecat începând cu 14 octombrie la Hamburg în dosarul sabotajului asupra gazoductului Nord Stream, care conform investigației efectuate de procurorii germani a fost orchestrat de Ucraina.
Acest suspect este un fost ofițer ucrainean, identificat cu numele de Serhii Kuzniețov și considerat de procurorii germani drept 'coautor' al sabotajului. Potrivit Parchetului federal german, Volodimir Juravlov a făcut parte din grupul de comando condus de Serhii Kuzniețov.
Pe 26 septembrie 2022, la șapte luni după invazia rusă în Ucraina, o explozie subacvatică a avariat în apropierea insulei daneze Bornholm una din cele două conducte ale gazoductului Nord Stream 2, cel mai recent construit și care până atunci nu fusese folosit deloc. Alte explozii provocate în același timp și în aceeași zonă au avariat ambele conducte ale gazoductului Nord Stream 1, prin care Germania importa gaz rusesc din anul 2011.
După sabotaj, anchete judiciare au fost deschise de Germania, Suedia și Danemarca. Anchetele au fost închise în cele două țări scandinave în 2024, dar ancheta germană a identificat o celulă ucraineană alcătuită din cinci bărbați și o femeie ca participanți la sabotaj.
Ucraina susține că nu a orchestrat această operațiune, dar nu și-a ascuns satisfacția pentru avarierea conductelor, considerând legitim orice atac care ar slăbi capacitatea Rusiei de a-și finanța armata.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Aflat în Peru, Papa Leon al XIV-lea a vorbit despre repararea abuzurilor comise de clerici și a denunțat macismul
Joi, în a doua zi a vizitei sale în Peru, Papa Leon al XIV-lea a cerut ''reparații'' pentru ''abuzurile'' comise în Biserică și a denunțat persistența unei ''mentalități maciste'' în societate, precum și violența împotriva femeilor, transmite AFP. Suveranul pontif, c
Mulțimi de oameni au umplut străzile din Lima cu ocazia revenirii emoționante a papei Leon al XIV-lea în Peru
Mulțimi uriașe de oameni au invadat străzile din Lima joi, în timp ce papa Leon al XIV-lea, primul cetățean peruan care a ajuns la conducerea Bisericii Catolice, a început cea de-a doua zi a unei vizite emoționante în această țară, un eveniment care a doborât deja recorduri în ceea ce privește numărul de participanți, informează Reuters.
Bilanțul victimelor în urma prăbușirii unui imobil la New York a crescut la opt morți (primarul Mamdani)
Bilanțul prăbușirii unei clădiri de apartamente miercuri la New York, lângă un șantier din vecinătate în cartierul Brooklyn, a crescut la opt morți, a anunțat primarul Zohran Mamdani, citat de Reuters. Cel puțin 17 persoane, între care trei pompieri, au fost rănite, a spus el, în timp ce operațiunile de căutare continuă
SUA: Bărbatul care a împușcat mortal o persoană și a rănit alte patru s-a sinucis
O persoană a fost ucisă și alte patru au fost rănite joi, în capitala federală a Statelor Unite, Washington DC, atunci când un bărbat a deschis focul de armă la o sală de sport dintr-un cartier situat la circa 1,6 kilometri nord-est de Casa Albă, transmite Reuters. Suspectul s-a baricadat în interiorul unui apartament dintr-u
O femeie din Elveția, infectată cu Ebola, s-a vindecat și a fost externată
O femeie din Elveția, care a primit tratament pentru Ebola la Spitalul Universitar din Geneva după ce a fost evacuată din motive medicale din Nigeria, a fost externată din acel spital elvețian, au anunțat joi reprezentanții clinicii într-un comunicat, informează Reuters. 'După ce echipa medicală a confirmat vindecarea sa completă, me
SUA: Mai multe persoane, împușcate la o sală de sport din Washington
Poliția din capitala federală a SUA, Washington DC, încearcă să captureze o persoană baricadată într-o clădire și suspectată de împușcarea mai multor oameni la o sală de sport, dintre care cel puțin unul a decedat, transmit joi Reuters și AFP. ''MPD se află la locul unor ÎMPUȘCÃTURI ÎN DESFÃȘ
'Nimeni nu vine să ne salveze': Greta Thunberg îi critică dur pe liderii lumii reuniți la COP31
Greta Thunberg i-a criticat virulent pe liderii lumii prezenți la Conferința ONU privind Schimbările Climatice (COP31), desfășurată în Antalya, Turcia, acuzându-i că le-au pierdut din vedere pe victimele crizei climatice, un fenomen devenit tot mai grav, informează DPA. 'Planeta noastră nu moare, ci este ucisă - și știm de cătr
Șase din zece europeni consideră traficul și consumul de droguri drept probleme grave
Șase din zece europeni consideră că traficul și consumul de droguri constituie o problemă gravă în mediul lor, în timp ce 49% cred că traficul de stupefiante a crescut în zona lor în ultimii cinci ani, potrivit primului sondaj despre droguri realizat de Agenția Uniunii Europene pentru Droguri (EUDA) cu sediul la Lisabona, relatează joi EFE.
Franța: O amenințare cu bombă oprește circulația trenurilor în gara Calais, provocând întârzieri ale curselor Eurostar
O amenințare cu bombă a perturbat temporar circulația trenurilor în gara Calais din nordul Franței joi dimineață, afectând atât călătoriile interne, cât și pe cele internaționale, relatează Reuters. Călătoriile cu trenul s-au reluat mai târziu joi dimineață după ce jandarmeria a permis plecarea trenurilor, a anunțat operatorul fer
Întors în Peru, ''patria'' sa, papa Leon al XIV-lea face apel la depășirea diviziunilor trecutului
Întâmpinat cu entuziasm miercuri în Peru, ''patria'' sa, unde a trăit timp de 20 de ani, papa Leon al XIV-lea i-a îndemnat pe peruani să abordeze episoadele dureroase din trecut cu ''dreptate și sensibilitate'', a informat AFP. Suveranul pontif american, care deține de asemenea cetățenie peruană, a fost a
Milioane de spanioli au participat la o grevă generală, organizată ca protest față de criza locuințelor
O grevă generală la care au participat circa 4 milioane de lucrători spanioli, o cincime din totalul forței de muncă, s-a desfășurat miercuri în mare parte în mod pașnic, deși spre seară au izbucnit confruntări în unele zone din Barcelona și Madrid în acest protest declanșat în special de criza locuințelor, relatează Reuters. Part
SUA: Cel puțin doi morți și 17 răniți după prăbușirea unui imobil la New York
Cel puțin doi oameni și-au pierdut viața și 17 au fost răniți după prăbușirea, miercuri, a unui imobil cu trei etaje în apropierea unui șantier din New York, au anunțat autoritățile americane, relatează AFP. Pompierii au anunțat pe X că investighează cauza prăbușirii clădirii, produse în cartierul Flatbush din Brooklyn.
Polonia: Cel puțin 250.000 de persoane au participat la ''Marșul Independenței''
Cel puțin 250.000 de persoane, potrivit autorităților și poliției poloneze, au participat miercuri, la Varșovia, la ''Marșul Independenței'' pentru a protesta împotriva guvernului condus de premierul Donald Tusk, relatează dpa. Marșul, care potrivit organizatorilor a reunit 500.000 de persoane, a avut loc are loc după rec
Peste 2 milioane de oameni au asistat la Lujan la ultima liturghie oficiată de papa Leon în Argentina
Peste 2 milioane de persoane, potrivit autorităților locale, au asistat miercuri la Lujan, un important centru de pelerinaj catolic din Argentina, la ultima liturghie oficiată în aer liber de papa Leon al XIV-lea, în cea de-a patra și ultima zi a vizitei sale în această țară sud-americană, informează AFP. Lujan, situat la 75
Italia/ Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după ce au primit un mesaj identic de amenințare cu bombă
Cel puțin 300 de școli din Italia au fost evacuate miercuri după ce au primit același mesaj de amenințare cu bombă, a anunțat Ministerul Educației, relatează Reuters. 'După o amenințare cu bombă la nivel național, vreau să vă informez că toți elevii au fost duși într-o zonă sigură și rămân sub supervizarea personalului didactic', i-a inform














