Gara Bistrița Nord din municipiul reședință a județului Bistrița-Năsăud a fost inaugurată în urmă cu 140 de ani, în principal în scop economic, zona fiind cunoscută pentru exploatările miniere și forestiere și pentru plantațiile pomicole.

Nu este considerată un important nod feroviar, iar în prezent îi străbat peroanele cei care fac naveta la locul de muncă, studenții care merg la Cluj, pensionarii care merg la băi sau persoanele care au diverse treburi prin Capitală și călătoresc cu trenul de noapte.

De câteva luni, însă, prin gara Bistrița Nord au început să fie observați turiști cu rucsacuri în spate, îmbrăcați sportiv și încălțați cu pantofi de trekking. Unii nu vorbesc limba română. Sunt drumeți de pe Via Transilvanica (VT), în căutarea locului din gară unde li se poate aplica, în Carnetul Drumețului, ștampila oficială a 'drumului care unește'.

Locul pe care îl caută este un mic muzeu feroviar înființat de un ceferist pensionar, într-o sală unde în trecut se depozitau bagaje de mână, aflată în imediata vecinătate a caselor de bilete. Este al cincilea punct din Bistrița unde pot fi găsite ștampilele VT; celelalte sunt trei cafenele și un hotel. Este, așadar, un loc cu poveste, cu istorie și cu un muzeograf de ocazie foarte deschis și posesor al unui umor fin, ironic pe alocuri.

Sorin Tisa este ceferistul pensionar care 'administrează' Muzeul feroviar din gara Bistrița Nord. Are 65 de ani și, de când se știe, a locuit la doi pași de gară. Născut într-o familie de feroviari, cu bunici și părinți ceferiști, cu soția angajată la CFR, a copilărit și s-a maturizat într-o locuință de serviciu aflată în proximitatea gării, iar acum locuiește la bloc - situat, evident, lângă gară.

'Cum îmi place să glumesc, cred că, sută la sută, primele sunete pe care le-am auzit din casă, la câteva luni după ce m-am născut, au fost cele ale locomotivelor, adică plecările și sosirile din stația Bistrița', este concluzia amuzantă la care a ajuns Sorin Tisa.

'Gara, pentru mine, este a doua casă', a completat el, începând să povestească cum venea după sifon la nea Danciu, la bufetul gării, mergea să se tundă la frizeria din zona gării sau cum se îmbăia sâmbăta la dușurile de la depoul de locomotive, unde curgea apă caldă non-stop, pentru că acasă se putea spăla doar la lighean.

A început să lucreze la CFR în 1979, în domeniul instalațiilor de comunicații, și s-a pensionat 'forțat' în data de 16 octombrie 2013, la ora fixă, după cum spune, la 08:31, când drezina în care se afla alături de mai mulți colegi a colizionat un tren de marfă. Au fost 16 răniți, el s-a numărat printre aceștia, a suferit fracturi de bazin și a fost nevoit să intre în pensie de invaliditate, pentru ca în anul următor, când a îndeplinit condițiile, să se pensioneze oficial.

Spune că se gândea la un muzeu feroviar încă de când era în activitate și a încercat să recupereze cât mai multe obiecte scoase din uz sau abandonate prin cantoane, magazii sau poduri.

'Ideea era de mult în capul meu, în mintea mea, și parcă o vizualizam, așa. Mergând prin gări și prin stații, în deplasări - mai mult până la Sighetu Marmației, Beclean pe Someș, Dej Călători și pe partea până la Ilva Mică, dar și cu mașina în ultimii ani, am început să adun obiecte pentru muzeu. Din gările părăsite, am recuperat, practic, ce am mai găsit. A fost o recuperare și o redare la viață a lor. Ceea ce vedeți aici sunt din cantoane, din gări, din multe magazii, sunt instalații care au fost scoase din uz', a relatat Sorin Tisa, pentru AGERPRES.

Micul muzeu feroviar de la Bistrița este locul unde poți vedea zeci de modele de telefoane de serviciu, de la cele cu fir și disc până la primele modele de telefoane mobile, un telegraf, o presă de datat bilete de tren din carton, felinare și lanterne folosite la semnalizare, ștampile care se aplicau pe permise de călătorie sau bilete, un birou de impiegat dotat cu o lampă pe gaz, ceasuri de buzunar pe care le primeau impiegații de mișcare la angajare, fluiere, uniforme vechi folosite de conductorii de tren, genți de valori de la serviciul de coletărie-mesagerie, manuale de instruire a angajaților CFR, fotografii vechi cu gări și cu foști angajați.

Spațiul i-a fost pus la dispoziție de către CFR după finalizarea lucrărilor de modernizare a gării Bistrița Nord în toamna lui 2014, și, din anul următor, a început să aducă, pe rând, toate obiectele colecționate, care spun o parte din istoria feroviară locală. Muzeul nu este deschis permanent, cei interesați să îl viziteze îl pot suna pe Sorin Tisa la numărul de telefon afișat, iar el vine și le deschide ușa spre universul pe care îl numește a doua casă.

Muzeul este una dintre atracțiile din săptămâna 'Școala altfel', iar Sorin Tisa este nevoit, din cauza spațiului mic, să îi primească pe rând pe elevi, în grupuri restrânse.

Din 2019, muzeul are și pagină de Facebook, unde sunt publicate fotografii cu vizitatorii, instantanee cu locomotivele și trenurile care ajung în gara Bistrița Nord sau cu vagoane vechi, detalii despre acțiunile organizate de Asociația Mocănița Transilvaniei la care este invitat și Tisa sau despre diverse activități feroviare.

De câteva luni, în fotografiile publicate pe pagina de socializare apar și drumeți de pe Via Transilvanica. Cei mai mulți sunt din România, ne spune Sorin Tisa, dar a primit și oaspeți din Germania și Franța. Vin în general singuri sau în grupuri mici, de două-trei persoane, dar a avut parte și de un grup de peste zece persoane, care și-au dorit să aibă aplicată ștampila VT de la micul său muzeu.

Reacția drumeților la vederea colecției sale? 'Rămân plăcut impresionați, pentru că gândiți-vă numai în țară câte muzee feroviare sunt. (...) Gara, că ne place, că nu ne place, este o poartă de intrare în oraș', a afirmat Sorin Tisa.

Pe lângă muzeu, vizitatorii mai pot admira, în fața gării, și o locomotivă cu aburi fabricată în 1947 la Reșița, sub licență germană, pe care Sorin Tisa speră să o vadă cât mai curând restaurată.

Planuri de viitor pentru muzeu? Și-ar dori un spațiu mai mare, care să îi permită să expună în condiții mult mai bune obiectele adunate de-a lungul anilor, dar și să organizeze ateliere creative pentru copii. Pentru că iubește nu doar viața de ceferist, ci și meșteșugul, fiind unul dintre meșterii populari prezenți la mai toate târgurile organizate în Bistrița, cu creații realizate din lemn și resturi de materiale lemnoase, carton, conuri de brad și alte materiale reciclate. Cât stă în puterile sale, nu lasă nimic să se piardă.

***

Proiectul privind înființarea traseului de cale ferată Dej-Beclean-Bistrița a fost conceput de către Societatea Căilor Ferate din Valea Someșului, potrivit documentelor păstrate la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale. Lucrările au fost efectuate în perioada 1885-1886, iar inaugurarea liniei ferate, în lungime de peste 60 de kilometri, și a stației Bistrița a avut loc la data de 3 mai 1886.

În același an, a fost finalizată linia de cale ferată Mureș-Luduș-Bistrița, a cărei construcție a durat șase ani.

Aceste investiții au fost sprijinite de comunitatea orașului Bistrița, atât financiar, cât și prin punerea la dispoziție a terenului pe care s-a construit stația.

Spre finalul anului 1898, avea să fie inaugurată linia de cale ferată care lega Bistrița de Bistrița Bârgăului, destinată trenurilor de marfă și de călători. Actualmente, aceasta este utilizată doar de un operator feroviar privat de transport călători.

După unirea Transilvaniei cu patria mamă, în gara Bistrița avea să ajungă, în data de 26 mai 1919, chiar trenul regal, în care se aflau Regele Ferdinand și Regina Maria, aflați în turneu prin teritoriile românești, după Marea Unire.

Aspectul din prezent al gării Bistrița Nord se datorează lucrărilor de modernizare finalizate în 2014, în urma unui proiect în valoare de 56,5 de milioane de lei, care a beneficiat de finanțare europeană și națională. AGERPRES / (A, AS - redactor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)

Foto: (C) TINA DUMITRESCU/AGERPRES