logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Președintele Societății Române de Neurochirurgie: Nu există nimic suplimentar în țările vestice față de ce avem noi în domeniu

Imagine din galeria Agerpres

Neurochirurgia românească este la un nivel comparabil cu cea din țările occidentale și, deși este cea mai robotizată ramură a chirurgiei, în România, în prezent, există clinici de top care beneficiază de dotări care utilizează cea mai avansată tehnologie, susține prof. dr. Adrian Bălașa, șef al Clinicii de Neurochirurgie din Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș și președinte al Societății Române de Neurochirurgie.

'Nu există nimic suplimentar în țările vestice față de ce avem noi', a declarat prof. dr. Bălașa joi, la Brașov, cu prilejul deschiderii celui de-al 51-lea Congres al Societății Române de Neurochirurgie, la care sunt prezenți peste 230 de participanți de pe patru continente.

Conform acestuia, neurochirurgia românească se înnoiește permanent prin crearea unor facilități noi în țară, cum este de exemplu centrul inaugurat recent la Cluj, și sau cel de Mari arși din Târgu Mureș, unde, din 25 de săli de operații, 4 sunt dedicate doar neurochirurgiei, ambele dotate cu tehnologie de ultimă oră.

'Societatea Română de Neurochirurgie este implicată în educație, în special pentru tineri, dar și pentru a aduce în România ultimele tendințe și tot ce înseamnă știință la nivel mondial, astfel ca pacienții din România să beneficieze de tot ce se cunoaște și se inovează în lume. (...) Neurochirurgia este cea mai tehnologizată ramură a chirurgiei și, aducând acasă, în România, ultima tehnologie, vom îmbunătăți mult calitatea serviciilor pentru pacienți', a precizat președintele Societății Române de Neurochirurgie.

El a admis, însă, că, investițiile în tehnologia de ultimă oră în domeniul neurochirurgiei nu acoperă toată România, menționând, totodată, că este normal ca acestea să fie direcționate spre clinici care acoperă toată gama de patologii și au resursa umană necesară.

'Noi am pus la dispoziția ministerului o strategie, iar anul trecut s-a realizat primul ghid de tratament în stroke ((n.r. - protocoale stabilite de Asociația Națională Română de Stroke și Societatea de Neurologie din România pentru tratamentul accidentului vascular cerebral (AVC) ischemic acut care include tromboliza intravenoasă și trombectomia mecanică), - ceea ce este extrem de important deoarece încearcă să uniformizeze modul în care se tratează pacienții cu atac ischemic sau atac hemoragic cerebral în România, astfel încât, oriunde în țară ai păți o nenorocire, să fii tratat la fel și să șanse la egale la supraviețuire și la o viață după acest eveniment. Sigur că ține și de factorul politic, de deciziile lui, dar noi, ca specialiști nu putem decât să punem la dispoziție ghidul respectiv și strategia, astfel încât toată țara să fie acoperită. Sunt pași importanți dinspre mediul academic spre cel politic, încercăm să facem lobby pentru astfel de lucruri. Se vede că există o tendință de modernizare în România în general și în neurochirurgie în particular. Sigur, însă, că aceste investiții nu acoperă toată România, dar ele trebuie dirijate în primul rând în locurile în care se operează pacienți din întreaga țară, patologia abordată este complexă. (...) Nu poți să investești în clinici unde nu există resursa umană necesară', a afirmat prof. dr. Bălașa.

Șeful Secției de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Cristian Kakucs, a subliniat, la rândul său, că, deocamdată, cu șase medici, la Brașov se abordează câteva patologii din domeniu, iar dacă oamenii migrează spre alte centre medicale este din cauză că nu au informații actualizate despre cât de dezvoltat este în prezent spitalul.

'Suntem într-o continuă dezvoltare, și datorită faptului că autoritățile au înțeles importanța dezvoltării acestui domeniu și mai ales că Brașovul este oraș turistic, vin și foarte mulți cetățeni străini și avem multe urgențe. Ne-am dezvoltat foarte mult în ultimii ani și cu aparatură, și acum avem și o linie de gardă permanentă. Noi încercăm să ne menținem la standarde internaționale și să abordăm o gamă cât mai largă de patologii. Avem ceea ce se poate considera că este 'basic' și chiar peste, dar întotdeauna este loc de mai bine', a afirmat dr. Cristian Kakucs, care a menționat că la Brașov se tratează patologia traumatică cranio-cerebrală și vertebro-medulară, tumorală cerebrală și hidrocefaliile.

Nu în ultimul rând, fostul președinte al SRN, prof.dr. Ioan Ștefan Florian, șeful Clinicii de Neurochirurgie din Cluj, a vorbit despre importanța înființării unor centre performante din perspectiva formării medicilor în domeniu.

'Așteptăm cât mai mulți rezidenți - de curând am deschis (la Cluj - n.r.) noul centru, care este un concept unic pe plan european, aș putea spune, și unde vom putea forma neurochirurgi în toate supraspecializările, chiar și medici gata formați, care doresc să se supraspecializeze. Dar m-ar bucura ca și Brașovul să facă un pas înainte și (...) să facem și aici un centru de formare a neurochirurgilor și cred că ar fi nevoie de o deschidere a universității (Universitatea Transilvania Brașov -n.r.) pentru a realiza acest lucru', a afirmat prof.dr. Ioan Ștefan Florian. AGERPRES/(AS-redactor: Diana Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 641

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 11-10-2026 15:55

Societatea Națională de Medicina Familiei îndeamnă populația să se vaccineze: 'Gripa nu așteaptă. Nici noi nu ar trebui'

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) îndeamnă populația să contacteze medicul de familie și să programeze o consultație pentru vaccinul gripal. 'Gripa nu așteaptă. Nici noi nu ar trebui. Cu acest mesaj, Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) transmite astăzi un apel către populație, copii și adulți, tineri și v&

Sanatate 10-10-2026 13:59

Ziua mondială a sănătății mintale/ Mirabela Grădinaru: Să alegem mai multă grijă, înțelegere, curaj de a vorbi

Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Ziua mondială a sănătății mintale, în care invită la mai multă grijă, mai multă înțelegere și mai mult curaj de a vorbi despre sănătatea mintală, arătând că nimeni nu ar trebui să se simtă rușinat pentru că trece printr-o perioadă dificilă.

Sanatate 09-10-2026 14:42

Președintele CMSR, Florin Lăzărescu: Suntem prea mulți medici stomatologi în România

Președintele Consiliului Național al Medicilor Stomatologi din România (CMSR), dr. Florin Lăzărescu, a declarat, pentru AGERPRES, că una dintre problemele comunității pe care o conduce constă în numărul prea mare de medici stomatologi existenți în țara noastră. 'Principalele probleme ar consta în numărul mare de med

Sanatate 09-10-2026 14:31

Guvern: Termenul de realizare a spitalelor regionale, prelungit până în 2029

Termenul de finalizare pentru spitalele regionale din Iași și Cluj a fost prelungit până în decembrie 2029, iar pentru spitalul regional de la Craiova, până în mai 2029, conform unei hotărâri aprobate în ședința de vineri a Guvernului. Cabinetul a aprobat amendamentul nr. 1 convenit între Guvernul României și Ban

Sanatate 09-10-2026 13:14

Ministerul Sănătății: Au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei în ultima săptămână

Ministerul Sănătății a anunțat vineri că în săptămâna 5-9 octombrie au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei pentru investiții în infrastructura și dotarea unităților sanitare din întreaga țară, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit MS, plățile au vizat următo

Sanatate 09-10-2026 11:57

INSP: 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile; 8 decese

Un număr de 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 108 confirmate și 13 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 7 octombrie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat 8 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre p

Sanatate 08-10-2026 16:34

Vaccinul BCG a început să fie distribuit către Direcțiile de sănătate publică

Furnizorul a demarat joi livrarea vaccinului BCG către Direcțiile de sănătate publică (DSP), a informat Ministerul Sănătății. Potrivit ministerului, distribuirea celor 100.000 de doze de vaccin BCG se va realiza în perioada 8 - 13 octombrie, conform calendarului stabilit. Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a primit joi d

Sanatate 08-10-2026 14:22

Timiș: Consiliul Local Timișoara a aprobat preluarea Spitalului CFR de către Spitalul Municipal

Spitalul Municipal Timișoara a preluat în structurile sale medicale Spitalul Feroviar Timișoara, în urma votului dat, joi, de consilierii locali, după ce Ministerul Transporturilor a fost de acord cu transferul. Votul aleșilor locali a fost unanim, problema rămânând preluarea și a secțiilor medicale feroviare din afara municipiului.

Sanatate 08-10-2026 13:11

Peste 80.000 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în România în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie

Un număr de 80.193 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și pneumonii - au fost raportate la nivel național în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026, a informat joi Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate P

Sanatate 08-10-2026 12:09

Bistrița-Năsăud: 'Dialoguri cuMinți', inițiate de Colegiul Județean al Psihologilor, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale

Colegiul Psihologilor Bistrița-Năsăud organizează, vineri și sâmbătă, ateliere pe tema sănătății mintale, destinate atât publicului larg, cât și specialiștilor, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către președinta acestei organizații profesionale, Anda Mureșan-Madar. Ziua Mondială a Sănătății Mintale este marcată, an

Sanatate 07-10-2026 22:12

Mirabela Grădinaru - vizită la Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la 'Marie Curie'; a mulțumit medicilor pentru dedicare

Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a vizitat Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la Spitalul Marie Curie, pe care Inima Copiilor a construit-o în 2013. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a clinicii, aici sunt îngrijiți mulți dintre cei mai bolnavi copii din toată țara, cu patologii e

Sanatate 07-10-2026 19:18

Colegiul Medicilor: Pesta este tratabilă cu antibiotice dacă diagnosticul este stabilit rapid

Pesta (ciuma) poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată la timp, a informat miercuri Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România (CMR). 'Pesta este o boală infecțioasă cunoscută mai ales prin marile epidemii și pandemii pe care le-a provocat de-a lungul istoriei, inclusiv în Evul Mediu, când a det

Sanatate 07-10-2026 16:38

Horațiu Moldovan propune bugetarea multianuală pentru CNAS

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a declarat miercuri că bugetarea multianuală ar putea fi un proiect-pilot pentru CNAS, astfel încât instituția să aibă predictibilitate în ceea ce privește finanțarea spitalelor și a medicamentelor. El a susținut, totodată, că este necesară schimbarea mecanismului de sta

Sanatate 07-10-2026 15:56

Ministerul Sănătății a finalizat auditul privind monitorizarea și disponibilitatea medicamentelor; mai multe deficiențe, constatate

Ministerul Sănătății a anunțat miercuri finalizarea auditului public intern privind activitatea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) și a structurilor din minister cu atribuții în domeniul medicamentului, audit care a evidențiat mai multe vulnerabilități. Auditul a vizat monitorizarea disponibilități

Sanatate 07-10-2026 12:26

Botoșani: Spitalul Județean 'Mavromati' a scos la concurs 157 de posturi, după deblocarea prin hotărâre de guvern

Peste 150 de posturi de medici, asistenți medicali, îngrijitori, infirmieri, brancardieri, dar și personal auxiliar au fost scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență 'Mavromati' Botoșani, după deblocarea, prin hotărâre de guvern, a posturilor din sistemul sanitar, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, managerul unității me