Ciucu le-a propus primarilor ilfoveni optimizarea traseelor de transport și modificarea subvenției; el a cerut și reorganizarea ADITPBI
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus miercuri primarilor din Ilfov o raționalizare a traseelor de transport în comun, dar și o contribuție mai substanțială în ce privește subvenția, acoperită în prezent în proporție de 90% de PMB.
În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților TPBI, Ciucu a pledat și pentru o reorganizare a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (ADITBI), invocând cheltuielile mari și numărul prea mare de angajați.
În conferința de presă susținută la finalul întâlnirii, Ciucu a admis că în trecut au existat 'mici fricțiuni' între el și primarii din Ilfov, pe tema modului de cheltuire a banilor, dar că discuția de miercuri a fost una 'constructivă'.
El a subliniat că Bucureștiul subvenționează transportul din Ilfov cu aproximativ 250 milioane de lei pe an.
Potrivit primarului general, cheltuielile anuale ale ADITPBI, în valoare de 26 de milioane de lei, nu sunt justificate. El a remarcat că existența asociației implică și avantaje pentru București (reducerea poluării și a traficului), dar a subliniat că este necesară o 'optimizare' a acestei forme de organizare.
Ciucu a solicitat diminuarea organigramei, dar și ca decizia pe acest subiect să aparțină consiliului director al ADITPBI. În prezent, decizia aparține Adunării Generale (din care fac parte primarul Capitalei și toți edilii din Ilfov).
În altă ordine de idei, el este de părere că ADITPBI ar trebui să preia cei peste 300 de controlori de la STB.
'Cu 26 milioane de lei pe an, adică 5 milioane de euro, iei companii din top 10 mondial care să-ți monitorizeze și să-ți planifice traficul STB mult mai bine. Din punctul meu de vedere, sunt mult prea mulți bani. Înțeleg că au mașini frumoase, înțeleg că stau într-un sediu extraordinar, e foarte bine. Dar monitorizarea contractului și tot ce s-a întâmplat nu mi se pare că justifică acești bani', a spus primarul.
Ciucu a menționat că ADITPBI, care avea inițial 60 de angajați, a ajuns să aibă o organigramă de 210 de posturi. Totodată, asociația are o datorie de aproximativ 11 milioane de lei la ANAF. În urmă cu două luni a fost înlocuit din funcție directorul general al ADITPBI, Vladimir Adrian Ghițulescu, dar acesta a contestat decizia în instanță.
Edilul general a pledat și pentru o reevaluare a traseelor din Ilfov, având în vedere că multe dintre acestea 'au fost extinse foarte mult' și dublează trasee din București. Potrivit acestuia, urmează să fie raționalizate cursele care nu au o încărcătură foarte mare de pasageri. Aceste măsuri ar putea avea un impact de zeci, chiar sute de milioane de lei, a estimat Ciucu.
'(Am propus, n.r.) ca liniile care vin din Ilfov să nu mai vină fix până în centru orașului, pentru că bunele practici spun că trebuie să vină la primul punct intermodal mare, care este definit ca metrou sau tramvai. Și atunci noi vom identifica toate capetele de metrou, de tramvai, le vom reamenaja ca puncte intermodale de transport. Să se debarce, să nu mai aglomereze Bucureștiul, să nu plătim kilometri și kilometri în plus care înseamnă zeci de milioane și să nu mai intre până în inima Bucureștiului, ci să vină la primul punct intermodal', a explicat Ciucu.
El a propus și o diminuare a procentului cu care contribuie Capitala la subvenționarea transportului din Ilfov, reprezentând în prezent 90%.
'I-am rugat pe primarii din Ilfov să reconsiderăm totuși acest procent, pentru că, la un moment dat, dacă nu vom lua niște decizii care să mai scadă din povara financiară care este pe București, vom intra în incapacitate de plată. Și nu vrem acest lucru', a precizat el.
Ciprian Ciucu a criticat și modul în care a fost administrată STB în ultimii ani, subliniind că au fost acumulate o serie de datorii. Cea mai semnificativă dintre acestea, de aproximativ un miliard de lei, reprezintă datorii și penalități la ANAF.
Primarul general a făcut referire și la 'prostul management' al societății, care 'nu a fost niciodată reorganizată', nu a beneficiat de investiții, în schimb are cheltuieli cu: baza sportivă, cantina, vila de la Predeal sau centrul de sănătate.
'Toate acestea sunt centri de cost care încarcă foarte mult factura pe kilometru, pentru că contractul este făcut de așa natură încât să înglobeze toți angajații', a menționat el.
Ciucu a reamintit că a cerut intrarea în insolvență a STB, după ce a solicitat în prealabil o reorganizare a societății.
'Nefiind voință internă în managementul companiei de a restructura și de a eficientiza compania, atunci trebuie să există voința externă. Adică un administrator judiciar ar trebui să reorganizeze compania', a susținut el. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primarul general Ciucu vrea să înființeze, până la finalul anului, Organizația de Management care să promoveze Bucureștiul
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat marți că și-a propus să înființeze, până la finalul anului, Organizația de Management al Destinației (OMD) București, care să se ocupe de promovarea Capitalei, având în vedere că până în prezent nu a existat o strategie coerentă în acest domeniu.
Polițiștii locali de la Sectorul 1 vor beneficia de 130 de camere foto-video de tip body-cam
Polițiștii locali ai Sectorului 1 au intrat în posesia a 130 de camere portabile foto-audio-video, de tip body-cam, care permit transmiterea imaginilor în timp real către Dispecerat, înregistrarea intervențiilor și descărcarea materialelor prin intermediul stațiilor de andocare. 'Până acum, în cazul unei inter
Simonis (președinte CJ Timiș): Guvernul se auto-sabotează, neasigurând cofinanțarea investițiilor PNRR aproape finalizate
Consiliul Județean (CJ) Timiș a aprobat, în ședința extraordinară de marți, realocări de finanțări rambursabile interne de până la 257 milioane de lei, necesare cofinanțării proiectelor de investiții începute prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care sunt realizate în proporție de peste 95% și trebuie finalizate pân
Festivalul 'Gusturi și tradiții DE BIHOR', organizat de Consiliul Județean, ajunge în premieră și la Salonta
Municipiul Salonta va găzdui, pentru prima dată, în 17 și 18 octombrie, Festivalul 'Gusturi și tradiții DE BIHOR', cu producători locali, meșteri populari și bucătari bihoreni, fiind, după Oradea, Margita și Beiuș, ultima oprire a acestui eveniment inițiat și organizat de Consiliul Județean. Festivalul se va desfășura în pa
Bihor: Fitch reconfirmă ratingul Oradiei, important pentru continuarea investițiilor
Agenția internațională de evaluare financiară Fitch Ratings a reconfirmat ratingul de credit al Municipiului Oradea la 'BBB-', cu perspectivă negativă, menținând orașul în categoria celor recomandate investițiilor, a informat marți, într-un comunicat de presă, Primăria. Potrivit sursei citate, în urma evaluării
Arad: Taxele majorate au crescut ușor numărul restanțierilor; datoriile rămân prima grijă a românilor (psiholog)
Majorarea taxelor și impozitelor locale din Arad, cu până la 80%, a dus la o creștere nesemnificativă a numărului de restanțieri, care a ajuns la 27.941, cu aproximativ 1.000 mai mulți față de anul trecut la termenul de achitare, psihologii afirmând că datoriile rămân prima grijă a românilor și în perioadele dificile economic.
Bihor: O singură ofertă pentru achiziția celor 14 tram-trenuri electrice în cel mai mare proiect al CJ
Consiliul Județean (CJ) Bihor a informat, marți, că a primit o singură ofertă la licitația pentru achiziția a 14 tram-trenuri electrice, precum și a serviciilor de mentenanță și reparații, în cadrul proiectului de conectare a municipiului Oradea cu localitățile din zona metropolitană, finanțat cu fonduri europene de peste 280 milioane de euro. Potrivit u
Mureș: Soluție de clasare în dosarul privind angajările din Primăria municipiului Târgu Mureș
Primarul din Târgu Mureș, Soós Zoltán, a anunțat luni clasarea dosarului penal privind angajările din administrația publică locală, deschis de Direcția Națională Anticorupție în perioada 2020-2021. 'După cinci ani, ancheta DNA în dosarul penal în care am avut calitatea de persoană vizată, alături de ma
Municipiul Târgu Mureș, selectat de Comisia Europeană pentru organizarea unui Panel al Cetățenilor pentru Energie
Municipiul Târgu Mureș a fost selectat de Comisia Europeană (CE) prin inițiativa Citizen Energy Advisory Hub printre primele șase municipalități de pe continent pentru organizarea unui Panel al Cetățenilor pentru Energie. Administrația locală va găzdui pe 15 octombrie 2026 evenimentul de lansare a acestui demers, având ca obiectiv
Tulcea: Primăria municipiului vrea să înființeze două parcuri fotovoltaice
Primăria municipiului Tulcea va depune spre finanțare două proiecte în cadrul programului guvernamental 'Surse regenerabile de energie și stocarea energiei', finanțat de Ministerul Energiei prin Fondul de Modernizare, unul dintre ele fiind aprobat spre depunere luni de către consilierii locali. Proiectul ai cărui indicatori econo
Arad: Parteneriat între autorități și platformele logistice din Curtici, pentru dezvoltarea comerțului extern
Cel mai mare terminal intermodal terestru din România și Administrația Zonei Libere Curtici-Arad au semnat, luni, un protocol de colaborare strategică pentru a-și susține reciproc interesele economice și a promova regiunea pe piețele internaționale. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Consiliul Județean (CJ) Arad, documentul a f
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu: Oradea arată așa cum ne-am dorit să arate toată România
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a declarat luni, participând la manifestările dedicate Zilei municipiului Oradea, că acest oraș 'arată așa cum ne-am dorit să arate toată România'. 'Cu 108 ani în urmă, niște oameni au avut aici curaj la Oradea să ia o decizie care să pună bazele României Unite de astăz
Covasna: Primăria Sfântu Gheorghe sesizează FRF după incidentele de la meciul Sepsi OSK - Dinamo
Primăria Sfântu Gheorghe a sesizat Federația Română de Fotbal (FRF) în legătură cu incidentele înregistrate în timpul meciului Sepsi OSK - Dinamo București, disputat în data de 9 octo
Un consilier general cere măsuri pentru prevenirea infestațiilor cu ploșnițe
Consilierul general Naomi Reniuț (USR) a cerut, luni, măsuri pentru prevenirea infestațiilor cu ploșnițe. În cadrul unei interpelări formulate în ședința Consiliului General, Naomi Reniuț a precizat că în ultima perioadă s-a înregistrat o creștere a cazurilor de infestare din Capitală. 'În ultimul timp s
Vâlcea: Parcul Mircea cel Bătrân din Râmnic, redeschis după o modernizare de circa 20 de milioane de lei
Parcul Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea a fost redeschis vizitatorilor, vineri, după ce a trecut printr-un amplu proces de modernizare în cadrul unui proiect de aproape 20 de milioane de lei, fonduri în mare parte nerambursabile obținute prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027. Lucrările au durat un an și au vizat a












