Specialistul român Bogdan Leu, ales la Paris în funcția de președinte al CIGRE Next Generation Network
Inginerul și specialistul român în energie Bogdan Leu a fost ales în funcția de președinte Internațional NGN al CIGRE pentru a conduce comunitatea globală CIGRE Next Generation Network în mandatul 2026-2028.
În noua structură de conducere, Bogdan Leu va lucra alături de Logan Rolles din Statele Unite ale Americii, aleasă în funcția de vicepreședinte pentru mandatul 2026-2028. Noua echipă de conducere își propune să continue dezvoltarea rețelei internaționale și să consolideze implicarea tinerilor profesioniști din toată lumea în activitățile CIGRE.
'CIGRE este cea mai mare asociație profesională în domeniul sistemelor enegetice din lume, care totalizează undeva la 23.000 de membri, în toată lumea, iar 32% din membri au sub 35 ani și fac parte din comunitatea Next Generation Network, cea la care am preluat pentru următorii doi ani președinția, în baza votului pe care l-au acordat membrii din comitetele naționale din undeva la 45 de țări. Mandatul acesta de doi ani e legat de a extinde ce înseamnă activitatea CIGRE la nivel global, astfel încât activitatea tehnică și științifică a CIGRE să ajungă la cât mai mulți tineri, să fie implicați, să facă research, să aibă activitate tehnică și să îi implicam în tot ce înseamnă activitatea de bază a CIGRE Paris. Pentru noi, ca și români, orice poziție de leadership este și un bun ambasador al țării, dar întărește și importanța comunității energetice românești, care are foarte mulți experți buni', a declarat, pentru AGERPRES, Bogdan Leu.
CIGRE Next Generation Network (NGN) reprezintă comunitatea CIGRE dedicată tinerilor profesioniști din întreaga lume care activează în domeniul sistemelor electroenergetice. Rețeaua oferă acestora oportunități de dezvoltare profesională, schimb de experiență, participare la activitățile tehnice ale CIGRE și colaborare cu experți consacrați din întreaga lume.
Bogdan Leu are nouă ani de experiență în sectorul energetic și lucrează în cadrul Transelectrica, operatorul de transport și de sistem din România, în funcția de Research & Innovation Project manager, unde coordonează proiecte de cercetare și inovare și dezvoltă colaborări cu parteneri internaționali din industrie și cercetare.
El deține un doctorat în Inginerie Electrică și master & licență în domeniul sistemelor electroenergetice, cu studii și cercetare realizate la Universitatea Politehnica din București și Institut Polytechnique de Grenoble.
'Alegerea lui Bogdan reprezintă nu doar o recunoaștere a activității sale profesionale și a implicării sale în CIGRE, ci și o recunoaștere a contribuției comunității românești CIGRE la nivel internațional. Suntem convinși că această poziție va consolida și mai mult vizibilitatea și implicarea României în comunitatea globală CIGRE', a declarat președintele CIGRE România, Ciprian Diaconu, citat într-un comunicat al organizației.
CIGRE este o organizație independentă, non-profit, înființată în urmă cu 100 de ani pentru a sprijini dezvoltarea sectorului energiei electrice. CIGRE combină expertiza locală cu o perspectivă globală, reunind toți actorii din lanțul valoric al energiei electrice.
Circa 15.000 de experți din 100 de țări participă, în perioada 23-28 august, la CIGRE 2026 Paris Session pentru a discuta despre provocările electrificării. Ediția din 2026 pune în prim-plan cele mai importante teme pentru sector: impactul inteligenței artificiale și al centrelor de date asupra sistemelor electroenergetice; lecțiile și măsurile de răspuns în urma recentelor pene de curent de amploare; tehnologiile grid-forming, esențiale pentru integrarea unor ponderi ridicate de energie regenerabilă fără a compromite stabilitatea rețelei; evoluția piețelor de energie electrică și a mecanismelor de flexibilitate; securitatea cibernetică și planificarea infrastructurii.
Singura companie românească prezentă ca și expozant la această ediție este Enevo Group, care prezintă în cadrul standului expertiza sa în EPC și cybersecurity pentru infrastructuri energetice și organizează workshopuri dedicate, prezentări și demo-uri live ale platformei de securitate cibernetică SentryOT. AGERPRES/(AS-redactor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Păunescu (ASF): Piața obligațiunilor municipale are un potențial ridicat de creștere
Piața obligațiunilor municipale din România are un potențial ridicat de dezvoltare, în condițiile în care valoarea obligațiunilor locale aflate în circulație este de aproximativ două miliarde de lei, a declarat joi Cosmin Păunescu, șeful Serviciului Autorizare OPC și Supraveghere din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Vulpescu (BVB): Bursa lucrează cu MIPE la mecanisme de garantare a obligațiunilor municipale din fonduri europene
Bursa de Valori București (BVB) lucrează împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) pentru constituirea unor mecanisme de garantare, inclusiv a obligațiunilor municipale, în cadrul viitorului exercițiu financiar multianual al Uniunii Europene, a declarat joi directorul general al BVB, Remus Vulpescu. 'Bursa lucrează int
CFR Călători: Nouă trenuri internaționale vor pleca mai devreme din Budapesta, în perioada 7 - 8 noiembrie
Nouă trenuri internaționale care circulă din Budapesta spre România vor pleca cu 5 până la 35 de minute mai devreme, în perioada 7 - 8 noiembrie 2026, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria, informează joi CFR Călători. Potrivit unui comunicat al companiei, administrația feroviară ungară MAV Start a anunțat efectuare
INS: Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, în condițiile în care consumul populației s-a redus cu 11,3%, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2026, consumul fi
Producția industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni ale anului
Producția industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, pe fondul evoluțiilor negative din industria prelucrătoare, care a consemnat un declin de 4,4%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, producția și furnizarea de en
Peste 4 din 10 angajați români de minimum 55 de ani sunt dispuși să lucreze și după vârsta de pensionare (studiu)
Peste 4 din 10 angajați români cu vârsta de cel puțin 55 de ani sunt dispuși să își continue activitatea o perioadă după atingerea vârstei legale de pensionare, comparativ cu aproximativ o treime la nivel european, potrivit unui studiu realizat de o companie de soluții de resurse umane. În rândul angajaților români sub
Producători români din toate colțurile țării, la Festivalul Roadelor Toamnei din Buftea, în acest weekend
Cooperativa Caprirom Sud Muntenia organizează la Buftea, în perioada 17-18 octombrie, Festivalul Roadelor Toamnei, eveniment care reunește producători români din mai multe regiuni ale țării, în cadrul proiectului 'Poftim, din România!'. Festivalul, organizat în parteneriat cu Primăria Buftea, le va oferi vizitatorilor ocaz
Nazare: Asigurăm suplimentarea cu încă 2 miliarde de lei pentru bugetele Ministerului Transporturilor și Ministerului Mediului
Bugetele Ministerului Transporturilor și Ministerului Mediului vor fi suplimentate cu 2 miliarde de lei pentru achitarea facturilor aferente proiectelor PNRR, a anunțat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Investițiile în dezvoltare nu trebuie să se oprească din cauza blocajelor la încasare. Iar firmele care au executat lucrări
MADR: Modificările aduse Legii 122/2023 vizează combaterea pestei porcine africane și sprijinirea fermelor
Transportul ilegal a șase sau mai multe porcine va constitui infracțiune, iar animalele și vehiculele folosite la comiterea faptei vor fi confiscate, potrivit modificărilor aduse Legii 122/2023 privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane (PPA), adoptate miercuri în plenul Parlamentului României, informează Minister
Diana Buzoianu: Raportul Corpului de Control a identificat zeci de probleme sistemice la ANM
Raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului, finalizat în luna octombrie, a identificat zeci de probleme sistemice la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), iar conducerea instituției ar fi fost informată încă din noiembrie 2025 despre posibile nereguli în achizițiile directe, susține ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu
Grupul MOL va produce biometan într-o nouă instalație inaugurată la Szarvas
Grupul maghiar MOL a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului, la Szarvas, în urma unei investiții de peste 2,7 miliarde de forinți, potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis miercuri AGERPRES. Noua instalație poate produce, din biogaz, biometan cu un grad de puritate adecvat pentru injectarea în rețeaua
Pistol: Lotul 1 al Autostrăzii Bacău-Pașcani (A7) se apropie de 70%; finalizarea lotului anul acesta depinde de asigurarea finanțării
Lotul 1 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7) se apropie de 70%, iar constructorul român (UMB) este mobilizat în șantier cu 500 de muncitori și 350 de utilaje pentru a finaliza anul acesta lucrările pe cei 30,3 kilometri dintre Săucești și Trifești, a anunțat, miercuri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNA
Darău: Cea mai mare parte din PNRR a fost dedicată digitalizării
Cea mai mare parte din suma din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost dedicată digitalizării, fiind livrate 63 de aplicații guvernamentale în cloud, 240 de procese automatizate în administrația publică, 995 de sate conectate la internet de mare viteză, 580 de biblioteci modernizate și peste 61.000 de persoane formate în competențe
DNSC: Incident de securitate ce vizează vulnerabilități ale unor instalații frigorifice, descoperit în Franța
CERT-FR din cadrul Agenției Naționale de Securitate a Sistemelor Informatice din Franța (ANSSI) a emis o alertă cu privire la compromiterea unui număr semnificativ de controlere utilizate pentru administrarea și monitorizarea, de la distanță, a unor instalații frigorifice, informează Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), într-un comunicat
AAC: România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, în următorul exercițiu financiar
România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, care ar putea ajunge, într-un scenariu extins, la aproximativ 6,5 miliarde de euro în următorul exercițiu financiar, arată estimările Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC), publicate miercuri. Organizația anunță lansarea pe websit




