Cântăreața Dolly Parton, o legendă a muzicii country, a murit la vârsta de 80 de ani
Legendara cântăreața americană de muzică country Dolly Parton, interpreta unor piese celebre precum 'Jolene' și '9 to 5', a murit la vârsta de 80 de ani, a anunțat marți familia sa într-un mesaj video, informează AFP.
'Eu și familia mea am împărtășit o viață întreagă de amintiri frumoase alături de Dolly, dar la fel ați făcut și voi. Ea a fost mereu prezentă pe televizorul vostru, pe pick-upul vostru, pe CD-urile voastre sau în playlistul de pe telefonul vostru, devenind astfel un membru cu drepturi depline al familiei voastre', a declarat Brian Seaver, unul dintre nepoții ei, într-un videoclip publicat pe contul de pe X al artistei americane, despre care se știa că era bolnavă de ceva vreme.
Dolly Parton 'a deschis drumul pentru generații întregi de cântăreți, cantautori, muzicieni și visători proveniți din toate mediile', a adăugat el.
Familia cântăreței nu a precizat cauza decesului acesteia. Soțul ei, Carl Dean, pe care interpreta country l-a cunoscut la vârsta de 18 ani, a decedat anul trecut.
În luna mai 2026, cântăreața americană anunțase deja amânarea mai multor concerte, invocând probleme de sănătate.
Într-un videoclip publicat pe Instagram, ea a explicat atunci că recuperarea ei medicală decurgea bine, dar că nu era încă pregătită să urce din nou pe scenă.
Din imaginația și talentul ei muzical s-au născut aproximativ 3.000 de piese, inclusiv mai multe cântece devenite clasice ale genului country, precum 'Jolene' (1973), '9 to 5' (1980) și 'I Will Always Love You' (1974), o melodie reinterpretată ulterior de Whitney Houston, care a transformat-o într-un succes la nivel mondial.
De-a lungul unei cariere de peste 60 de ani, Dolly Parton, supranumită 'regina muzicii country', a lansat zeci de albume, a vândut peste 100 de milioane de discuri și și-a plasat piesele în fruntea topurilor country mai des decât oricare altă cântăreață. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citiţi şi:
* BIOGRAFIE: Dolly Parton, regina absolută a muzicii country
* SUA: Cântăreața Dolly Parton a murit din cauza unui cancer (presa americană)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Lionel Richie a fost supus unei intervenții pe cord
Cântărețul american Lionel Richie va rata cel puțin câteva concerte după ce a fost spitalizat recent și a suportat în această săptămână o intervenție pe cord pentru tratarea unei fibrilații atriale, a anunțat agentul său de presă, citat marți de revista Variety. 'Lionel a suportat o intervenție obișnuită pentru o fibrilație atrială.
Sarah Rizea, o tânără cu origini românești, a câștigat concursul Miss Italia 2026
Sarah Rizea, o tânără de 18 ani cu origini românești, care participă la concursuri de înot sincron și care locuiește în orașul Savona, este noua Miss Italia 2026, informează marți agenția de presă ANSA. Ea a fost încoronată luni seară la Castelul Santa Severa, la nord de Roma, câștigând titlul național după ce a intrat
Fratele prințesei Diana lansează marți o carte controversată, în care îl critică pe regele Charles al III-lea
Fratele prințesei Diana, Charles Spencer, își reglează conturile cu familia regală britanică, în special cu regele Charles al III-lea, într-o carte publicată marți, care ține prima pagină a ziarelor de câteva zile încoace, la aproape 30 de ani după moartea celebrei 'Lady Di', informează AFP. Volumul 'Swan Song: Diana,
Chad Gilbert, chitaristul formației New Found Glory, a murit la vârsta de 45 de ani
Chad Gilbert, chitaristul formației americane New Found Glory, a încetat din viață la vârsta de 45 de ani, după o luptă de cinci ani cu cancerul, a anunțat soția sa, Lisa Cimorelli, într-un mesaj emoționant pe Instagram, relatează marți agenția de presă EFE. 'În dimineața zilei de 20 septembrie, Chad Everett Gilbert s-a stins î
75 de pisici au fost găsite într-un mic apartament din Paris după evacuarea chiriașului
Activiștii pentru drepturile animalelor au descoperit peste 75 de pisici într-un mic apartament din Paris, a relatat luni presa franceză preluată de DPA. În urma evacuării forțate a unei locuințe sociale din arondismentul 15, poliția și un executor judecătoresc au solicitat sprijinul asociației caritabile YouCare, a relatat publicația Le Parisien.
Jarvis Cocker vorbește despre începuturile trupei Pulp într-un nou documentar
La aproape o jumătate de secol de la înființare, membrii trupei britpop Pulp sunt protagoniștii unui documentar care vorbește despre rădăcinile formației în visurile din copilărie ale solistului Jarvis Cocker, informează Reuters. În documentarul intitulat ''Pulp: What Do You Do for an Encore?'', Cocker citește fragmente din ju
Taylor Swift va fi recompensată cu Artist-Director Award la gala MTV Video Music Awards 2026
Cântăreața americană Taylor Swift va fi recompensată cu un premiu important la gala MTV Video Music Awards (VMA) din acest an, care va avea loc duminică seară în Statele Unite. Posturile CBS și MTV au anunțat luni că vedeta pop este câștigătoarea Artist-Director Award, un premiu aflat la ediția sa inaugurală, atribuit artiștilor care regizează unele sau chi
Sylvester Stallone a refuzat funcția de 'ambasador special' al lui Donald Trump la Hollywood
Deși Sylvester Stallone deține titlul de 'ambasador special' la Hollywood, ce i-a fost atribuit de Donald Trump, la aproape doi ani după numirea sa, protagonistul francizei cinematografice 'Rocky' a dezvăluit că nu a acceptat în mod explicit acest rol, informează revista Variety. 'Ei bine, pur și simplu s-a întâmplat',
Amanda Lear consideră că Miley Cyrus 'a copiat' unul dintre cântecele sale
'Mulțumesc, Miley, că ai copiat cântecul meu 'The Sphinx'! Mă simt flatată', a declarat cântăreața și actrița franceză Amanda Lear pe rețelele de socializare, considerând într-un mesaj plin de ironie că artista americană Miley Cyrus a plagiat unul dintre cântecele sale, informează luni AFP. În noul album al c
California introduce o zi Dolly Parton în calendarul oficial
Statul american California instituie o zi proprie de comemorare a cântăreței americane Dolly Parton, care a murit recent, conform proiectului de lege semnat duminică de guvernatorul Gavin Newsom, data aleasă fiind 25 septembrie, transmite luni DPA. Data a fost aleasă datorită unui joc de cuvinte legat de celebrul cântec al lui Parton, '
TOP CINEMA 'Resident Evil' face furori la box-office în weekendul de debut
Noul film al lui Zach Cregger, 'Resident Evil', a revoluționat box-office-ul în weekendul de lansare, cu încasări de 108,3 milioane de dolari la nivel internațional, informează luni agenția de presă EFE. Noua peliculă 'Resident Evil' a înregistrat cel mai bun debut din cei 24 de ani de istorie ai acestei serii
Ed Sheeran a vorbit de pe scena din Philadelphia despre situația din Gaza și a recunoscut 'greșeli'
Ed Sheeran a afirmat că situația din Gaza este 'nejustificabilă' și a recunoscut 'greșeli' sâmbătă seară la Philadelphia, în timpul primului său concert de la controversa din jurul eliminării rapper-ului Macklemore din turneul său din cauza remarcilor pro-palestiniene, transmite AFP. Rapper-ul, care urca pe scenă &i
Proteste pro-palestiene organizate înaintea concertului lui Ed Sheeran din Philadelphia (SUA)
Un protest pro-palestinian a fost anunțat în afara stadionului din Philadelphia (SUA) unde urmează să urce pe scenă, sâmbătă, cântărețul britanic Ed Sheeran, în primul său concert după excluderea din turneu a rapper-ului Macklemore din cauza unor comentarii cu privire la Gaza, gest care a determinat și alți artiști care cântau în deschider
Prima apariție publică a prințului Harry de la revenirea sa în Regatul Unit
Prințul Harry a fost prezent joi, la Londra, la o primă apariție publică, la scurt timp de la revenirea, în urmă cu trei săptămâni, în Regatul Unit împreună cu familia. El a participat la o serată organizată în cadrul Invictus Games, o competiție destinată militarilor răniți, pe care a fondat-o în 2014, informează AFP.
Două chitare ale lui Johnny Marr din The Smiths, vândute la licitație cu peste 650.000 de euro
Cele două chitare-vedetă ale licitației dedicate lui Johnny Marr, fost membru al formației britanice The Smiths, au fost vândute joi la Londra cu peste 654.000 de euro, conform casei de licitații Christie's, care a organizat evenimentul, transmite AFP. Chitara Rickenbacker 330 Jetglo din 1982, care a fost folosită la primele în












