logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Țuțuianu (AEP): A fost pus în transparență proiectul legii partidelor; se impune o reformă coerentă a cadrului electoral

Imagine din galeria Agerpres

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat vineri punerea în transparență decizională a proiectului legii partidelor politice, subliniind necesitatea unei reforme coerente și a unei reconfigurări de ansamblu a cadrului electoral.

'Arhitectura actuală a sistemului electoral, construită prin acumularea succesivă de reglementări și soluții punctuale, a ajuns la limitele funcționării sale eficiente și sustenabile și în acest context se impune o reformă coerentă și o reconfigurare de ansamblu a cadrului electoral, atât din perspectivă legislativă și instituțională, cât și operațională. În acest sens, am comunicat anterior că am constituit grupuri de lucru la nivelul Autorității Electorale Permanente, ne-am întâlnit cu partidele politice, cu societatea civilă și am avut foarte multe lucruri pe care le-am valorificat acumulate din practica organismelor electorale din anii electorali precedenți', a declarat Țuțuianu, într-o conferință de presă.

Proiectul a fost discutat cu partidele politice parlamentare. 'Vom avea o nouă discuție în data de 27 august, pentru că în procesul de consultare publică am primit propuneri de modificare, de completare din partea mai multor actori instituționali sau politici. În data de 26 august, la cererea unor organizații ale societății civile, la ora 10:00, va avea loc o dezbatere publică privind acest proiect de lege. După parcurgerea acestor etape, la data de 1 septembrie eu cred că Autoritatea Electorală Permanentă poate pune la dispoziție fie unui Guvern cu puteri de pline, fie unor grupuri parlamentare care vor să preia ca inițiativă legislativă acest proiect de lege', a precizat președintele AEP.

Potrivit acestuia, proiectul legii privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale este aproape finalizat, urmând să fie prezentat public și în transparență decizională pe la mijlocul lunii septembrie.

'Proiectul legii de organizare și funcționare a AEP-ului este aproape finalizat. La începutul lunii septembrie va fi pus în transparență. (...) Codul electoral se află în faza de documentare în cadrul grupului constituit la nivelul Autorității Electorale Permanente. Până acum am făcut documentare pe decizii ale Curții Constituționale, decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizii ale organismelor electorale, în principal decizii ale Birourilor Electorale Centrale din anii 2020, 2024, 2025. Am studiat dreptul comparat, în general, în statele membre ale Uniunii Europene, am verificat în ce măsură sunt modificări recente în legislația electorală a unor state din UE', a explicat Adrian Țuțuianu.

Conform AEP, proiectul legii privind partidele politice reformează cadrul juridic actual, aliniindu-l la standardele europene și la practica ultimelor decenii.

Reglementările propuse acoperă întregul parcurs al unui partid, de la constituire și înregistrare până la reorganizare, dizolvare și radiere. Sunt clarificate regulile privind identitatea partidului, drepturile membrilor, organizarea internă, patrimoniul, fundațiile politice și organizațiile de campanie. Totodată, procedurile de înregistrare și registrele sunt propuse a fi transferate în responsabilitatea Autorității Electorale Permanente și digitalizate, cu păstrarea controlului judecătoresc.

'Proiectul legii partidelor politice urmărește un echilibru între autonomia partidelor și cerințele de transparență, integritate și protecție a drepturilor politice. Proiectul mută legea partidelor de la un cadru centrat pe înregistrare și reguli generale la unul care reglementează întregul ciclu de viață al partidului, cu mai multă transparență, democrație internă, protecție a membrilor, disciplină financiară și digitalizare, păstrând însă autonomia politică a formațiunilor și controlul instanțelor', a indicat AEP.

Proiectul de act normativ poate fi consultat pe www.roaep.ro, la secțiunea Legislație electorală - Transparență decizională. Observațiile și propunerile pot fi transmise la adresa de e-mail legislatie@roaep.ro, până la data de 20 septembrie. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 2993

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 07-11-2026 14:02

Luca Niculescu, despre amenințările cu bombă: Este un motiv de preocupare; instituțiile responsabile lucrează

Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă, referitor la valul de amenințări cu bombă înregistrate în România și în alte state europene, ce au vizat mai multe avioane, că niciuna dintre alertele verificate nu s-a confirmat, iar instituțiile responsabile desfășoară investigații și colaborează cu partenerii europeni pentru a stabili cine

Politic 07-11-2026 13:44

Premierul Niculescu: Marea noastră dorință este de a nu avea taxe și impozite noi în 2027

Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă că Guvernul își dorește să nu introducă taxe și impozite noi în 2027, însă o decizie în acest sens va putea fi comunicată odată cu elaborarea bugetului pe anul viitor, în funcție de execuția bugetară, fondurile din PNRR și traiectoria fiscal-bugetară. Întreba

Politic 07-11-2026 13:24

Niculescu: Diversificarea surselor de energie și investițiile în stocare - soluții pentru creșterea independenței energetice

Diversificarea surselor de energie, dezvoltarea capacităților de stocare, îmbunătățirea transportului și a interconectărilor regionale, alături de proiectul Neptun Deep, sunt principalele soluții avute în vedere de Guvern pentru reducerea vulnerabilităților sistemului energetic și creșterea independenței energetice a României, a declarat, sâmb

Politic 07-11-2026 13:05

VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă

Premierul Luca Niculescu a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost repornită vineri seară, după aproximativ 100 de zile în care nu a produs energie din cauza debitului scăzut al Dunării, urmând să ajungă la capacitatea maximă de producție în următoarele 24 de ore. Premierul, care s-a aflat sâ

Politic 07-11-2026 10:42

Budăi: În ultima săptămână, miniștrii PSD au demonstrat că se poate guverna cu rezultate concrete pentru oameni

Miniștrii PSD au demonstrat, în ultima săptămână, că se poate guverna cu rezultate concrete pentru România și pentru oameni, a declarat deputatul social-democrat Marius Budăi. ''Am promis că schimbăm direcția. Și asta facem: prin fapte, nu prin vorbe! În ultima săptămână la guvernare, miniștrii PSD au demo

Politic 07-11-2026 10:32

Siegfried Mureșan: Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze PNL și USR

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan acuză încercări de divizare a PNL și USR, el afirmând că cele două partide vor lucra împreună pentru ''o bună guvernare pentru România''. ''Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze Partidul Național Liberal și USR-ul. Vor

Politic 07-11-2026 09:36

Neacșu - întâlnire cu reprezentanți ai structurilor MAI: Suntem în serviciul oamenilor; această responsabilitate trebuie să se regăsească în fiecare intervenție

Deficitul de personal, necesitățile logistice, dar și adaptarea cadrului de acțiune la noile provocări de securitate au fost subiecte abordate de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, la ședințele de lucru pe care le-a avut săptămâna aceasta cu șefii structurilor MAI. Potrivit unui comunicat al MAI, Neacșu a desfășurat, pe parcurs

Politic 07-11-2026 08:48

Premierul și ministrul Energiei - vizită la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă

Prim-ministrul Luca Niculescu se află sâmbătă, împreună cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă. Cei doi vor vizita CNE Cernavodă și vor avea o întâlnire cu managementul Nuclearelectrica privind activitatea și proiectele strategice. Vizita premierului și a ministr

Politic 06-11-2026 23:39

Ministrul Apărării a discutat cu Roxana Mînzatu despre operaționalizarea Hub-ului de Securitate Maritimă la Marea Neagră

Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, s-a întâlnit vineri cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, discuțiile vizând consolidarea capacității europene de apărare și rolul pe care România trebuie să îl aibă în definirea și dezvoltarea proiectelor europene de securitate, cu accent pe regiune

Politic 06-11-2026 23:24

Planul de acțiune al Inițiativei Central-Europene pentru 2027 - 2030, adoptat la reuniunea ministerială de la București

Reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Inițiativei Central-Europene a avut loc vineri, la Palatul Victoria, ocazie cu care au fost adoptate Declarația comună de la București și Planul de acțiune al ICE pentru 2027 - 2030. Evenimentul a încheiat Președinția în exercițiu a României, informează MAE pe pa

Politic 06-11-2026 19:23

Adrian Dan - numit consilier de stat la Cancelaria Prim-ministrului

Adrian Dan a fost numit vineri în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. ''La data de 9 noiembrie, domnul Adrian Dan se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', se arată în decizia semnată de premierul Luca Niculescu și publicată în Monito

Politic 06-11-2026 19:07

Timiş: Lidera opoziţiei din Belarus - premiată la Timişoara; apel pentru sprijinirea Ucrainei

Lidera opoziţiei democratice din Belarus, Sviatlana Tsikhanouskaya, a primit, vineri, Premiul "Timişoara pentru Valori Europene", în cadrul celei de-a treia ediţii a forumului omonim, pentru curajul de a rezista paşnic unui regim represiv şi pentru apărarea libertăţii şi demnităţii umane. În discursul susţinut la ceremonia de premiere, Sviatla

Politic 06-11-2026 17:35

USR amintește că a inițiat în urmă cu trei ani un proiect care sancționează trimiterea abuzivă a pacienților în privat

USR îi amintește ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, că a inițiat încă din 2023 un proiect de lege care sancționează trimiterea abuzivă a pacienților în privat, dar acesta nu a fost susținut de PSD. 'Lăsați circul, domnule Rogobete, și mai bine sunați-vă colegii de partid! Alexandru Rogobete s-a trezit brusc indignat pe internet. A

Politic 06-11-2026 16:42

VIDEO Nicușor Dan: Pericolul pentru democrație este că vocea legitimă a cetățeanului riscă să nu se mai audă

Pericolul pentru democrație este ca vocea legitimă a cetățeanului să nu se mai audă, să fie acoperită de sute, mii sau zeci de mii de conturi false plătite sau de un algoritm sau altul, a afirmat, vineri, președintele Nicușor Dan, la reuniunea de lucru cu tema ''Societatea informațională și democrația constituțională'', organizată în cadrul programului

Politic 06-11-2026 16:11

AEP: Acuzația că reforma legislației electorale ar servi interesele unui partid e nefondată și reprezintă o încercare de politizare

Autoritatea Electorală Permanentă a transmis vineri că reforma legislației electorale nu servește intereselor unui partid, ci funcționarea 'corectă' a democrației. Potrivit AEP, inițiativele sale vizează construirea unui sistem electoral 'coerent', 'predictibil' și 'rezilient', care să răspundă provocărilor actuale, dar și viito