Jianu: Lecția învățată din PNRR este că statul ar trebui să țină cont de nevoile reale ale economiei
Lecția principală pe care am învățat-o din Planul de Redresare și Reziliență al României (PNRR) este că statul ar trebui să programeze fondurile europene ținând cont de nevoile reale ale economiei, altfel vom avea iarăși un program eșuat, a declarat, marți, într-o conferință, președintele IMM România, Florin Jianu.
''Lecția principală pe care am învățat-o sau pe care statul ar trebui să o învețe este că dacă programăm fondurile europene neținând cont de nevoile reale ale economiei, de o capacitate de coordonare susținută, de o programare realistă pe câteva obiective majore, și să nu încercăm să facem de toate pentru toți, vom avea iarăși un program eșuat, așa cum se arată a fi PNRR'', a spus Jianu.
IMM România a realizat o analiză a implementării PNRR în patru domenii ''care sunt și cele mai vizibile, dar și cele mai mai importante'': infrastructura rutieră, autostrăzile, infrastructura feroviară, energia și digitalizare.
Analiza surprinde stadiul implementării la doar câteva săptămâni de termenul finalizării implementării PNRR, de 31 august, într-un moment în care autoritățile române și Comisia Europeană negociază ultimele ajustări ale portofoliului de proiecte.
Potrivit analizei, componenta de autostrăzi reprezintă unul dintre cele mai vizibile capitole ale PNRR, dar și unul dintre cele mai afectate de renegocierea cu Comisia Europeană din 2025. Din cei 429 km de autostradă nouă planificați inițial pe patru coridoare (A7 Moldova, A8 Unirii, A3 Transilvania și A1 Lugoj-Deva), două autostrăzi întregi (A8 și A3) au fost eliminate integral din finanțare, iar kilometrajul s-a redus cu peste 40%.
Jianu a mai arătat că infrastructura feroviară a urmat o traiectorie diferită de cea a autostrăzilor. Astfel, reducerea nu s-a făcut prin tăierea kilometrajului unui singur coridor, ci prin eliminarea selectivă a unor loturi întregi din proiecte mai mari. Coridorul Cluj-Napoca-Oradea a fost păstrat integral ca lungime, cu ținte de finalizare fizică renegociate în jos pentru ultimele loturi, în timp ce din coridorul Caransebeș-Timișoara-Arad a rămas activ doar o treime din traseul complet. Per ansamblu, componenta feroviară a pierdut aproximativ 33% din kilometrajul planificat inițial pe cele două mari coridoare.
În schimb, zona de energie este printre cele mai afectate de renegociere din punct de vedere structural, nu doar financiar. IMM România a remarcat faptul că spre deosebire de transport, unde reducerile au fost în principal proporționale, la energie renegocierea a inclus eliminări integrale (producția de baterii, cu un buget de 150 milioane euro) și suspendări unilaterale de contracte (hidrogen verde și fabricarea de panouri fotovoltaice).
Conform specialiștilor din IMM România, componenta C7 (Transformare digitală) este cea mai granulară dintre toate componentele analizate, cuprinzând 20 de măsuri distincte coordonate de instituții diferite (MEDAT, MS, MJ, MMFTSS, MAI, ANFP, ANAP, MIPE). Execuția globală rămâne redusă (sub 22% din buget), cu un tipar recurent: proiectele mari și strategice (cloud guvernamental, migrare aplicații, eHealth, identitate electronică, securitate cibernetică) au execuție financiară mult sub cea a proiectelor de o anvergură mai mică.
În concluzie, impactul pozitiv al PNRR constă în realizarea a aproximativ 257 km de autostradă, o investiție majoră într-un domeniu în care finanțarea exclusiv din surse naționale este dificil de susținut, și în modernizarea a aproximativ 220 km de cale ferată, contribuind la dezvoltarea unei alternative eficiente la transportul rutier de pasageri și mărfuri.
Principalele deficiențe ale PNRR constatate de IMM România: renunțarea la componenta privind producția de baterii, limitând o oportunitate de dezvoltare a capacităților naționale de stocare a energiei; eliminarea componentei privind producția de panouri fotovoltaice, cu diminuarea oportunității de dezvoltare a unui lanț valoric național în domeniul energiei regenerabile; reducerea obiectivului inițial de la aproximativ 429 km la 257 km de autostradă; reducerea obiectivului de la aproximativ 328 km la 220 km de cale ferată.
Cât privește digitalizarea IMM-urilor, impactul direct asupra întreprinderilor mici și mijlocii a fost mai redus, investițiile fiind orientate preponderent către proiecte de digitalizare ale sectorului public.
Confederația patronală menționează că, din etapa de elaborare, PNRR a prezentat limite în ceea ce privește consultarea și implicarea reală a partenerilor sociali, iar propunerile formulate de IMM România nu au fost reflectate în forma finală a Planului.
Astfel, IMM România a propus alocarea a 5,1 miliarde de euro pentru susținerea IMM-urilor, însă în forma finală a PNRR, pentru mediul de afaceri au fost prevăzute aproximativ 1,3 miliarde de euro.
De asemenea, IMM România a propus acordarea unor vouchere de 5.000 de euro pentru 100.000 de IMM-uri, însă această abordare nu a fost preluată în forma propusă.
Ca măsuri de sprijin pentru antreprenoriat și inovare au fost propuse programe precum: ''Romania Tech Nation'', pentru susținerea a 20.000 de start-up-uri digitale și programul EQUITY pentru facilitarea accesului la capital al IMM-urilor inovatoare, start-up-urilor și scale-up-urilor.
Implementarea a fost, însă, dificilă a schemei de digitalizare a IMM-urilor, cu granturi între 20.000 și 100.000 de euro, constată IMM România. AGERPRES/(A - redactor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
TAROM a efectuat zborul inaugural cu a doua aeronavă Boeing 737 MAX 8 la Chișinău
TAROM a introdus oficial în flotă cea de-a doua aeronavă Boeing 737 MAX 8 din flotă, care poartă numele 'Ivan Patzaichin', printr-un zbor inaugural pe ruta București - Chișinău, informează compania. Aeronava, adusă în România direct din Seattle de echipajele TAROM, a efectuat sâmbătă primul său zbor de linie &ic
ONRC: Peste 4.782 de firme și PFA au intrat în insolvență în primele opt luni din acest an
Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență în primele opt luni din acest an a fost de 4.782 , în creștere cu 4,85% față de perioada similară din 2025, când au fost înregistrate 4.561 de insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Comisia Europeană a lansat apelul pentru o nouă generație de Ambasadori ai Pactului Climatic European
Comisia Europeană a deschis, la 1 octombrie, apelul pentru o nouă generație de Ambasadori ai Pactului Climatic European, iar persoanele interesate se mai pot înscrie până la 31 octombrie 2026. În prezent, în România sunt activi 47 de ambasadori, dintr-un total de peste 1.100 de membri în toată Uniunea Europe
Negrescu: Menținerea ratingului României în categoria recomandată investițiilor este o gură de oxigen, nu un moment în care să deschidem șampania
Menținerea ratingului suveran al României în categoria recomandată investițiilor reprezintă o gură de oxigen într-o mare de probleme cu care se confruntă România, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu, dar a subliniat că 'nu este un moment în care să deschidem șampania'.
Nazare: România a trecut și actualul test de rating al agenției; este un rezultat obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății
România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P și se menține în categoria recomandată investițiilor, iar acest rezultat a fost obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății pentru corectarea dezechilibrelor și menținerea traiectoriei de reducere a deficitului, a transmis, vineri seara, ministrul interimar al Finanțelor, Alex
UPDATE Standard & Poor's a confirmat ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3
Standard & Poor's (S&P) a confirmat vineri ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3 (investment grade) și a menținut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară. Perspectiva negativă reflectă opinia S&P că riscurile de implementare legate de consolidarea finanțelor pub
Bursa de Valori București a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a acestei săptămâni, iar rulajul s-a cifrat la 98,90 milioane de lei (18,50 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1,76%, până
Tarifele decontate de CNAS nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești (studiu)
Tarifele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu realizat de cercetători și experți ai Academiei de Studii Economice (ASE) din București. 'În România, furnizorii publici și privați
Consiliul Concurenței: Intrarea noilor acționari în AnimaWings nu intră sub incidența Legii concurenței
Consiliul Concurenței a analizat operațiunea prin care BT Asset Management SAI SA, Winners Holding Investments SRL și Evergent Investments SA intenționau să intre în acționariatul AnimaWings Aviation SA și a constatat că nu intră sub incidența Legii concurenței, a anunțat vineri instituția. Analiza autorității de concurență a arătat că,
Tranzacția prin care BT Asset Management intenționa să intre în acționariatul AnimaWings nu s-a concretizat
Tranzacția anunțată în luna aprilie 2026, prin care BT Asset Management SAI SA (BTAM) intenționa să intre în acționariatul AnimaWings SA, nu s-a concretizat, iar BT Asset Management nu a fost și nu este acționar al companiei aeriene, potrivit unui comunicat al Băncii Transilvania. 'Referitor la tranzacția anunțată în luna
Nazare: Aseară am avut o nouă discuție cu reprezentanții Moody's, în care am explicat situația actuală a finanțelor publice
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o nouă discuție cu reprezentanții agenției de rating Moody's, cărora le-a prezentat situația actuală a finanțelor publice, evoluția execuției bugetare și provocările pentru anul 2027, precizând că progresele înregistrate în acest an trebuie continuate printr-un buget credibil pentru 2027 și predicti
Agrometeo: Seceta pedologică se menține în cea mai mare parte a țării în următoarea săptămână
Seceta pedologică moderată, puternică și extremă se va menține în cea mai mare parte a țării în perioada 2-8 octombrie, pe fondul rezervelor scăzute și deosebit de scăzute de apă din sol, iar precipitațiile vor fi reduse cantitativ sau chiar absente în aproape toate regiunile agricole, potrivit prognozei agrometeorologice, publicate de Administrația
AVR: Șapte echipe canine vamale din Ucraina, pregătite în România pentru combaterea contrabandei
Șapte echipe canine din cadrul Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei au absolvit un stagiu de perfecționare în România pentru depistarea drogurilor, țigaretelor, produselor din tutun și numerarului, informează, vineri, Autoritatea Vamală Română (AVR). Stagiul s-a desfășurat în perioada 21 septembrie - 2 octombrie 2026,
Jakubowicz (AAFBR): Scenariul de bază este menținerea ratingului BBB-, cu perspectivă negativă
Scenariul de bază este menținerea ratingului României la BBB-, cu perspectivă negativă, întrucât datele privind execuția bugetară arată că ajustarea fiscală a continuat inclusiv în perioada de interimat a Guvernului, iar în prezent fundamentele nu susțin o retrogradare, consideră președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din
ANPC a oprit temporar de la comercializare produse de un milion de lei și a dat amenzi de peste 4,8 milioane de lei
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a oprit temporar de la comercializare produse de peste un milion de lei și a dat amenzi contravenționale care depășesc 4,8 milioane de lei, în urma unor controale în perioada 28 septembrie - 2 octombrie. Potrivit unui comunicat al ANPC, au mai fost aplicate următoarele sa











