Tenis: Novak Djokovic, eliminat din debut la turneul de la Cincinnati (ATP)
Fostul lider mondial Novak Djokovic a fost eliminat, sâmbătă, în meciul său de debut la turneul Masters 1.000 de la Cincinnati (ATP) de către argentinianul Thiago Agustin Tirante, ocupantul locului 50 în clasamentul mondial, într-o partidă din turul secund marcată de problemele fizice ale legendei din Serbia, informează AFP.
Djokovic, în vârstă de 39 de ani, a început meciul în forță, dar a dat ulterior semne de oboseală, pierzând în cele din urmă cu 2-6, 6-4, 6-4, acesta fiind primul său meci de la înfrângerea suferită în semifinalele de la Wimbledon în fața lui Jannik Sinner, în urmă cu o lună.
Djokovic, numărul 5 mondial, și-a adjudecat primul set, dar căldura de la Cincinnati (29°C și o umiditate de 72%) a început să-și pună amprenta asupra campionului cu 24 de titluri de Grand Slam pe parcursul setului secund.
După o pauză medicală luată la scorul de 2-1, Djokovic părea în continuare vizibil afectat, iar Tirante a preluat treptat inițiativa. Jucătorul argentinian, în vârstă de 25, de ani s-a bazat pe serviciu și pe lovituri puternice de pe fundul terenului, reușind 13 ași și 40 de lovituri câștigătoare, inclusiv o lovitură cu dreapta cu o viteză de 193 km/h.
Revenit la Cincinnati după o absență de trei ani, Djokovic, triplu campion al turneului (2018, 2020, 2023), părăsește competiția din SUA în fazele incipiente, cu mai puțin de două săptămâni înainte de începerea US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului.
În contextul în care aparițiile sale în afara turneelor de Grand Slam devin tot mai rare, Djokovic a recunoscut că a fost învins de căldura sufocantă, totul pe fondul zvonurilor persistente privind retragerea sa din activitate.
'Se pare că nu voi mai reveni să joc (la Cincinnati), din păcate', a declarat el.
Tirante îl va întâlni în runda următoare pe spaniolul Martin Landaluce (67 mondial), care l-a învins pe italianul Matteo Arnaldi (locul 34) cu 6-4, 4-6, 6-4.
Rezultate consemnate sâmbătă în turul 2 la Cincinnati (ATP):
Terence Atmane (Franța) - Tomas Etcheverry (Argentina/N.26) 6-3, 7-6 (7/4)
Tommy Paul (SUA/N.18) - Hubert Hurkacz (Polonia) 6-4, 6-7 (3/7), 6-3
Daniel Vallejo (Paraguay) - Valentin Vacherot (Monaco/N.15) 6-3, 6-3
Rafael Jodar (Spania/N.12) - Denis Shapovalov (Canada) 7-5, 4-6, 7-5
Alejandro Tabilo (Chile/N.22) - Jan-Lennard Struff (Germania) 6-3, 6-4
Alexander Blockx (Belgia/N.28) - Mariano Navone (Argentina) 6-3, 6-4
Flavio Cobolli (Italia/N.7) - Miomir Kecmanovic (Serbia) 6-1, 4-6, 6-3
Thiago Tirante (Argentina) - Novak Djokovic (Serbia/N.3) 2-6, 6-4, 6-4
Martin Landaluce (Spania) - Matteo Arnaldi (Italia/N.31) 6-4, 4-6, 6-4
Rinky Hijikata (Australia) - Luciano Darderi (Italia/N.19) 6-4, 6-2
Jakub Mensik (Cehia/N.14) - Mattia Bellucci (Italia) 7-5, 2-6, 7-6 (7/5)
Jiri Lehecka (Cehia/N.9) - Matteo Berrettini (Italia) 6-4, 6-7 (3/7), 6-3
Arthur Fils (Franța/N.21) - Yannick Hanfmann (Germania) 7-6 (7/5), 6-1
Arthur Fery (Marea Britanie/N.32) - James Duckworth (Australia) 6-4, 2-6, 7-6 (7/4)
Alex De Minaur (Australia/N.5) - Quentin Halys (Franța) 1-6, 6-3, 7-6 (7/4).
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Victorie la scor pentru Olanda în Liga Națiunilor, 7-0 cu Grecia
Reprezentativa Olandei a realizat scorul serii în Liga Națiunilor la fotbal, 7-0 cu Grecia, pe teren propriu, în eșalonul de elită al competiției. Tijjani Reijnders a reușit un hat-trick (12, 18, 33), Jurrien Timber a semnat o dublă (40, 59), iar celelalte goluri au fost marcate de Crysencio Summerville (6) și Donyell Malen (62).
Tenis: Bogdan Pavel s-a oprit în semifinalele probei de dublu la Knoxville (challenger)
Perechea româno-americană Bogdan Pavel/Trey Hilderbrand a fost învinsă de cuplul Andy Andrade (Ecuador)/Johannes Ingildsen (Danemarca), cu 6-1, 6-2, vineri, în semifinalele probei de dublu la turneul de tenis challenger de la Knoxville (Tennessee), dotat cu premii totale de 107.000 de dolari. Pavel și Hilderbrand, favoriții n
Fotbal: România, învinsă de Elveția cu 3-1, în Elite League U20
Reprezentativa României a fost învinsă de echipa similară a Elveției, cu scorul de 3-1 (1-0), vineri seara, pe Stadio Comunale din Bellinzona, în primul său meci din noul sezon al competiției de fotbal Elite League U20. Mardochee Miguel (3), Felix Emmanuel Tsimba (55) și Jamie Atangana (89) au marcat pentru gazde, în ti
Tenis: Taylor Fritz și Thiago Tirante vor juca finala turneului de la Stockholm (ATP)
Americanul Taylor Fritz, locul 10 în ierarhia tenisului masculin, îl va avea adversar pe argentinianul Thiago Tirante, locul 51 mondial, în finala turneului ATP 250 de la Stockholm, dotat cu premii totale de 723.435 de euro, informează AFP și EFE. Vineri, în prima semifinală, Thiago Tirante l-a învins, cu 7-5, 7-6
Fotbal: Nicolas Jackson (Aston Villa), jucătorul lunii octombrie în Premier League
Senegalezul Nicolas Jackson, atacantul echipei de fotbal Aston Villa, a fost desemnat jucătorul lunii octombrie în Premier League, a anunțat vineri site-ul premierleague.com. Nicolas Jackson este primul jucător al lui Ast
Fotbal: Roberto De Zerbi (Tottenham), antrenorul lunii octombrie în Premier League
Roberto De Zerbi, tehnicianul italian al echipei de fotbal Tottenham Hotspur, a fost desemnat antrenorul lunii octombrie în Premier League, el obținând trei victorii și o remiză în această perioadă, informează site-ul Premier League.
Fotbal: Mauricio Pochettino este noul antrenor al lui Manchester United (oficial)
Argentinianul Mauricio Pochettino este noul antrenor al echipei de fotbal Manchester United, a anunțat vineri clubul englez, la o zi după demiterea lui Michael Carrick, survenită în urma rezultatelor slabe ale ''diavolilor roșii'', informează AFP. Mauricio Pochettino, în vârstă de 54 de ani, care se afla la c&
Auto - F1: Marele Premiu de la Madrid a generat 544 de milioane de euro și aproape 11.000 de locuri de muncă
Prima ediție a Marelui Premiu de Formula 1 al Spaniei, desfășurată pe circuitul de la Madrid, în luna septembrie, a generat un impact economic de 544 de milioane de euro în Comunitatea Madrid, a contribuit la crearea și menținerea a 10.948 de locuri de muncă, aducând venituri fiscale de 95 de milioane de euro, potrivit unui studiu realizat de PwC și
Atletism: Auriana Lazraq Khlass, suspendată 22 de luni pentru încălcarea regulamentului antidoping
Atleta franceză Auriana Lazraq Khlass, vicecampioană europeană la heptatlon în 2024, a fost suspendată pentru 22 de luni pentru încălcări ale regulilor de localizare, a anunțat vineri Unitatea pentru integritatea atletismului (AIU), citată de AFP. 'Tribunalul disciplinar a suspendat-o pe Auriana Lazraq Khlass pentru 22 de luni, încep&acir
Fotbal: Emmanuel Macron susține o posibilă candidatură a lui Arsene Wenger la președinția FIFA
Președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a oferit să-l sprijine pe Arsene Wenger într-o potențială candidatură a sa împotriva lui Gianni Infantino pentru președinția Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), relatează cotidianul The Telegraph, citat de agenția DPA. Potrivit ziarului englez, Macron intenționează să facă lobby pe lângă a
Atletism: Etiopianul Yomif Kejelcha, forfait pentru maratonul de la Valencia
Etiopianul Yomif Kejelcha, care în aprilie, la Londra, a devenit al doilea atlet care a alergat un maraton sub două ore, aste accidentat și, prin urmare, s-a retras de la maratonul internațional de la Valencia (Spania), programat pentru începutul lunii decembrie, o competiție în cadrul căreia ar fi putut spera la doborârea recordului mondial, au anunț
Hochei: Rusia amenință că va solicita compensații în cazul interdicției de a participa la CM din Germania
Federația rusă de hochei pe gheață a amenințat Germania, țara gazdă, că va solicita compensații în cazul în care echipa masculină a Rusiei îi va fi interzisă participarea la Campionatul Mondial din 2027, informează DPA. O cerere în acest sens a fost deja depusă la Comisia de etică a Federației internaționale de hochei pe gheață (IIHF),
David Beckham va fi inclus în panteonul gloriilor fotbalului american - Hall of Fame
David Beckham, fostul star al selecționatei Angliei, va fi inclus în panteonul gloriilor fotbalului american, National Soccer Hall of Fame, ca parte a promoției 2027, informează BBC. Fostul mijlocaș al echipei Manchester United, în vârstă de 51 de ani, a făcut senzație în 2007, când s-a transferat de la gigantul Real Madrid la ech
Fotbal: Mauricio Pochettino va semna un contract pe doi ani și jumătate cu Manchester United
Manchester United a ajuns la un acord cu argentinianul Mauricio Pochettino, care urmează să devină următorul antrenor al echipei din campionatul de fotbal al Angliei, informează Sky Sports. Conform sursei citate, actualul selecționer al Statelor Unite urmează să semneze un contract pe doi ani și jumătate cu gruparea de pe Old Trafford, la care îl va &ici
Baschet: NBA - Starul Stephen Curry (Golden State Warriors), indisponibil două săptămâni
Stephen Curry, starul echipei Golden State Warriors, a suferit o ruptură a unui mușchi oblic abdominal și va lipsi de pe teren cel puțin două săptămâni, a anunțat, joi, clubul din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), citat de AFP. Curry, în vârstă de 38 de ani, s-a accidentat în primul sfert al meciului pierdut de echipa














