Cel puțin 20 de morți după un cutremur cu magnitudine 7,7 în Indonezia (salvatori)
Cel puțin 20 de persoane au murit după un cutremur cu magnitudine 7,7 și zeci de replici care au lovit estul Indoneziei sâmbătă, a anunțat o agenție de salvare, potrivit Reuters.
Valuri de tsunami mai mici de 1 metru au fost înregistrate în mai multe zone ale națiunii din Asia de Sud-Est după cutremurul de dimineață. Avertizarea de tsunami a fost ridicată la aproximativ trei ore după seism.
Salvatori din jurul orașului portuar Maumere au găsit 20 de morți, șase răniți și doi oameni prinși sub dărâmături, a declarat Fathur Rahman, șeful agenției de salvare din oraș. Maumere este principalul oraș din Regența Sikka (în Indonezia, o regență este o diviziune administrativă de nivel secund, situată imediat sub nivelul unei provincii și la același nivel cu un oraș - n.r.) de pe insula Flores, în estul vastului arhipelag al Indoneziei.
Echipele nu au ajuns încă la Nagekeo, regiunea cea mai apropiată de epicentru, iar semnalele de comunicații de acolo au fost afectate, a declarat Fathur pentru Reuters. Încercările de a ajunge la Nagekeo cu mașina sunt blocate de alunecări de teren, în timp ce o altă echipă încerca să ajungă cu feribotul, a spus el.
Circa 2.000 de locuitori din Nagekeo au fost evacuați, iar la mai multe case, depozite și clădiri guvernamentale au fost raportate pagube, a declarat agenția națională pentru gestionarea dezastrelor (BNPB). Autoritățile au raportat, de asemenea, congestionarea traficului și întreruperi de curent care au afectat anumite părți ale regenței, a precizat aceasta.

Guvernatorul provinciei Nusa Tenggara de Est, Emanuel Melkiades Laka Lena, a declarat într-o conferință de presă că cel puțin cinci oameni au murit în timp ce dormeau, loviți de bucăți de clădiri prăbușite.
BNPB, care a estimat numărul victimelor cutremurului la un mort și patru răniți, a declarat că încă strânge informații.
Părți dintr-o clădire s-au prăbușit în praf și moloz, în timp ce oamenii țipau și fugeau pe stradă, se poate observa într-un videoclip de pe Facebook, verificat de Reuters ca fiind într-un port din Maumere.
'Cutremurul a fost masiv, șocul a fost atât de puternic, noi ne odihneam acasă cu familia', a spus Nona, o locuitoare în vârstă de 51 de ani din Talibura, un sat din Nusa Tenggara de Est. 'Eram 13 în casă și am fugit cu toții să ne salvăm', a adăugat ea.
Undele de șoc ale cutremurului au fost resimțite în Nusa Tenggara de Est, Nusa Tenggara de Vest și în anumite părți din Sulawesi de Sud, iar locuitorii din mai multe zone au declarat că mișcările telurice au durat aproximativ un minut, a declarat BNPB într-un comunicat.
'Majoritatea oamenilor au simțit șocul și au fugit din case', se arată în comunicat.
Un spital din districtul Ende din provincia Nusa Tenggara de Est muta pacienții afară, conform imaginilor de la Kompas TV, iar Kompas.com a raportat cel puțin o alunecare de teren.

Agenția de geofizică indoneziană BMKG a înregistrat primul cutremur la 4:58 a.m. (21:58 GMT) la o adâncime de 15 km, urmat de mai multe replici.
În 1992, aceeași zonă a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea de 7,5, care a provocat distrugeri extinse la acea vreme, a declarat agenția.
Centrul de avertizare de tsunami din Australia a declarat că seismul subacvatic 'nu va reprezenta o amenințare de tsunami pentru continentul, insulele sau teritoriile australiene'.
Indonezia se află în 'Cercul de Foc al Pacificului', o zonă extrem de activă din punct de vedere seismic, unde se întâlnesc diferite plăci tectonice, fapt ce produce un număr mare de cutremure și erupții vulcanice. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Cel puțin 38 de morți după cutremurul cu magnitudine 7,7 din Indonezia (bilanț actualizat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Două porții de băuturi alcoolice pe zi, asociate cu un risc 'considerabil mai ridicat' de deces prematur cauzat de alcool
Consumul a două porții de băuturi alcoolice pe zi este asociat cu un risc de 1 la 25 de deces prematur dintr-o cauză asociată alcoolului, conform rezultatelor unui studiu recent, citat duminică de Science Daily. Concluzia pune sub semnul întrebării ideea potrivit căreia 'un consum 'moderat' din punct de vedere social' ar fi inofensiv.
China: Populația în vârstă de peste 65 de ani o depășește în premieră pe cea sub 15 ani
Procentul persoanelor cu vârste de la 65 de ani în sus l-a depășit în China pentru prima dată pe cel al persoanelor cu vârste de până la 15 ani în anul 2025, conform Anuarului Statistic al acestei țări, relatează luni agenția EFE. China avea la sfârșitul anului 2025 o populație de 223,65 milioane de persoane în v
Nigeria/ Pacienta infectată cu Ebola, evacuată în Elveția
Pacienta din Nigeria infectată cu Ebola - primul caz din această țară din ultimii 12 ani - a fost evacuată luni dimineață cu un avion medical din capitala Abuja către Elveția, țara de origine a acesteia, transmit agențiile AFP și Reuters. Săptămâna trecută, acest prim caz de Ebola - singurul înregistrat până în prezent - a fost
Două medicamente combinate prelungesc perioada de supraviețuire într-un studiu clinic asupra cancerului pulmonar
Medicamentul Imdelltra, de la compania Amgen, utilizat în asociere cu un alt medicament, Imfinzi, imunoterapia produsă de AstraZeneca, a redus riscul de deces cu 58% în comparație cu administrarea exclusivă a medicamentului AstraZeneca la pacienții cu cancer pulmonar cu celule mici în stadiu extins, informează Reuters, care citează datele unui studiu prezen
Regele Felipe al Spaniei a fost operat de cataractă
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a suferit o intervenție chirurgicală la ochiul stâng pentru tratarea cataractei, a relatat agenția de presă Europa Press, care a citat casa regală spaniolă, potrivit DPA. Procedura de rutină, care a avut loc sâmbătă, a durat aproximativ o jumătate de oră și s-a încheiat fără complicații, potrivit articolului
Zeci de mii de cehi protestează împotriva reformei mass-media ca posibilă modalitate de cenzură (FOTO/VIDEO)
Zeci de mii de cehi au ieșit în stradă duminică la Praga pentru a susține libertatea presei și pentru a protesta împotriva unui plan de reformă a finanțării radioului și televiziunii publice, transmite dpa.
Poliția din Dubai avertizează asupra ofertelor false de locuri de muncă part-time
Poliția din Dubai avertizează persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă asupra ofertelor false pentru activități part-time, folosite de escroci pentru a obține date bancare sau pentru a implica victimele în transferuri financiare ilegale, relatează sâmbătă agenția de presă WAM. Centrul Antifraudă din cadrul Direcției Ge
VIDEO Proteste în Germania împotriva deportărilor, precum și față de planurile unui producător de armament
Câteva sute de persoane au protestat sâmbătă în mai multe aeroporturi din Germania împotriva deportării solicitanților de azil ale căror cereri au fost respinse și a extinderii infrastructurii destinate reținerii și expulzării acestora, în timp ce la Leipzig, în estul țării, alte câteva sute de persoane au manifestat îm
Ciocniri între poliție și manifestanți la un protest antiguvernamental la Bruxelles (FOTO/VIDEO)
Poliția belgiană a folosit gaze lacrimogene și spray cu piper în confruntările de sâmbătă de la Bruxelles cu manifestanți antiguvernamentali care cereau condiții mai bune în sistemul de învățământ, relatează Reuters.
Noi proteste în Portugalia față de criza locuințelor (FOTO/VIDEO)
Mii de persoane au manifestat sâmbătă în mai multe orașe din Portugalia împotriva crizei locuințelor și a lipsei unor soluții din partea guvernului, după mai bine de o săptămână de proteste, în cadrul cărora manifestanții au instalat corturi în spații publice, relatează EFE.
Franța / Manifestații de amploare, în mare parte pașnice, dar cu ciocniri la Paris (FOTO/VIDEO)
Zeci de mii de persoane au participat sâmbătă la manifestații în mai multe orașe din Franța, în condițiile unei mobilizări sporite a forțelor de ordine. Deși protestele s-au desfășurat în general pașnic, la Paris au izbucnit confruntări spre finalul marșului, unde poliția a intervenit cu gaze lacrimogene și un tun cu apă, relatează AFP.
UPDATE/Mii de tineri au protestat în Italia faţă de scumpirea vieţii şi măsurile de securitate ale guvernului Meloni (FOTO/VIDEO)
Mii de persoane, majoritatea tineri, au participat sâmbătă la manifestaţii organizate în mai multe oraşe din Italia împotriva creşterii costului vieţii, a chiriilor ridicate şi a cheltuielilor militare, într-o zi marcată de măsuri sporite de securitate după violenţele şi jafurile produse în urmă cu o săptămână la Milano, relatează
Mii de persoane au manifestat la Istanbul și Ankara împotriva presiunilor asupra presei
Câteva mii de persoane au manifestat sâmbătă la Istanbul și Ankara pentru a denunța presiunile constante exercitate de puterea președintelui Recep Tayyip Erdogan asupra presei, relatează AFP. 'Nu ne vom lăsa reduși la tăcere. Ajunge!', au scandat manifestanții, printre care se aflau numeroși jurnaliști reuniți pe malul asia
Mii de persoane au protestat la Tirana împotriva corupției și a premierului Edi Rama (FOTO/VIDEO)
Mii de persoane au manifestat sâmbătă la Tirana, cerând demisia premierului albanez Edi Rama și denunțând corupția și condițiile precare din sistemul de învățământ, relatează AFP.
Emiratele Arabe Unite/ Toate plajele publice din Ras Al Khaimah, închise după o deversare de petrol
Autoritățile din emiratul Ras Al Khaimah, din nordul Emiratelor Arabe Unite, au anunțat sâmbătă închiderea tuturor plajelor publice până la noi dispoziții, după o deversare de petrol de pe un petrolier în largul coastei de nord a țării, în apropierea strâmtorii Ormuz, potrivit agențiilor Xinhua și Reuters. A












