UPDATE Explozie la un depozit al unei companii bulgare care furnizează muniție Ucrainei
O explozie puternică, urmată de altele mai mici, a zguduit luni un depozit aparținând companiei bulgare EMCO, deținută de Emilian Gebrev, un om de afaceri care a furnizat arme Ucrainei și care a supraviețuit unei tentative de asasinat în 2015, pe care Bulgaria o atribuie Rusiei, informează EFE.
Ministrul de interne, Ivan Demerdjiev, a explicat că 'cel mai probabil' explozia s-a produs ca urmare a unui accident și a anunțat că nu s-au înregistrat victime.
Aproximativ 300 de muncitori de la această fabrică de arme și muniții au fost evacuați, potrivit unor surse guvernamentale regionale citate de postul BNT, care a mai relatat totodată că se pot vedea nori uriași de fum ridicându-se din zonă.
Explozia, care a putut fi resimțită pe o rază de 15 kilometri, s-a produs în jurul orei locale 10:00 în vecinătatea fabricii EMCO din localitatea Belița (centrul Bulgariei), potrivit mai multor mass-media bulgare și relatărilor localnicilor pentru EFE.
Agenția de presă BTA îl citează pe ministrul de interne bulgar, Ivan Demerdjiev, care a declarat că așezările din apropiere erau evacuate ca măsură de precauție în vecinătatea fabricii de muniții din satul Belița, unde a izbucnit un incendiu în urma unei explozii.
Drumul de la ieșirea spre satul Armiankovți a fost închis și a fost înființat un punct de control, a observat un reporter BTA.
Cinci autospeciale de pompieri și unități de jandarmerie se află la fața locului. Muncitorii au fost evacuați, a declarat Demerdjiev.
Potrivit lui Demerdjiev, au fost luate măsuri pentru stingerea incendiului în clădirea în care a izbucnit. 'Când sunt implicate materiale explozive, trebuie să luăm măsuri pentru a proteja și viața și sănătatea pompierilor', a spus el.
'Dorim să ne asigurăm că, în cazul extinderii incendiului, nicio persoană nu va fi rănită și flăcările nu se vor răspândi la alte clădiri', a adăugat ministrul bulgar.
La rândul său, primarul orașului învecinat Treavna, Dencho Minev, a informat anterior într-o postare pe Facebook că s-au produs explozii într-o parte a depozitelor fabricii din Belița, după ce un camion a luat foc, și că zona a fost izolată.
Nu au existat victime sau răniți în urma incendiului, a anunțat și Minev pe Facebook. Incendiul din unitate a fost stins de pompierii din Treavna și Gabrovo.
Toți muncitorii au fost evacuați de fabrica de muniții EMCO Ltd., a adăugat Minev.
'În prezent se lucrează la stingerea incendiilor care s-au extins în zonele împădurite din apropierea locului incidentului. Cauzele incendiului vor fi stabilite abia într-o etapă ulterioară', a adăugat el. 'Din cauza fumului și a poluării aerului, îndemnăm oamenii să țină ferestrele caselor închise, să folosească măști de protecție și să evite ieșirile în aer liber', a mai declarat Minev.
Primarul orașului Travna a explicat că în orașul Placikovți va fi înființată o stație mobilă pentru a monitoriza calitatea aerului din cauza răspândirii fumului gros pe o suprafață amplă.
Echipe de poliție și pompieri, precum și oficiali ai Inspectoratului Regional pentru Mediu și Ape (RIEW) - Veliko Tarnovo, se află la fața locului. 'Continuăm să menținem contactul constant cu conducerea fabricii și cu toate instituțiile implicate', a adăugat Minev.
Sistemul BG-ALERT a fost activat în legătură cu exploziile de la fabrica EMCO Ltd. Alerta se referă la un incendiu și solicită cetățenilor să respecte instrucțiunile autorităților Ministerului de Interne și să evite zona. Alerta a fost activată de guvernatorul regional al orașului Gabrovo.
Într-o postare pe Facebook, Administrația Regională Gabrovo a declarat că incidentul de la fabrica militară din Belița s-a produs la scurt timp după ora 10:30.
'Conform informațiilor inițiale, un incendiu a izbucnit într-un camion, urmat de explozii într-o parte a depozitelor fabricii. Noroi groși de fum se ridică deasupra zonei', se arată în postare. 'Îi îndemnăm pe cetățeni să nu se apropie de zonă și să respecte instrucțiunile autorităților de aplicare a legii și ale instituțiilor competente. În prezent, nu există informații despre decese sau răniri', a adăugat administrația regională.
În 2023, o explozie a avut loc la o altă fabrică EMCO din orașul Karnobat, unde era depozitată muniție care urma să fie trimisă în Ucraina. Însuși Gebrev a exclus atunci posibilitatea ca explozia să se fi produs accidental sau din cauza unei erori umane. Cu un an înainte, la aceeași fabrică mai avusese loc un incendiu.
Gebrev ținea muniție destinată Ucrainei și într-un depozit din Republica Cehă, care a suferit o explozie în 2014, pentru care guvernul ceh a dat vina la acea vreme pe serviciul de informații rus, GRU.
Acest om de afaceri a fost otrăvit în aprilie 2015 cu agentul neurotoxic Noviciok, același folosit de agenți GRU în tentativa de asasinat din 2018 asupra fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale, Iulia. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: mvr.bg
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iranienii sunt îndemnați să își diminueze consumul de gaze cu 10% înaintea iernii
Președintele parlamentului iranian a cerut duminică populației să diminueze consumul de gaze cu 10%, pe măsură ce se apropie iarna, pentru a reduce tensiunile asupra aprovizionării în timpul sezonului rece, relatează AFP. Iranul se confruntă de mult timp cu o penurie de gaze naturale, esențiale pentru încălzire, exacerbată de războ
Portugalia: Poliția a evacuat din nou taberele activiștilor pentru locuințe
Poliția portugheză a anunțat duminică dimineață că a evacuat din nou peste noapte taberele activiștilor pentru locuințe instalate la Lisabona și Porto, în timpul unor operațiuni a căror violență a fost denunțată de organizatorii mișcării, informează AFP. Într-un mesaj postat pe X, poliția a anunțat că ''a intervenit î
Rusia: Doi bărbați au fost uciși la Belgorod într-un atac aerian ucrainean (GALERIE FOTO)
Doi bărbați au fost uciși și 13 persoane au fost rănite în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un atac masiv cu drone al Ucrainei asupra orașului Belgorod din Rusia, situat în apropierea graniței, au anunțat duminică autoritățile ruse, conform AFP. În ultimele 24 de ore, au avut loc 154 de atacuri în &icir
Atac mortal în Franța: Arestul preventiv al suspectului, ridicat din motive psihiatrice (parchetul antiterorist)
Arestul preventiv al atacatorului care a ucis o persoană și a rănit alte cinci în regiunea pariziană vineri a fost suspendat din motive psihiatrice, a anunțat duminică Parchetul Național Antiterorist (PNAT), conform AFP. ''În urma unui examen psihiatric efectuat asupra lui Kevin T. sâmbătă seara, arestul său preventiv
Manifestație la Paris: 142 de rețineri, anunță poliția (FOTO/VIDEO)
Un total de 142 de persoane au fost reținute, dintre care 126 au fost plasate în arest, în marja demonstrației de sâmbătă de la Paris în legătură cu scăderea puterii de cumpărare și apărarea serviciilor publice, a anunțat duminică purtătoarea de cuvânt a poliției, conform AFP. ''Această demonstrație a avut
Spania: 128 de persoane au fost arestate în cursul nopții la Barcelona pentru vandalism și jaf, conform poliției (FOTO/VIDEO)
Un număr de 128 de persoane, între care 73 de minori, au fost arestate la Barcelona în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru acte de vandalism, deteriorarea proprietății publice și jafuri, a anunțat poliția catalană, conform AFP. ''În prezent, redactăm procesele verbale care vor fi trimise parchetului pentru m
Iranul susține că o reluare a războiului nu i-ar schimba politica
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi susține că o reluare a ostilităților cu Israelul și Statele Unite nu va schimba politica Iranului, în contextul în care negocierile dintre Teheran și Washington rămân blocate, relatează AFP. Încheierea unui armistițiu în aprilie, urmată de semnarea unui memorandum de &ic
Kim Jong Un a efectuat o deplasare de o zi în China, pentru o vizită la un memorial de război
Liderul nord-coreean Kim Jong Un s-a întors dintr-o deplasare surpriză de o zi în orașul chinez de frontieră Dandong, unde a vizitat un monument istoric dedicat Războiului din Coreea, a relatat duminică media de stat nord-coreeană, conform Reuters. Kim a vizitat orașul sâmbătă și s-a întors pe cale rutieră, travers&acir
Alegeri în SUA: În campanie pentru democrați, Obama îl atacă dur pe Trump
Fostul președinte american Barack Obama a revenit sâmbătă în campanie cu un miting în Ohio pentru a-i susține pe candidații democrați la alegerile de la mijloc de mandat din 3 noiembrie, ocazie cu care l-a criticat dur pe liderul de la Casa Albă, Donald Trump, relatează AFP. ''După doi ani de haos, cruzime, corupție ș
Bulgarii votează la alegerile prezidențiale pe fondul temerilor legate de securitate și al diviziunilor privind războiul din #Ucraina
Bulgarii au început duminică să voteze pentru a-și alege președintele, într-un scrutin marcat de preocupări legate de securitate, în urma unei serii de atacuri cu drone asupra unor nave comerciale în Marea Neagră, în apropiere de coastele Bulgariei, relatează AFP. Secțiile de votare s-au deschis la ora locală 7:00
Sârbii votează duminică în alegeri anticipate, în timp ce studenții încearcă să-l înlăture pe Vucic
Serbia votează duminică, în timp ce o mișcare de protest studențească de amploare încearcă să-l înlăture de la putere pe liderul populist Aleksandar Vucic, aflat la conducere de mult timp, aceasta reprezentând cea mai mare provocare la adresa regimului său din ultimul deceniu, relatează Reuters. Alegerile parlamentare a
Musk acuză Ucraina de încălcarea condițiilor de utilizare ale Starlink
Magnatul american din domeniul tehnologiei Elon Musk, șeful SpaceX, a acuzat Ucraina că a încălcat condițiile de utilizare ale Starlink, după câteva zile de limitare a vitezei pe fondul tensiunilor cu Washingtonul, relatează AFP. ''Condițiile de utilizare ale Starlink au rămas coerente: este un sistem civil, nu un mijloc de
Autoritatea Palestiniană cere intervenția comunității internaționale în urma operațiunii israeliene din Hebron
Autoritatea Palestiniană a cerut sâmbătă comunității internaționale să intervină în urma acțiunilor forțelor de securitate israeliene în zona Hebron, din Cisiordania ocupată, denunțând strămutarea locuitorilor, demolarea locuințelor și a altor clădiri, precum și izolarea unor localități, relatează dpa. Autoritatea Pales
VIDEO Manifestație împotriva guvernului Netanyahu, cu trei zile înaintea alegerilor legislative
Câteva mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Tel Aviv pentru a participa la o manifestație împotriva guvernului israelian condus de Benjamin Netanyahu, cu trei zile înaintea alegerilor legislative, scrutin perceput pe scară largă drept un referendum privind susținerea sau respingerea actualului premier, relatează AFP.
VIDEO SUA/Alegeri Trump le cere alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului
Președintele american, Donald Trump, le-a cerut sâmbătă alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului, programate pentru 3 noiembrie, îndemnându-i să susțină candidații Partidului Republican, relatează EFE. 'Asigurați-vă că toți cei pe care îi cunoașteți votează pen














