Peste o sută de case izolate, electrificate în șase ani prin programul 'Energie pentru Viață'
Asociația Energia Inteligentă (AEI) a electrificat în șase ani în jur de 97 de case în 38 de cătune și probabil într-o lună, după ce va mai obține niște bani, va electrifica încă zece case în Munții Cernei, în comuna Padeș, a declarat președintele AEI, Dumitru Chisăliță, cu prilejul unei astfel de acțiuni.


'Noi suntem la a 11-a ediție a 'Energie pentru Viață'. Suntem în munți Cernei, județul Gorj, comuna Padeș. În această săptămână, am reușit să electrificăm zece case în trei cătune pe care le are această comună. Suntem în situația de a fi astăzi într-o casă unde găsim șapte copilași care n-au văzut până astăzi ce înseamnă un bec, n-au știut ce înseamnă să apeși un întrerupător, cu atât mai puțin putem să vorbim de a vedea un desen animat, de a vedea ceva cu care copiii pe care îi știm noi sunt foarte obișnuiți și există o chestiune pe care nici nu o mai bagă în seamă: să iei telecomanda, să aprinzi televizorul e o chestie de normalitate. Oamenii ăștia nu înțeleg, nu știu, pentru ei totul este o noutate, pentru ei este o renaștere, așa cum și pentru noi a fost o idee foarte importantă să venim în Padeș, pentru că încercăm în fiecare an să găsim un laitmotiv pentru care să convingem autoritățile din România că ceea ce se întâmplă cu aceste case neelectrificate nu este o situație individuală, nu este doar o excepție. Reprezintă un flagel. Este absurd ca în secolul 21 să nu poți să garantezi accesul, pe care inclusiv Constituția îl garantează, la energie', a transmis Chisăliță, după finalizarea montării unui sistem de panouri electrice pe o casă.


Președintele AEI a lansat, totodată, la Padeș, Proclamația pentru Electrificarea Ultimelor Case din România, pe care speră să o audă și autoritățile decidente, în condițiile în care mai sunt 5.600 de case în România care nu au curent electric.


'Am venit la Padeș lansând Proclamația de Electrificare a Caselor, pentru că în 1821 ceea ce înseamnă modernizarea României a plecat de aici, de la Padeș, a plecat de la proclamația de la Padeș, a plecat de la prima idee care a existat vreodată pe aceste teritorii că norodul este cel care trebuie să dicteze, iar conducătorii trebuie să-și asume responsabilitățile de lideri și a face ca acest norod să beneficieze de un minim necesar. Credem că proclamația pe care o lăsăm astăzi de la Padeș, de electrificare, ar trebui să fie - noi sperăm să fie - auzită de autorități pentru că a electrifica cele 5.600 de case care mai sunt în România înseamnă o sumă foarte mică la nivelul autorităților. E adevărat că este o sumă foarte mare dacă ne gândim la ceea ce facem noi, dar credem că se poate și credem că semnalul de alarmă pe care îl tragem trebuie să fie unul de așa natură încât chiar să miște lucrurile', a explicat Dumitru Chisăliță.

Șeful AEI a subliniat că asociația a lansat în urmă cu șase ani acest proiect de electrificare a caselor izolate, iar anul acesta probabil că se va depăși suta de case care au acum curent electric.
'Proiectul a plecat de la o serie de întâmplări pe care le-am avut la nivel personal în România, în munți, vizavi de această lipsă a energiei electrice din foarte multe imobile. Până la momentul de față, inclusiv cu ce am făcut aici, avem 38 de cătune pe care le-am electrificat. Avem undeva la 97 de case. Ne vom întoarce după ce vom mai obține niște bani, probabil într-o lună, să mai electrificăm încă zece case în această zonă. Deci, anul acesta vom depăși suta de case electrificate de asociație în șase ani, o acțiune prin care, repet, nu avem pretenția de rezolvare a problemei României. Avem în schimb pretenția de a trage un semnal, un semnal foarte puternic, că și oamenii aceștia sunt până la urmă români și fac și ei parte din norodul României și trebuie și ei ajutați, și nu abandonați', a arătat specialistul în energie.

Costurile asociate proiectului pentru electrificarea unei case sunt în jur de 5.000 de euro.
'Aceasta este proclamația de la Padeș, de a înțelege că această problemă nu este o problemă a unei asociații, este o problemă a unei Românii, este problema tuturor românilor și nu trebuie să întoarcem capul, nu trebuie să închidem ochii, nu trebuie să ne facem că nu știm. Trebuie să recunoaștem că, da, este o mare problemă, că suntem unici în Europa și din acest punct de vedere. Suntem unici din nou într-un mod al ultimului loc pe care îl ocupăm, iar a merge mai departe, a fi într-adevăr într-o Românie care ține capul sus, aceasta trebuie să fie realizată ținând seama și de aceste greutăți care există: mii de case, mii de copii, mii de oameni care stau în întuneric, la lumina lumânării sau a lămpii cu petrol', a spus reprezentantul asociației.

În ceea ce privește durata procesului de electrificare a unei case, aceasta poate fi de câteva luni, chiar jumătate de an.
'Luni, luni, în situația în care reușim să obținem bani, pentru că sunt și situații în care ajungem, facem proiectul, ne întoarcem cu devizul și nu reușim să obținem bani. Unul dintre cele mai tragice situații a fost acum patru ani, eram în Munții Vrancei, când am mers și am făcut proiectele undeva în luna martie. Ne-am străduit să obținem bani, i-am obținut și ne-am putut întoarce să punem panourile abia undeva în luna octombrie, adică au fost cam șase luni. Într-una dintre case stăteau două persoane - mama și fiica. Bunica avea 87 de ani, fiica avea 62 - 63 de ani. Bunica a murit până ne-am întors noi cu panourile și ne povestea fiica ei, care a rămas singură, că pe patul de moarte ultimele cuvinte ale mamei ei au fost: 'N-au mai venit băieții ăia să ne pună lumină'', a relatat Chisăliță.

El a atras atenția că în cazul acestui proiect de electrificare a caselor este o problemă în a apela la fonduri europene.
'Nu că nu putem să le atragem. Există, practic, o problemă reală. Situația aceasta a caselor fără energie electrică este cvasinecunoscută, atât la nivelul autorităților române, cât și la nivelul Bruxelles-ului. Ca atare, toate proiectele care au fost făcute pentru finanțare au plecat de la ideea fie a consumatorului vulnerabil, din perspectiva banilor - nu poate să își plătească factura -, fie și din perspectiva reducerii emisiilor de dioxid de carbon. Ok, nu poate să-și plătească factura, dar să-l ajutăm cu un sistem care practic îl scoate din sărăcie, dar în același timp reduce și amprenta de carbon. În cazul acesta, culmea, noi ajungem în situația în care dacă electrificăm, creștem amprenta de carbon, nu o scădem. Și atunci pur și simplu aceste case nu se încadrează pe tipul de fonduri care există în momentul de față pentru că nu îndeplinește acest indicator de performanță, de a reduce emisiile de carbon. Momentul în care vii cu aceste echipamente care se fac cu emisii de carbon: că topim aluminiul, că îl prelucrăm, că îl tăiem, că facem sticlă, toate sunt procese care generează emisii de carbon. Punându-le, creștem amprenta de dioxid de carbon, n-o scădem, și atunci, din această perspectivă, nu se încadrează în obținerea de fonduri europene', a precizat acesta. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Cristian Anghelache, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: Oana TILICĂ / AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dumitru Chisăliță a preluat mandatul de ministru al Energiei
Dumitru Chisăliță a preluat miercuri mandatul de ministru al Energiei de la Ilie Bolojan, care a asigurat interimatul la conducerea instituției. 'Predarea mandatului s-a desfășurat în spiritul dialogului și al colaborării, cu respect pentru activitatea desfășurată până în prezent și cu angajamentul de a asigura continuitatea proiectelor s
Fitch a confirmat ratingul Romgaz la 'BBB -' cu perspectivă negativă
Agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat, miercuri, ratingul SNGN Romgaz S.A la 'BBB minus' cu perspectivă negativă, similar cu ratingul suveran al României. Potrivit agenției de evaluare, profilul de credit al Romgaz reflectă poziția dominantă a companiei pe piața de gaze naturale din România, potențialul de creștere a prod
BVB a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri, iar rulajul total s-a cifrat la 131,96 milioane de lei (24,76 milioane de euro), din care 108,65 milioane lei (20,4 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de c
Natalia Intotero a preluat miercuri mandatul de ministru al Mediului
Natalia Intotero a preluat miercuri, mandatul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, prima zi la conducerea instituției fiind dedicată dialogului cu angajații ministerului, cunoașterii echipei și stabilirii priorităților pentru perioada următoare, într-un context în care numeroase proiecte și angajamente necesită decizii și măsuri urgente. C
ANAT: Parlamentul European a aprobat noi reguli privind drepturile pasagerilor
Parlamentul European a aprobat, în ședința plenară din 20 octombrie, acordul privind consolidarea aplicării drepturilor pasagerilor în Uniunea Europeană, rezultat în urma negocierilor dintre Parlament, Consiliu și Comisia Europeană. Conform unui comunicat al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), noile reglementări urmăresc simpl
Dănescu (ARB): Băncile au propus în 2023 o taxă de 1% pe cifra de afaceri, dar Guvernul a stabilit-o la 2%
Băncile au propus Guvernului, în anul 2023, introducerea unei taxe temporare de 1% pe cifra de afaceri, pentru a contribui la reducerea deficitului bugetar, însă Executivul a decis aplicarea unei cote de 2%, majorată ulterior la 4%, a declarat, miercuri, Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), la Profit Financial Forum 2
Popa (MTI): Se pornesc utilajele TBM pentru forarea tunelurilor pe secțiunea dintre stația Tokyo și Aeroportul Otopeni
Secțiunea Sud a Magistralei 6 de metrou a ajuns la un stadiu fizic de 78%, iar secțiunea de Nord la 34%, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina de Facebook. 'Mă bucur că am reușit să îmi încep mandatul în șantier. Intrăm într-o etapă a construcției Magistralei 6 de metrou. Se
Manea (BCR): Creditarea ar putea crește cu 4-5% în 2027
Creditarea ar putea înregistra o creștere de 4-5% în anul 2027, însă evoluția va fi diferită de la un segment la altul, a declarat miercuri Sergiu Manea, CEO al Băncii Comerciale Române (BCR) și președinte al Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), la Profit Financial Forum 2026. 'Cred că ne uităm în continu
ITM București a aplicat amenzi de peste cinci milioane de lei în domeniul construcțiilor
Inspectorii de muncă din cadrul ITM București au aplicat amenzi în valoare de peste cinci milioane de lei, în perioada 12-16 octombrie, în cadrul Campaniei Naționale în domeniul construcțiilor. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, acțiunea a avut ca obiectiv prioritar identificarea și combaterea c
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni (sindicate)
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni, iar situația acestora necesită intervenția imediată a Guvernului pentru identificarea unui mecanism legal și financiar de plată a restanțelor, susțin reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV), într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Dănescu (ARB): Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România
Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România, în condițiile în care aproximativ 80% dintre cele 124 de proiecte cu care lucrează Asociația Română a Băncilor (ARB) sunt legate de acest risc, a declarat președintele executiv al ARB, Florin Dănescu, la Profit Financial Forum 2026. 'Din perspectivă
Petrescu (ASF): Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară
Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară și de resursele bugetare, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, în cadrul Profit Financial Forum 2026. 'România se confruntă cu o suprapunere a vulnerabilităților interne
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.677 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici din România pun la dispoziție 30.677 de locuri de muncă, în această perioadă, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.625); lucrător comercial (1.611); manipulant mărfuri (1.388); muncitor neca
Conferința internațională 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment', la cea de-a treia ediție
New Strategy Center organizează, în joi și vineri, cea de-a treia ediție a conferinței internaționale 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment'. 'Reconstrucția Ucrainei înseamnă din perspectiva României în primul rând conectivitate în triunghiul strategic România - Moldova - Ucraina. Î
CECCAR respinge tentativa de instituire a unui monopol profesional prin modificarea Legii avocaturii și a Codului civil
Dezvoltarea unei profesii nu se poate realiza prin limitarea competențelor celorlalte profesii și prin restrângerea libertății economice, transmite Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), care își exprimă profunda îngrijorare și dezaprobarea fermă față de propunerea legislativă pentru modificarea și complet







