VIDEO Președintele kazah îl îndeamnă pe omologul său rus să înghețe războiul în #Ucraina
Președintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a cerut sâmbătă înghețarea războiului din Ucraina, îndemn făcut în timpul unei întâlniri cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează agențiile AFP și EFE.
'Probabil că a sosit momentul să înghețăm acest conflict și să revenim la formula Istanbul, întrucât acolo s-au obținut rezultate semnificative', i-a spus Tokaev lui Putin, la întâlnirea care a avut loc în orașul rus Omsk.
Președintele kazah s-a referit astfel la negocierile desfășurate la Istanbul în martie-aprilie 2022, după ce în februarie Rusia lansase invazia în Ucraina.
Conform versiunii Moscovei, atunci aproape fusese convenit un acord de pace, dar care în final a fost abandonat de Kiev la cererea Washingtonului și a premierului britanic Boris Johnson, iar Ucraina nu a mai dorit să-l semneze de îndată ce trupele ruse s-au retras din zona capitalei Kiev.
Conform versiunii Kievului, acordul nerealizat în cele din urmă cuprindea clauze care cereau Ucrainei să adopte un statut de neutralitate geopolitică, în special să nu adere la NATO, să-și limiteze capacitățile militare și să acorde un statut special provinciilor din estul țării, clauze față de care președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat categoric opoziția.
Președintele kazah a adăugat că oprirea luptelor trebuie realizată 'în mod natural, sub garanțiile marilor puteri, inclusiv ale Rusiei'. Toate acestea sunt necesare pentru a 'avansa către o pace mult așteptată', a argumentat președintele Tokaev la întrevederea de sâmbătă cu Putin.
El a remarcat de asemenea că războiul ruso-ucrainean are un caracter interstatal și este dificil de înțeles. 'Natura acestui conflict nu este deplin clară pentru mulți, inclusiv pentru noi. De exemplu, într-un conflict cum a fost cel dintre Azerbaidjan și Armenia, esența sa, originile sale, ne-au fost perfect clare. Se înrădăcinau în istorie. Însă aici, este foarte greu de înțeles', a spus președintele kazah.
Kazahstanul are cu Rusia o relație apropiată de cooperarea strategică, dar nu a aprobat invazia acesteia în Ucraina, iar Tokaev i-a transmis lui Putin după lansarea invaziei în 2022 că țara sa nu va recunoaște niciodată anexarea de către Rusia a regiunilor ucrainene Donețk și Lugansk.
Deși a menținut o politică echilibrată față de părțile implicate în acest conflict, Kazahstanul a devenit o victimă colaterală a acestuia, în urma atacurilor cu drone asupra terminalului petrolier din portul rus Novorossiisk.
Acest terminal se află la capătul conductei petroliere Caspian Pipeline Consortium (CPC), prin care sunt transportate aproximativ 80% din exporturile de petrol ale Kazahstanului, care a anunțat săptămâna acesta că este nevoit în aceste condiții să suspende livrările de petrol prin acel terminal.
Exporturile de petrol kazah au fost perturbate în mod repetat de atacurile ucrainene cu drone asupra stațiilor de pompare din Rusia și asupra terminalului maritim de încărcare din portul Novorossiisk.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul Republicii Moldova a traversat înot Strâmtoarea Bosfor alături de fiul său
Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a traversat duminică Strâmtoarea Bosfor într-o cursă de înot de 6,5 kilometri, alături de fiul său, căruia îi făcuse această promisiune la începutul anului, transmite Moldpres. 'În ianuarie i-am promis fiului meu că vom traversa împreună, înot&
UE promite continuarea sprijinului pentru #Ucraina, care sărbătorește luni Ziua Independenței
Uniunea Europeană a promis continuarea sprijinului pentru Ucraina, țară ce sărbătorește luni Ziua Independenței, și a amenințat Moscova cu sancțiuni, la patru ani și jumătate de la începerea invaziei ruse, transmite dpa. Președintele Consiliului European, Antonio Costa, este așteptat la Kiev luni pentru a asista la ceremoniile organizate
Premierul ucrainean speră să obțină rachete interceptoare din Japonia
Premierul ucrainean Serhii Korețkii a declarat duminică agenției Kyodo că speră ca țara sa să primească sprijin din partea Japoniei cu sisteme de apărare antiaeriană, inclusiv rachete interceptoare. 'Aș dori să cer politicos un singur lucru (...) rachete antibalistice. Este cel mai important lucru de care avem nevoie pentru a ne proteja po
Rusia: Doi copii uciși de un atac ucrainean cu drone
Un atac nocturn cu drone ucrainene a ucis doi copii în sudul Rusiei și a provocat un incendiu într-un depozit al gigantului de comerț online Ozon din apropiere, au anunțat autoritățile locale și compania, relatează AFP. 'Fragmente de drone au căzut peste un centru de plasament pentru copii din Krasnodar. Din păcate, doi copii a
Noul premier britanic Andy Burnham merge luni la Kiev
Noul premier britanic Andy Burnham se deplasează luni la Kiev pentru prima sa vizită internațională de la preluarea mandatului la sfârșitul lunii iulie cu ocazia celei de-a 35-a aniversări a independenței Ucrainei, potrivit Downing Street, relatează AFP. Liderul laburist 'urmează să anunțe că guvernul și-a dat acordul ca firma din do
Damascul confirmă discuțiile cu Israelul pentru a reduce tensiunea după atacurile israeliene (presă)
Siria a confirmat duminică discuții la nivel înalt cu Israelul, menite să scadă presiunea după recentele atacuri israeliene și să mențină țara în afara tensiunilor dintre Israel și Turcia, un aliat al Damascului, notează AFP. Agenția oficială de presă siriană SANA citează o sursă din cadrul Ministerului de Externe care afirmă că de
Israel avertizează Hamas după lansarea unor zmeie din Gaza
Israelul a avertizat duminică mișcarea islamistă palestiniană Hamas că își va intensifica operațiunile în Fâșia Gaza dacă lansările de zmeie, drone și baloane către Israel vor continua, transmite AFP. Chiar dacă aceste dispozitive nu transportă explozibili, lansarea lor reînvie amintirea valurilor de zmeie și baloane in
Franța: Europarlamentarul de centru-stânga Glucksmann, candidat la prezidențiale
Eurodeputatul de centru-stânga Raphael Glucksmann, 46 de ani, și-a anunțat duminică seara candidatura la alegerile prezidențiale franceze din 2027, declarându-se 'candidat pentru a câștiga', notează AFP. 'Sunt candidat pentru a redresa Franța deoarece, știți bine, cu toții avem un nod în stomac când ve
Mexic: Un guvernator căutat în Statele Unite pentru trafic de droguri se retrage din nou din funcție
Guvernatorul statului mexican Sinaloa, căutat de Statele Unite pentru trafic de droguri, a anunțat sâmbătă că se retrage din nou din funcție, o decizie salutată duminică de președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, notează AFP. Ruben Rocha Moya, ales din partea partidului Morena al doamnei Sheinbaum, aflat la putere,
AFP: Întâlnire între ministrul sirian de externe și șeful Mossadului
Ministrul sirian de externe s-a întâlnit duminică în Iordania cu șeful serviciului secret israelian Mossad, au declarat pentru AFP o sursă diplomatică și o sursă guvernamentală siriană, la câteva zile după un atac israelian asupra unei baze aeriene în Siria. Potrivit acestor surse, care au solicitat anonimatul, mi
Starea de sănătate a regelui Harald al Norvegiei s-a agravat
Starea de sănătate a regelui Harald al Norvegiei, în vârstă de 89 de ani și spitalizat în urma unor complicații legate de o boală a sângelui, s-a agravat în acest weekend, a anunțat duminică Palatul Regal norvegian, potrivit AFP. Cel mai vârstnic suveran din Europa, regele Norvegiei suferă de anemie hemoliti
R.D. Congo și rebelii din gruparea M23 au convenit o foaie de parcurs pentru negocierile de pace
Republica Democratică Congo și rebelii din gruparea M23 susținuți de Rwanda au convenit asupra unei foi de parcurs pentru negocierile de pace, conform unei declarații comune anunțate duminică în urma discuțiilor desfășurate în Elveția, relatează AFP. Cele două părți, care au semnat un proiect de acord de pace mediat de SUA în
Zelenski susține că #Ucraina nu a participat la sabotajul asupra gazoductului Nord Stream
Ucraina nu a jucat niciun rol în sabotajul din anul 2022 asupra gazoductului Nord Stream, care transporta gaz rusesc către Germania prin Marea Baltică, a reafirmat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, contrar concluziilor investigației efectuate de autoritățile germane, relatează AFP. Procurorii germani au stabilit luna tr
Grecia mută un sistem Patriot în Creta pentru a contracara un eventual atac iranian asupra echipamentelor americane
Grecia a mutat duminică o baterie antiaeriană Patriot în insula Creta, pentru a consolida acolo apărarea unei importante baze militare în fața riscului unor eventuale atacurile iraniene asupra instalațiilor unde sunt amplasate echipamente militare americane în partea de est a Mediteranei, relatează agenția EFE. Respectivul si
Rusia: Putin susține că situația aprovizionării cu combustibil este sub control, în pofida atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor
Președintele rus Vladimir Putin a susținut duminică într-un interviu că situația de pe piața combustibililor este sub control și că problemele care decurg din intensificarea atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor Rusiei sunt în curs de soluționare, transmite agenția EFE. 'Ne-am întâlnit alaltăieri cu premierul (Mikhail Mishustin)













