Galați: A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Falezei Dunării, investiție de 226 de milioane de lei (GALERIE FOTO)
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a semnat, miercuri, ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Falezei Dunării, investiție în valoare totală de peste 226 de milioane de lei, finanțată prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Galați, ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat odată cu contractul de finanțare, la eveniment participând reprezentanți ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est și ai asocierii de firme care va realiza proiectarea și execuția lucrărilor.

''Astăzi este ziua în care proiectul de modernizare a Falezei Dunării trece dincolo de planuri și documente. Am semnat ordinul de începere a lucrărilor, iar gălățenii vor vedea, etapă cu etapă, transformarea celei mai lungi faleze de pe cursul Dunării, de peste 3,5 kilometri. Este un moment pe care îl așteptăm de mulți ani. Faleza este simbolul orașului nostru, locul de care fiecare gălățean este legat într-un fel sau altul, iar modernizarea ei este o investiție în prezentul și viitorul Galațiului. Ne dorim o Faleză modernă, sigură, accesibilă și atractivă, un spațiu de promenadă, de relaxare și de petrecere a timpului liber, care să ofere condiții mai bune pentru gălățeni și să devină un punct de interes pentru vizitatorii de pretutindeni. Vorbim despre un proiect amplu, care va necesita răbdare și seriozitate pe durata lucrărilor, dar rezultatul final va transforma radical relația orașului cu Dunărea. Faleza Dunării va intra curând în șantier, iar Galațiul intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la aducerea acestui proiect în acest punct'', a transmis Ionuț Pucheanu, citat în comunicat.
Proiectul prevede punerea în valoare a monumentelor de for public, amenajarea peisagistică a întregului areal, realizarea unui circuit de vizitare, piste pentru biciclete și alergare, locuri de joacă, skate park, zone pentru animale de companie, puncte de belvedere, o fântână arteziană în zona monumentului 'Tatăl și Fiul', precum și reabilitarea infrastructurii pietonale, a sistemelor de iluminat și a rețelelor edilitare. De asemenea, va fi amenajată o zonă cu specific deltaic, cu plante caracteristice și spații de relaxare.

Valoarea totală a proiectului este de 226.034.991,40 lei, din care 174.452.520,53 lei reprezintă valoarea eligibilă, iar termenul de execuție este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Contractul de proiectare și execuție a fost atribuit, în urma licitației publice, Asocierii Tancrad SRL - Citadina 98 SA - Lemacons SRL - Old Road Construct SRL, lider de asociere fiind Tancrad SRL.

Proiectul ''Revitalizarea turismului în Galați, prin valorificarea durabilă a elementelor de patrimoniu cultural și natural de pe Faleza Dunării'' este finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027. AGERPRES/(AS - redactor: Ecaterina Ignat, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa fotografiilor: Primăria Galați
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Dâmbovița Delivery ajunge în Regie - weekend cu activități sportive, culturale, educaționale și recreative
Activități sportive, culturale, educaționale și recreative se regăsesc în programul evenimentului Dâmbovița Delivery, care va avea loc, sâmbătă și duminică, în zona Regie. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6 transmis AGERPRES, pentru prima dată, Dâmbovița Delivery ajunge în zona Regie, în
Maramureș: Noul pod rutier Sighetu Marmației-Bila Țerkva, Ucraina, devine operațional din 8 octombrie
Noul pod rutier dintre România și Ucraina, care traversează râul Tisa din vecinătatea municipiului Sighetu Marmației, va fi deschis traficului rutier pe 8 octombrie, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea. 'După multe amânări din cauze diverse noul pod rutier v
Sector 4: A început procedura de selecție a angajaților care vor face parte din patrula de Monitorizare Stradală
Primăria Sectorului 4 a început procedura de selecție a colegilor care vor face parte din patrula de Monitorizare Stradală, a anunțat primarul Daniel Băluță. El a transmis, joi, printr-o postare pe Facebook, că autoritatea locală se adresează, în principal, oamenilor care locuiesc în Sectorul 4, care cunosc cel mai bine carti
Sector 1: Aproape 800 de locuri de parcare au fost preluate de la Compania Municipală Parking București
Aproape 800 de locuri de parcare marcate cu albastru de pe mai multe străzi din Sectorul 1 au fost preluate de la Compania Municipală Parking București și au trecut în administrarea primăriei locale, a anunțat primarul George Cristian Tuță. El a transmis, joi, printr-o postare pe Facebook, că aceste locuri nu vor mai fi parcări cu plata
Sector 1: Cursuri gratuite de înot pentru copii, la Bazinul Floreasca
Elevii din Sectorul 1 vor putea participa, începând din 5 octombrie, la cursuri gratuite de inițiere în înot la Bazinul Floreasca - Tolea Grințescu, în timp ce locuitorii sectorului vor avea acces gratuit, în fiecare dimineață de luni până vineri, la sesiuni de înot de agrement, informează Primăria Sectorului 1.
VIDEO Ciucu: Am plantat 94 de arbori, 1.500 de arbuști; bulevardul Națiunile Unite era o rușine
Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat plantarea a 94 de arbori, 1.500 de arbuști și 17.000 de plante perene pe bulevardul Națiunile Unite, în urma unei acțiuni de reamenajare urbană. 'Acesta este primul proiect mai consistent de reamenajare/regenerare urbană din mandatul meu. Este o primă mostră despre ceea ce se va
Primăria Giurgiu vrea o centrală fotovoltaică din fonduri europene
Primăria municipiului Giurgiu intenționează să-și diminueze costurile cu energia electrică prin construirea unei centrale fotovoltaice pentru autoconsum, proiect care să fie finanțat din fonduri europene. 'Preocupată de reducerea cheltuielilor, în contextul financiar deosebit de greu pe care trebuie să îl gestioneze, conducerea
PMB: 1.036 de arbori dintre cei 1.844 evaluați, pe malul Lacului Herăstrău, nu au nevoie de nicio intervenție
Primăria Capitalei informează că au fost evaluați 1.844 de arbori din jurul Lacului Herăstrău, iar 1.036 dintre aceștia nu vor avea nevoie de nicio intervenție. Specialiștii au stabilit că este necesară eliminarea lemnului uscat în 408 cazuri, curățarea coroanei în 393 de cazuri și reducerea încărcării la capătul ramurilor &i
Termoenergetica: De la 1 octombrie va începe, etapizat, încărcarea cu apă a instalațiilor de alimentare cu energie termică
Termoenergetica informează că joi va începe etapizat încărcarea cu apă a instalațiilor de alimentare cu energie termică și efectuarea probelor de presiune. 'Este o etapă importantă pentru pregătirea sistemului de termoficare înainte de venirea sezonului rece. Ce trebuie să știți? Fiecare asociație de proprietari va fi anu
Documentații tehnico-economice pentru consolidarea a 13 imobile, aprobate de Consiliul General al Capitalei
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, în ședința de miercuri, documentațiile tehnice în vederea consolidării a treisprezece imobile. Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) pentru imobilele din: - str. Sapienței nr. 2A - valoare t
Neamț: Președintele CJ condamnă refuzul Guvernului de a finanța lucrările la aducțiunea de apă a zonei Târgu-Neamț
Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a condamnat, miercuri, refuzul Guvernului de a finanța lucrările de înlocuire a unei porțiuni din magistrala de apă care alimentează orașul Târgu-Neamț și cinci comune învecinate. Fondurile solicitate erau necesare pentru înlocuirea a patru din cei apr
Argeș: Primăria Pitești a început amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor
Primăria Pitești a început, miercuri, amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor. Valoarea totală a proiectului 'Colectare selectivă a deșeurilor' este de 26,8 milioane de lei, inclusiv TVA, din care peste 16,5 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. 'Astăzi a fost amplasată pri
Ședință CGMB: Reglementări privind închirierea trotinetelor electrice, dar și investiții în infrastructură, pe ordinea de zi
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință miercuri, de la ora 12.00 și urmează să dezbată o serie de proiecte care vizează investiții în infrastructura rutieră, consolidarea imobilelor, dar și reglementări privind activitatea de curierat, închirierea trotinetelor electrice sau circulația vehiculelor de mare tonaj.
Sector 1: Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei, în weekend, în Campusul Agronomie-Herăstrău al USAMV București
Campusul Agronomie-Herăstrău al Universităteaţii de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București găzduiește, de joi până duminică, Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei, iar Primăria Sectorului 1 are propriul stand cu activități pentru copii, idei pentru spațiile verzi și proiecte care pot schimba în bine locurile din apropierea
Tulcea: Demersuri ale Primăriei pentru preluarea unor terenuri ale unor instituții guvernamentale
Primăria municipiului Tulcea dorește să preia în administrare mai multe terenuri lăsate în paragină și care sunt administrate de instituții guvernamentale ce nu alocă fonduri pentru reabilitarea imobilelor care se află pe acestea, însă reprezentanții instituțiilor din București refuză sau amână demersurile. Unul dintre













