Covasna: Expoziție unică sub apă, la Dalnic; 10 biserici prezentate într-o galerie aflată la 3 metri adâncime
O galerie de artă neobișnuită poate fi vizitată în această vară la lacul de scufundări din localitatea Dalnic, unde zece fotografii cu biserici reprezentative din județul Covasna au fost amplasate sub apă, la o adâncime de aproximativ trei metri.
Proiectul, realizat de My Lake în colaborare cu Visit Covasna, își propune să promoveze patrimoniul cultural al județului printr-o experiență turistică inedită, spune inițiatorul acestuia, Szabo Kolos.
'Anul acesta avem zece poze cu zece biserici din județul Covasna, sub apă la 3 metri adâncime (...) Aceasta este a doua ediție a galeriei subacvatice pe care o avem la Dalnic și sperăm că vom continua și anii viitori (...) Anul trecut au fost 12 poze din locuri frumoase, renumite din acest județ (...) De regulă, majoritatea oamenilor care vin la lacul de scufundări de la Dalnic nu sunt din județul Covasna, vin din Mureș, din București, Brașov, etc și, împreună cu Visit Covasna, ne-am hotărât să promovăm locurile frumoase din acest județ și prin intermediul acestei galerii. Scopul nostru este ca turiștii care vin aici, la scufundări și văd pozele de sub apă, să meargă să viziteze bisericile, dar și alte atracții din zonă. Practic, toate aceste fotografii îi motivează să meargă mai departe (...) Avem legătură directă cu preoții, iar turiștii pot merge ca să viziteze acele biserici pe care le-au văzut înainte sub apă', a declarat, pentru AGERPRES, Szabo Kolos.

Imaginile pot fi admirate doar de către participanții la sesiunile de scufundare organizate la lac, dar și cei care nu vor să se scufunde pot lua parte la diverse alte programe educative sau de divertisment organizate pe malul acestuia.
'Pozele, după cum spuneam, sunt sub apă, iar cine vrea să le vadă trebuie să participe la acest program de scufundări care ține două ore, două ore și jumate, în care facem turul lacului sub apă, unde avem tot felul de surprize, inclusiv un bar subacvatic. E un program de circa două ore, două ore și jumătate în care fac un instructaj, explic cum funcționează echipamentul de scufundare, explic care sunt măsurile de siguranță și după aceea coborâm', a mai spus Szabo Kolos.
Acesta a precizat că numeroși vizitatori ajung la Dalnic doar pentru a-l cunoaște și a afla povestea acestui loc.

'Foarte mulți vin la noi, la lac și nu doresc să se scufunde, vor doar să povestească cu mine, să-mi audă povestea și, desigur, și ei sunt bineveniți, pentru că am deschidere să le povestesc despre toate proiectele noastre, inclusiv despre galeria de sub apă și programul 'Experience for All', a mai spus acesta.
Kolos a dobândit pasiunea pentru scufundări de la tatăl său, Szabo Jeno, care, în urmă cu mai bine de un deceniu, a amenajat lacul artificial din localitatea Dalnic, aflată la jumătatea distanței dintre Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, și a înființat aici un centru de cercetări subacvatice și terapie alternativă pentru copiii cu deficiențe.
În timpul studenției, Szabo Jeno a lucrat cu celebrul oceanograf Jacques Ives Cousteau într-o expediție ce a avut ca scop evaluarea gradului de poluare a Dunării, iar în 2007 a colaborat cu Muzeul de Arheologie din Mangalia și a făcut parte din echipa care a descoperit cetatea scufundată Callatis. AGERPRES/(A - redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Nadia Comăneci, invitată de onoare la Gala '10 pentru eternitate' de la Oradea
Nadia Comăneci va fi prezentă la Oradea, pe 11 august, la Gala '10 pentru eternitate', un eveniment dedicat împlinirii a 50 de ani de la momentul istoric în care gimnasta a obținut prima notă de 10 din istoria Jocurilor Olimpice. Potrivit unui comunicat al Visit Oradea, gala va avea loc la Teatrul Regina Maria, invitata de onoare a serii fi
IGPR: 128 de sancțiuni în valoare de aproape 52.000 de lei, în cadrul unei acțiuni ce vizează taxiurile
Polițiștii de la transporturi au aplicat 128 de sancțiuni în valoare de aproape 52.000 de lei în urma acțiunilor efectuate în gările mari din România, ce au vizat transportul rutier în regim 'taxi', 'ride sharing' și în domeniul transportului alternativ. În acțiuni, desfășurate marți, au fost angrenați
Incendiu petrolier/Constanța: Unul dintre cei trei marinari răniți a murit la spital
A murit, joi dimineață, unul dintre cei trei marinari răniți în urma incendiului de pe nava Gas Lisbon și transportați la Spitalul Județean de Urgență Tulcea, fiind vorba de un bărbat în
PMB: Constructorul se pregătește pentru a începe să pună în siguranță blocul din Rahova afectat de explozie
Constructorul se pregătește pentru a începe să pună în siguranță blocul afectat de explozie anul trecut în Cartierul Rahova, a anunțat, joi, Primăria Capitalei. 'Săptămâna trecută am predat amplasamentul, iar constructorul se pregătește pentru a începe să pună în siguranță blocul din Rahova unde a avut loc explozia la ga
INHGA: Cod galben de inundații în bazine hidrografice din cinci județe, joi
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenționare Cod galben de inundații, ce vizează până la miezul nopții râuri din cinci județe. Potrivit hidrologilor, între orele 10:00 - 00:00, se vor semnala scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide, creșteri de debite și de nivel
ANM: Atenționări Cod galben de averse și vijelii în zone din 28 de județe și în București, joi și vineri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii și averse torențiale însemnate cantitativ, fenomene care vor afecta, treptat, 28 de județe și Municipiul București, pe parcursul zilelor de joi și vineri. Potrivit meteorologilor, joi, între orele 1
Prahova: Peste 75 de intervenții ale pompierilor în urma furtunii și a averselor torențiale
Pompierii prahoveni au intervenit, pe parcursul zilei de miercuri, în peste 75 de cazuri pentru gestionarea problemelor cauzate de furtună și de aversele torențiale. 'Pompierii au desfășurat, pe parcursul zilei de ieri, peste 75 de intervenții pentru gestionarea efectelor produse de fenomenele meteorologice și hidrologice periculoase prognozate. Misi
Brașov: Nu mai sunt focare active la locul incendiului puternic izbucnit miercuri la o fabrică de prelucrare a lemnului
Nu mai există focare active la locul incendiului puternic izbucnit, miercuri dimineață, la o fabrică de prelucrare a lemnului din municipiul Brașov, însă vor rămâne în dispozitiv autospeci
REPORTAJ Dolj: Unde se înfundă drumul lubenițelor de Dăbuleni
În fiecare vară, mii de tone de lubenițe pleacă din sudul Doljului spre piețele din România, dar și spre Polonia și Ucraina. Dăbuleniul a devenit cel mai cunoscut brand românesc asociat acestui fruct, lubenița de Dăbuleni fiind astăzi cel mai cunoscut brand de pepene verde din țară datorită calităților sale organoleptice deosebite date de sol și de soarele
Atenționare de călătorie MAE: Franța - cod roșu și portocaliu de incendii de vegetație
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în sud-estul Republicii Franceze că, începând de miercuri, autoritățile franceze au instituit un cod roșu de incendii de vegetație pentru departamentul Bouches-du-Rhone și un cod portocaliu pentru departamentele Var, Gard, Vauc
VIDEO Vrancea: Ceremonii la Mausoleele Eroilor de la Mărăști și Soveja, la 109 ani de la luptele din 1917
Ceremonii militare și religioase au fost organizate, miercuri, la Mausoleele Eroilor de la Mărăști și Soveja, pentru comemorarea a 109 ani de la Bătălia de la Mărăști (22 iulie - 1 august 1917), prima mare victorie a Armatei Române din Primul Război Mondial, a informat Consiliul Județean (CJ) Vrancea. Cu acest prilej, președintele CJ Vra
Neamț: Cadavrul unui bărbat, găsit sub un pod; polițiștii presupun că a fost victima unui accident
Cadavrul unui bărbat peste care era căzut un scuter a fost descoperit, miercuri, sub un pod din localitatea Țibucani, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. La fața locului au intervenit pompieri, cadre medicale de Serviciul de Ambulanță și polițiști. ''Ajunși la locul indicat, forțele de interv
Alba: Motociclist din Ungaria, decedat într-un accident pe Transalpina
Un motociclist din Ungaria, în vârstă de 50 de ani, a murit, miercuri, într-un accident pe DN 67C - Transalpina, după ce, într-o curbă, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, intrând în coliziune cu parapetul metalic amplasat pe marginea părții carosabile. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (I
IGSU: Inundații și pagube în 24 de localități din cinci județe și București, din cauza furtunilor (GALERIE FOTO)
Forțele de intervenție acționează pentru evacuarea apei din case și curți și pentru îndepărtarea copacilor și elementelor de construcție desprinse de vânt în 24 de localități din cinci județe și Municipiul București. Ca urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, miercuri, în intervalul orar
Cluj: Aeroportul ''Avram Iancu'' a ajuns la două milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional ''Avram Iancu'' din Cluj-Napoca a atins, miercuri, cifra de două milioane de pasageri de la începutul anului în curs, în creștere față de perioada similară a anului trecut. Directorul aeroportului clujean, David Ciceo, a declarat, cu ocazia unui moment aniversar, că ținta de trafic est









