#Ucraina: Zelenski îndeamnă armata la 'unitate', după înlăturarea contestată a ministrului apărării; noul guvern, aprobat de parlament
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut joi menținerea 'unității' în cadrul comandamentului militar, în timp ce se confruntă cu critici și chiar cu proteste de stradă după demiterea popularului ministru al apărării Mihailo Fedorov, care se afla în conflict cu comandantul-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, acesta din urmă transmițând la rândul său un mesaj în care se apără de acuzații și insistă că Ucraina trebuie 'să se concentreze asupra războiului', relatează AFP.
'Sincer, un președinte în timp de război nu ar trebui să fie nevoit să aleagă într-o asemenea situație', a declarat Zelenski, referindu-se la conflictul dintre ministrul demisionar al apărării, Mihailo Fedorov, și comandantul-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski.
'Doresc foarte mult unitate. Cele două părți nu au reușit să o găsească', a adăugat Zelenski, justificând astfel înlăturarea din funcție a ministrului apărării în cadrul unei remanieri guvernamentale.
El a mai spus că nu a decis încă cine va fi ministru al apărării în noul guvern, menționând că unul dintre candidați este ministrul de interne Igor Klimenko.
Între timp, parlamentul de la Kiev a aprobat noul executiv condus de premierul Serhii Korețkii, numit după demisia guvernului Iulia Sviridenko. Votul parlamentului privește toate numirile din guvern cu excepția miniștrilor apărării și de externe, care vor fi numiți direct de Zelenski.
Comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, confruntat cu critici pe fondul crizei generate de înlăturarea ministrului Mihailo Fedorov, și-a apărat joi activitatea.
'Trebuie să ne concentrăm asupra războiului și asupra unei strategii eficiente care să dea rezultate tangibile', a indicat Sîrski într-un mesaj pe Telegram, mulțumindu-i ministrului Fedorov 'pentru activitatea sa'.
Înlăturarea tânărului ministru al apărării, în vârstă de 35 de ani și devenit popular în Ucraina, dar care a intrat în conflict cu comandanții armatei, a generat manifestații în mai multe orașe ale țării.
Ministrul demisionar a ținut joi o conferință de presă la care a explicat divergențele sale cu comandantul-șef al armatei, pe care l-a acuzat că încearcă să 'divizeze țara'.
Printre reproșurile lui Fedorov la adresa generalului Sîrski el a menționat stilul autoritar și specific militarilor de formație sovietică refractari la schimbare, respingerea unor reforme, precum cea a sistemului de mobilizare dominat în prezent de practici de mobilizare forțată, sau incapacitatea de a se adapta rolului esențial pe care dronele au ajuns să-l joace în războiul cu Rusia.
Fedorov a subliniat că el și generalul Sîrski au concepții incompatibile și că i-a cerut lui Zelenski să-l demită pe comandantul-șef al armatei, solicitare pe care președintele a respins-o.
Într-un comentariu public inedit pentru un ofițer superior în armata ucraineană, comandantul forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, a lăudat joi reformele inițiate de ministrul demisionar al apărării și a cerut menținerea acestuia în funcție.
'Sunt recunoscător echipei Ministerului Apărării pentru că a lansat această activitate și pentru că nu s-a temut să atace problemele', a scris generalul Drapatîi pe Facebook, în timp ce apar semne de tensiune în ierarhia militară ucraineană după plecarea ministrului apărării.
De partea sa, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că nu se așteaptă ca schimbările în rândul oficialilor ucraineni să aducă schimbări majore în strategia Ucrainei în războiul cu Rusia, strategie despre care consideră că dă rezultate, întrucât armata rusă și-a încetinit înaintarea și cea ucraineană chiar a reușit să contraatace pe unele sectoare de front, continuând totodată loviturile cu drone în profunzimea teritoriului rus asupra infrastructurilor energetice.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iranul afirmă că acordul cu Omanul privind navigația prin Strâmtoarea Ormuz nu implică redeschiderea rutei
Ministrul de externe al Iranului, Abbas Araqchi, a afirmat duminică că acordul încheiat cu Oman privind Strâmtoarea Ormuz, care va fi anunțat luni, nu va duce la redeschiderea acestei rute atât timp cât Statele Unite nu își vor relua angajamentele asumate în memorandumul de înțelegere pentru pace semnat în iunie, inform
Premierul Canadei, Mark Carney, promovează ideea ca țara sa să devină membru asociat al UE (media)
Prim-ministrul canadian Mark Carney dorește legături mai strânse cu Uniunea Europeană și explorează posibilitatea ca țara să devină 'membru asociat' al blocului, a raportat duminică The Wall Street Journal, informează Reuters. UE, care în trecut nu a fost flexibilă în privința regulilor de aderare, este deschisă ideii
#Ucraina: Kremlinul nu exclude o reluare a negocierilor trilaterale în octombrie
Rusia nu exclude posibilitatea unor negocieri trilaterale în luna octombrie cu privire la reglementarea conflictului din Ucraina, le-a declarat duminică reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agențiile de presă ruse, potrivit AFP. 'Da, nu excludem această posibilitate. Vorbim în mod spec
BRICS: China propune o serie de inițiative economice, inclusiv crearea unei 'zone open source AI'
Președintele chinez Xi Jinping a prezentat duminică, la summitul BRICS de la New Delhi, inițiative în domenii mergând de la inteligența artificială la comerț, vizând aprofundarea cooperării între economiile acestui grup, în contextul în care Beijingul încearcă să facă din el o platformă practică pentru dezvoltarea Sudului Glo
Suedia: S-au deschis secțiile de votare pentru alegerile parlamentare
Secțiile de votare s-au deschis duminică dimineața în Suedia la ora locală 08.00 (06.00 GMT) pentru alegeri parlamentare care se anunță foarte strânse, a căror miză este fie o revenire a stângii la putere, fie intrarea extremei drepte la guvernare pentru prima dată, transmite AFP. Lupta se dă între, pe de o parte, blocu
Nu mai puțin de 78% dintre germani cred că Merz nu mai e persoana potrivită pentru funcția de cancelar (sondaj)
O mare majoritate a germanilor nu-l mai consideră pe cancelarul Friedrich Merz persoana potrivită pentru această funcție, potrivit rezultatelor unui sondaj dat publicității sâmbătă, relatează dpa. Un total de 78% dintre participanții la un sondaj online al institutului Insa pentru ziarul Bild au răspuns 'nu' la întrebarea:
Jared Kushner speră să anunțe noi etape în negocierile dintre Kiev și Moscova 'în câteva săptămâni'
Jared Kushner, emisarul și ginerele președintelui american Donald Trump, a declarat că speră că va putea anunța 'în câteva săptămâni' noi etape în negocierile sub mediere americană pentru a pune capăt conflictului între Ucraina și Rusia, relatează AFP. 'Sper cu adevărat că voi putea anunța în c&a
Serghei Lavrov susține că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu dorește un armistițiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu și pentru un armistițiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ministrul rus de externe la New Delhi, potrivit agenției ruse de știri Tass, relatează dpa. Guvernul rus nu duce lipsă de bunăvoință, a declarat Serghei Lavrov pe marginea summitului BRICS de la New Delhi, organizație for
Irakul închide trei posturi de frontieră cu Iranul, după un atac asupra Arabiei Saudite
Irakul a închis sâmbătă trei posturi de frontieră cu Iranul, au declarat pentru AFP responsabili din domeniul securității, după un atac asupra unui oleoduct saudit care a fost lansat de pe teritoriul irakian potrivit Riad și Bagdad, relatează AFP. Atacul, comis joi cu drone, a lovit oleoductul saudit Est-Vest care leagă Abqaiq, din
Premierul italian Giorgia Meloni susține că 'firewall'-ul german împotriva AfD nu funcționează
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni crede că politica 'firewall'-ului practicată de partidele mainstream pentru a ține partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) departe de putere este ineficientă, relatează dpa. 'După cum putem vedea, este o strategie care nu funcționează', a declarat politiciana de dreapt
Narendra Modi și Xi Jinping se angajează să rezolve în mod 'onest și rezonabil' diferendul frontalier între India și China
Prim-ministrul italian Narendra Modi și președintele chinez Xi Jinping s-au angajat sâmbătă, pe marginea summitului BRICS, să rezolve în mod 'onest și rezonabil' diferendul frontalier între cele două țări, a informat Ministerul indian al Afacerilor Externe, citat de AFP. 'Cei doi lideri s-au angajat să rezolve &ic
Soldați americani uciși în Iordania: Iranul a utilizat imagini din satelit chineze (presă)
Organisme chineze au furnizat Iranului imagini satelitare cu o bază din Iordania înainte și după un atac care a costat viața a trei soldați americani în iulie, relatează Wall Street Journal, într-un context de tensiuni între Washington și Beijing, relatează AFP. Trei soldați au murit pe 17 i
Țările BRICS îndeamnă la 'reținere maximă' în conflictul din Orientul Mijlociu (declarație comună)
Țările forumului diplomatic BRICS au îndemnat părțile angajate în conflictul din Orientul Mijlociu să dea dovadă de 'reținere maximă', într-o declarație comună adoptată sâmbătă în prima zi a summitului lor de la New Delhi, relatează AFP. 'Ne exprimăm via noastră preocupare în fața escaladării con
Donald Trump susține că ar putea 'soluționa' un eventual război pentru Insulele Falkland
Președintele american Donald Trump susține că ar putea 'soluționa' orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind un război dintre Regatul Unit și Argentina drept un 'potențial dezastru', relatează sâmbătă dpa. Președintele SUA a declarat anterior că este posibil să nu susțină suveranitatea Regatului Unit asupra Insul
Liderul chinez Xi Jinping îndeamnă statele BRICS să respingă toate formele de protecționism
Președintele chinez Xi Jinping a îndemnat sâmbătă cele 11 state membre BRICS să 'respingă toate formele de protecționism', a relatat agenția oficială de știri Xinhua, cu mai puțin de două săptămâni înainte de vizita sa programată la Washington, un important rival comercial al Beijingului, a consemnat AFP. 'T














