#Ucraina: Șeful conglomeratului Ukroboronprom a demisionat în urma exploziilor de la un depozit de muniții dintr-o zonă rezidențială de lângă Kiev
Șeful gigantului ucrainean de producție de armament Ukroboronprom, Herman Smetanin, și-a anunțat marți demisia din funcție, la o săptămână după exploziile letale declanșate la unul dintre depozitele conglomeratului în urma unui atac rusesc, transmite Reuters.
Ukroboronprom a demis doi oficiali pe 12 iulie, în urma anchetei preliminare privind exploziile secundare la unul dintre depozitele sale de muniții din Vîșneve, suburbie a Kievului.
Oficialii, care conduceau două întreprinderi de stat din cadrul conglomeratului, au fost demiși după ce anchetatorii au descoperit încălcări ale legislației și ale reglementărilor privind depozitarea munițiilor, a anunțat compania într-un comunicat.
Ukroboronprom, cel mai mare conglomerat din industria de apărare deținut de stat, reunește în jur de 100 de producători de armamente.
Concernul a anunțat marți că a lansat procesul de selecție a noului director general. Până atunci, Serhii Boiev, fost ministru adjunct al apărării, a fost numit interimar la conducere.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că oficialii care au permis ca depozite de muniții să funcționeze într-o zonă rezidențială de la periferia Kievului, unde exploziile au ucis zece persoane, au fost identificați și vor fi trași la răspundere.
Un atac rusesc din această săptămână asupra suburbiei vestice Vîșneve a Kievului a lovit un depozit de arme, declanșând o serie de explozii secundare. Sute de case au fost avariate.
Zelenski a spus că o anchetă a Serviciului de Securitate Ucrainean (SBU) a stabilit cine sunt oficialii din cadrul Ukroboronprom care autorizaseră folosirea depozitelor din Vîșneve.
'Aceasta a fost o încălcare directă atât a legii, cât și a unei decizii a statului major al comandantului suprem. Oficialii responsabili au fost identificați și poziția statului este că fiecare dintre ei trebuie tras la răspundere', a afirmat Zelenski.
Fără a-i nominaliza pe cei acuzați, Zelenski a declarat că șefii a două întreprinderi de stat au acționat cu încălcarea legii și a deciziilor luate de armată. Alți oficiali care ar fi contribuit la luarea deciziilor vor fi, de asemenea, investigați, a spus el.
'Fiecare manager de companie trebuie să se asigure că astfel de tragedii nu se vor repeta niciodată', a adăugat el.
Episodul a stârnit un val de indignare publică, locuitorii acuzând neglijența și lipsa de informații din partea oficialilor.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Flydubai/Australia investighează presupusele legături cu țara ale copilotului care a încercat să deturneze un zbor cu destinația Israel
Autoritățile australiene investighează presupusele legături cu țara ale copilotului unui zbor Flydubai care a atacat pilotul în timpul unui traseu către Israel, într-un caz care este de asemenea investigat de autoritățile din Emiratele Arabe Unite (EAU) și Arabia Saudită, relatează luni EFE. Poliția Federală Australiană (AFP) a con
Japonia: Șefa guvernului promite o relație stabilă cu China, un 'vecin important'
Șefa guvernului japonez, Sanae Takaichi, a promis luni construirea unei relații stabile cu China, acest 'vecin important', într-un discurs privind direcția politicii guvernamentale susținut în parlament, relatează AFP. Relațiile diplomatice dintre cei doi giganți economici asiatici au atins un punct critic după ce, în
Vicecancelarul austriac Andreas Babler demisionează din funcție și de la conducerea partidului social-democrat
Vicecancelarul austriac Andreas Babler și-a anunțat duminică demisia de la vârful executivului de la Viena și de la conducerea Partidului Social Democrat (SPOe), transmit dpa și Reuters. El a precizat că momentul intrării în vigoare a deciziei sale va fi în următoarele luni și că își păstrează funcția de ministru pentru locuințe, cultură, medi
Spania: Premierul Sanchez anunță organizarea de alegeri anticipate la 29 noiembrie
Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunțat luni dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri generale anticipate duminică, 29 noiembrie, informează agențiile internaționale de presă. Premierul Sanchez a făcut anunțul într-un discurs televizat în direct luni dimineață, după zile de proteste în creștere și după respingerea
Turcia, Arabia Saudită și Pakistanul discută la Riad despre pactul de apărare în contextul războiului din Yemen
Înalți oficiali din Turcia, Arabia Saudită și Pakistan se întâlnesc luni la Riad pentru a evalua pactul lor de apărare comună, la doar 24 de ore după ce guvernul yemenit a anunțat o nouă mare ofensivă împotriva rebelilor houthi, transmite EFE. Ministerul de Externe al Pakistanului a declarat, într-un comunicat, că
SUA: FBI a arestat o femeie suspectată că a spionat familia președintelui taiwanez în favoarea Beijingului
Biroul Federal de Investigații (FBI, poliția federală) din SUA a arestat duminică o femeie acuzată că a spionat în numele Beijingului familia președintelui taiwanez Lai Ching-te, stabilită în Statele Unite; Taipeiul a denunțat cazul de spionaj ca fiind un act de 'represiune transnațională', relatează AFP și Reuters. Wanying
SUA: Un sondaj arată că președintele Donald Trump a pierdut sprijin în rândul alegătorilor latino înregistrați
Președintele american Donald Trump pierde sprijin în rândul alegătorilor latino înregistrați, conform unui sondaj realizat de Telemundo și NBC News, dat publicității duminică, care arată că 69% dezaprobă modul său de gestionare a problemelor, cu o lună înaintea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului în care Partidul Republican
Exporturile de petrol din Orientul Mijlociu au depășit nivelul dinaintea războiului cu Iranul
Exporturile de petrol din Orientul Mijlociu - fără a lua în considerare Iranul - au depășit săptămâna trecută nivelul dinaintea războiului din regiune, în ciuda atacurilor asupra navelor din Strâmtoarea Ormuz, arată datele companiei de monitorizare maritimă Kpler, citate luni de AFP. Pentru prima oară de când SUA
Secretarul de stat american Marco Rubio începe un turneu axat pe securitate și economie în Islanda, Grecia și Portugalia
Secretarul de stat american Marco Rubio începe luni un turneu în Islanda, Grecia și Portugalia cu o agendă axată pe securitate și cooperare economică, informează EFE. Rubio își va începe călătoria în Islanda, o țară strategică din Atlanticul de Nord. El se va întâlni la Reykjavik cu 'oficiali pentr
Partidele naționaliste domină alegerile din Bosnia și Herțegovina, pe fondul unei prezențe la vot scăzute
Partidele naționaliste rămân forța dominantă în Bosnia și Herțegovina după alegerile generale care par să aducă puține schimbări politice, conform rezultatelor publicate duminică de Comisia Electorală Centrală (CIK), după numărarea voturilor din peste 90% din secțiile de votare, scrie dpa. Prezența la vot a atins un minim istoric,
Foști diplomați cer UE să 'acționeze' împotriva colonizării în Cisiordania
Uniunea Europeană și statele sale membre trebuie 'să acționeze' împotriva unui amplu proiect de colonizare israeliană în Cisiordania ocupată, potrivit unui apel lansat luni de aproximativ 500 de foști diplomați, miniștri și oficiali europeni, transmite AFP. Printre aceștia se numără foștii premieri și miniștri de francezi D
Incident în apropiere de o bază militară în Anglia: Statele Unite își retrag bombardierele
Statele Unite și-au retras bombardierele B-1 de la baza militară britanică din Fairford, în urma incidentului care a dus la arestarea mai multor suspecți, a anunțat duminică Pentagonul, transmite AFP. 'Toate bombardierele americane care fuseseră desfășurate la baza RAF Fairford au fost repoziționate către bazele lor de origine din St
UPDATE Prezidenţiale în Brazilia: Flavio Bolsonaro, mult în faţa lui Lula în primul tur
Senatorul conservator Flavio Bolsonaro a produs o surpriză duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale din Brazilia, devansându-l pe președintele de stânga în exercițiu, Luiz Inacio Lula da Silva, cu care se va confrunta în al doilea tur pe 25 octombrie. UPDATE ORA 03.02 Prezidenţiale &icir
Gaza: Israelul afirmă că l-a ucis pe directorul unui ONG turc, prezentat ca fiind un membru al Hamas
Armata israeliană a indicat duminică faptul că l-a ucis în Fâșia Gaza pe directorul unui ONG turc care, potrivit acesteia, era membru al mișcării islamiste palestiniene Hamas și în contact cu oficiali turci, notează AFP. 'Tsahal a efectuat duminică un atac în regiunea Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza, ș
Zborul Flydubai: Netanyahu ordonă o revizuire a măsurilor de securitate pe zborurile internaționale către Israel
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat duminică o revizuire a măsurilor de securitate pe zborurile internaționale către Israel, după atacul din această săptămână asupra unui zbor al companiei Flydubai, notează AFP. 'Netanyahu l-a însărcinat pe directorul Consiliului național de securitate, Shmuel Ben Ezra, să numească














