Nicușor Dan: România a transmis un mesaj de continuare a sprijinului pentru Ucraina
România a transmis la Paris un mesaj de continuare a sprijinului pentru Ucraina, a declarat marți președintele Nicușor Dan.
'Ieri a fost un fel de ședință de bilanț. Vă aduc aminte, scopul acestei coaliții a fost să dea concretețe garanțiilor de securitate pentru Ucraina imediat ce războiul se termină sau intră într-o perioadă de încetare a focului. Și, în cadrul ședinței de ieri, am văzut progresele pe care partea militară le-a făcut, adică în tot acest interval s-au împărțit sarcini și s-au definit operațiuni care să fie făcute, așa cum am spus, imediat ce ajungem la pace, astfel încât războiul să nu reînceapă în Ucraina. Și bineînțeles că România are partea sa. Și, bineînțeles, a transmis după Summitul NATO, după Reuniunea G7, un mesaj de unitate al tuturor țărilor angrenate în Coaliția de Voință de continuare a sprijinului pentru Ucraina, de continuare a presiunii pe Rusia. Inclusiv țările europene care au fost prezente ieri au vorbit de al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei', a afirmat președintele.
El a subliniat că securitatea României este importantă, fiind dată de aceste formate multilaterale.
'De ce e important pentru România să participe la aceste formate? Pentru că securitatea e importantă și securitatea este dată de aceste formate multilaterale, NATO, Coaliția de Voință, formatul Helsinki B9. Și, dacă vrem să fim apărați, protejați de partenerii noștri, nu trebuie să ne fofilăm, ci trebuie să fim și noi acolo unde lucrurile se întâmplă și să ne asumăm responsabilității, așa cum am spus, cum ne asumăm și în cadrul Coaliției de Voință', a explicat președintele.
Nicușor Dan a amintit despre participarea sa la parada de Ziua Națională a Franței, subliniind legătura istorică dintre cele două țări.
'Și azi, Ziua Națională a Franței, cu o paradă militară impresionantă, la care au participat și trupe românești, cărora le mulțumesc, după cum au participat trupe din alte țări prietene, același mesaj de unitate a țărilor care continuă să creadă într-o lume, în relații internaționale bazate pe reguli. Ãsta este mesajul principal și ați văzut prezente trupe din multe țări, tocmai din cauza asta. Pentru România, și mai important, pentru că avem cu Franța o legătură istorică, cel puțin de la Primul Război Mondial, cu generalul Berthelot, aduc aminte, prima defilare a trupelor românești de Ziua Națională a Franței 1919, relații diplomatice acum 100 de ani și, foarte important azi, Franța, partenerul nostru strategic, prezență militară consistentă în România, națiune-cadru pentru România. Deci a fost important ca România să fie reprezentată la această sărbătoare, și parada militară de azi și cina în onoarea invitaților care a avut loc aseară', a transmis președintele.
Președintele Nicușor Dan a participat luni și marți, la Paris, la reuniunea Coaliției de Voință pentru Ucraina și la ceremoniile dedicate Zilei Naționale a Republicii Franceze. AGERPRES/(A-redactor: Cătălina Matei, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Nicușor Dan: Alegerile anticipate ar prelungi starea de incertitudine
Nicușor Dan: În momentul de față nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele Nicușor Dan - la reuniunea informală a Consiliului European
Președintele Nicușor Dan va participa vineri la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE. Întâlnirea marchează prima discuție la nivel de lideri dedicată exclusiv inteligenței artificiale (AI), a informat Administrația Prezidenț
Prim-ministrul Luca Niculescu - vineri, la Palatul Elisabeta
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, îl primește vineri, la Palatul Elisabeta, pe premierul Luca Niculescu. Potrivit Casei Regale, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu îl vor întâmpina pe prim-ministrul Niculescu în grădina Palatului Elisabeta, iar apoi îl vor invita la dejun. Du
VIDEO Nicușor Dan: În momentul acesta Rusia nu dorește în mod real o discuție despre încetarea focului
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că în momentul acesta Rusia nu dorește în mod real o discuție despre încetarea focului sau despre pace. Într-o conferință de presă susținută după ce a participat la cea de a noua reuniune a Comunității Politice Europe
VIDEO Nicușor Dan: Câte tâmpenii la rând poate să spună un lider politic ca să nu-l mai luăm în seamă?
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că nu a intervenit pentru oprirea protestului din acest weekend al AUR, iar referitor la liderul acestei formațiuni, George Simion, a spus că, la un moment dat, lumea pur și simplu 'n-ar trebui să mai ia în seamă ce spune cineva care s-a dovedit că d
VIDEO Nicușor Dan: Marea Neagră a fost pomenită de mai multe ori ca risc de securitate pentru Europa
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că la reuniunea Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda, Marea Neagră a fost pomenită de mai multe ori ca risc de securitate pentru Europa. 'A fost o reuniune a Consiliului politic european. Ce este această instituție? O
VIDEO Nicușor Dan: Accesul la informație poate să fie îngrădit printr-un surplus de informație generată artificial
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că o afirmație pe care a făcut-o nu a fost bine înțeleasă, iar ce a vrut să spună este că însuși accesul la informație poate să fie îngrădit printr-un surplus de informație generată artificial. 'Ultima chestiune este le
VIDEO UPDATE Nicușor Dan: Eu nu sunt un gunoi și în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu cineva care nu îl respectă, subliniind că nu acceptă nici ca angajații statului român să fie tratați în mod jignitor de către cetățeni. Șeful statului a f
VIDEO Nicușor Dan, despre decesul lui Marius Harosa: Este o mare pierdere
Președintele Nicușor Dan și-a exprimat regretul, joi seara, pentru moartea lui Marius Harosa, pe care l-a numit 'liderul juridic' al mișcării civice Roșia Montană. 'Am semnat decretul de decorare post-mortem a lui Marius Harosa, Ordinul 'Steaua României' în grad de Cavaler. În opinia mea, mișcarea civică R
Guvern: Simona Junescu, numită consul general la Lyon
Guvernul a aprobat, joi, numirea Simonei Junescu în calitate de consul general, șef al Consulatului General al României la Lyon, Republica Franceză. Decizia a fost luată ca urmare a vacantării postului prin rechemarea lui Oleg Ungureanu, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Biroul de presă al Guvernului.
AEP: Partidele politice - subvenții de peste 17,7 milioane de lei în luna noiembrie
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat joi că a virat, în luna noiembrie, subvenții de la bugetul de stat în valoare totală de 17.702.785 de lei către opt formațiuni politice. Potrivit unui comunicat al AEP, cea mai mare sumă a revenit Partidului Social Democrat (PSD), care a încasat 5.873.636 de lei. Urmează Alian
Nicușor Dan - întâlnire bilaterală cu Friedrich Merz la Dublin
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a avut, joi, o întâlnire bilaterală cu cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, în cadrul celei de a noua reuniuni a Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda, la Dublin. Întrevederea dintre Nicușor Dan și Friedrich M
VIDEO Cărbunaru: Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget, prelungit până luni
Termenul limită până la care ordonatorii de credite trebuie să transmită Ministerului Finanțelor, prin aplicația E-Buget, datele privind estimările de venituri și cheltuieli pentru construcția bugetului de stat pe anul 2027 a fost prelungit până luni, a anunțat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. El a fos
VIDEO Nicușor Dan: Dialogul cu susținătorii AUR este necesar; etapa protestului trebuie depășită
Președintele Nicușor Dan consideră că dialogul cu susținătorii AUR este necesar și subliniază că această formațiune trebuie să depășească însă etapa protestului și să prezinte soluții concrete pentru problemele societății. ''Înțeleg nemulțumirea românilor față de modul în care funcționează statul. Am cunoscut-o
Neamț: Comasarea cu Bacăul, o soluție care nu poate fi acceptată fără o analiză serioasă, susține președintele CJ
O posibilă comasare a județelor Neamț și Bacău trebuie făcută după o analiză serioasă și o consultare a comunităților, a declarat, joi, președintele Consiliului Județean și al filialei PSD Neamț, Daniel-Vasilică Harpa. Reacția acestuia vine ca urmare a apariției unui draft de lucru privind reforma administrativ-teritorială, potrivit căruia cel
VIDEO Cărbunaru: Calendarul necesar operaționalizării portofelului european pentru identitate digitală, prezentat în Guvern
Executivul a luat act, în ședința de joi, de o notă de informare privind calendarul de implementare a aplicației RO Wallet - portofelul european pentru identitate digitală -, programată să fie lansată oficial pe 14 ianuarie 2027, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. ''Nota de informare prezentată ast














