Fotbal - CM 2026: Toată lumea ne vede deja eliminați, afirmă selecționerul Belgiei înaintea meciului cu Spania
'Toată lumea ne vede deja eliminați' a afirmat joi selecționerul Belgiei, Rudi Garcia, în ajunul confruntării cu Spania din sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2026, care va avea loc vineri la Los Angeles, informează AFP.
'Știm că jucăm împotriva uneia dintre favoritele turneului, îi cunoaștem pe toți jucătorii individual. Forța acestei echipe a fost colectivă în ultimii douăzeci de ani. Lucrul nou este că sunt mai solizi decât înainte, nu au primit niciun gol. Dar statisticile sunt făcute pentru a fi schimbate', a declarat antrenorul francez, în vârstă de 62 de ani, în cursul unei conferințe de presă.
'Vom face tot posibilul să marcăm, vrem să ne lăsăm amprenta, nu vrem să rezistăm, altfel vom fi eliminați. Suntem capabili să marcăm goluri; avem al doilea cel mai bun atac de la Cupa Mondială (al treilea, de fapt, cu 13 goluri - n.red). Toată lumea ne vede deja eliminați, dar avem calități de demonstrat', a adăugat el.
Garcia a explicat că toți jucătorii săi sunt disponibili pentru meciul cu campioana europeană en titre, cu excepția lui Amadou Onana, care a suferit o accidentare gravă la genunchi în meciul din optimile de finală împotriva Statelor Unite (4-1), și a cazului special al fundașului Zeno Debast, apt conform staff-ului medical al echipei naționale, dar nu și în opinia clubului său, Sporting Lisabona, care refuză să-l lase să joace, după cum relatează presa belgiană.
Fostul antrenor al echipelor Olympique Lyon, Lille, Dijon și Olympique Marseille a lăudat 'calitatea' jucătorilor de pe banca Belgiei, capabili să întoarcă un meci, așa cum s-a văzut în victoria din șaisprezecimile de finală împotriva Senegalului (3-2). Garcia a ales 18 titulari diferiți de la începutul turneului, ceea ce face ca echipa sa să fie imprevizibilă.
'Vrem să arătăm că merităm să fim în sferturile de finală și că putem merge mai departe', a adăugat el, în condițiile în care o victorie i-ar propulsa pe Diavolii Roșii în semifinale împotriva Franței, la fel ca în 2018 (când francezii s-au impus cu 1-0, câștigând ulterior trofeul).
Experimentatul atacant belgian Romelu Lukaku a vorbit la rândul său despre sferturile de finală ca despre un 'pas foarte important', spunând: 'Cred că avem talentul și abilitățile necesare. Va trebui să jucăm un meci exemplar dacă vrem să mergem mai departe'.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Auto - F1: George Russell (Mercedes) s-a impus în cursa de sprint de la Zandvoort
Pilotul britanic George Russell (Mercedes) s-a impus în cursa de sprint de sâmbătă, din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Olandei, pe circuitul Zandvoort, transmite DPA. Russell, plecat din pole position, și-a păstrat poziția de lider și nu a întâmpinat nicio problemă în drumul său spre linia de sosire. Aceasta este prima sa v
Ciclism: Julian Alaphilippe a anunțat 'încheierea carierei sale sportive'
Ciclistul francez Julian Alaphilippe, dublu campion mondial (2020-2021) și câștigător al cursei Milano-Sanremo, a anunțat oficial vineri, pe rețelele de socializare, 'încheierea carierei sale sportive', o veste comunicată și de echipa sa, Tudor, informează AFP. 'Cu profundă emoție scriu aceste câteva rânduri pentru a anunța
Gimnastică artistică: Israelianul Artem Dolgopyat a devenit campion european la sol pentru a treia oară în carieră
Zagreb, 22 aug /Agerpres/ - Israelianul Artem Dolgopyat a devenit campion european la sol pentru a treia oară în carieră, vineri, la Zagreb, în cadrul Campionatelor Europene de gimnastică artistică, informează AFP. În finală, gimnastul în vârstă de 29 de ani a obținut 14,466 puncte, clasându-se în fața sportivului rus
Fotbal: Mijlocașul englez Curtis Jones a semnat cu Inter Milano
După Djed Spence și John Stones, a venit rândul lui Curtis Jones: Inter Milano, campioana en-titre a Italiei, antrenată de Cristian Chivu, a perfectat vineri transferul celui de-al treilea fotbalist englez în mai puțin de trei săptămâni, relatează AFP. 'Jones a semnat un contract cu Inter care îl leagă de club până la 30 iunie
Fotbal - MLS: Messi a fost amendat pentru că a pălmuit un adversar
Fotbalistul argentinian Lionel Messi a fost amendat cu o sumă nedezvăluită pentru că a pălmuit un adversar în timpul meciului din MLS dintre echipa sa, Inter Miami, și Philadelphia Union (2-2), disputat miercuri, relatează AFP. Comisia de disciplină a ligii nord-americane de fotbal l-a sancționat pe starul argentinian pentru că și-a lovit un adversar
Tenis: Coco Gauff și Sara Bejlek au acces în semifinale la Cincinnati (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, numărul 4 mondial, a învins-o categoric pe ucraineanca Marta Kostiuk, numărul 11 mondial, cu 6-2, 6-2, asigurându-și astfel un duel în semifinalele turneului WTA 1000 de la Cincinnati, dotat cu premii totale de 7.433.076 de dolari, împotriva surprizei competiției, cehoaica Sara Bejlek (35 WTA), transmite AFP.
Tenis: Americanii Tiafoe și Nakashima s-au calificat în semifinale la Cincinnati (ATP)
Prezența unui american în finala de la Cincinnati este asigurată: Frances Tiafoe, locul 23 mondial în ierarhia tenisului masculin, l-a învins pe Lorenzo Musetti, locul 15 mondial, după un meci palpitant, alăturându-se compatriotului său Brandon Nakashima (locul 22) în semifinalele turneului de categorie ATP Masters 1000, dotat cu premii totale d
Fotbal: Marseille, primul lider din Ligue 1 după ce a surclasat-o pe Strasbourg
Olympique Marseille a avut un start perfect în noul sezon din campionatul de fotbal al Franței, învingând-o categoric pe Strasbourg cu scorul de 4-0, vineri, pe Stade Velodrome, în meciul de deschidere al primei etape, informează AFP. În așteptarea celorlalte meciuri, elevii lui Bruno Genesio au urcat, în mod firesc, pe prim
Lupte: Darius Sas, calificat în meciul pentru bronz la Mondialele U20
Sportivul român Darius Adrian Sas va disputa un meci pentru medalia de bronz, la cat. 92 kg, stilul liber, la Campionatele Mondiale de lupte Under-20 de la Bratislava (Slovacia). Darius Adrian Sas l-a învins, vineri, în preliminarii pe azerul Husein Mamadtaghizada, în optimi a trecut de moldoveanul Alexandru Borș, &icir
Auto - F1: George Russell (Mercedes) va pleca din pole position la cursa de sprint de la Zandvoort
Pilotul britanic George Russell (Mercedes) va pleca din pole position în cursa de sprint de sâmbătă, din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Olandei, după ce a stabilit cel mai bun timp din calificările de vineri de pe circuitul Zandvoort, transmite AFP. ''E bine că am revenit după pauză (estivală) pe acest circuit pe car
Fotbal: Fundaşul Ezri Konsa (Aston Villa) a semnat cu Arsenal
Fundaşul Ezri Konsa, de la Aston Villa, a semnat cu echipa engleză de fotbal Arsenal, a anunţat, vineri, campioana Angliei, citată de AFP. Ezri Konsa, 28 ani, a semnat ''un contract pe termen lung'' cu londonezii, pentru 59 de milioane de euro (51 de milioane de lire sterline), plus eventuale bonusuri care po
Fotbal - CM 2026: Argentinianul Leandro Paredes, suspendat 10 meciuri de FIFA
Mijlocașul argentinian Leandro Paredes a fost suspendat, vineri, pentru zece meciuri de Federația Internațională de Fotbal (FIFA), după incidentele de la finala Cupei Mondiale 2026, din Statele Unite, Mexic și Canada, transmit agențiile internaționale de presă. Coechipierul său Nahuel Molina a primit o suspendare de 7 meciuri pentru implicarea
Tenis: Liderul mondial Jannik Sinner, accidentat la un genunchi, a declarat forfait pentru US Open
Italianul Jannik Sinner, liderul mondial al tenisului masculin, a declarat forfait pentru turneul US Open (30 august-13 septembrie), ultimul turneu de Mare Șlem al anului, din cauza unei accidentări la genunchiul drept, a anunțat jucătorul, vineri, într-un comunicat citat de AFP. ''Chiar dacă am lucrat din greu cu echipa mea și s
Tenis: Filip Jianu a ratat calificarea în finala de la Praga (challenger)
Jucătorul român de tenis Filip Jianu a fost învins de cehul Jan Kumstat cu 6-1, 6-4, vineri, în semifinalele turneului challenger de la Praga, dotat cu premii totale de 97.640 de euro. Filip Cristian Jianu (24 ani, 284 ATP) s-a înclinat după numai 51 de minute în fața lui Kumstat (19 ani, 347 ATP).
Auto - F1: Antonelli (Mercedes), cel mai rapid în antrenamentele libere dinaintea Marelui Premiu al Olandei
Liderul Campionatului Mondial de Formula 1, tânărul pilot italian Andrea Kimi Antonelli (Mercedes), s-a arătat a fi cel mai rapid în singura sesiune de antrenamente libere dinaintea Marelui Premiu al Olandei, vineri, pe circuitul de la Zandvoort (4,259 km), transmite AFP. Sesiunea de o oră pe această pistă atipică printre dunele de











