China și Rusia pregătesc sisteme de apărare antiaeriană împotriva rachetelor balistice și o inițiativă 'Anti-Starlink' (presă)
China și Rusia cooperează, pe de-o parte, pentru a dezvolta un sistem de apărare antiaeriană împotriva rachetelor balistice și, pe de altă parte, pentru a lansa o inițiativă împotriva Starlink, sistemul SpaceX, deținut de Elon Musk, care folosește o constelație de sateliți pentru a oferi acces la internet la nivel mondial, informează EFE.
Revista săptămânală Der Spiegel a relatat într-o avanpremieră a numărului său viitor despre o investigație realizată în comun cu cotidianul francez Le Monde și publicația independentă rusă cu sediul în Letonia The Insider, conform căreia China și Rusia lucrează la dezvoltarea unui 'sistem de apărare antiaeriană și antirachetă de nouă generație' și a unui 'răspuns comun' la Starlink.
Potrivit acestor publicații, care au citat documente interne ale regimurilor rus și chinez, proiectul de apărare antiaeriană și antirachetă a fost convenit la o întâlnire secretă care a avut loc în iunie 2023 între reprezentanți de nivel înalt ai statului rus, ai armatei chineze și reprezentanți ai industriei de armament chineze.
Acest proiect include 'construcția comună a unor instalații de comandă și control pentru rachete lansate de la sol', precum și dezvoltarea unei 'rachete ghidate cu manevrabilitate ridicată pentru apărare antiaeriană integrată', conform documentelor dezvăluite de investigația jurnalistică.
Deși colaborarea dintre Beijing și Moscova se afla în stadii inițiale în 2023, potrivit Der Spiegel, inițiativa aborda încă de atunci dezvoltarea unui prototip al acestui sistem.
'Au fost create grupuri de lucru și s-a convenit organizarea cu regularitate de videoconferințe. Întâlnirea din 2023 de la Moscova nu a fost prima, după cum arată procesul-verbal. De atunci, reprezentanții ambelor părți au călătorit în mod regulat între Moscova și Beijing', a relatat revista germană.
Sistemul de apărare antiaeriană sino-rus ar fi capabil să 'combată proiectile hipersonice în ultima fază a zborului, la o altitudine de până la 40 de kilometri, precum și rachete balistice cu o rază de acțiune de până la 4.000 de kilometri', potrivit Der Spiegel, care a menționat că Beijingul se pregătește de ani de zile pentru un conflict militar cu SUA în Oceanul Pacific.
Cooperare împotriva Starlink
În ceea ce privește inițiativa 'anti-Starlink' despre care informează investigația jurnalistică, aceasta indică faptul că 'experți chinezi de rang înalt' le-au propus partenerilor lor ruși, într-o întâlnire secretă care a avut loc în 2023, să formuleze un răspuns la tehnologia companiei lui Musk, considerată 'revoluționară' pe câmpul de luptă.
Confruntați cu acest 'război american de înaltă tehnologie' și cu 'amenințarea Starlink', sunt necesare 'contramăsuri' comune, conform unuia dintre documentele întâlnirii, citat de Der Spiegel. Acest document abordează modul de contracarare a tehnologiei satelitare americane cu viruși informatici, dacă este posibil, sau prin 'spoofing', termen care se referă la furtul de identitate pentru a accesa un serviciu digital precum cel oferite de Starlink.
'Există indicii că, de atunci (2023), s-a tot lucrat la planurile împotriva Starlink', a remarcat Der Spiegel, făcând aluzie la cooperarea dintre ruși și chinezi în acest domeniu. Documentele lor privind contramăsurile 'anti-Starlink' includ măsuri precum interferența cu sistemul, încetinirea acestuia și chiar 'distrugerea sateliților inamici'. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania/Arestarea unui ucrainean suspectat de spionaj în favoarea Rusiei
Un cetățean ucrainean suspectat că a strâns informații legate de apărare pentru Rusia a fost arestat în nord-estul Germaniei, au anunțat joi procurorii, relatează dpa. Bărbatul a fost reținut în landul Brandenburg, care înconjoară Berlinul. El ar fi folosit contacte din industria europeană de apărare pentru a obține infor
Merz promite sprijin pentru aderarea statelor din Balcanii de Vest la UE
Cancelarul german Friedrich Merz a cerut joi ca statele din Balcanii de Vest să beneficieze de o aderare rapidă la Uniunea Europeană, relatează dpa. 'Aderarea dumneavoastră la UE este ceea ce ne dorim', a declarat Merz în Muntenegru, la începutul unui summit cu liderii din Albania, Bosnia-Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord ș
Austria/Mii de studenți urmează să participe la un protest la Viena față de bugetul insuficient alocat universităților
Mii de studenți sunt așteptați să iasă în stradă la Viena joi după-amiază pentru a protesta împotriva bugetului alocat universităților, considerat insuficient pentru a ține pasul cu inflația și creșterea costurilor, relatează AFP. 'Ne așteptăm la o prezență numeroasă și așteptam de asemenea studenți, profesori și angajați din alte regiuni',
Șeful Meta, Mark Zuckerberg, a amenințat că va părăsi California dacă statul adoptă o taxă pe avere
Șeful Meta, Mark Zuckerberg, a amenințat că va părăsi California dacă statul va adopta o taxă pe avere aflată deocamdată în stadiul de proiect, relatează joi dpa. Taxa propusă ar impune o contribuție unică de 5% asupra activelor miliardarilor și va fi supusă votului cetățenilor din California în luna noiembrie. Într-un document
Președinta CPI spune că Premiul Saharov vine într-un moment de 'provocări fără precedent' pentru instanță
Premiul Saharov, acordat joi Curții Penale Internaționale (CPI), vine într-un moment în care instanța se confruntă cu 'provocări fără precedent', a declarat președinta ace
Președintele Emmanuel Macron declară că protestele 'ilegitime' vor fi interzise în zilele următoare
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că protestele 'ilegitime' vor fi interzise în zilele următoare, în timp ce celor ale grupurilor organizate precum sindicatele li se vor oferi trasee alternative pentru marșuri pentru a proteja afacerile, relatează Reuters. Macron a făcut o declarație în acest sens după o î
Rusia analizează invitația adresată președintelui Putin de a participa la summitul G20 de la Miami în decembrie
Rusia va analiza o invitație venită din partea SUA pentru ca președintele Vladimir Putin să participe la summitul G20 de la Miami în decembrie, dar încă nu a fost luată nicio decizie, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează Reuters. În septembrie, secretarul de stat american Marco Rubio a spus că pr
Strategia UE pentru Arctica: China critică o 'mentalitate de Război Rece'
China a criticat joi o 'mentalitate de Război Rece' după prezentarea de către Uniunea Europeană a noii sale strategii pentru Arctica, scena unei competiții strategice între marile puteri, relatează AFP. 'Crearea de blocuri și suscitarea confruntărilor geopolitice cu o mentalitate de Război Rece nu favorizează o dezvoltare paș
UPDATE/Premiul Saharov pentru libertatea de gândire al Parlamentului European a fost acordat în 2026 Curții Penale Internaționale
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Premiul Saharov pentru libertatea de gândire a fost acordat în 2026 Curții Penale Internaționale și funcționarilor săi, a anunțat joi, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, președinta Roberta Metsola. Decizia a fost luată joi dimineață
Miniștrii de externe din șapte țări se întâlnesc în Turcia pentru a discuta conflictele regionale
Ministrul turc de externe Hakan Fidan va fi gazda omologilor săi din Egipt, Pakistan, Arabia Saudită, Regatul Unit, Franța și Germania vineri, la Istanbul, a dezvăluit joi o sursă diplomatică din Turcia a agenției Reuters. Formatul de șapte respectiv constituie o premieră a cărei inițiativă a avut-o Ankara, a afirmat sursa citată.
Reînarmarea în Europa și 'constelația' Iris2 au crescut comenzile Thales
Grupul francez de înaltă tehnologie Thales a obținut comenzi în valoare de 6,7 miliarde de euro în al treilea trimestru al anului în curs, pe fondul procesului continuu de reînarmare din Europa și al participării sale la viitoarea constelație europeană de telecomunicații securizate, Iris2, informează joi AFP. Cifr
Iranul amenință cu extinderea războiului dacă Washingtonul continuă să escorteze navele în Strâmtoarea Ormuz
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a amenințat joi cu extinderea conflictului care opune Teheranul Washingtonului dacă forțele americane vor continua să ajute navele să treacă prin Strâmtoarea strategică Ormuz, relatează AFP. Iranul revendică controlul acestei rute maritime, pe unde tranzita o cincime din hidrocarburile mondia
Rusia a lansat 21 de rachete asupra Kievului după discuțiile cu emisarul lui Trump, afirmă Zelenski
Rusia a lansat 21 de rachete balistice asupra Kievului în trei valuri de atacuri în noaptea de miercuri spre joi, lovind și distrugând infrastructuri, clădiri rezidențiale și comerciale și ucigând cel puțin două persoane, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, adăugând că loviturile de noaptea trecută constituie dovada că
#Ucraina atacă cu drone o companie militară din regiunea Moscovei
Ucraina a lansat noaptea trecută un atac masiv cu drone asupra unor obiective din Moscova, lovind între altele o companie aparținând Ministerului Apărării rus în orașul-satelit Serpuhovo, la aproape 100 de kilometri sud de capitala rusă, potrivit autorităților locale și media independente ruse și ucrainene, informează EFE. Ca
Ucraina deplânge 'servilismul și lingușirea' lui Witkoff față de Putin, considerat 'spirit umanitar' de emisarul american
Ministrul de externe ucrainean, Andrii Sîbiga, l-a criticat joi pe mediatorul Casei Albe, Steve Witkoff, pentru că acesta, cu o zi în urmă, a lăudat 'spiritul umanitar' al președintelui rus Vladimir Putin, mulțumindu-i în același timp pentru eliberarea unui cetățean american capturat de armata rusă în Ucraina, informează EFE.









