Pîslaru dispune verificări săptămânale în centrele unde au fost relocate persoanele vulnerabile din județul Bihor
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a dispus ca inspectorii sociali să monitorizeze și să verifice săptămânal situația persoanelor din județul Bihor relocate în 76 de centre sociale din 20 de județe.
'În calitate de ministru interimar, am dispus ca inspectorii sociali să monitorizeze și să verifice săptămânal situația oamenilor aflați în centrele rezidențiale și serviciile sociale din cele 20 de județe. Totodată, am solicitat colaborarea cu Inspectoratul General al Poliției Române pentru datele de identificare a celor 11 persoane care nu dețin CNP (documente de identitate)', a scris luni seara, pe Facebook, Dragoș Pîslaru.
El a reiterat că Guvernul urmează să adopte o hotărâre prin care vor fi alocate fonduri din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, astfel încât standardul de cost pentru toate persoanele preluate să fie acoperit până la sfârșitul anului.
'După cum am comunicat deja în spațiul public, Guvernul va adopta o hotărâre prin care vor fi alocate resurse financiare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, astfel încât standardul de cost pentru toate persoanele preluate să fie acoperit până la sfârșitul anului.
Măsura va permite furnizorilor de servicii sociale asigurarea îngrijirii și sprijinul necesare tuturor beneficiarilor, fără întreruperi și fără presiuni suplimentare asupra bugetelor locale. Așa cum este firesc, voi reveni cu informări noi pe acest subiect. Prioritatea mea și a Ministerului este ca fiecare persoană relocată să beneficieze de protecția, îngrijirea și sprijinul de care are nevoie', a adăugat ministrul interimar al Muncii.
Inspectorii sociali ai AJPIS au verificat, în perioada 6-7 iulie 2026, situația persoanelor relocate din județul Bihor, aflate în centre sociale din 20 de județe, unde au fost întocmite fișe de consiliere pentru fiecare beneficiar.
Verificările în teren au vizat persoanele relocate în 76 de servicii sociale din județele Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vâlcea și Vrancea.
Datele centralizate arată că 171 de persoane dețin acte de identitate, în unele cazuri expirate, iar pentru alte 159 de persoane au fost începute demersuri pentru emiterea documentelor sau stabilirea identității.
Dintre persoanele relocate în centre rezidențiale și servicii sociale, 125 de persoane dețin certificate de încadrare în grad de handicap, 121 figurează cu venituri sau au declarat venituri, iar 18 persoane au declarat că dețin o locuință. De asemenea, 165 de persoane au declarat că au rude.
Potrivit datelor AJPIS, în centrele rezidențiale și serviciile sociale se află 125 de femei și 268 de bărbați. Șase persoane au vârsta de până la 40 de ani, 131 au între 40 și 65 de ani, 28 au peste 80 de ani, iar pentru 19 persoane nu există date privind vârsta.
În cazul persoanelor internate în unități medicale, șase au vârste cuprinse între 40 și 65 de ani, șapte între 65 și 80 de ani, iar două persoane au peste 80 de ani. Dintre cei internați, trei sunt femei și 12 sunt bărbați.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) a prezentat marți situația actualizată a celor 409 persoane vulnerabile identificate în urma perchezițiilor desfășurate în județul Bihor și relocate în centre sociale și unități medicale din țară. Dintre acestea, 394 de persoane au fost transferate în 76 de servicii sociale din 20 de județe, iar alte 15 persoane se află în unități medicale. Un bărbat relocat în județul Mureș a decedat în cursul zilei de luni.
Cele mai multe persoane au fost relocate în județul Alba, unde se află 60 de beneficiari, urmat de Satu Mare, cu 56 de persoane, Sibiu - 42, Arad - 38, Cluj - 36 și Botoșani - 31. În celelalte județe, numărul persoanelor relocate este mai redus: Vâlcea - 29, Mehedinți - 17, Bistrița-Năsăud - 15, Mureș - 13, Bihor și Neamț - câte 10, Hunedoara - 9, Vrancea - 7, Giurgiu - 5, Olt - 5, Timiș - 4, Brașov - 3, Gorj - 2 și Caraș-Severin - o persoană. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN
VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.
Consiliul Fiscal: Există premise ca deficitul să atingă ținta de 6,25% din PIB în 2026, dar persistă riscuri
Deficitul bugetar cash ar putea atinge ținta de 6,25% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, însă absorbția fondurilor europene și rambursarea sumelor prevăzute în buget reprezintă principalele riscuri pentru execuția bugetară, potrivit opiniei Consiliului Fiscal (CF) referitoare la proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe
Ministrul Florin Barbu, consultări cu fermierii pe teme majore din agricultură
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanți ai Alianței pentru Agricultură și Cooperare, ai Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România și ai altor organizații ale fermierilor pentru a analiza situația curentă din sector și a evalua opțiunile de lucru pentru prioritățile














